Nata Albot: „Un an decisiv. Un an de vise împlinite. Un an extrem de plin”

La sfârşitul lui august Nata Albot a emigrat în Canada pentru că a pierdut speranța în asanarea societății și clasei politice a revenit în decembrie pentru câteva zile în Republica Moldova. A organizat pentru al treilea an consecutiv Balul Brazilor de Crăciun. Cum a fost anul 2013 pentru Nata Albot aflaţi din interviul realizat de Alla Ceapai.

Europa Liberă: Un an în care aţi început o viaţă nouă precum scriaţi şi în blogul personal. Ce înseamnă această viaţă nouă?

Nata Albot: „Această viaţă nouă înseamnă o nouă casă, o nouă masă, o nouă ţară, prieteni noi, noi vise şi o schimbare de roluri în viaţa mea de femeie.”

Europa Liberă: După ce aţi plecat în Canada o primă postare pe blogul dvs. era despre cât e de greu unui moldovean să se stabilească în Canada. Mulţi moldoveni totuşi aleg să plece acolo în speranţa unui trai mai decent. Li se răscumpără efortul când ajung acolo?

Nata Albot: „Depinde cum îţi este mentalitatea. Dacă vrei acum şi aici rapid mai degrabă eu aş zice nici să nu pleci. Şi dacă ai răbdare, perseverenţă, dar mai ales o viziune foarte clară de cine vreai să fii tu în timp, atunci, da, merită. Pentru că dacă pleci legal ţi se oferă toate condiţiile necesare ca să te realizezi, să te instruieşti. Din nefericire studiile noastre nu sunt recunoscute şi, practic, experienţa profesională la fel, rareori când este luată în seamă. Dar ţi se oferă o şansă eşti încurajat şi susţinut de stat ca să devii bun şi să te ajustezi la necesităţile ţării, vorbesc acum despre Canada.”

Europa Liberă: E diferită viaţa acolo?

Nata Albot: „Altfel decât diferită. Pentru mine zona în care am venit, zona Quebec-ului, este o Europă în America. Eu pentru nimic în lume nu aş trăi în America. Cel puţin nu mă văd acolo. Mie îmi este dragă noţiunea de Europa, îmi este dragă cultura, mediul, tot, în principiu ce am văzut eu legat de Europa. Dar mie şi mai dragă îmi este ideea de a fi alături de familia mea. Şi cum fratele meu este stabilit acolo de șapte ani şi cum eu simt, uitându-mă în oglindă, că anii trec, eu am nevoia să fiu la grămadă cu cei cu care voi îmbătrâni. Respectiv am ales această Europă în Canada, dar în zona europeană, în zona franţuzească. Cu toate că sunt mai tare la engleză şi lucrul acesta m-ar fi ajutat, profesional vorbind, eu am ales cea mai grea cale. Dar calea care mă va ajuta să fiu la grămadă cu familia mea.

E diferită viaţa fiindcă este o ţară imensă, e o ţară fără tradiţii, dar este o ţară cu o diversitate de entităţi şi naţionalităţi care mă inspiră. Şi mai ales este o ţară cu toleranţă în capul mesei, toleranţa faţă de oameni, faţă de orientarea lor sexuală, religioasă, vestimentară, oricare ar fi ea. Este o ţară în care eu vreau să trăiesc, dar mai ales să-mi cresc copiii.”

Europa Liberă: Diaspora din Canada cât de unită e, se ajută moldovenii reciproc?

Nata Albot: „În Montreal există cartiere întregi de moldoveni care pleacă în acolo nu câte unul, câte doi, dar pleacă cu familia, cu prietenii. bineînţeles că ei îşi creează mica lor Moldova acolo. Ei locuiesc în blocuri pline de moldoveni. Saint Laurent este un cartier binecunoscut al moldovenilor. Ei se ajută în măsura în care au timp şi dorinţă. Şi nu se ajută în măsura în care nu au timp şi nu au dorinţă.

Cât de unită este diaspora nu mă pot pronunţa, pentru că eu nu am făcut o cercetare în diasporă. Eu am avut o experienţă la o distanţă de mine nu foarte mare, adică am reacţionat la salutul oamenilor care m-au salutat. Şi când am zis hai să facem ceva, noi ne-am adunat şi am făcut. Cu toate că eu mă feream de a comunica cu moldovenii în Canada pentru că eu doream să mă îndepărtez un pic de ceea ce în moldoveni nu îmi place. Dimpotrivă, în moldovenii din Canada am avut marea descoperire să mă îndrăgostesc de ei din nou. Ei m-au făcut să mi se rupă inima în două înţelegând că de ei se lipseşte o ţară. Mie nu îmi pare rău de mine.

Dar îmi pare foarte rău de faptul că în Canada, unde există un sistem de filtrare a migranţilor extraordinar de riguros, trec de acest sistem doar cei mai buni. Asta nu sunt gastarbaiterii. Asta nu sunt oamenii disperaţi de foame care sunt gata să facă orice numai ca să trimită nişte bani acasă. Aceştia sunt oameni care vor să crească, să persevereze, să atingă cele mai înalte vise ale lor.”

Europa Liberă: Credeţi că au ei motivaţia de a reveni în Moldova?

Nata Albot: „Foarte puţini dintre ei au revenit după ce au plecat în Canada. Iar cei care sunt deja de 7, 8, 10 ani mă întâlnesc cu ei acum, pentru că am pus la cale un alt eveniment, şi mă miră că nu vor să revină nici măcar în vizită. Au revenit o dată şi nu s-au simţit sufleteşte conectaţi şi au zis „dar de ce să cheltuiesc bani pe transport? Eu mi-am adus părinţii încoace.

