Expertul economic al IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, atrage atenția că salariile plătite în regiunea transnistreană, în stânga Nistrului, sunt cu 50 la sută mai mici decât cele de pe restul teritoriului Republicii Moldova. Cele mai dramatice schimbări în remunerarea muncii în Transnistria s-au petrecut în ultimii patru ani. Astfel, în 2015 salariul mediu din Transnistria era cu 40% mai mare decât în partea dreaptă a Nistrului. Iar în 2019 situația s-a inversat: în dreapta Nistrului salariul a ajuns cu 50% mai mare decât în stânga Nistrului, scrie Veaceslav Ioniță. Acesta notează că în 2016, după ce banca centrală din stânga Nistrului a epuizat toate rezervele valutare, a fost nevoită să deprecieze rubla transnistreană, care în doi ani s-a depreciat cu 70% față de leul moldovenesc. Această depreciere dramatică a avut un impact puternic asupra bunăstării populației și asupra salariilor, care recalculate în lei au înregistrat o reducere de 50% în doar doi ani. „Cel mai probabil în 2020 banca centrală din Transnistria va fi nevoită să permită deprecierea ușoară a rublei locale cu nu mai puțin cu 10-15%”, notează Veaceslav Ioniță.
Veaceslav Ioniță: „La IDIS Viitorul am avut chiar un studiu mai demult, am lucrat împreună cu mai mulți experți, inclusiv din stânga Nistrului. Noi am încercat să vedem ce s-ar întâmpla dacă, bunăoară, într-o bună zi am uni cele două părți ale țării. Și eu un lucru am zis: „Măi, oameni buni, voi nu uitați că la ei e un sistem fiscal, iar la noi e cu totul alt sistem fiscal”. Ei nu au TVA, ei nu au asigurări medicale, deci e cu totul alt sistem.
Iar mai recent am așa un hobby – mă ocup de statistica istorică. Sunt cifre la care am reușit să ajung până în anul 1940, la unele până la 1800. Și, evident, mă interesează întreaga Moldovă. Am ajuns cu salariul până în anul 1940, dar în 1940, 1950, 1960 era toată Republica Moldova. Și de aceea până în 1991, când s-a rupt Moldova, am dat salariul împreună și apoi l-am dat pe fiecare mal aparte.
Am văzut că până în 2011, cu o singură excepție, salariul, practic, era la fel. Care a fost acea singură excepție? A fost anul 1999. Vă aduceți aminte, a fost criza din Federația Rusă în ‘98, atunci noi ne-am lovit foarte tare, noi am pierdut rezerve valutare, la noi leul s-a depreciat brusc. Și în acea criză, de fapt, oamenii noștri au sărăcit și mai tare. În stânga Nistrului, ei cumva au încercat să mențină artificial rubla și au menținut-o vreun an de zile. Și așa s-a întâmplat că noi din ‘99, când noi din cauza deprecierii valutei, din cauza la toate ne-am dus la fundul gropii, ei arătau ca niște voinici – salariul la ei era cam de două ori mai mare decât la noi. Dar n-a durat mult bucuria, pentru că viața își ia ale ei. Asta este ca un elastic pe care îl întinzi și când îi dai drumul, te lovește cel mai tare. Așa s-a întâmplat și la ei, întrucât nu poți amăgi economia.
Acum, ce s-a întâmplat după 2011? După 2011, autoritățile din stânga Nistrului au luat o decizie, în opinia mea riscantă, de a menține artificial cursul rublei lor și au „priponit-o” la 11 ruble pentru un doar. Este așa un indicator, pe care noi, economiștii, îl folosim mai rar și o să încerc să-l explic. Imaginați-vă că într-o bună zi noi vrem toți leii să-i dăm la Banca Națională și să spunem: „Na-vă leii, dați-ne dolari, că nu mai vrem lei”. Și atunci, este așa un indicator – câți lei sunt la câți dolari are Banca Națională de rezervă.
După 2011, autoritățile din stânga Nistrului au luat o decizie, în opinia mea riscantă, de a menține artificial cursul ruble...
Deci, la noi în principiu, dacă ei cât îi cursul valutar și comparativ cu valuta, îi cam aceeași.
