Trena mediatică a lui Vlad Plahotniuc are un început aproximativ, undeva în intervalul guvernării comuniste (2001-2009), când era prezentat drept un apropiat al familiei Voronin, ceea ce pentru unii era un cusur, pentru alții, dimpotrivă, o virtute.
Presa din acea perioadă scria despre Plahotniuc ca despre un om de afaceri foarte influent grație diverselor forme de parteneriat cu Oleg Voronin, fiul șefului de stat.
I se spunea „cardinalul din umbră”, „eminența cenușie” sau „omul-fanomă”, multă vreme fiind publicată în presă doar o singură poză cu el.
Presa a scris în 2008 că numele lui a figurat pe o listă a posibililor premieri după demisia lui Vasile Tarlev.
„Candidatura lui Plahotniuc a fost examinată nu doar pentru că era în relaţii foarte bune cu preşedintele Vladimir Voronin, dar şi pentru calităţile deosebite de manager şi, nu în ultimul rând, pentru că este bogat şi, respectiv, nu ar putea fi corupt“, susținea, în aprilie 2008, ziarul „Moldavskie Vedomosti“.
Aceste speculaţii erau alimentate şi de unii politicieni. În campania electorală pentru alegerile anticipate din 29 iulie 2009, actualul președinte al PD Marian Lupu, pe atunci proaspăt plecat din PCRM, declara că: „În jurul familiei domnești, în jurul curții domnești, există un număr limitat de personaje, oameni de afaceri, care fac parte dintr-o castă distinsă, nume cunoscute care sunt în jurul juniorului, mă refer aici la Ignatenco, la Plahotniuc ş.a., persoane care au inițiat un şir întreg de modele monopolizate, zic eu chiar frauduloase, pentru importul de carne şi produse de carne, importul de peşte, care, de fapt, vin să aducă un prejudiciu social foarte şi foarte important… Este vorba de un sistem economic monopolizat care derivă, de fapt, dintr-un sistem politic monopolizat”.
O afacere din perioada guvernării comuniste, mai exact de la sfârșitul lui 2008, ce s-a dovedit a fi mai profitabilă decât pretindeau autoritățile, a fost privatizarea hotelului Codru.
Presa a scris că în spatele tranzacţiei ar fi fost Vlad Plahotniuc. Complexul hotelier a fost cumpărat de un off shore din Cipru, Daranian Holdings Limited, contra sumei de 50 de milioane de lei, considerată una derizorie pentru un imobil din plin centrul Chişinăului.
Tranzacția ar fi adus prejudicii importante statului, iar procurorii au cerut rezilierea contractului de vânzare-cumpărare. Un raport al Curţii de Conturi stabilise că statul urma să încaseze cel puţin 212 milioane de lei, adică de patru ori mai mult.
Ulterior, hotelul a trecut în stăpânirea altor proprietari aciuiați și ei prin off shore-uri, iar în cele din urmă a ajuns în proprietatea companiei Finpar Invest, controlată prin intermediari de Vlad Plahotniuc.
Potrivit unor documente publicate de RISE Moldova, din luna decembrie 2010 până în 2014, asociat unic la Finpar Invest SRL a figurat OTIV Prime Real Estate BV (din Olanda), companie reprezentată de Andrian Candu, președintele Parlamentului, și Cezara Salinski, administratoarea de la Prime Management SRL, singura companie declarată oficial de Vladimir Plahotniuc.
Potrivit unei investigaţii jurnalistice publicate de ziarul „Timpul” la sfârşitul lui 2008, în anii 2007 şi 2008 ex-președintele Vladimir Voronin ar fi călătorit în deplasările sale peste hotare cu avionul ce aparținea de facto lui Vlad Plahotniuc, prin intermediul surorii sale Vera Morozan, cea care a figurat fondatoare şi la alte companii deţinute de Plahotniuc. La acea dată, omul de afaceri susţinea că a vândut firma Nobil Air, iar 2010 declara totuși că mai deţine avionul de lux.
Într-un interviu pentru „Adevărul”, din 24 decembrie 2012, Oleg Voronin se contrazice atunci când este întrebat despre afacerile comune cu Plahotniuc. Pe de o parte, spune nu a avut niciodată relaţii apropiate sau afaceri comune. Pe de altă parte, recunoaște că l-a cunoscut pe acest om, care l-ar fi lăsat lefter: „El a profitat de această încredere. Unde sunt toate acele afaceri pe care le-aş fi luat cu forţa până în 2009? Toate sunt la Plahotniuc”.
