Linkuri accesibilitate

„Ei ne promit multe și noi îi alegem, și când vin și se pun pe scaun nu fac nimic”


Imagine de la Cahul.
Imagine de la Cahul.

Valentina Ursu în dialog cu locuitori din Cahul și cu sociologul Ion Jigău.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:32:46 0:00
Link direct


Republica Moldova e mai dezbinată decât a fost vreodată – pro-ruși, pro-români, stataliști, Transnistria și Găgăuzia. În jocul politicienilor e pusă geopolitica. Lumea discută despre o direcție care trebuie păstrată sau schimbată. Cetățenii spun că nu vor să stăpânească asupra nimănui, ci doar asupra propriului destin. Oamenii vor să trăiască demn într-o țară liberă, democratică și prosperă. Poporul vrea să fie reprezentat de un Guvern și de un Parlament ce lucrează pentru binele țării, și nu pentru binele personal. Folosind regula „dezbină și stăpânește”, politicienii de la Chișinău au reușit să-și atingă scopul. De ce le reușește lor să împartă populația și de ce nu reușesc cetățenii să fie uniți? Am căutat un răspuns de la trecătorii întâlniți ocazional pe străzile din Cahul, care vorbesc cu frică și despre o posibilă dispariție a statului lor.

Valentina Ursu
Valentina Ursu

- „În Moldova, în ziua de astăzi, mai mult se face ca să fie dezorientată de acei care îs cointeresați ca Moldova să dispară ca stat de pe harta lumii. Când s-a început în anii 1990 în Piața Marii Adunări Naționale au spus „Unire, moldoveni!” și limba de stat „moldovenească”, și peste noapte, până în ziua de astăzi a apărut că nu mai avem nici limbă, nici naționalitate, nici identitate și nici stat degrabă n-o să mai avem.”

Europa Liberă: A cui e vina mai mare că Moldova e în impas – a celor care conduc sau a celor care aleg?

- „A celor care conduc. Acei care conduc.”

- „Acei care aleg!”

- „A celor care conduc!”

- „Acei care aleg!”

- „Nu care aleg. Ce aleg?”

- „Păi, noi îi alegem. Ei ne promit multe și noi îi alegem și când vin și se pun pe scaun nu fac nimic.”

- „D-apoi dacă n-aveți minte… Ce alegeți?”

- „Alegem parcă ce-i bun. Las’ că acesta o să fie bun, dar acela…”

- „D-apoi de ce vă dați la minciună, de ce credeți minciunii și mincinoșilor?”

- „De ce nu ne alegem pe noi, ca să ajungă ei sus? Ia spuneți.”

- „Păi, uitați-vă, începând de la Snegur încoace, Snegur nu…”

- „Toți au promis - și Snegur, și Lucinschi, și Voronin… Și când Voronin a trebuit să iasă de la putere, a distrus totul.”

Europa Liberă: Încotro, Moldova astăzi? Cine-i face ziua de mâine a țării?

- „Căile conducerii poporului moldovenesc îs unele, dar căile Domnului îs altele.”

Europa Liberă: Întrebarea mea suna altfel: Cine poartă vină pentru dezastrul în care s-a pomenit Moldova?

- „Cei care-s la conducere. Capul, capul…”

Europa Liberă: Dar „capul” a fost ales de „coadă”.

La Cahul
La Cahul

- „Da… Care-s toate programele lor? Că o să facem, că o să vă aducem și o să vă dăm, și o să vă îmbogățim, și o să vă înmulțim ș.a.m.d., dacă nu sunt eu, nu îndeplinesc… Atunci, lumea ce trebuie să facă? Ceea ce făcea și înainte – au pus mâna pe furcă, pe coasă, pe sapă și au plecat și i-au dat pe toți jos și gata”.

- „Eu îs pensionar de-acum și invalid de armată și nici onoare n-am; aparțin de invalizi de război.”

Europa Liberă: Ce se întâmplă astăzi în țară?

- „Ce poate să fie? Hoții îs la putere.”

Europa Liberă: Și ce-i de făcut?

- „Nu faci nimic de acum.”

Europa Liberă: Vin alegerile, aveți o șansă să alegeți pe cei mai buni dintre cei mai buni.

- „Și cine?... Dar ce alegerile se fac pe zacon (după lege)? Ce ei ne ascultă pe noi?”

Europa Liberă: Pe ce cale merge Moldova?

- „Nu-i așa de ușor, e greu și nu-s bani. Cu banii iștia-i greu tare. Primesc pensie cu tot cu compensație cu mare ce 1200 de lei,cu tot cu compensație.”

Europa Liberă: Și cum vă descurcați cu 1200 de lei?

- „Umbli așa – cu mațele mai deșarte…”

Europa Liberă: De ce se trăiește greu în Moldova?

La Cahul, cu pepeni
La Cahul, cu pepeni

- „По-русски, пожалуйста.”

Europa Liberă: Почему живется трудно в Молдове?

- „Потому что стабильности нет.”

Europa Liberă: А почему нет стабильности?

- „Это зависит от правительства.”

- „Гражданин тоже виноват, потому что считает: я не пойду на выборы, сколько можно выбирать. Ты не пойдешь, другой не пойдет, а они своего протягивают. Надо идти каждый раз голосовать за того, за кого ты хочешь, тогда не будем мы плакать потом, извините.”

Europa Liberă: Молдаване хотят жить в демократии или в диктатуре?