În stânga Nistrului în 2016 (noi atunci am făcut prima dată studiul), rezervele lor valutare, ultima dată când au publicat, ajunseseră aproape la zero și, practic, rubla lor nu era acoperită cu nimic. Deci, ce s-a întâmplat? După 2011, ținând artificial rubla din stânga Nistrului, la ei salariul real a crescut față de al nostru cu aproape 40 la sută și toată această creștere s-a datorat, de fapt, acestui cursul artificial și a crescut pe baza exportatorilor, întrucât exportatorii exportau, dar nu mai primeau banii care trebuia. Ei exportau și în loc să vândă cu 15-16 ruble un dolar, ei îl vindeau cu 11 ruble și aveau pierderi enorme – 25-30 la sută. Și atunci, observăm că în stânga Nistrului au început să scadă exporturile.”
Europa Liberă: Da, atunci a fost o criză foarte puternică, în care a dispărut inclusiv valuta de pe piața liberă și intrase în zona de schimb valutar negru.
Veaceslav Ioniță: „Asta și este logic, atunci când îl impui pe un om să-ți vândă cu 30 la sută mai ieftin decât costă, omul nu vrea. Deci, a ieșit astfel că statul, menținând artificial rubla, cetățenii au primit salarii mai mari, dar pe contul exportatorilor.
Și atunci, exportatorii au început să nu aducă valută înapoi în țară, reduceau valoarea reală a mărfurilor, spuneau că au exportat de 100 de milioane, dar exportau de 200 de milioane… Deci oamenii au început să lupte ca să supraviețuiască.
Atunci, autoritățile din stânga Nistrului în 2016 au fost nevoite să spună că „măi băieți, până aici a mers soldatul”. Și în 2016 pentru prima dată autoritățile din stânga Nistrului au recunoscut că au terminat rezervele valutare, nu aveau rezervele valutare, practic, rubla lor nu se ținea pe nimic.”
Europa Liberă: Care a fost impactul asupra salariilor?
Veaceslav Ioniță: „Când au terminat rezervele valutare, evident rubla lor imediat s-a depreciat, salariul nu a scăzut, dar valoarea lui imediat a scăzut. Salariile lor s-au prăbușit. Dacă rubla s-a depreciat față de leul nostru în total cu 40 și ceva de procente, practic, salariile lor au căzut aproape în jumătate. Și reieșea că ei, având un salariu cu 40 la sută mai mare ca al nostru, ajunseseră să aibă un salariu cu 50 la sută mai mic ca al nostru. Plus încă și agenții economici erau în criză și agenții economici fiind în criză chiar au redus și salariul în ruble. Deci, ei real primeau mai puține ruble și rubla asta nu mai costa nimic.
Când au terminat rezervele valutare, evident rubla lor imediat s-a depreciat, salariul nu a scăzut, dar valoarea lui imediat a scăzut...
Astfel în 2016-2017 rubla lor s-a dus în jos și asta a duc la aceea că salariul lor calculat în lei moldovenești și bunăstarea lor s-a redus de două ori față de a celor din dreapta Nistrului. Ei erau cu mult mai sus și acum sunt cu mult mai jos, deci, comparativ cu moldovenii, transnistrenii au devenit de două ori mai săraci. Deci, toată povestea lor și toată bucuria lor din 2012, 2013, 2014 și 2015 s-a transformat într-o scârbă totală.
Și atunci, eu spun: „Măi populiștilor, nu amăgiți oamenii, pentru că, până la urmă, oamenii plătesc și costu-i foarte mare”. Doar tot oamenii plătesc. Acum, toată sărăcia aceasta din stânga Nistrului, acest salariu mic, rubla devalorizată, puterea de cumpărare slabă, de fapt sunt rezultatul a ceea ce a fost atunci.
Și, neavând valută, autoritățile din stânga Nistrului au obligat agenții economici să vândă 25 la sută din valuta pe care ei o aduc. Deci, au înăsprit politica valutară, ceva de genul a ceea ce am avut noi prin 1998.
În 2019, autoritățile din stânga Nistrului au decis iarăși să mențină artificial rubla lor. Au menținut-o artificial și, dacă vă uitați atent în graficul meu, în 2019 salariul lor iarăși a crescut, îi mai mic decât în Moldova, dar comparativ cu anul precedent, salariul lor, puterea de cumpărare a salariului, a crescut. Însă din contul la ce? Din contul menținerii artificiale a rublei.
