Linkuri accesibilitate

Vlad Lupan: „Teoria că Plahotniuc e omul SUA și acum suntem dați pe mâna Rusiei este propagată de oamenii Moscovei”


Vlad Lupan, fostul ambasador al Republicii Moldova la ONU
Vlad Lupan, fostul ambasador al Republicii Moldova la ONU

Preşedintele Igor Dodon spune că ar avea certitudinea că fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, ar continua să se afle pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în ciuda faptului că a fost sancţionat de autorităţile acestui stat pentru implicarea în acte de corupţie, şi că autorităţile moldovene ar fi în etapă avansată de a pregăti cererea de extrădare. Preşedintele spune că a obţinut confirmarea aflării fostului lider democrat pe teritoriu american personal de la ambasadorul SUA de la Chişinău, Dereck J. Hogan. În acelaşi timp, nici ambasadorul, nici Departamentul de Stat american, nici cel al Justiţiei nu au confirmat această informaţie. Comentând din SUA situaţia într-un interviu la Europa Liberă, Vlad Lupan, fost ambasador al Republicii Moldova la ONU sugerează că, decât să speculeze, autorităţile de la Chişinău ar trebui să se grăbească să depună o cerere de extrădare pe numele fostului politician, iar decizia ce ţine de expulzare va depinde de justiţia americană, nu de alte autorităţi.

Dodon și Plahotniuc, șah transatlantic
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:57 0:00
Link direct



Europa Liberă: Președintele Igor Dodon spune că ar avea certitudinea că dl Plahotniuc s-ar afla acum pe teritoriul Statelor Unite, chiar dacă ar fi sub sancțiuni. Dodon nu a prezentat vreo dovadă, dar spune că a obținut o confirmare verbală de la ambasadorul american Dereck Hogan. În același timp, nici Departamentul de Stat, nici cel de justiție american nu confirmă, dar nici nu infirmă această informație. Dvs. cum înțelegeți situația?

Vlad Lupan: „Situația este relativ clară, de moment. Dacă exista un caz pus pe rol în justiție și solicitare de extrădare, atunci autoritățile americane ar fi nevoite să răspundă oficial, până atunci, ele nu pot răspunde oficial dacă dl Plahotniuc într-adevăr se află pe teritoriul lor sau nu.”

Europa Liberă: Deci, problema e că nu există această solicitare de extrădare?

Vlad Lupan: „Da. Pentru ca să existe o solicitare de extrădare, trebuie să fie un caz în care - în cazul dat, dl Plahotniuc – pârâtul trebuie să fie adus în fața justiției. Pentru a fi adus în fața justiției, se solicită extrădarea. Este o activitate logică, care decurge una din alta. Așa, pur și simplu, să le spui americanilor „dați-ni-l pe Plahotniuc”, nu poți.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, această declarație a dlui Dodon, că ar fi obținut confirmări de la un diplomat, poate fi o simplă declarație sau poate fi ceva mai mult?

Vlad Lupan: „Cred că ar fi trebuit, în primul rând, să începem de la asta, că este o declarație care nu a fost sprijinită de probe. Posibil că asemenea discuție a avut loc și posibil că asemenea confirmare a avut loc, însă noi nu putem afirma nici aceasta și nici contrariul. Noi nu cunoaștem pur și simplu informația respectivă și, în lipsă de informație, speculăm.”

Europa Liberă: V-ați aventura, de exemplu, iată, să explicați de ce face dl Dodon această declarație? Ce mesaj poate vrea să transmită?

Pentru ca să rămână pe teritoriul Statelor Unite, el nu are nevoie de acordul autorităților


Vlad Lupan: „Da, este o întrebare bună și relevantă în contextul Republicii Moldova, mai puțin în contextul SUA. În cazul Republicii Moldova, circulă suficiente zvonuri cum că Plahotniuc ar fi fost protejat de către Statele Unite ca omul lor, iar Republica Moldova ar fi fost dată pe mâinile Federației Ruse prin intervențiile împotriva lui Plahotniuc, iar el a fost protejat în Statele Unite, ceea ce, desigur, nu este adevărat. Sunt anumite nuanțe aici pe care oamenii nu le cunosc și nu pot să le știe, de exemplu, faptul că Plahotniuc, contrar voinței statului american, se află pe teritoriul său, posibil a intrat cu un alt nume, posibil nu, nu știm nici asta, însă a fost sancționat. Pentru ca să rămână pe teritoriul Statelor Unite, el nu are nevoie de acordul autorităților, sunt alte căi, sunt juriști care se ocupă de problemele respective, dar ideea centrală este că nu avem, cu siguranță, nicio informație la zi care să confirme această teorie propagată, de altfel, pe unul din canalele Telegram de către o entitate legată de o persoană concretă la Kremlin, din anturajul SFB, fostul KGB. Deci, această teorie cum că Plahotniuc a fost omul SUA și acum suntem dați pe mâna Rusiei este o teorie propagată de către oamenii Moscovei și nu doar ai Moscovei concret, ceva mai serios de atât, serviciile speciale. Această declarație a dlui președinte, nu știm dacă a făcut-o intenționat, în aceeași albie, dar în esență ea reflectă acest punct de vedere, acest zvon pornit pe aceste canale ale serviciilor speciale rusești. Dar ideea centrală e asta: bine, dacă americanii așa de tare îl iubeau pe Plahotniuc, de ce l-au desemnat, de ce i-au interzis aflarea pe teritoriul Statelor Unite, dacă ei chiar într-atât de mult îl protejează? Înseamnă că nu-l protejează.”


Europa Liberă: Dacă s-ar adeveri totuși la un moment dat, nu știu, urmare a unei cereri de extrădare, dacă presupunem că va exista această cerere, nu știm, dacă se va adeveri totuși că dl Plahotniuc se află în Miami, așa cum se afirmă, după anunțul Departamentului de Stat american, al dlui Pompeo personal că dl Plahotniuc e indezirabil în SUA, asta ar fi o problemă?

Vlad Lupan: „Este complicat să desfășori toate nuanțele, pentru că nu sunt lucruri simple, dar voi încerca acum să explic cum funcționează sistemul imigrațional al Statelor Unite, oarecum. Dl Plahotniuc a intrat pe teritoriul Statelor Unite mai demult. Noi nu cunoaștem cu ce documente a intrat, pe ce nume a intrat, însă în momentul în care a fost declarat indezirabil, avocatul lui putea, teoretic, să depună documente că este persecutat politic la imigrație sau chiar direct în judecată pentru ca să blocheze orice tentativă de a fi expulzat de pe teritoriul Statelor Unite clientul lor și statul american nu are încotro, pentru că aici este stat de drept și până la o asemenea decizie ei nu au dreptul să întreprindă acțiuni împotriva persoanei. Cred că dl Plahotniuc sau cel puțin juriștii dlui Plahotniuc, presupunem că el are juriști buni datorită finanțelor pe care le are la dispoziție, au utilizat imediat aceste prevederi din cadrul legislației americane și cu siguranță vor încerca să blocheze orice tentativă, nici măcar nu vorbim de extrădare, că o asemenea cerință nu a fost, vorbim de expulzarea de pe teritoriul Statelor Unite din cauza declarării sale ca persoană desemnată pentru corupție, pentru că asta a fost, de fapt, declarația secretarului de stat Mike Pompeo.”


Europa Liberă: Dacă admitem că avocații au mers pe calea asta, ar putea reuși? Dvs. acum v-ați putea aventura să dați un verdict sau nu?

Vlad Lupan: „Nu m-aș putea aventura, cu siguranță. Anumite șanse sunt, vă dați seama, că sistemul imigrațional din SUA a întărit în ultima perioadă de timp, probabil ați văzut ultimele informații în ce privește activitățile migraționale, subiectul migrației este unul foarte fierbinte în Statele Unite, dar și sistemul este mult mai rigid, dar și supraîncărcat, extrem de supraîncărcat. Nu știm cum ar acționa în acest caz autoritățile Statelor Unite, pentru că deseori unele părți ale guvernului sunt separate de cealaltă parte a guvernului, intenționat, ca să nu existe influență din partea unei ramuri a guvernului asupra alteia. Deci, există o mulțime de factori pe care nu-i cunoaștem.”

Europa Liberă: Dar despre o eventuală cerere de extrădare, dacă ea ar exista, ce ne puteți spune? În cât timp s-a putea examina și ce ar însemna asta?

Vlad Lupan: „Nu pot să vă spun, pentru că acesta e un subiect care ține de juriști și de procuratură. Deci, există o sumedenie de factori, pe care nu putem să-i știm...”

Europa Liberă: Dar eu înțeleg corect că nimeni n-o să se apuce să expulzeze acum o persoană, chiar dacă numele lui este Vlad Plahotniuc și chiar dacă Departamentul de Stat a asociat acest nume cu un grad înalt de corupție în Republica Moldova, nimeni nu se va apuca să expulzeze această persoană fără o decizie judiciară?