- „Нет, в демократии хотят жить.”

Europa Liberă: А что означает демократия?

- „Я считаю демократию… Во-первых найти надо общий язык с Россией, с той же Белоруссией и со всеми этими самими и пусть даже если кто-то хочет в Евросоюз, пожалуйста, не возражаем, но придерживаться больше к той, где мы выросли, где наша кровь, где наши связи, где наши… Невозможно разрушить связи, все равно простой народ, он думает по-своему и если бы сейчас точно также сделали референдум, люди бы проголосовали за то, чтобы быть вместе с теми республиками и с той же Россией, потому что это наши корни. Я так считаю.”

Europa Liberă: De ce se trăiește așa de greu în Moldova?

- „De aceea că ne fură ca guzganii – au târâit Moldova asta în toate borțile, ca guzganii au târâit.”

Europa Liberă: Cine?

- „Cei care șed acum în Parlament.”

Europa Liberă: Dar pe cei din Parlament, i-ați trimis Dvs., atunci când le-ați acordat vot de încredere?

- „Care vot de încredere? Eu îs bulgăroaică, îți explic mai bine în rusă. Если бы они посчитали, так как люди голосовали, может быть, они бы там не попали. Если мы поддержим Додона, если народ поддержит его, мы выйдем, мы выйдем из этого положения.

- „Цветущий край, хороший край, но Европу надо делать в Молдове.”

Europa Liberă: Как?

- „Рабочие мета расширить. Столько полей пустых.”

- „И вернуть молодежь домой.”

- „Заводы все стоят, все, все, все… Вернуть поля, все вернуть.”

- „Это они раскурочили полностью.”

- „Ну, так развалять, разукрасть легче всего. Надо все вернуть на место.”

- „45 партий. Зачем они нужны? Кому они нужны эти партии? Скажите, пожалуйста.”

- „Зачем кормить этих дармоедов? Не надо их кормить.”

Europa Liberă: De ce lumea zice că țara merge pe o cale greșită?

- „Я не могу по-молдавски.”

Europa Liberă: Скажите по-русски.

- „Потому что всю Молдову оккупировали уже, всю.”

Europa Liberă: Кто?

- „Парламент.”

„Care vot de încredere? Eu îs bulgăroaică, îți explic mai bine în rusă”
„Care vot de încredere? Eu îs bulgăroaică, îți explic mai bine în rusă”

Europa Liberă: De ce se trăiește greu în Moldova și de ce lumea crede că țara merge pe o cale greșită?

- „Cu ce să trăiești bine, dacă-ți dă o pensie mizerabilă?! O viață am muncit și nu avem cu ce trăi. Nu avem! Uite, stăm pe scaune, mai că nu ne ducem să cerem că mai suntem îmbrăcați, că dinainte avem haine, avem ceea, ceea dinainte. Dar așa… noi murim de foame. Dacă n-am fi nici cu hainele astea îmbrăcate, noi îndeobște suntem prăpădiți.”

Europa Liberă: De ce s-a ajuns la această stare tristă de lucruri?

- „De la conducerea asta care fură. Ei toți fură, toți fură, dar noi rămânem și plătim.”

- „Țara îi săracă, țara!...”

Europa Liberă: Toate reproșurile se îndreaptă la cei de sus, dar ei sunt aleși de dvs., de cei de jos, alegătorii?

- „Păi, noi îi alegem. Ei sînt buni, când îi alegem, ei sînt buni, și trece oleacă și când dau de bani, uită de tot.”

- „De-ar fi așa ca fiecare să răspundă de alegerea asta, dar așa… I-au luat ca pe niște oi și îi duce cu turma. Așa o spus șeful, unii chiar care lucrează, așa toți trebuie să voteze. Altfel, îi eliberează de la lucru. Iaca de ce-i pricina – că nu fiecare își spune părerea din suflet, da’ sub comanda cuiva.”

Europa Liberă: Dar lumea trăiește cu frică, îi este teamă să spună ce gândește?

- „Îi e frică. Eu, de exemplu, pot să spun, că nu mă tem, dar cei care au serviciu, da, ei se tem.”

Europa Liberă: Ce trebuie de făcut, ca să se schimbe această situație?

- „Trebuie fiecare să se gândească la ceea ce face.”

- „Trebuie să nu fure. Furatul a stricat toată lumea și nu crede lumea; deloc nu-i crede pe nimeni. Chiar unul poate să fie la conducere care n-a furat, dar oricum lumea o să-l socoată că el fură. Și gata!”

Europa Liberă: Dar ce preț are votul? Cât e de prețios un vot pe care îl dă cetățeanul o dată la patru ani?

- „Dar niciun preț nu are. Ce preț poate să aibă?”

- „Cine n-ar fi, tot așa o să trăim, pentru că țara-i săracă. Țara-i săracă. Asta-i! Și n-avem de unde să ne îmbogățim. N-avem.”

- „Noroc de acești de peste hotare. Și, iaca, cu ajutorul lor noi trăim, dar altfel…”

Europa Liberă: Pe lângă toate, societatea e și dezbinată, e divizată și pe criterii politice, și pe geopolitică - unii vor cu Estul, alții vor cu Vestul. Și de aici se încing spiritele. Unde se ajunge?

- „Trebuie să vină românii aici și toți să meargă pe o cale, dar nu fiecare în toate părțile.”