Și acum ne întoarcem unde am fost, dar deja noi asta am făcut-o în 2011. Asta iarăși nu se termină dulce. Ei atunci măcar aveau rezerve, dar acum nu au nici rezerve, deci trebuie să oblige agenții economici; i-au obligat, dar agenții economici nu vor să respecte. În consecință, sau trebuie să-i închizi, sau trebuie să le dai amnistie. Dacă le dai amnistie, agenții economici iarăși spun că nu mai întorc banii…
Acum, printr-o comparație, eu aș spune așa: șede economia din stânga Nistrului ca un bolnav pe patul de spital și tot ce au ei – într-o mână - un ciocan, iar în alta - un topor și se gândesc: oare cu ce să dau, cu ciocanul sau cu toporul ca să-l ridic pe picioare?
Deci, dacă dai drumul la rublă, sărăcești populația și au revolte sociale, dacă ții rubla, distrugi și ultimele firimituri de economie și bagi agentul economic să întrețină economia, îl bagi pe dânsul la criminal, că el nu vrea să-ți dea banii. Deci, statul acum, practic, prin menținerea artificială a rublei, obligă agenții economici exportatori să finanțeze salariile la oameni, dar agenții nu mai vor, ei spun: „Nu-i treaba noastră să facem lucrul acesta”. Și cam asta este povestea.
De aceea la dânșii situația din 2016 încoace a degradat mult, în 2019 ei au simțit că populația nu mai rezistă, că în 2016-2018, trei ani de zile populația s-a cam supărat și în 2019 a zis că „dacă o mai ținem așa, cred că ne iau în furci”, de aceea au luat și au menținut artificial rubla. Și acum trebuie să vadă, că au liniștit oamenii, dar și-au pus pe capul lor oamenii de afaceri deja. Și acum, cel puțin, trebuie să dea o mică depreciere a rublei, iar asta înseamnă că salariul iarăși se duce în jos.
Deci, ei acum trebuie să hotărască – sau la stânga, sau la dreapta, oriunde te duci îi rău. Cert este că au intrat într-o zonă foarte riscantă. Și, de fapt, asta e o consecință a faptului că sunt falimentari în ceea ce înseamnă gestiunea treburilor din regiune.”
Europa Liberă: Spuneți-mi, vă rog, dar cum funcționează, cum supraviețuiește economia transnistreană atâția ani. și regiunea transnistreană, în general cu un deficit bugetar care trece de 50 al sută în anumiți ani? Cum este tehnic posibilă așa ceva?
Veaceslav Ioniță: „E foarte simplu. IDIS Viitorul a publicat un studiu unde arătăm foarte clar că prin neplata gazului care vine în stânga Nistrului, dinspre Gazprom se acumulează datorii. Dar cetățenii din stânga Nistrului plătesc pentru gaz și banii se opresc la Tiraspol și creează un fond și în bugetul din stânga Nistrului oficial sunt incluși bani care vin de la gaz.
Cetățenii din stânga Nistrului plătesc pentru gaz și banii se opresc la Tiraspol și creează un fond și în bugetul din stânga Nistrului oficial sunt incluși bani care vin de la gaz....
Deci, datoria aceasta care se acumulează pentru gaz, care se apropie de 7 miliarde de dolari, o parte din această datorie oficial intră în bugetul transnistrean și astfel este finanțat deficitul bugetului transnistrean. Acesta este un instrument prin care este finanțat deficitul bugetului din stânga Nistrului.
Ei au o problemă – de câțiva ani de zile ei discută să introducă TVA, nu l-au introdus, deocamdată ei au menținut sistemul de fiscalitate. La noi, în partea dreaptă a Nistrului din toate impozitele care se plătesc, cam 85 la sută le achită cetățenii și cam 15 la sută achită agenții economici. Deci, la noi toată povara fiscală cade pe populație. În stânga Nistrului cea mai mare povară fiscală cade pe agenții economici. Și ei acum vor și ei cumva să înceapă, se discută de câțiva ani de zile să introducă TVA, tot discută, discută, dar nu au curajul s-o facă.
