Observatorii politici americani analizează apropiata întâlnire Biden-Erdogan, în contextul summitului NATO, încercând să descifreze ce ar încerca să obțină părțile, ținând cont de raporturile tensionate între Washington și Ankara.
În capitala Turciei, oficialități se feresc să abordeze întâlnirea de la 14 iunie, pentru a evita să se pronunțe sau să li se ceară să anticipeze ce se va întâmpla. Achiziționarea de către Turcia a sistemului de apărare antiaeriană rusesc S-400 precum și încălcările drepturilor omului de către regimul Erdogan au contribuit la neînțelegeri, ca și colaborarea Statelor Unite cu grupări kurde în Siria, considerate teroriste de către Ankara. La asta s-a adăugat, de curând, și faptul că administrația Biden a desemnat drept genocid, exterminarea armenilor de către fostul Imperiu Otoman, decizie care a stârnit mânia lui Erdogan.
Pe de altă parte însă, Turcia are nevoie de Statele Unite pentru că economia sa este în criză. Președintele turc dorește să se folosească de întâlnire pentru a evita noi sancțiuni împotriva țării sale, care ar destabiliza și mai mult economia și sectorul de apărare. Este puțin probabil că administrația Biden va da dovadă de înțelegere cu privire la S-400, indiferent dacă sistemele respective sunt activate sau nu. Dar Erdogan nu-și poate permite nici să renunțe la sistem, pentru că ar da impresia de slăbiciune, de asta analiști cred că chestiunea nu va fi rezolvată. La fel stau lucrurile și cu privire la Siria, una dintre posibilele arii de cooperare fiind Afganistanul.
Consilierul principal american pentru securitate națională, Jake Sullivan, a spus că Biden îl cunoaște pe Erdogan foarte bine, ceea ce creează condiții pentru un schimb util de opinii și încercarea de a identifica zone de cooperare. Speranța este că acest prim contact, de când Joe Biden a preluat președinția, va fi un bun început, care însă va avea nevoie de multe decizii comune și dialoguri pentru ca raporturile să redevină strânse.