Linkuri accesibilitate

Un nou sondaj electoral francez prefigurează turul al doilea cu extremiști. De ce n-ar fi bine pentru Moldova

Locul președintelui centrist Macron ar putea fi luat la anul de stângistul Mélenchon sau extremista de dreapta Le Pen (colaj fotografic).
Locul președintelui centrist Macron ar putea fi luat la anul de stângistul Mélenchon sau extremista de dreapta Le Pen (colaj fotografic).

Liderul francez de extremă stânga, Jean-Luc Mélenchon, este considerat cel mai probabil rival al candidatei de extremă dreapta, Marine Le Pen, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de anul viitor, potrivit unui sondaj publicat luni, care evidențiază o polarizare profundă a electoratului.

Mélenchon, candidatul partidului de extremă stânga France Insoumise (LFI, Franța Neînfrântă), este prevăzut să ajungă în turul al doilea în cel puțin trei dintre cele cinci scenarii analizate, în timp ce, într-un al patrulea scenariu, se află la egalitate pe locul al doilea. Le Pen ar urma să-l învingă cu ușurință în turul al doilea.

Rezultatele sondajului oferă un motiv de reflecție pentru candidații de centru din Franța, la alegerile cu primul tur programat pentru 18 aprilie 2027, care se străduiesc să ajungă la un electorat din ce în ce mai polarizat, notează Reuters.

„Riscul ca doamna Le Pen și domnul Melenchon să se înfrunte în turul al doilea este real și grav”, a declarat luni jurnaliștilor candidatul de centru Edouard Philippe.

Extinderea UE, între „nu așa” și „niciodată”

În prezent, R. Moldova are o relație excelentă cu Franța, care susține parcursul european al Chișinăului ori de câte ori are ocazia. În 2025, an electoral în Moldova, președintele Emmanuel Macron a urcat pe scenă în PMAN, alături de liderii Poloniei și Germaniei, să susțină direcția pro-europeană și pe Maia Sandu.

Dacă în locul lui Macron la Paris va prelua puterea la anul stângistul Mélenchon sau ultranționalista Le Pen, asta va însemna o Franță condusă de un președinte anti-UE.

Le Pen nu iubește UE fiindcă, asemenea altor „suveraniști” din țările membre, o consideră dictatorială și sufocantă pentru popoarele pe care le reunește.

Dansând pe scena pro-europeană: E. Macron, D. Tusk și F. Merz la concertul de Ziua Independenței de la Chișinău, în 2025.
Dansând pe scena pro-europeană: E. Macron, D. Tusk și F. Merz la concertul de Ziua Independenței de la Chișinău, în 2025.

Mélenchon detestă UE pentru că ar fi simbolul neoliberalismului vinovat de inechități sociale și distrugerea mediului. Dacă la candidatura eșuată din 2017 el propunea de-a dreptul ieșirea Franței din UE, acum propune „nesocotirea tratatelor UE”.

O victorie extremistă în Franța, a doua cea mai mare economie din UE, ar fi un cutremur general pentru blocul cu 27 de membri, inclusiv pentru politicile extinderii.

În această privință, Mélenchon este pentru „opțiunea zero” în condițiile actuale: „Ne vom opune oricărei noi aderări atâta timp cât criteriile de armonizare socială nu vor fi stabilite”, chiar dacă este vorba de „prieteni buni” a spus Mélenchon, în remarci consemnate de Euractiv.

Partidul lui Le Pen, Rassemblement Nationale (RM, Adunarea Națională), exclude și el orice nouă extindere a UE în programele sale, invocând mai ales pericolul concurenței ieftine pentru firmele și angajații francezi și riscuri de securitate.

O eventuală nouă extindere a UE ar trebui aprobată de francezi în referendum, sau cu votul a trei cincimi din parlamentari. Cu un extremist instalat la Palatul Elysée, niciuna din aceste variante nu ar fi însă tocmai probabilă.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.

XS
SM
MD
LG