Linkuri accesibilitate

UE a aprobat până acum numai 16 planuri naționale de redresare economică - România așteaptă până în septembrie


Miniștrii de finanțe ai UE, reuniți luni, 26 iulie, în ultima ședință înaintea pauzei de vară, au aprobat planurilor de cheltuieli din Croația, Cipru, Lituania și Slovenia. Este vorba de Planurile Naționale de Redresare și Reziliență, finanțate de UE pentru a sprijini refacerea economiilor din țările membre după criza provocată de pandemia de coronaviurs. Până acum au fost aprobate 16 astfel de planuri, restul vor fi analizate începând cu 10 septembrie.

Ambasadorii UE vor discuta în septembrie planurile prezentate de Irlanda și Republica Cehă, care au fost aprobate de Comisie în ultimele două săptămâni, a declarat un diplomat UE, citat de Politico. Comisia va aproba de asemenea planurile Estoniei, Finlandei, Maltei și Suediei după pauza de vară. În septembrie expiră și extinderea perioadei de examinare în cazul României, asta după ce planul prezentat inițial nu era în conformitate cu așteptările Comisiei Europene.

Olanda și Bulgaria încă nu și-au prezentat planurile de cheltuieli din cauza negocierilor politice interne.

În cazul Ungariei, Comisia Europeană vrea să mai extindă cu două luni perioada de examinare a planului propus de Budapesta, pentru că persistă problemele legate de respectarea principiilor statului de drept. Mai mult, Germania cere și un sistem mai eficient de verificare a modului cum vor fi utilizate aceste fonduri europene suplimentare.

Comisia ar putea amâna și o deciziei privind Polonia deși luni, vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis a ținut să precizeze că nu va fi vorba de o „extindere oficială a perioadei”.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG