Linkuri accesibilitate

Viorel Morari - 20 de zile în arest preventiv


Viorel Morari
Viorel Morari

În şedinţa de luni de la judecătorie, Viorel Morari, încătuşat şi escortat de poliţişti, a fost acostat şi de un activist civic, Pavel Grigorciuc, care, considerându-se nedreptăţit de Morari într-un dosar mai vechi, a încercat, într-un gest de sfidare, să-i transmită pesmeţi şi ceai.

Viorel Morari, din 2016 şi până acum o lună şef al Procuraturii Anticorupţie, a primit luni, 13 ianuarie, mandat de arest pentru 20 de zile, după ce fusese reţinut vineri de procurori, la capătul unei verificări a activităţii procuraturii anticorupţie dispuse de proaspătul Procuror General, Alexandru Stoianoglo. Acuzaţia care i se aduce e că l-ar fi protejat pe fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, în dosarul fraudei bancare. Morari o respinge şi afirmă că dosarul e o comandă politică a preşedintelui Igor Dodon şi a conducerii Procuraturii Generale.

Avocații lui Viorel Morari: „Nu există niciun temei de plasare a dlui Morari în arest”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:06 0:00
Link direct


Într-o declaraţie de după emiterea mandatului de arest, avocatul lui Morari, Vasile Foltea, ne-a spus: „Decizia este una neîntemeiată şi arbitrară. O vom contesta la Curtea de Apel Chişinău.”

Decizia este una neîntemeiată şi arbitrară...

Viorel Morari este cel care, în urmă cu câteva luni, a dispus repornirea anchetei pe marginea finanţării din străinătate a Partidului Socialiştilor, de aceea mulţi spun că urmărirea sa s-ar putea datora anume acestui fapt. Dar tot Morari a condus Procuratura Anticorupţie (PA) într-o perioadă în care instituţia s-a confruntat adesea cu acuzaţii de fabricare de dosare împotriva unor oameni de afaceri incomozi, precum şi împotriva oponenţilor guvernării democrate şi personal a fostului lider democrat, Vlad Plahotniuc, în particular fiind vorba despre fostul premier Vlad Filat şi controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon.

Printre puţinii politicieni care i-au luat apărarea figurează Sergiu Litvinenco, deputatul din formaţiunea fostei prim-ministre Maia Sandu, care a scris astăzi pe pagina sa de Facebook că, „deși Morari are păcate și trebuie să răspundă, acțiunile procuraturii lui Stoianoglo par a fi comandă politică din partea președintelui Dodon, pentru a nu permite investigarea dosarului în care este implicat”.

Într-un comunicat dat publicităţii de procuratură după reţinerea, vineri, a lui Morari, se spune că acesta ar fi înregistrat ilegal o plângere depusă de fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc pe când se afla la putere, în 2017, cerere în baza căreia procuratura anticorupţie ar fi pornit tot atunci un dosar penal. Procurorii nu au detaliat despre ce dosar este vorba. Din informaţiile obţinute de presă, însă, rezultă că la mijloc e cauza împotriva lui Veaceslav Platon, controversat om de afaceri cercetat pe timpul guvernării democrate de procuratura anticorupţie şi condamnat la 18 ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani.

La baza acuzării e un dosar pornit în temeiul unei plângeri adresate de Vlad Plahotniuc...


În aceeaşi declaraţie pe care ne-a oferit-o azi, la încheierea şedinţei în care a cerut, dar fără succes, recuzarea judecătorilor şi cercetarea demersului procurorilor în şedinţă publică, Vasile Foltea, avocatul lui Morari, ne-a mai spus:

„La baza acuzării e un dosar pornit în temeiul unei plângeri adresate de Vlad Plahotniuc, însă o legătură personală sau directă între Viorel Morari şi Vlad Plahotniuc pe această cauză nu există. Şi nu există nici un temei de plasare a dlui Morari în arest, nici o probă care ar justifica riscurile pentru aplicarea arestului preventiv.”

Procurorul general Alexandru Stoianoglo
Procurorul general Alexandru Stoianoglo

Alexandr Stoianoglo, actualul procuror general, ajuns în funcţie urmare a demiterii, prin moțiune de cenzură, a guvernului condus de Maia Sandu, care a denunțat trucarea concursului de preselectare a șefului Procuraturii, l-a înlăturat în urmă cu o lună pe Morari de la conducerea PA, sub pretextul unei verificări a activităţii acesteia, iar Morari l-a criticat dur, anticipându-și arestarea. Presa a aflat că dosarul pe numele lui Morari se află în gestiunea procurorului Vladislav Căruceru –vizat el însuşi într-un dosar al Procuraturii Anticorupție, pentru că ar fi avertizat despre o percheziție persoane bănuite de implicate în schemele de spălare de bani de la întreprinderea „Metalferos”.

În şedinţa de luni de la judecătorie, Morari, încătuşat şi escortat de poliţişti din brigada cu destinaţie specială Fulger, a fost acostat şi de un activist civic, Pavel Grigorciuc, care, considerându-se nedreptăţit de Morari într-un dosar mai vechi, legat de activitatea Antifa, a încercat, într-un gest de sfidare, să-i transmită pesmeţi şi ceai.

Previous Next

XS
SM
MD
LG