În noul număr al Ziarului de Gardă, citiți despre cum o porțiune de drum care leagă satele Valea Florii și Cărpineanca din comuna Sărata Galbenă, raionul Hîncești, arată la trei ani distanță de la asfaltare, ca după război. Asta în timp ce autoritățile și un producător agricol din zonă dau vina unul pe altul în legătură cu calitatea proastă a drumului.
Tot mâine citiți o analiză a dosarelor de rezonanță privind furtul miliardului, dar și un reportaj despre cum persoanele cu necesități speciale fac față provocărilor de (in)accesibilitate.
De asemenea, în acest număr al ZdG găsiți un reportaj din Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia, zonă care a oferit la ultimele alegeri prezidențiale mai bine de 90% din voturi candidatului susținut de PSRM, Igor Dodon. Oamenii ne-au povestit cum văd înfrângerea președintelui în exercițiu, ce îi reproșează acestuia, dar și ce așteptări au de la președinta aleasă - Maia Sandu.
Interviul din această săptămână îl aduce în prim-plan pe ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, care vorbește despre schimbările de putere din R. Moldova pe care le-a văzut de la începutul mandatului său, despre cum e văzut la București parcursul spre UE al R. Moldova, despre reforma justiției, alegerile din România și revenirea la normalitate în ceea ce privește dobândirea actelor românești.