Moldova mea este aici în familia mea, în casa mea. De ce să revin acasă? Ce am pierdut acolo? Nu e nici o schimbare.” Asta e ceea ce îmi spun mie oamenii. Eu am venit la o distanţă prea scurtă de la plecare ca să mă pronunţ. Pe mine m-a întristat urâțenia oraşului pe timpul iernii. Dar asta e ceea ce m-a întristat tot timpul.

Oraşul Chişinău este un oraş urât. Şi trebuie să avem curajul să recunoaştem acest lucru şi să contribuim la al face mai frumos. Noi trebuie să recunoaştem că suntem leneşi. Noi trebuie să recunoaştem că nu ne place să muncim. Noi trebuie să recunoaştem cusururile noastre ca după aceea să începem să le corectăm. Problema majorităţii este că ne uităm mai tot timpul în strachina altora şi în ograda altora ca să găsim acolo cusururi şi nu le vedem în propriul nostru ochi.”

Europa Liberă: Multă lume o asociază pe Nata Albot cu portul naţional, cu iile. Aţi fost una din promotoarele bluzelor româneşti şi din câte ştiu aveţi şi un proiect cu iile în Canada. Intenţionaţi astfel să popularizaţi spiritul naţional şi printre moldovenii plecaţi peste hotare?

Nata Albot: „Unul dintre impedimentele de care m-am ciocnit ajungând acolo este că suntem ţara fără identitate. Noi nu suntem nici ruşi, noi nu suntem nici români, noi nu suntem nici un fel concepuţi pe globul pământesc ca o entitate. Noi nu ştim să ne lăudăm cu ce avem mai bun. Nu ştim să transformăm asta într-un produs de market, adică de piaţă şi nu ştim să promovăm asta.

Lipsa de identitate este nu doar durerea acestei ţări ci şi a fiecărui cetăţean în parte atunci când călătoreşte şi care vrea să se poziţioneze în faţa cuiva. Pentru că atunci când vorbeşti cu un elveţian ştii că el vine din ţara celor mai bune produse din anumite categorii sau dacă vorbeşti cu un italian ştii ce înseamnă Italia. majoritatea ţărilor care ne înconjoară au o identitate. Moldova nu o are. Eu cred că ia poate deveni o identitate a acestei ţări de rând cu gastronomia şi de rând cu tradiţiile culturale. Aceste trei lucruri, în special ia, gastronomia şi tradiţiile pot deveni carta de vizită a Moldovei cu condiţia că toată lumea se va mobiliza să creadă în ele. Pentru că nu e atât de simplu să îi faci pe oameni să creadă în mămăliga lor. Cu toate că această mămăligă poate deveni cartea lor de vizită. Nu motiv de glumă şi transformare de simbolul mămăligii în mămăligari, ci într-un motiv de mândrie. Aşa cum ucrainenii îşi vând slănina şi colţunaşii. Ei pentru mine au fost o sursă de inspiraţie.

În 2013 când am fost la Kiev eu am rămas uimită cum şi-au transformat ucrainenii identitatea naţională în produs de piaţă, totul, totul, ambalajul pentru îngheţată, benzinării care vând bluze pentru bărbaţi, tot în jur este în acest ornament ucrainean. Restaurantele se laudă cu slănina şi cu colţunaşi ca cu cel mai extraordinar produs gastronomic. Noi de ce nu putem să facem asta? Ce ne costă pe noi să începem să ne lăudăm cu ceea cu ce ne-am obişnuit. Nouă doar ne place asta. Noi iubim asta. Noi pentru asta revenim la ţară. Noi pentru asta ne adunăm la masă. Dar noi nu suntem capabili să recunoaştem şi să strigăm în gura mare „Asta suntem noi! Noi pentru asta ne iubim şi voi trebuie să ne iubiţi!”

Eu am nevoie de identitatea mea acolo unde sunt. Şi pentru asta am de gând să fac tot ce îmi stă în puteri. Pentru că eu vreau ca atunci când spun Moldova să nu mă întrebe ce este asta, dar să spună este cumva ţara în care sunt bluze foarte frumoase, colorate sau mămăliga cu tocană. Eu aşa vreau să fie.”

Europa Liberă: Veţi continua proiectele culturale şi de divertisment pe care le-aţi iniţiat în Moldova? Aşa cum aţi făcut-o şi în luna decembrie organizând cea de-a treia ediţie a Balului Brazilor de Crăciun şi pentru care aţi şi revenit în Moldova pentru câteva zile.

Nata Albot: „Eu am fost întrebată şi înainte de a pleca dacă o să continui cu proiectele. Da, sigur da, dar cu o singură condiţie, că am parte de susţinere de la cei la care mă adresez, mă refer la companii comerciale, sponsori. Pentru că eu nu vreau să fac, nici nu e vorba de voluntariat, eu nu vreau din contul meu să organizez, să mă cheltui. Pentru că nu ard de nerăbdare să fac PR.

Oamenii care au nevoie de PR scot banul din buzunar şi plătesc ca să apară pe coperta revistei. Eu am nevoia să contribui să îmbunătăţesc nişte lucruri aici oriunde m-aş afla. Pe mine nu m-a gonit nimeni din ţară. pur şi simplu eu am decis să fac o schimbare în viaţa mea. Asta nu înseamnă că eu trebuie să îmi trădez slăbiciunile mele emoţionale. Şi Balul Brazilor, şi IA Mania, şi tot ce am mai făcut sunt proiectele mele de suflet. Şi sufletul de fapt nu are geografie. Sufletul oriunde ajunge îşi are propria geografie cu care s-a născut. Deci, da, voi continua să fac, cu condiţia că voi găsi susţinere.”