Acum cinci ani, chiar în această lună istoricul Iuri Dmitriev, șeful local al grupului pentru drepturile omului Memorial din regiunea de nord-vest a Kareliei, a fost arestat în apartamentul său din Petrozavodsk.
El a fost acuzat că i-ar fi făcut fotografii pornografice fiicei sale adoptive, acuzație pe care a negat-o cu fermitate, spunând că fotografiile au fost făcute la insistențele asistenților sociali pentru a monitoriza dezvoltarea fetei.
Dmitriev este cel mai bine cunoscut pentru cercetările sale asupra victimelor represiunilor politice din Karelia sub Stalin. El a jucat un rol esențial în investigarea și comemorarea mormintelor comune de Sandarmoh, unde au fost îngropate cadavrele a cel puțin 6.000 de victime. Pe măsură ce cazul său se desfășoară între instanțe, Dmitriev, care împlinește 66 de ani luna viitoare, și-a petrecut ultimii cinci ani în arest preventiv la o închisoare din Petrozavodsk, capitala regională.
Tribunalul municipal din localitate efectuează în prezent o a treia revizuire a cazului istoricului , care, în septembrie 2020 a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Procurorii cer acum majorarea pedepsei la 15 ani. Avocații lui Dmitriev spun că toate căile de apel au fost epuizate. Procesul are loc în timp ce guvernul rus încearcă să închidă Memorialul Internațional și Centrul Memorial pentru Drepturile Omului din Moscova, ambele care au fost de multă vreme desemnate ONG-uri „agenţi străini”.
Soarta acestei importante instituții ar putea fi pecetluită de Curtea Supremă și de Curtea Supremă de la Moscova săptămâna aceasta.
Serviciul Rus al postului nostru a putut să îi trimită întrebări scrise lui Dmitriev în timpul procesului său și să primească un răspuns scris prin intermediul Serviciului Federal al Penitenciarelor (FSIN).
Corespondentul nostru l-a întrebat pe Iuri Dmitriev despre colaborarea sa cu Memorial :
Știam deja mulți oameni care se implicau în Memorial [la sfârșitul anilor 1980]. Cel puțin, i-am cunoscut pe mulți dintre lideri – oameni care intervievau victimele represiunii și publicau liste cu oameni care fuseseră reprimați. Erau vremuri grele, așa că [activiștii Memorialului] distribuiau ajutor umanitar [fostelor victime ale represiunii]. Pe scurt, ei lucrau în deplină conformitate cu statutul lor. La întâlnirile ONG-ului Frontul Popular din Karelia, am discutat în mod regulat întrebările ridicate de Memorial. După aproximativ un an sau 18 luni, i-am cerut [activistului Karelia Memorial] Pertti Vuori să cerceteze soarta bunicului soției mele, care era un pescar din satul Siamozero, care a fost arestat în 1937. Pertti a aflat că a fost executat. La una dintre întâlnirile noastre din acel moment, mi-a cerut să mă alătur Memorialului. Deci, m-am alăturat Memorialului cândva în 1989, a răspuns istoricului.
Istoricul Iuri Dmitriev a povestit mai departe - De câteva ori am explorat în jurul periferiei așezării Dereveannoie, căutând fără succes locuri de execuție. În continuare, am preluat povestea rămășițelor descoperite la Besoveț și Sulajgorie. Doar doi ani mai târziu, pe 30 octombrie 1991, am reușit să fie reîngropate la cimitirul Zarețkoie din Petrozavodsk. Acesta a fost într-adevăr începutul Memorialului în Karelia. Apoi am început să lucrez cu Ivan Ciukin, deputat în Sovietul Suprem al Rusiei. Ivan m-a rugat să-l ajut să alcătuiască o Carte a memoriei care vizează documentarea tuturor victimelor din Karelia ale represiunii politice din epoca sovietică.
Hărțuirea este un fenomen normal
Am fost de acord și am petrecut câțiva ani lucrând în arhivele Ministerului de Interne și ale Serviciului Federal de Securitate -care era încă KGB-ul la acea vreme. Printre primele noastre proiecte internaționale, aș menționa ridicarea unui memorial la cimitirul pentru prizonierii germani din așezarea Padozero... Treptat, am acumulat experiență în a lucra cu documente și cu rămășițe umane. Și am continuat să oferim asistență materială victimelor represiunii – alimente, bani și așa mai departe. Am făcut lobby pentru legile locale din Karelia pentru a ajuta victimele represiunii. Nu am uitat pe nimeni... Anii 1990, în comparație cu perioada sovietică, au fost o perioadă de libertate, o perioadă în care arhivele erau deschise și în sfârșit a fost posibil să aflăm adevărul despre strămoșii noștri.
Problemele istoricului au început odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin. Iuri Dmitriev continuă :
După ce Ivan Ciukin a murit în 1997, alți oameni au preluat organizația și, pe scurt, nu ne-am văzut ochi în ochi. Mai multe persoane au părăsit organizația cu mine, iar noi am organizat Academia de Apărare Social-Juridică. (...)
Hărțuirea este un fenomen normal. Memorialul se ocupă de lucrurile considerate dureroase pentru autorități. Am încredere în ceea ce face Memorial, așa că asta înseamnă că trebuie să schimbăm organismul care vrea să evite acele lucruri dureroase.
Istoricul a fost întrebat dacă dosarul penal pe care il are în prezent are vreo legătură cu activitatea sa de la Memorial ? Opinia sa este foarte clară :
Cred că cazurile nu ar fi existat deloc. Cui i-ar păsa de un simplu inginer? A răspuns fără ocolișuri istoricul aflat în detenție.
Ultima întrebare adresata istoricului a fost despre ce ar putea face oamenii obișnuiți pentru a cultiva în generația tânără o atitudine respectuoasă față de istoria pe care Memorialul o documentează..
Iuri Dmitriev crede că răspunsul se afla în familie. Fiecare familie trebuie să-și cunoască propria istorie. O astfel de cunoaștere este sursa unui sentiment de respect de sine. Am avut norocul să aflu sentimentele oamenilor care au fost reprimați de guvern de-a lungul întregii vieți. Dacă voi trăi suficient, voi scrie o carte despre asta, a răspuns, din detenție, istoricul Iuri Dmiriev...