Vlad Lupan: „Exact! Adică, fără îndoială că juriștii dlui Plahotniuc, dacă el se află pe teritoriul Statelor Unite, cu siguranță că se vor adresa cu apeluri care vor bloca orice expulzare, dacă o asemenea încercare în genere ar avea loc.”

Europa Liberă: Ați menționat, dle Lupan, într-un articol pe care tocmai l-ați publicat că cel care ar fi putut deveni șef al serviciilor de securitate în SUA l-a ajutat la un moment dat pe oligarhul Vlad Plahotniuc. V-aș ruga să ne explicați cum anume l-a ajutat. Ce dovezi există în sensul acesta? Și vă întreb, pentru că am impresia că ar putea avea legătură lucrul acesta cu toată povestea din jurul lui Vlad Plahotniuc și aflarea lui pe teritoriul Statelor Unite.

Vlad Lupan: „Eu nu aș face o legătură absolut deloc, în primul rând între aceste două evenimente, în al doilea rând, concret, acest candidat care este actualul ambasador al SUA în Germania, într-o anumită perioadă a fost consultant, se ocupa de consultanță privată și, eventual, în conexiune cu grupurile de lobby din SUA. Dintr-odată, dl respectiv a început să scrie, în august 2016, despre Republica Moldova, de care anterior nu s-a ocupat. Richard Grenell este numele persoanei respective. Dacă citiți atent ambele articole pe care le-a scris, ambele sunt răspuns la investigația „Forbes”, conform căreia dl Plahotniuc a fost implicat în laundromatul rusesc. Respectiv s-a suspectat în Statele Unite că ar fi lucrat pentru dl Plahotniuc, că a apărut o investigație în acest sens, însă dl Grenell a negat că ar fi primit bani pentru aceste articole și a afirmat că tot ce a scris el a fost în perspectiva intereselor SUA, așa cum le-a văzut el. În Statele Unite este foarte importantă declararea activității pentru un guvern străin, există o procedură de înregistrare în calitate de agent străin. Așa se numește aici activitatea aceasta, nu are nimic comun cu serviciile secrete de stat sau omul anterior nu a fost implicat în servicii secrete, pur și simplu este un om destul de loial actualului președinte Trump și, respectiv, este susținut. De asemenea, în afara faptului că nu s-a înregistrat trebuia să depună și actele în ce privește finanțarea pe care tot nu a făcut-o, finanțarea venită din străinătate pentru activitatea în favoarea unui guvern străin sau unei entități străine din afara Statelor Unite. El nu a făcut acest lucru și a declarat, așa cum am spus, că nu a fost plătit și a scris aceste articole doar din perspectiva sa, cum că acestea ar promova interesele Statelor Unite.”

Europa Liberă: Și opinia Dvs. care este – îl inculpă cumva ceea ce a scris d-lui despre dl Plahotniuc, vorbim de lobby, vorbim de altceva, ce e la mijloc?

Vlad Lupan: „Deoarece dl Grenell a afirmat că nu a fost plătit, nu putem să spunem că a fost cumpărat sau e caz de corupție, însă fără îndoială atât pe filiera Partidului Democrat din SUA, cât și pe filiera Partidului Republican din SUA au avut loc foarte multe greșeli. Dl Plahotniuc a fost capabil să-i convingă printr-o metodă sau altă, financiară sau nu, să lucreze pentru el.”

Europa Liberă: Deci, o greșeală – eu așa înțeleg de la Dvs. –, plătită sau neplătită n-avem cum ști?

Vlad Lupan
Vlad Lupan


Vlad Lupan: „Nu știm dacă e greșeală, știm că a fost aparent sprijin pentru dl Plahotniuc concret, în urma unor greșeli nu doar ale persoanei respective, dar ale întregilor administrații americane, indiferent dacă aceste administrații erau republicane sau democrate, în care ei credeau că dl Plahotniuc, așa cum este el, totuși îl va stăvili pe dl Dodon. Asta era ideea lor tactică, prin care ei credeau că temporar el va servi ca un fel de barieră temporară pentru ascensiunea dlui Dodon la putere. Dar sunt anumite elemente pe care oamenii nu le iau în calcul, ele nu sunt spuse și în mod concret faptul că, dacă Statele Unite ale Americii ar fi susținut strategic partenerii lor, inclusiv dacă Partidul Republican din start ar fi susținut partenerii săi strategici din Republica Moldova, partidele de centru-dreapta, atunci poate situația ar fi fost alta. Ei s-au ghidat de o serie de chestiuni temporare. Iată acum ne trebuie cineva care să ne sprijine pe subiectul respectiv. Și această gândire temporară, nestrategică, fără cunoaștere a detaliilor suficient a dus la o serie de erori, fie intenționate, fie plătite, fie neplătite. Această informație, aparent, a dus la o declarație a dlui ambasador. El nu va fi, de fapt, candidatul pentru funcția respectivă și în locul lui într-adevăr recent a fost nominalizată, a doua oară, o altă persoană, un congresman republican, care a fost destul de activ în timpul procedurilor de impeachment care au avut loc în această iarnă împotriva președintelui Trump, prin care el și-a demonstrat loialitatea față de președintele Trump.”

