Linkuri accesibilitate

Zelenski: Există o fereastră de oportunitate pentru negocieri cu Rusia până la iarnă

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina dispune de o „fereastră de oportunitate” până la începutul iernii pentru a purta negocieri de pace cu Rusia. Însă, acest lucru va deprinde de presiunea exercitată asupra Moscovei, a declarat Zelenski într-un interviu pentru CBS News.

„Din decembrie 2025, Rusia a început să piardă inițiativa pe câmpul de luptă. Am împărtășit această informație partenerilor noștri americani. Le-am spus în ianuarie că avem o fereastră de oportunitate pentru negocieri, deoarece în fiecare lună vor pierde tot mai mulți oameni și de aceea vor pierde inițiativa pe câmpul de luptă”, a explicat Zelenski, în interviul înregistrat pe 29 mai și publicat pe 31 mai.

Potrivit lui, în prezent, forțele ruse nu pot ocupa mai mult teritoriu într-o lună decât cel eliberat de armata ucraineană. Kievul trebuie să profite de acest avantaj și să preia inițiativa pe câmpul de luptă pentru a-și întări pozițiile de negociere, consideră Zelenski.

Organizații de specialitate, precum Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington, au constatat că, în martie, suprafața teritoriului ucrainean controlat de Rusia nu a crescut, iar în aprilie chiar s-a redus. Observatorii vorbesc despre pierderile crescânde ale armatei ruse, în principal din cauza avantajului creșterii numărului și capacităților de luptă ale dronelor ucrainene. Evaluări similare au prezentat comentatorii și bloggeri ruși pro-război.

„Prin urmare, cred că înainte de venirea iernii trebuie să găsim o cale diplomatică de a ne așeza la masa negocierilor și de a discuta”, a spus Volodimir Zelenski.

Totodată, a adăugat el, pentru aceasta este necesară întărirea sancțiunilor occidentale.

„Dar totul depinde de presiunea exercitată asupra lui Putin, de presiunea din interiorul societății sale, iar eu cred că aceasta este în creștere, de presiunea exercitată prin sancțiuni – nu prin ridicarea lor, ci prin impunerea unor sancțiuni suplimentare. Este o abordare bună, este o cale diplomatică. Sper că Statele Unite vor face acest lucru, la fel și sancțiunile europene”, a adăugat președintele Ucrainei.

Vorbind despre țările europene care ar putea participa la negocierile cu Rusia, Zelenski a spus că există deja „formatul celor trei” - Marea Britanie, Germania și Franța. Dar Kievul are și „parteneri buni din țările nordice și, de asemenea, Turcia a dorit întotdeauna să fie un mediator”.

„Dar cine va fi la final? Este o decizie care revine Ucrainei și Europei, iar pentru a asigura dialogul și în interesul Europei, este important ca și Rusia să fie dispusă să discute”, a adăugat el.

Săptămâna trecută, Zelenski s-a întâlnit cu deputații din fracțiunea majoritară în Rada de la Kiev - partidul pro-prezidențial „Servitorul poporului” -, cărora le-a vorbit despre despre perspectivele încheierii fazei active a războiului.

„Președintele a menționat că până în noiembrie se ia în considerare posibilitatea încheierii fazei active a războiului, cu condiția acordării garanțiilor de securitate”, a declarat după discuții reprezentanta fracțiunii, Olha Vasilevska-Smahliuk.

Recent, ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, a declarat că Ucraina a reușit să încetinească semnificativ înaintarea forțelor rusești și să preia treptat inițiativa pe front. Potrivit lui, aceste succese s-ar datora eforturilor armatei ucrainene și altor factori, printre care blocarea serviciului de internet Starlink pentru Rusia și intensificarea atacurilor cu drone de rază medie, care perturbă logistica armatei ruse.

Cu informații de la Serviciul ucrainean al RFE/RL

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG