Deși sunt cea mai veche diaspora din lume, împreună cu evreii, grecii din străinătate au primit, în sfârșit, dreptul să voteze abia ieri, luni 25 noiembrie 2019.
Cum o anunță astăzi cotidianul Ta Nea, guvernul Mitsotakis a reușit luni seara să facă să fie adoptat un întreg pachet de legi care includ dreptul pentru grecii din străinătate să voteze în alegerile prezidențiale, în țara lor de reședință.
Este interesant de remarcat că partidul (coaliția, de fapt) Syriza, al fostului premier de stânga Alexis Tsipras, a votat împotriva dreptului grecilor din străinătate de a vota la ambasade, însă legea a trecut cu 158 de voturi din 300.
Până acum, grecii care doreau să voteze trebuiau să călătorească personal în Grecia în ziua alegerilor, neexistând nici votul prin corespondență. Chiar și acum, noua lege se aplică doar alegerilor prezidențiale. Pentru locale sau parlamentare, grecii vor trebui în continuare să călătorească în țară.
Franța și Italia, legislații similare cu a României
Franța și Italia, în schimb, au sisteme identice cu cel al României. Cele două țări dispun de structuri administrative speciale rezervate diasporei și de locuri rezervate în parlament. Italia, în special, are o lungă tradiție a diasporei. Sărăcia a împins sute de mii de italieni să emigreze in sec. XX, iar exodul a continuat până în anii 1970, un număr important de italieni emigrând, de pildă, în Belgia, atrași de expansiunea industrială și minieră de după al Doilea Război Mondial, când mase de italieni din sud s-au stabilit în sudul francofon al Belgiei, în regiunea munților Ardeni, pentru a lucra în mine și oțelării. De atunci datează importanta minoritate italiană a Belgiei, din care a ieșit și fostul prim-ministru socialist Elio Di Rupo, minoritate care a votat întotdeauna și nu s-a rupt niciodată de procesele electorale din țara de origine.
Italienii pot vota fie la ambasadă, fie prin corespondență, și la prezidențiale și la parlamentare. Italia le plătește chiar cetățenilor italieni drumul dacă locuiesc într-o țară fără ambasadă italiană și doresc să meargă acasă pentru a lua parte la alegeri.
Parlamentul italian are 18 locuri rezervate pentru diaspora, 12 în camera deputaților și 6 în senat.
Franța, de asemenea, ca și Italia, permite votul în străinătate și la prezidențiale și la parlamentare. Franța are, din 2004, chiar o Adunare a Francezilor din Străinătate (Assemblée des Français de l'étranger), cu membri aleși de aceștia. Există 11 circumscripții electorale în străinătate, iar fiecare din acestea trimite un ales în Adunarea Națională.
În realitate, cele mai multe țări europene acordă dreptul de vot cetățenilor din diaspora, deși unele o fac cu anumite limitări.
De pildă, Marea Britanie retrage dreptul de vot cetățenilor care au locuit în străinătate mai mult de 15 ani. Asta i-a afectat serios pe englezii care locuiesc de multă vreme în alte țări ale UE și care nu au putut astfel vota în referendumul despre Brexit, deși ei erau cei care aveau să suporte direct consecințele.
Votul prin corespondență
Votul prin corespondență a început să fie practicat în Statele Unite și Marea Britanie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și imediat după aceea, în special pentru a le permite soldaților să participe la alegeri. In SUA, unele state, precum Texas, nu permit votul prin corespondență, în schimb 3 state: Colorado, Oregon și Washington, au trecut la o metodă de vot care poate fi, pentru cine dorește, exclusiv prin corespondență, ceea ce a redus considerabil costul alegerilor.
Și Marea Britanie a experimentat asta în câteva rânduri, la alegeri regionale. Austriecii pot vota pentru prezidențiale și parlamentare de oriunde din străinătate, prin poștă.
In Belgia, procedura e complexă. Pentru alegerile europene, pentru Parlamentul european, Belgia nu permite votul prin corespondență decât pentru belgienii instalați în alte țări Uniunii Europene. La alegerile europene, nu există proceduri de vot pentru belgienii care locuiesc pe alte continente. Pentru alegerile naționale, se poate vota prin corespondență, nu însă și pentru cele municipale sau regionale.
Principalul motiv pentru care votul prin corespondență nu este practicat mai larg și pentru care e privit cu destulă suspiciune este faptul că se consideră că el permite fraudele mai mult decât votul tradițional, cel prin prezentarea în persoană la urne, sau decât votul electronic.