Europa Liberă: Eu când vă ziceam de impresia mea că există o legătură, mă refeream la faptul că dl Plahotniuc s-ar putea să mai aibă prieteni în Statele Unite în perspectiva deciziei de mai departe legată de dl Plahotniuc, asta m-ar interesa.

Vlad Lupan: „Nu are prieteni.”

Europa Liberă: Dvs. credeți că d-lui poate să doarmă liniștit, dacă se află în Statele Unite?

Vlad Lupan: „În primul rând, nu există legătură între aceste două evenimente, aceste două lucruri. Doi: Plahotniuc nu avea prieteni, el cumpăra funcțiile sau încerca să-i convingă și totul era temporar, pentru că el temporar se afla în funcție. Omul a plecat din funcție, rolul său s-a terminat. Deci, aceștia nu sunt prieteni, pardon, dar eu am să folosesc fraza care-i era atribuită lui Churchill: „Statele nu au prieteni, ele au interese”. Deci, nu trebuie să ne așteptăm la așa ceva. Și, în al treilea rând, aflarea lui Plahotniuc pe teritoriul Statelor Unite va depinde în exclusivitate de capacitatea juriștilor săi, dacă el este pe teritoriul Statelor Unite, să demonstreze că el se află în pericol.”


Europa Liberă: De acțiunile autorităților de la Chișinău nu depinde? Mă gândesc, dacă aceste autorități vor formula o cerere de extrădare, dar nu suficient de convingătoare, adică nu vor prezenta probe, nu vor prezenta dosare concrete, atunci...

Vlad Lupan: „Fără îndoială că depinde și de aceasta, dar, așa cum am spus, mai depinde și de factorul încrederii în justiția din Republica Moldova în SUA. Dacă o asemenea încredere nu există, atunci extrădarea poate să nu aibă loc în genere, indiferent dacă pregătești cel mai bun dosar sau nu, însă absența unui dosar în cazul în care se merge pe formula extrădării, și asta vom vedea dacă dl Dodon într-adevăr va merge pe formula extrădării...”

Europa Liberă: A spus că e o chestiune de câteva zile.

Dacă dosarul este bun, el poate motiva Statele Unite să examineze acest dosar


Vlad Lupan: „Nu este o chestiune de câteva zile, dosarele trebuie să fie făcute în instanțele din Republica Moldova și asta nu-i o chestie de câteva zile, cu siguranță, asta-i o chestie de câteva luni bune, după care urmează cererea de extrădare pentru judecată. Și dacă dosarul este bun, nu știm cât de bun va fi dosarul, atunci, da, el poate motiva Statele Unite să examineze acest dosar, însă haideți să nu uităm un lucru important: în Statele Unite aceste lucruri se decid deseori prin judecăți, trebuie să convingi judecătorul, eventual chiar poate prin intermediul unui avocat care este din Statele Unite. Nu știu dacă Guvernul Republicii Moldova ar fi gata să-și asume procurarea serviciilor unui avocat bun din Statele Unite ca să ducă până la capăt acest lucru, să convingă judecătorul că trebuie să-l extrădeze în cazul în care dl Plahotniuc în genere se află în Statele Unite și nu este altundeva.”

Europa Liberă: Da, tocmai voiam să revenim la acest punct inițial discuției noastre: toate, dacă se adeverește că d-lui se află acolo, iar lucrurile astea se pot adeveri doar în momentul în care va exista o cerere de extrădare și un răspuns oficial la ea.

Vlad Lupan: „Sunt două lucruri pe care trebuie să le luăm în calcul: dacă dl Plahotniuc, în urma acestor discuții publice, va sta pe loc să aștepte până când o să fie arestat. Eu nu sunt sigur, în primul rând, în al doilea rând, pentru ca să evite asemenea evoluție, cu siguranță juriștii lui, dacă el se află în Statele Unite, s-ar adresa în judecată.”

XS
SM
MD
LG