Linkuri accesibilitate

Volodimir Zelenski cere serviciilor de securitate să ofere protecție suplimentară exilaților din Belarus


Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ordonat miercuri serviciilor de securitate să ofere protecție suplimentară exilaților din Belarus, după ce un disident din acea țară a fost găsit spânzurat într-un parc din Kiev. „Fiecare cetățean din Belarus care poate deveni ținta delictelor din cauza opiniilor sale politice trebuie să aibă parte de protecție specială", a spus Zelenski într-un comunicat.

El a cerut Ministerului de Interne și serviciului de securitate SBU să „elaboreze un algoritm clar pentru evaluarea posibilelor riscuri” pentru a „elimina orice amenințare pentru oameni”. Ordinul vine după ce un disident din Belarus, Vitali Șișov, a dispărut, iar marți a fost găsit spânzurat într-un parc din capitala ucraineană Kiev.

Poliția a deschis o anchetă pentru elucidarea morții activistului care conducea Casa Belarusă din Ucraina, o ONG care prin care își ajuta compatrioții să scape de represiunea din Belarus. Poliția a adăugat că va urmări toate pistele, inclusiv o posibilă „crimă deghizată în sinucidere”. Biroul de presă al lui Zelenski a declarat miercuri că decizia de a spori protecția exilaților din Belarus a fost ocazionată de informații despre „posibilele amenințări la adresa unui număr de activiști din Belarus”, precum și de moartea „tragică” a lui Șișov.

Biroul președintelui a mai declarat că Zelenski „așteaptă o anchetă cuprinzătoare asupra tuturor circumstanțelor din jurul morții lui Șișov”. Activistul în vârstă de 26 de ani a făcut jogging la Kiev luni dimineață, dar nu s-a întors și nu a putut fi contactat pe mobil. Organizația pe care a condus-o Șișov a declarat că el a fost urmărit recent de persoane necunoscute.

Liderul autoritar din Belarus, Alexander Lukașenka, a reprimat orice formă de disidență de când au izbucnit proteste în masă în urma alegerilor de anul trecut, considerate incorecte de opoziția internă și de Occident. Mulți cetățeni din Belarus au fugit, în special în țările vecine: Ucraina, Polonia și Lituania.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG