O investigaţie jurnalistică, care sugerează că premierul Pavel Filip şi-ar fi ascuns cel puţin o afacere imobiliară după o firmă aparţinând familiei sale, a provocat nemulţumirea premierului, care, după ce a numit „manipulare grosolană” articolul, a acuzat jurnaliştii care au realizat-o de partizanat politic. De ce afacerile unui premier interesează jurnaliştii şi de ce ar fi atât de supărat Pavel Filip?
Investigaţia publicată de jurnaliştii de la RISE Moldova scoate la iveală o situaţie în care o companie ce are legături evidente cu premierul moldovean a procurat un luxos imobil din vecinătatea actualei case în care locuieşte şeful guvernului, casă ce nu aparţine nici ea oficial şefului executivului, ci fiului acestuia. Ceea ce deconspiră investigaţia e faptul că firma respectivă a fost condusă succesiv de mai multe rude ale premierului, iar sugestia ar fi că, de fapt, compania ar fi o afacere a primului-ministru, doar că este controlată de Filip prin rude, adică prin interpuşi. La fel, investigaţia sugerează că premierul poate fi adevăratul beneficiar al tranzacţiei imobiliare, care s-a soldat cu procurarea unui nou imobil de locuit – un imobil luxos, de 400 de metri pătraţi, cu o valoare aproximativă de 200 de mii de euro - în vecinătatea actualei locuinţe a familiei Filip.
Ceea ce descrie RISE Moldova e o noutate, anterior Filip confruntându-se doar cu acuzaţii că familia sa ar fi monopolizat, de când el a urcat în fotoliul de premier, exportul de nuci. Autoarea acuzaţiei e o rivală politică a guvernării, lidera PAS, Maia Sandu, care a afirmat luna trecută că alţi exportatori de nuci nu mai există de când a venit Filip la guvern, iar preţurile pe piaţa internă au cunoscut o cădere dramatică. Premierul, care nu a negat că are un cuscru care se ocupă de exportul de nuci, i-a răspuns politicienei de opoziţie că afacerea este absolut legală, iar faptul că Maia Sandu invocă acest caz în prag de campanie electorală demonstrează că aceasta ar fi copleşită de lupta politică.
Pavel Filip a contra-atacat şi acum: el a susţinut că totul e luptă politică, iar jurnaliştii ar fi parte din ea. El a atacat direct RISE Moldova, spunând că va crede în independenţa instituţiei când va fi la fel de atentă la averea şi afacerile opoziţiei. Filip nu şi-a negat legătura cu firma investigată de RISE, dar ceea ce a părut să respingă cu tărie e că ar fi folosit-o ca paravan pentru a-şi procura sieşi o nouă locuinţă.
„Am văzut că ați folosit numele de firmă-paravan în acest articol și trebuie să vă spun că, din punctul meu de vedere, paravan este articolul Dvs. Este un paravan al manipulării grosolane, din punctul meu de vedere, fiindcă această firmă nu este una paravan, este o firmă reală, care activează normal și este în câmpul legal al Republicii Moldova”, a mai spus supărat premierul.
Petru Macovei, director executiv al Asociaţiei Presei Independente de la Chişinău, spune că felul cum a reacţionat de această dată premierul lasă mult de gândit:
„Domnului prim-ministru ar trebui să i se explice că atunci când opoziţia va ajunge la guvernare, cu siguranţă jurnaliştii de investigaţie vor scrie şi despre ei, atunci când vor fi cazuri de trafic de influenţă sau utilizare a funcţiei publice în interes personal. Unii din actuala opoziţie nu au ajuns încă la guvernare, deci nu pot fi trataţi cu aceeaşi unitate de măsură. Unii sunt din mediul privat şi îşi doresc să acceadă în funcţii publice, când vor accede, jurnaliştii de investigaţie vor investiga activitatea lor.
În cazul dat, nu e o dezminţire, ci o încercare de a distrage atenţia de la faptele descrise în investigaţie...
Totodată, nu este adevărat ce spune dl. Filip. Au fost investigaţii care au vizat şi opoziţia. Una peste alta, reacţia unui prim-ministru la o investigaţie jurnalistică bine documentată trebuie să fie alta. Dacă este adevărat, trebuie să existe o explicaţie de ce s-a procedat aşa, dacă nu este adevărat, să existe o dezminţire. În cazul dat, nu e o dezminţire, ci o încercare de a distrage atenţia de la faptele descrise în investigaţie - la, vezi Doamne, lipsa de investigaţii care ar viza opoziţia. Mi se pare urât din partea prim-ministrului să distragă atenţia în halul acesta.”
Probabilitatea ca Pavel Filip să participe activ la viitoarea campanie electorală, posibil chiar din funcţia de premier, este mare după ce el personal admitea, recent într-un interviu, că legea i-ar permite să meargă în campanie fără a degreva din funcţie, spre deosebire de miniştri, care trebuie să renunţe la funcţie din cabinet dacă vor să se lanseze în competiţie. Asta ar putea explica supărarea premierului pe deconspirările din presă care îl plasează într-o lumină proastă, cum ar fi investigaţia RISE, din care se poate înţelege că premierul şi-ar ascunde adevăratele afaceri şi averi în spatele unor afaceri de familie.