Pe de o parte, ai probleme cu bugetul, pe de altă parte ai probleme cu ceea ce v-am spus eu, cu rezervele bugetare. Acesta nu-i buget, aceștia sunt parametri macroeconomici. Deci tu spui că ai rublă, așa ai poreclit-o, dar ea, de fapt, e o hârtiuță, fiindcă nu-i acoperită cu nimic, e acoperită doar cu aparatul represiv. Deci, rubla transnistreană se menține acum doar datorită faptului că agenții economici sunt obligați să vândă 25 la sută din valuta lor.
Astfel, banca din stânga Nistrului nu publică date, deoarece ei au rezerve valutare negative, adică nu că nu au nimic rezerve, dar încă au și datorii. Și nu știu cât de mari sunt datoriile, dar dacă nu le publică, înseamnă că sunt rușinoase.
Deci, rubla lor se menține pe aparatul represiv. Bunăoară, Banca noastră Națională, orice am spune noi, dar ea are peste trei miliarde de dolari și noi ne supărăm pe ea pentru că nu intervine la timp. Dar la noi nu se pune problema înăspririi politicii valutare, din contra noi o relaxăm. În stânga Nistrului ei au fost nevoiți, pentru că nu au rezerve, să înăsprească politica bugetară.”
Europa Liberă: În contextul bugetului regiunii transnistrene, pe lângă deficitul mare care există în fiecare an și care încearcă să fie camuflat cumva de autorități, discuții mari a trezit decizia autorităților de la Tiraspol de a direcționa o sumă importantă de bani nu către majorarea de pensii și salarii, așa cum ar fi vrut populația, dar spre un așa-numit fond al investițiilor capitale, care reconstruiește străzi, clădiri, iluminat public, belvedere, parcuri ș.a.m.d. Și atunci, în societatea din stânga Nistrului a apărut întrebarea: „La ce ne-ar folosi această belvedere, dacă nu ne ajung bani de pâine?” Deci, prioritățile administrației sunt cumva contestate.
Veaceslav Ioniță: „În partea dreaptă a Nistrului în Republica Moldova totdeauna prioritate s-a pus pe salarii. În 2009, când a venit noul guvern și eram într-o criză totală s-au tăiat până la 90 la sută din investiții doar ca să dea pensiile. Atunci pensiile au fost majorate de guvernul precedent mai mult decât trebuia. În 2015, 2016, 2017 – putem să criticăm foarte mult Guvernul Filip – dar ei au tăiat investițiile în drumuri, au tăiat toate investițiile ca să dea pensii și salarii.
Guvernul spune că va face investiții, dar asta a spus-o așa, ca să sune frumos, dar primul lucru pe care l-a făcut a fost pachetul social...
Deci, la noi întotdeauna s-a pus prioritate pe aceasta. Uitați-vă, în 2020 avem alegeri. Guvernul spune că va face investiții, dar asta a spus-o așa, ca să sune frumos, dar primul lucru pe care l-a făcut a fost pachetul social. Deci, cam toți fac așa.
Ar fi o mare greșeală dacă autoritățile din stânga Nistrului..., vreau să cred că ei au luat decizia aceasta, pentru că s-au gândit că politic populația va aprecia mai mult drumurile decât salariile. Vreau să vă spun că viața a demonstrat că nu-i așa. Dacă ei au luat decizia aceasta pur politic, înseamnă că este o greșeală, dacă ei au luat decizia aceasta din interes economic, este o greșeală dublă. Și viața a confirmat: nu scapi de oameni, trebuie să dai pensii la oameni.
Dacă a fost un interes privat, mă tem că atunci este trist pentru ei. Eu sunt adeptul investițiilor – aceasta este dezvoltarea, nu trebuie să mâncăm banii. Dar, din păcate, viața bate filmul. Când oamenii nu au ce mânca, nu te gândești dacă trebuie să schimbi draperiile în cameră sau nu, le lași pentru vremuri mai bune.
Deci, cred că ei au două greșeli. Prima greșeală: au optat pentru investiții în locul socialului și a doua: dacă au optat pentru investiții din cauza unor interese personale, atunci asta e mai grav de două ori. Societatea în prezent îi foarte documentată și repede asta se află.”
