Săptămâna viitoare va avea loc referendumul privind familia tradițională, inițiat de coaliția aflată la guvernare și susținut cu insistență de liderul Partidului Social-Democrat Liviu Dragnea. Filip Standavid scrie în săptămânalul Observator cultural că e vorba de „un referendum de modificare a Constituției, care nu modifică nimic”.
Un referendum „pentru care se vor cheltui sume semnificative și la care se va vota, după toate probabilitățile, pînă cînd iese cum trebuie“. De ce e consultarea inutilă: „Legalizarea căsătoriilor de același sex în România e de-a dreptul imposibilă în viitorul apropiat: Constituția actuală spune că o căsătorie se încheie între soți, Codul Civil definește clar noțiunea – prin soți legiuitorul înțelege o femeie și un bărbat. În plus, „într-o țară în care homosexualitatea e (mult prea) adesea asociată în discursurile publice pedofiliei e mai mult decît rezonabil să presupui că legalizarea mariajelor gay va pica la vot cu un scor asemănător”.
Filip Standavid consideră că: „E important de amintit că n-au trecut decît 17 ani de cînd România a decriminalizat relațiile dintre persoane de același sex, abrogînd infamul articol 200, din Codul Penal ceaușist. Nicio „Internaţională LGBT“ n-a pus în această perioadă în pericol sănătatea și integritatea națiunii – în schimb, numai anul trecut, vreo 200.000 de cetățeni români au părăsit țara: un oraș de dimensiunile Ploieștiului, adică, populat numai cu familii despărțite”.
Tema căsătoriilor gay surprinde cu o acuratețe înfricoșătoare stadiul de dezvoltare democratică în care se găsește România...
Tema căsătoriilor gay e una „sensibilă și nuanțată”, ea „presupune efort autentic, deschidere și bunăvoință din partea tuturor părților implicate. Ea are însă și capacitatea de a surprinde cu o acuratețe înfricoșătoare stadiul de dezvoltare democratică în care se găsește România, capacitatea administrației, a partidelor și a „elitelor“ de a-i reprezenta pe toți cetățenii și fragilitatea extremă a instituțiilor”. Comentatorul din care am citat le reamintește liberalilor, care au susținut „în mod oportunist” organizarea referendumului, că Partidul Național Ţărănesc Creștin și Democrat a dispărut de pe scena politică după ce a votat împotriva dezincriminării articolului 200 din Codul Penal ceaușist.
„În Dilema Veche, Sever Voinescu scrie pe aceeași temă, dar de pe poziția unui susținător nuanțat al referendumului. Pornește de la un articol publicat în numărul anterior sub semnătura unui activist LGBT împotriva referendumului – un text „trist, îngrijorat chiar”, care denunța intoleranța „celorlalți“ și îndemna la boicot. Cu asta Sever Voinescu nu e de acord. Sau oricum nu consideră că îndemnul vine de la cine trebuie. „Mi se pare cumva ironic că exact aceiași oameni care te execută cu intransigent civism dacă nu ieși la vot în general, de data asta te fac praf dacă îți dă prin minte să ieși”.
Presupune că mai degrabă e vorba de altceva: „nu este un spate întors superior unei mizerii, ci o tactică clară de împiedicare a succesului celuilalt. Foarte bine. Vom vedea ce rezultate aduce”. Comentariul său din Dilema Veche încearcă să ridice discuția acolo unde trebuie: la nuanțe. „E o diferență subtilă între dreptul fundamental la familie și dreptul (care nu este fundamental decît în măsura aderării la un regim anterior stabilit) la căsătorie, pe care unii aleg să nu o vadă, iar alții aleg să o absolutizeze”.
