Georgia a exportat 16,7 milioane de litri de vin în ianuarie și februarie 2024, a precizat agenția. Este cu 43% mai mult față de perioada similară a anului trecut.
Rusia a fost principala piață pentru vinurile georgiene până la mijlocul anilor 2000. În 2006, în timpul unei crize acute a relațiilor ruso-georgiene, provocată de arestarea a patru ofițeri de securitate ruși de către Tbilisi, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat un embargou asupra importurilor de vin din Georgia. Însă interdicția a avut ca efect o relansare a sectorului vinicol al țării, a stimulat creșterea calității vinurilor georgiene și reorientarea acestora către piețele europene și din întreaga lume.
Vinurile georgiene au început să revină pe piața din Rusia abia în 2013. O creștere bruscă s-a produs începând cu anul 2022, după ce țările UE au introdus sancțiuni împotriva Moscovei pentru invazia sa din Ucraina. Chiar dacă Georgia este aspirantă la integrare în UE, guvernul de la Tbilisi nu s-a alăturat sancțiunilor europene, ceea ce a stârnit critici ale opoziției.
Rusia va taxa vinurile din țările „neprietenoase” și în 2024
Rusia a inclus țările UE pe o listă a așa-numitelor state „neprietenoase”, ca răspuns la sancțiunile occidentale. De pe 1 august 2023, taxele pentru importurile de vin din țările „neprietenoase” au fost majorate substanțial – de la 12,5% la 20%, dar nu mai puțin de 1,5 dolari pentru un litru.
Potrivit autorităților ruse, măsura, care inițial fusese introdusă până la finele anului 2023, ar urmări să stimuleze producția internă de vinuri, dar și importurile din țările „prietene” sau „neutre”. În 2022, producția internă de vinuri în Rusia a crescut cu 7 milioane de decalitri, ajungând la 50 de milioane de decalitri. Suprafețele de viță de vie s-au extins și ele semnificativ.
Guvernul de la Moscova a decis, în ianuarie, să extindă aplicarea taxelor majorate la importul de vinuri din țările „neprietenoase” până la sfârșitul anului 2024.
Kommersant a scris că pe fondul așteptărilor legate de majorarea taxelor, dar și al prăbușirii ruble rusești, în iulie 2023, importurile de vinuri din țările „neprietenoase” au bătut toate recordurile, creșterea fiind de 46% față de perioada similară a anului 2022. De la începutul anului și până în iulie 2023, importurile de vinuri în Rusia au crescut cu 42%, ajungând la 251 de milioane de litri.
Vinurile georgiene fac concurență vinurilor din Italia
Pentru cei care se miră cum de ajung vinurile din UE în Rusia atât de sancționată din cauza invaziei din Ucraina: europenii au impus în 2022 interdicții de export, dar numai pe vinurile extrem de scumpe, în ideea că acelea le vor lipsi oligarhilor ruși.
Guvernele naționale - de pildă cel francez - au recomandat marilor producători (Champagne) să nu exporte în Rusia, dar livrările continuă prin terțe țări - inclusiv prin Letonia, țară care este unul din punctele de intrare în Rusia a mărfurilor din UE.
Livrările de vinuri din Georgia pe piața rusă sunt cam la același nivel cu cele din Italia. Dar primul loc s-ar afla, în statisticile oficiale, importurile din... state baltice, unde se produc multe lucruri bune, dar nu și vin.
În 2023, Lituania, Letonia și Georgia au devenit principalii furnizori de vinuri în Rusia, potrivit datelor Comtrade ale ONU cu privire la comerțul internațional.
În primele opt luni ale anului, Rusia a importat vinuri în valoare de peste 485 de milioane de dolari, Lituaniei revenindu-i peste un sfert din această sumă, arată datele statistice rusești. Față de anul precedent, țara baltică și-a majorat exporturile de vin către Rusia cu 20,6%. Importurile de vin din Georgia au crescut cu 19,4%, ajungând la 112,1 milioane de dolari, în timp ce Letonia, care se află pe locul trei, și-a majorat exporturile cu 18,5%, ajungând la 79,5 milioane de dolari.
Trebuie spus însă că o bună parte a vinurilor importate de Rusia din cele două state baltice provin, de fapt, din țări membre ale UE, cum ar fi Spania (21 de milioane de dolari) sau Germania (14,1 milioane de dolari).
Italia a coborât în acest top, deși multă vreme ocupase primul loc. Importurile de vinuri italiene în Rusia a fost de peste 72 de milioane de dolari, în primele opt luni ale anului 2023. O creștere bruscă a importurilor s-a produs în iulie 2023, înaintea majorării taxelor - 17 milioane de litri de vin, cu 56% mai mult față de luna precedentă.
Pe aceeași listă, urmează Spania - cu exporturi de vinuri pe piața rusă de 20,8 milioane de dolari și, la o mai mare distanță, Polonia, Germania, Chile, Portugalia și Armenia.
În prezent, furnizorii de vinuri din UE lucrează cu antreprenorii ruși doar cu plata în avans, iar logistica a devenit imprevizibilă: în loc de 40-60 de zile, livrarea poate dura acum 150-200 de zile, potrivit unor comercianți de vinuri din Rusia.
Vinurile moldovene și piața rusă
Geografia exporturilor de vinuri din Moldova, la fel ca și a celor din Georgia, s-a schimbat radical datorită embargourilor Rusiei impuse în anii 2000. De pe piața rusă și țările CSI, acestea s-au reorientat, în principal, către țările din UE.
Principalele țări europene care importă vin moldovenesc sunt România, Polonia și Cehia. Însă vinurile moldovene sunt exportate în cantități mari, în vrac, în Belarus și Georgia. În ultimii ani, producția vinicolă moldoveană a ajuns pe piețe noi, îndepărtate, cum ar fi Australia, Emiratele Arabe Unite, Bolivia, Congo, Benin, Burundi, Malaysia sau Republica Dominicană.
Datele oferite Europei Libere de Serviciul Vamal arată că, în anii 2012 - 2022, exporturile de vinuri moldovene în UE au crescut de cinci ori, în timp ce cantitatea livrată în statele CSI s-a înjumătățit.
Decizia Rusiei de a majora taxele vamale la importul de vinuri din țările „neprietenoase” a vizat și producătorii moldoveni, potrivit autorităților de la Chișinău, deși Republica Moldova nu figurează, oficial, pe această listă.