Reunit pe 30 mai la Bruxelles, Consiliul Uniunii Europene a decis să dubleze suma de asistență macrofinanciară acordată R. Moldova pe care o stabilise cu un an în urmă.
În aprilie 2022, Consiliul a adoptat o legislație care permitea UE să ajute financiar Republica Moldova cu 150 de milioane de euro. Această sumă a crescut astăzi cu 145 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că un total de 295 de milioane de euro vor fi disponibile pentru Chișinău.
Asistența macrofinanciară a Uniunii are ca scop sprijinirea stabilizării economice și a agendei de reformă structurală a Chișinăului, completând resursele puse la dispoziție în cadrul aranjamentului financiar al FMI.
Din suma maximă de 295 de milioane de euro, UE va oferi până la 220 de milioane de euro sub formă de împrumuturi și până la 75 de milioane de euro sub formă de granturi. Asistența va contribui la acoperirea nevoilor de balanță de plăți ale R. Moldova, așa cum sunt identificate în programul FMI.
Având în vedere că există încă un decalaj semnificativ de finanțare externă în balanța de plăți a R. Moldova pentru 2023, peste resursele oferite de FMI și de alte instituții multilaterale, Consiliul a considerat că era necesară o creștere substanțială a asistenței macrofinanciare a Uniunii acordate R. Moldova.
Decizia va intra în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Moldova a primit statutul de candidat la UE în iunie 2022.
UE ajută Republica Moldova în paralel cu programul Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru Moldova din 20 decembrie 2021 în cadrul aranjamentului Facilitatea extinsă de credit/Fondul extins.
În mai 2022, ca urmare a creșterii nevoilor de finanțare care decurg în mare parte din efectele războiului din Ucraina asupra economiei moldovenești, FMI a adoptat la rândul său o decizie de creștere a sprijinului său financiar pentru Moldova.