Europa Liberă: Lumea se dezmeticește, cine ajută mai mult Republica Moldova, de unde vine susținere mai mare?

- „De la Rusia au trimis ceva încoace, ca să ne fie nouă mai ușor de trăit? Românii ne dau, celelalte țări, chiar și Italia, Franța, Germania, iaca țările celea ne dau ajutor. Poftim, iaca acolo ai ce mulțumi! Dar Rusia… Ce ne-a dat Rusia? Numai ne dușmănește mai tare.”

Europa Liberă: Până acum, am discutat aici, la Cahul, cu alți trecători din stradă și au spus că doar Rusia este colacul de salvare pentru Republica Moldova.

- „Se duc acolo moldovenii și lucrează și…”

- „…îi bate, și-i ucide, și nu le plătește, îi amăgesc și vin… câți morți au adus. Ce-au avut de la Rusia? N-au avut nimic de la Rusia. Pur și simplu, îs mulți la noi ruși și ei cred că așa cum am trăit noi cu rușii înainte, o să fie și mai departe așa. Asta mai departe nu poate să fie așa. Cui îi trebuie armata asta? Dacă ei n-au nicio atribuție cu noi acum, de ce…?”

Europa Liberă: Care armată?

- „Armata din Pridnestrovia (Transnistria). Trebuie s-o scoată și s-o ducă. Și ai noștri tot așteaptă s-o ducă, așteaptă, nu vor conflicte.”

- „Ce face Moldova noastră? Ai noștri n-au nicio putere…”

Europa Liberă: Pot fi găsite persoane, să le trimiteți acolo, în vârful puterii, ca să redreseze situația, s-o schimbe în bine, ca să nu mai fiți atât de demotivați, decepționați?

- „Nuuu! Tineretul are altă viață. Noi suntem bătrâni, oameni în etate, de-acum avem câte 70 de ani. Noi nu știm ce să spunem acum, dar un tânăr poate ar face treabă, poate ar schimba în bine, dar nu știu… Nu cred, nu cred.”

Europa Liberă: Și vă gândiți la un viitor prosper al Moldovei?

- „La o viață încă mai grea ne gândim…”

- „Ne gândim la mai bine; așteptăm mai bine să fie, doar cu speranța spre bine…”

„Tineretul are altă viață. Noi suntem bătrâni, oameni în etate, de-acum avem câte 70 de ani.”
„Tineretul are altă viață. Noi suntem bătrâni, oameni în etate, de-acum avem câte 70 de ani.”

Europa Liberă: Ziceți că așteptați, trebuie să vă implicați, că mana cerească nu cade.

- „Eiii… ne implicăm și noi cât putem. Iaca, la anul viitor o să fie iarăși alegerile…”

- „Numai nu pe Dodon!”

Europa Liberă: Alegerile vor avea loc în baza unei reforme electorale noi, în baza sistemului electoral mixt. Va fi mai bine?

- „Noi nu suntem de acord cu prezidentul care-i acum, în ziua de astăzi, dar…”

Europa Liberă: Dar cu votul mixt?

- „Înțelegem noi cu votul mixt, dar ce folos că înțelegem, dacă n-avem la ce spera? Mai ales la noi, în orașul ista, Cahul, la noi aici e toată adunătură – și bulgari, și găgăuzi, și ruși, și ei toți, bulgarii și găgăuzii, și rușii îs toți împreună, dar moldoveni au rămas o părticică, nicio părticică n-au rămas. Și cum vrei să dai înainte? Nu dai înainte! Toți îs rusofoni. Și de aici strigă „Mol-do-va!” Ce poate să-i facă Dodon Moldovei? S-o ducă în Rusia, să vină rușii? Nu-nu-nu!”

Europa Liberă: De ce se trăiește greu în Moldova?

- „Pentru că-s toți la conducere hoți și bandiți.”

Europa Liberă: Ei sunt trimiși acolo cu votul cetățenilor.

- „Dacă vin cu sacii în spinare cu orez, cu cartofi, și lumea-i săracă și totuna trebuie de votat, că cineva trebuie să conducă țara, dar nu merită niciunul să stea în fruntea țării, că-s toți hoți și bandiți.”

Europa Liberă: Dacă vine scrutinul următor parlamentar, iar trebuie să faceți o alegere?

- „Păi, s-o facem, dar nu știm în favoarea cui.”

Europa Liberă: Atât e de greu să se dezmeticească cetățeanul turmentat?

- „Nu-i greu, dar, pur și simplu…”

- „Nu este niciunul care să scoată țara asta, pentru că la noi lumea în Moldova îi foarte harnică, dar se duc și lucrează pentru niște copeici, numai să aibă cu ce să se mențină.”

Europa Liberă: Și atunci, moldoveanul ce face – acceptă umilința și trăiește cu mai puțină demnitate sau cum?

- „Că tot moldoveni îs la conducere și tot ei ne asupresc pe noi mai ceva ca… era un cântec pe timpul puterii sovietice – muncitorii și țăranii aveau țara lor și erau asupriți din toate părțile. Și acum e tot așa. Să fie tineretul să intre acolo și să schimbe ceva. Altfel n-au să fie schimbări.”

Europa Liberă: Cum se face schimbarea?

- „Vedeți că ei jăraticul îl iau cu mâna altora. Chiar și când a fost în 2009, când au făcut atunci pe 7 aprilie, au scos tineretul în stradă și au fost maltratați și bătuți tinerii, dar ei n-au pățit nimic. Noi suntem vânduți și stră-stră-strănepoții noștri, dar nu știm cui.”

Europa Liberă: Și interesul național care e?

„Ei au pierdut toată încrederea de la mine.”
„Ei au pierdut toată încrederea de la mine.”

- „Eu am fost, sunt și o să fiu moldoveancă. Și aici a fost și o să fie Moldova tot timpul. Niciun fel de Românie! Că vorbim o limbă, asta nu înseamnă că suntem o națiune. Dar limba Dumnezeu a dat-o ca să ai ce pune pe dânsa, dar nu să strigi în gura mare că ești…”

Europa Liberă: Și cine face viitorul statului Republica Moldova?

- „Politicienii. Ei hotărăsc.”

- „Nu avem încredere. Dar cine să-i scoată de acolo? Doar numai cu bâtele…”

Europa Liberă: Vreți să-i scoateți pe cei care sunt. Dar pe cine-i aduceți în locul lor?

- „Dar nu ne întrebați pe noi, pensionarii. Întrebați tineretul ce are de gând să facă și spuneți-le lor să nu uite că noi suntem moldoveni și trebuie să ne apărăm țara.”

Europa Liberă: De unde vine mai mult sprijin pentru Moldova, asistență din afară?

- „Din Europa, din Europa!”

- „De ce se trăiește greu în Moldova? Pentru că-s hoți mulți.”

- „Hoții îs de la Parlament întâi. Și noi primim o pensie mizerabilă…”

Europa Liberă: Dvs. i-ați mandatat să se ducă în Parlament, să facă legi bune, să aducă prosperitate.

- „Noi n-am știut că-s așa. Noi i-am ales să ne ajute, dar ei nu se uită la noi deloc, absolut deloc.”

Europa Liberă: Și cum îi pedepsiți că nu se uită la dvs.?

- „Dumnezeu o să-i pedepsească. Noi nu putem să-i pedepsim.”

- „Dar eu vreau să-i pedepsească, știți cum? Să trăiască din pensia noastră, pe care o primim noi, să trăiască măcar o lună; nu vrem mai mult.”

Europa Liberă: Dvs. când îi alegeți, îi votați pentru promisiuni, că vin și vă spun gogoși, vă promit marea și sarea?

- „Da, da, da, îi votăm că o să ne dea ceea, că o să ne ridice pensia, dar ei nu ne-am mai ridicat-o. Ne-au dat 6%, nici pentru un kilogram de carne. S-o mănânce ei; ei să se sature, că noi de-acu ne-am învățat și cu cartofi, dar și astea-s scumpe, totu-i scump.”

Europa Liberă: Și la următoarele alegeri o să votați altfel decât ați votat până acum?

- „Nici nu vreau să mai aud, nu încă să mai votez. Pe cine să-l votez? Toți îs hoți, unul ca unul.”

Europa Liberă: Cineva trebuie să vă insufle încredere?

- „Ei au pierdut toată încrederea de la mine; eu nu mai am încredere în nimeni absolut deloc. Iaca, vin de la sfânta biserică, că acolo mi-e toată încrederea și acolo stau într-un colț și mă rog pentru toată lumea și pentru oamenii care au ajuns de umblă prin gunoi și mănâncă din gunoi; om tânăr, dar el n-are unde să lucreze, și nimeni nu-i vede. Că-s bomji (fără adăpost). Dar de ce-au ajuns bomji?”

Europa Liberă: Credeți în viitorul Republicii Moldova?

- „Credem și nu credem, că atâta suntem de chinuiți și de umiliți, parcă nici nu mai vrem să mai auzim, că a fost „цветущая Молдавия” (Moldova înfloritoare) și a rămas îndeobște o țară de care și-au bătut joc de dânsa.”

Europa Liberă: Dacă ați fi Dvs. deputat în Parlament sau ministru, ce ați face?

- „Pe toți i-aș alunga, pe toți, absolut pe toți, cum era înainte.”

Europa Liberă: Și pe cine i-ați aduce?

- „Unul să țină țara.”

Europa Liberă: De ce vă este cel mai mult teamă?

- „De hoți, de hoți…”

„Credem și nu credem, că atâta suntem de chinuiți și de umiliți”
„Credem și nu credem, că atâta suntem de chinuiți și de umiliți”

- „Noi n-avem încredere în parlamentarii noștri. Și în al doilea rând, de ce noi să ținem 101 parlamentari, când noi avem 34 de raioane și las’ să fie câte un deputat la fiecare raion. Și vrem așa – ei să fie cinstiți. Dar acești care au lucrat până acum, vă rog să-i scoateți. Ei n-au făcut până acum nimic și nici n-au să facă.”

Europa Liberă: Păi, Dvs. sunteți cu buletinul în mână, Dvs. le decideți soarta – cine să rămână și cine să plece.

- „Mă scuzați, dar cum vă cheamă?”

Europa Liberă: Valentina Ursu.

- „Doamna Valentina, da, noi îi alegem, dar ei așa frumos vorbesc înainte de asta. Și noi îi credem, dar de acum am pierdut încrederea. Un pensionar cum trăiește cu 1200 de lei, la prețurile de azi?”

Europa Liberă: Dar de ce credeți în promisiuni?

- „Dar nu mai credem în nimic.”

Europa Liberă: La următoarele alegeri trebuie să mergeți, să votați.

- „Stau așa pe gânduri și mă rog la Dumnezeu ca să-mi dea cuget curat că ori să votez, ori să nu votez. La vârsta asta m-am descurajat…”

Europa Liberă: Dacă se pierde votul Dvs., îl câștigă cei care au să ajungă la putere fără voturi?

- „Dar în care să credem? Spuneți-ne Dvs.”

Europa Liberă: Dvs. trebuie să vă dezmeticiți. Vorba lui Caragiale: Cu cine votați?

- „Eu nu mai cred în nimeni, iertați-mă.”

- „Nimeni n-are nevoie.”

Europa Liberă: Dar ce vreți să le transmiteți celor de la putere, guvernanților?

- „Ca să aibă grijă de norod. Norodu-i tare osândit.”

- „Câți au fost la conducere, nimeni n-a făcut nimic. Iaca îmi place de primarul nostru, cum el lucrează și-i bravo.”

Europa Liberă: Domnul Dandiș?

- „Da, îi foarte, foarte bun…”

- „Dandiș îi foarte; ne-a făcut toate ulițele, ne face toate celea. Și orice-am cere de la dânsul, totul face.”

- „ Așa trebuie și în Parlament, dar toți boșorogii aceștia – la stroică (construcții)…”

La Cahul
La Cahul

- „Cum îi Dandiș, primarul din Cahul, așa ceva nu mai este; foarte om cinstit.”

- „Sunt băieți tineri, deștepți care pot să conducă țara, dar nu le dau voie boșorogii ăștia. Ei vor să moară acolo, în Parlament. Tineretul să fie în fruntea țării! Și să vedeți ce țară frumoasă, că avem, lumea la noi îi muncitoare, îs gospodari moldovenii, lucrează oriunde ar fi, numai că conducerea…”

- „Ei se gândesc numai să-și bage în buzunar, dar nu să se gândească ce va fi.”

- „Нет согласия между парламентом, правительством и президентом, поэтому тяжело. Это лебедь, рак, да щука; тянут влево, вправо, туда-сюда, поэтому нет стабильности. Вот поэтому все уезжают.”

Europa Liberă: А Вы верите в будущее Молдовы?

- „Верим, но хотим чтобы это было быстрее, ни чтоб только наши дети, когда выйдут на пенсию, дойдут до этого, а чтоб это было при нас, чтоб мы видели.”

Europa Liberă: Deci, am poposit cu microfonul aici, în centrul orașului Cahul. Discut cu mai mulți trecători întâlniți ocazional pe stradă și-i întreb: De ce se trăiește greu în Moldova? Pe ce cale merge azi statul Republica Moldova?

- „Când au fost la noi primele alegeri în Moldova, în ’93, s-a început la noi totul bine, dar propaganda a fost foarte puternică. Aici totul conduce Moscova. Eu sunt nevăzător, eu socot așa că nu trebuie de făcut referendum, nu trebuie de făcut nimic, numai trebuie să facă Unire cu România. Ei singuri de la guvernare au să-și ia hainele și ce mai au și au să ducă totul în Rusia unde au hotelurile lor făcute sau ce mai au ei acolo. Scăparea numai prin Unire cu România o să fie. Acum când o să fie alegeri parlamentare, numaidecât trebuie de votat pentru Maia Sandu sau pentru domnul Ghimpu. Eu vreau să vină patrioți ca să conducă țara noastră, nu vreau să vină oameni mincinoși, dar să vină adevărați patrioți. Lumea la noi nu o interesează dreptatea.”

- „Nu lucrează capul la cetățenii noștri, nu pot să aleagă neghina din grâu. Eu așa îmi fac o impresie că în Chișinău conducerea, acolo toți, toți îs corupți – de la mic și până la mare. Și pe urmă îi răspândită și încoace. Dar știți de ce? De atâta că a început conducerea să fure și cetățeanul de jos zice: dar eu de ce să nu fur?”

- „Știți, de acum lumea asta s-a săturat de tot. Când te uiți la televiziunea asta și ei se mănâncă unul pe altul ca și câinii; nimeni nu spune o vorbă despre ce se face cu agricultura noastră. Iaca, acum trebuie să strângă roada; nimeni nu vorbește despre economie, cum trăiește populația. Aduc niște coșerci de-ale lui Plahotniuc cu niște pomeni; o furat miliarde și acum 200-300 de lei acolo îi duce un cadou la o bătrână sau la niște copii și arată că ei lucrează. Câte probleme sunt în țară?! Dar ei numai politică, ei se mănâncă unul cu altul – putere, putere… De atâta că acolo-i treuca. Treuca-i acolo.”

Europa Liberă: Și dvs., cetățenii, sunteți divizați și această dezbinare în societate…

- „D-apoi ne-au dezbinat ei, ne-au divizat ei special, ca noi de acum, noi între noi să ne mâncăm unul cu altul și să nu atragem atenție la ceea ce fac ei, ce fură…”

Europa Liberă: Dar spuneți, ce-i de făcut?

- „Amuș am 70 de ani. Eu singură mă întreb: ce se poate de făcut? Și știți că nu găsesc o ieșire? Nu găsesc, de atâta că ei până la atâta ne-au zombat; ne-au vârât în cap la tineret una, la ceilalți – alta și ne-au făcut pro-ruși și pro-români. Eu, sincer, nu găsesc o ieșire. Ar fi bine să fie așa o lege în țara asta ca acel care este în Parlament, în Guvern, la conducere să nu aibă businessul lui. Dar ei stau acolo și-și hrănesc businessul, și-și fac bani și nu-i interesează nimic de popor, nimic. De atâta ei și așa se țin de puterea asta, ca ei mai mult să se îmbogățească.”

Europa Liberă: Vă gândiți la viitorul statului Republica Moldova și cum vedeți viitorul acestei țări?

- „Mă gândesc, dar eu nu-l văd, nu-l văd viitorul.”

Europa Liberă: Dvs. pentru ce ați votat? Pentru ce promisiune?

- „Pentru că să fie democrație în țară, dar văd că acum cu minciuni numai.”

Europa Liberă: Cum se poate de schimbat situația?

- „Dacă o să fim uniți, o s-o schimbăm, dar dacă o să stăm și o să vorbim pe la colțuri, n-o mai schimbăm niciodată.”

Europa Liberă: De ce e mai multă dezbinare, decât unire?

- „Unul în stânga, altul în dreapta trage. Am spus: dacă o să fim uniți, o să facem treabă, dacă nu – n-o să facem nimic.”

Europa Liberă: Dar în jurul cărei idei puteți să vă uniți?

- „Să-i închidă pe hoți la pușcărie și o să fie totul normal. Să se unească moldovenii, nu că să ne unim cu România, asta nouă nu ne trebuie.”

Europa Liberă: De ce vă este cel mai mult frică?

- „De Dumnezeu.”

- „Marii corupți toți fură, legile nu se respectă deloc, nimeni.”

Europa Liberă: Și cine poartă vina pentru că dvs. sunteți atât de sceptici, atât de neîncrezători în ziua de mâine?

- „N-am ales corect. Iaca, noi suntem, totuși, vinovați; după aceea, plângem că-i greu.”

Europa Liberă: Și cine vă șterge lacrimile?

- „E-i-i-i… cine ne șterge lacrimile? Noi înșine ne ștergem lacrimile.”

Europa Liberă: De ce s-a ajuns în situația asta atât de incertă, când lumea nu mai are încredere în nimeni și în nimic?

- „Pentru că nu se respectă legile, nu se respectă nimic la noi în Moldova. Și tot s-a început de sus. Dacă ar întoarce miliardul înapoi, dacă n-ar fi corupție în țară, s-ar face locuri de muncă…”

Europa Liberă: Dvs. sunteți supărați pe cei pe care i-ați ales. Atunci când ați aruncat buletinul de vot, ați fost responsabilă?

- „Doamnă, am fost, dar știți cum – am ales pe Voronin, am văzut că n-a făcut bine, am ales Partidul Democrat, acum nici aceștia nu fac legile cum se cade. Pe care să-i alegem, doamnă? Nu știm. Mai avem noi oameni corecți, ca să-i alegem? Nu știu. Putem să-i găsim, dar unul singur nu poate face nimic. Chiar dacă să nimerească în Parlament, el trebuie ori să se dea după acești care-s bănoși și nu respectă legile, ori să plece din Parlament.”

Europa Liberă: Credeți în viitorul Moldovei?

- „D-apoi trebuie să credem, că n-avem încotro.”

Europa Liberă: La următoarele alegeri, pentru ce o să votați?

- „Numai nu pe Dodon.”

- „Ce-ți vâră sub nas, aceea alegi, dar…”

Europa Liberă: Ce preț are un vot? Cât de valoros e votul cetățeanului?

- „Votu-i foarte valoros, numai că noi nu-i dăm preț așa, pentru viața noastră, pentru perspectiva noastră, pentru țara noastră. Dar noi ce putem să ne dăm seama ce facem? Nu ne dăm seama, suntem împinși din urmă, cumpărați, vânduți, mancurți suntem. Înțelegeți ce-i asta mancurt? Trădător de țară, care stau aici și ne vând, ne cumpără și ne aleg ca oile – caprele în stânga, oile în dreapta. Suntem de râsul câinelui. Să ne dea pace să trăim pe pământul acesta cum putem, aici ne-am născut, aici să trăim; nu care ne-au ridicat părinții, au ridicat Kazahstanul, țelina au făcut, și acum am rămas de nimic. Stau și vin și ne votează cu steaguri roșii… Să ne dea pace să trăim în pace pe pământul nostru. Este o poezie: „Cine n-are dor de țară / Vântul-l poartă ca pe-o scamă / Azi aici și mâine departe / Ușor de plai îl desparte”. Știi unde o să ajungem? Nu că la Magadan, dar în iad, doamnă, în iad o să ajungem, în iad. Iată, asta-i concluzia mea.”

„Votu-i foarte valoros, numai că noi nu-i dăm preț așa, pentru viața noastră
„Votu-i foarte valoros, numai că noi nu-i dăm preț așa, pentru viața noastră

- „Nu se face nimic pentru popor, nimic pentru omul simplu nu se face.”

Europa Liberă: Moldovenii acceptă mai degrabă să trăiască în umilință sau cu demnitate?

- „Moldovenii vor să trăiască în liniște și în pace, și cu demnitate, dar cu țara lor, cu steagul lor, cu limba lor. Nu-mi trebuie mie limba rusă, nimic. Suntem în țara noastră…”

- „Aiștia de la guvernare, guvernanții, au furat, ce-au făcut, dar trebuie să-și dea seama, să dea toată averea statului, să rămână în maieu și în chiloți și să facă de la zero, cum au făcut oamenii.”

- „Ce folos de munca mea? / Intră-n punga altuia. / Munca mea de-un și-o vară / Au dat-o la cărți aseară. Nu-i vorba că la cărți, da-i vorba că au împărțit-o așa…”

Europa Liberă: Sunteți supărat?

- „Foarte supărat! Foarte!”

Europa Liberă: La următoarele alegeri o să mergeți și o să vă dați votul pentru ce?

- „Daaa… pentru ce? Pentru Dumnezeu o să-mi dau votul, că numai El face dreptate pe pământul acesta.”

*

Există multă manipulare, multă dezinformare voită ca să nu mai știi cine?, ce?, de ce?, încotro?, multă sărăcie, spaimă, lașitate, dar există și mult curaj, mulți oameni demni și civilizați, așa cum ați putut afla de la mai mulți trecători cu care am discutat întâmplător pe străzile din orașul Cahul. Despre ce ne unește și cine dezbină societatea moldavă, am discutat și cu sociologul Ion Jigău, directorul executiv al Centrului CBS-AXA.

Ion Jigău: „Cel mai serios motiv este că noi suntem o țară post-sovietică, din cauza asta suntem împărțiți în foarte multe segmente, inclusiv față de trecutul nostru. Pe deasupra, noi am ieșit din spațiul post-sovietic, tindem spre Europa, dar sistemul de valori la noi încă este sovietic.”

Europa Liberă: De ce politicienii continuă să dezbine societatea și de ce se lasă lumea împărțită?

Ion Jigău
Ion Jigău

Ion Jigău: „Lumea, în primul rând, nu cunoaște. Încă Dimitrie Cantemir a spus că noi nu prea ne tragem la carte. Așa și este. Cei care cumva se trag la carte, au făcut cariere strălucite și fac în continuare în Occident și în alte părți, prin diferite universități, centre de studii ș.a.m.d., iar oamenii simpli, chiar unii cu studii superioare lucrează prin construcții de la Pacific până la Atlantic și mai departe de Atlantic și nu se gândesc la alte lucruri.”

Europa Liberă: Și prin scindarea societății, politicienii reușesc să stăpânească?

Ion Jigău: „Păi, principiul vechi de când lumea: „Uite hoțul! Prinde hoțul!” ăsta lucrează, oamenii simpli nu-și văd capul de nevoile lor ordinare, nu trăim mai prost ca pe timpul sovietic. Marea majoritate nu trăiește mai prost, dar dacă pe timpul sovietic omul știa că vine data cutare și va primi bănuții ceia mizeri, dar îi va primi la timp, acum el nu este sigur că data viitoare va primi ceva. Să mizăm pe puterile proprii noi am fost dezvățați, adică, cetățenii noștri, în general, pentru că bătrânii noștri, pe care eu i-am mai apucat, nu mizau pe nimeni, decât pe puterile proprii, dar pe cei care erau mai activi i-au dus în Siberiile de gheață…”

Europa Liberă: Domnul Jigău, cetățenii Republicii Moldova astăzi sunt împărțiți în pro-ruși, pro-români, stataliști… De ce nu există mai degrabă o consolidare, dar această dezbinare din partea politicului?

Ion Jigău: „Și oamenii noștri simpli tot au diferite interese. Ei mai speră că va veni Mesia, că va veni unul care îi va salva, dar Mesia n-are de unde să apară; nu avem un proroc, în primul rând, într-al doilea, n-are de unde să vină Mesia. Și atunci, va dura. Câțiva ani în urmă v-am spus Dvs. că trebuie trei-patru cicluri electorale. Păi și astăzi zic cam la fel – încă mai avem nevoie de trei-patru cicluri electorale, că schimbăm ceva o dată în patru ani. Cum noi până acum nu prea am schimbat și clasa politică a rămas aceeași, încă chiar s-a mai dezbinat și ea, că ea se dezbină după segmentele din societate. Fiecare vrea să reprezinte careva segment, noi avem multe segmente. Și clasa politică tot este dezbinată. Un singur lucru îi unește – dorința de a acapara ceva, puterea. Deci, toate explicațiile sunt simple. Unu. Care am spus – suntem ieșiți din sistemul sovietic și sistemul nostru de valori încă este în mare același, de-abia dacă putem considera că s-a schimbat o generație, dar încă nu. Cei tineri de acum în mare măsură au plecat; acasă au rămas bătrânii care sunt nostalgici după siguranța zilei de mâine și cei care roiesc pe lângă politicieni, pe lângă administrație ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Eu am revenit de la Cahul. Și ruși, și găgăuzi, și bulgari, și români - că am întâlnit de toți acolo - vor un singur lucru: să se unească cetățenii și să pună umărul la prosperitatea acestui stat. Această dorință a lor e doar un vis?

Ion Jigău: „Nu, ea este reală, dar ei greșesc într-un singur lucru – ei doresc să se unească în jurul cuiva. Trebuie să ne unim în jurul unei idei care i-ar consolida pe toți.”

Europa Liberă: Adică, nu în jurul unui politician?

Ion Jigău: „Nu în jurul unui politician.”

Europa Liberă: Dar ideea, deocamdată, lipsește?

Ion Jigău: „Da, asta e, că lipsește ceva care i-ar uni pe toți. Deci, dacă ar dori cu adevărat în Europa, atunci politicienii ar face un consens – tot ce ține de mersul înspre Europa este comun, restul – fiecare își caută de treaba lui.”

Europa Liberă: Dar aici e pusă în joc geopolitica?

Ion Jigău: „Mai mulți ani în urmă, când socialiștii strângeau semnături pentru referendum cu Euroasia, a intrat la mine cineva care voia ca eu să semnez. Eu am spus „nu” și îl întreb: bine, bine, nu vrei în Europa, vrei în Uniunea Euroasiatică, dar spune-mi, te rog, acolo, în Uniunea Euroasiatică, tehnologii sunt, fiindcă tot ce determină acum mersul istoriei sunt tehnologiile avansate care nu sunt în Est? În Est este o singură tehnologie care este cât de cât avansată – industria militară. Noi nu avem nevoie de industria militară și de secretele lor militare. Noi avem nevoie ca să avem utilaje performante…”

Europa Liberă: Dar politicienii prostesc și mai mult cetățenii?

Ion Jigău: „Păi, ei îi prostesc cu faptul că, mă rog, acolo sunt încă resurse. Este petrol, gaze, dar nu ei stau la robinet. Da, ei au acces la robinetul care este la noi în Republica Moldova, dar ea nu este atât de mare. Cu atât mai mult, pentru acest robinet noi plătim, toată republica plătește.”

Europa Liberă: Dar oamenii cred anumitor politicieni care promovează fie vectorul vestic sau vectorul estic?

Ion Jigău: „Dacă o să luați orice sondaj de opinie publică, o să vedeți că încrederea în politicieni și în toate instituțiile statului este extrem de joasă. Deci, nu mai cred. Pur și simplu, ei încă speră că cineva va apărea și ei se vor uni în jurul lui.”

Europa Liberă: Un salvator al națiunii?

Ion Jigău: „Da, dar salvatorul nu poate apărea. Noi trebuie întâi să ne consolidăm în baza unor idei care ne-ar uni într-o anumită direcție. Deci, vrem să facem, în primul rând, ordine la noi acasă. Nu trebuim la nimeni în Europa, dacă nu facem față cerințelor pe care Uniunea Europeană le înaintează statelor care vor să adere. Noi nu avem justiție, noi nu avem instituții care să lucreze și atunci, noi cu ce mergem încolo? Da, avem brațele de muncă, avem mintea noastră, dar… care nu prea selectează tot ce-i bun de peste tot. Dacă nu avem instituții și nu avem încredere în aceste instituții, noi nu avem justiție, nu avem stat de drept, nu avem ce căuta în Europa. Nu ne ia nimeni acolo.”

Europa Liberă: Dar pentru mulți cetățeni ai Republicii Moldova această dezbinare înseamnă și o eventuală pierdere a statalității. Ce le spuneți acestor oameni?

Ion Jigău: „Statalitatea poate fi pierdută la noi numai dacă cetățenii vor vota la un careva plebiscit ceva. Atâta timp cât nu este un astfel de referendum, statalitatea nu poate fi pierdută. Da, vom avea un stat tot mai slab și mai slab, dar va fi un stat. Deci, mie încă în toamna anului 1992, un diplomat francez care a venit în Republica Moldova, noi fiind un stat tânăr, independent, să studieze situația, am stat de vorbă cu el cam aproximativ o zi, mi-a spus următoarele: „Noi, Franța, nu vom recunoaște niciodată o eventuală unire a Republicii Moldova cu cineva, dacă nu va fi votul expres al populației. Deci, statele mari asta vor de la noi. Dacă va fi votul expres, să zicem, 50 la sută din cei de pe listă, cu observatori internaționali, atunci, da, ei vor recunoaște. În prezent, nu știu dacă careva referendum care să ne ducă în oricare direcție ar strânge 50 la sută din cei de pe listă.”

Europa Liberă: Domnule Jigău, cine dintre politicieni mai aduce adevărul adevărat în casa moldoveanului?

Ion Jigău: „Aproape nimeni. Salvarea celor care se îneacă este în mâinile celor care se îneacă. Adică, de fapt, în sufletele lor, în cazul nostru, și în mintea lor. Deci, noi trebuie să avem sufletele nefurate de nimeni și mintea nespălată de nimeni. Acum dumneata, doamnă Valentina, lucrezi într-o instituție mass-media. Câte instituții de felul celei a Dvs. sunt obiective și care ascultă părerea a doi, a trei oameni, ori în contradictoriu? Restul dau numai o singură părere.”

Europa Liberă: Constatarea e că, după 26 de ani de independență a Republicii Moldova, statul rămâne dezbinat. Pe de o parte, teritorial, pentru că nu s-au reunificat cele două maluri ale Nistrului, iar pe de altă parte, și în funcție de aceste dispoziții, care este pro-european, care este pro-estic, care este statalist, care este nu-știe-cine.

Ion Jigău: „Trebuie să depunem niște eforturi și să respectăm toți regulile de joc, de la vlădică până la opincă sau invers, de la opincă până la vlădică, fiindcă opinca respectă cât de cât niște reguli, dar vlădică cam nu prea.”

Europa Liberă: Ce sfat le dați Dvs. cetățenilor care rămân în neștire, în dezamăgire?

Ion Jigău: „Să-și aducă sufletul acasă.”

XS
SM
MD
LG