Ipostaza de om de afaceri de succes
Cele mai multe menţiuni din anii 2000 îl prezintă pe Vlad Plahotniuc ca manager de succes la Petrom-Moldova, fie în postul de director comercial, ori cel de director general. Conform CV-ului său, ar fi activat la Petrom-Moldova din 2001 până în 2010.
În acelaşi CV publicat pe blogul personal se spune că în 2005 Plahotniuc a devenit vicepreşedintele Consiliului de administraţie al Victoriabank, iar un an mai târziu – preşedinte.
Apariţia lui în administrarea băncii a fost criticată de fostul preşedinte al Victoriabank, Victor Ţurcan. Acesta declara în februarie 2005 că Plahotniuc ar fi devenit ilegal acţionar, prin intermediul unor firme din zone off shore. Tot atunci Ţurcan a spus că Plahotniuc era prezentat uneori la ședințele Consiliului de Administrație de Victor Ţopa.
Una dintre companiile off shore era Victoria Invest, care în 2003 a cumpărat 35% din acțiunile Petrom Moldova, și care va mai figura prin materialele de presă ca fiind controlată de Plahotniuc.
Ulterior, a fost ales un nou consiliu de administrare (în care a intrat şi Plahotniuc), iar Ţurcanu a fost înlăturat din funcţia de preşedinte al băncii. Din noul consiliu de administrare a făcut parte şi ex-directorul general al Air Moldova, Vasile Botnari, care a deţinut funcţia de director financiar la Nobil Air. În ultimii ani, Botnari a fost ministru al Transporturilor.
În 2010 oamenii de afaceri Victor Ţopa şi Viorel Ţopa l-au acuzat pe Vlad Plahotniuc ca i-ar fi deposedat de acţiuni la Victoriabank.
Într-un articol publicat in „Ziarul de gardă” cu statut de drept la replică, Plahotniuc declara că Victor Ţopa şi Viorel Ţopa „şi-au bătut joc de omul care a făcut această primă instituţie bancară privată din Moldova. Şi mi-am dat seama că s-au acoperit cu numele meu şi al altor persoane”.
Ieşirea la rampă
La sfârşitul lunii mai 2010, Vlad Plahotniuc apare pentru prima dată într-un amplu interviu televizat, în emisiunea „Seara târziu”, de la Prime TV, post de televiziune despre care se spunea că i-ar aparţine.
A povestit că primii bani i-a făcut dintr-o afacere din agricultură, companie fondată în 1996 care se ocupa cu creșterea viţei-de-vie şi exportarea vinului în vrac în Rusia.
Atunci a recunoscut că are un avion privat, deşi în 2008 spunea că a vândut afacerea Nobil-Air.
A vorbise în cadrul acelui interviu, conceput ca portretizate tridimensională, și despre relațiile sale cu diferiți lideri politici:
„Cu Marian Lupu am făcut cunoștință pe când era ministru al Economiei (august 2003-martie 2005 – n.r.), a fost o cunoștință episodică. Ca cetățean, îl consider pe domnul Lupu un om politic de mare perspectivă. Cu domnul Ghimpu ne cunoaștem de 11 ani. Apreciez onestitatea lui în politică. Domnul Urechean mi-a fost prezentat de domnul Iliescu, pe când era primar general al Chişinăului. Pe domnul Filat îl simt apropiat, pentru că provine din mediul de afaceri şi avem un limbaj comun”.
La câteva zile după acea apariție, ziarul „Timpul” a publicat un interviu în care Vlad Plahotniuc a vorbit despre legăturile cu politicul, dar şi despre afacerile sale.
„Cu Voronin am făcut cunoştinţă prin intermediul fostului preşedinte al României, Ion Iliescu, care mi-a recomandat să fiu un demn reprezentant al investiţiilor româneşti în Republica Moldova. Fireşte că, fiind reprezentantul unei companii atât de mari, care a ajuns să achite 3% din bugetul de stat al ţării, era obligatoriu să am o relaţie de comunicare cu instituţia prezidenţială. Şi anume acest fapt a aprins gura presei şi a dat naştere „controversatului om de afaceri”, declara pentru „Timpul”.
Vlad Plahotniuc declara că hotelul Nobil este una dintre afacerile cu care se mândrește. „Grupul de afaceri pe care îl coordonez este implicat în managementul mai multor posturi de televiziune şi radio, acționând şi pe piața agențiilor de publicitate”, mai spunea el pentru „Timpul”. Nici hotelul, nici afacerile media nu au fost declarate vreodată în declarațiile de venit.
Cât despre neînțelegerile cu fostul președinte al Victoriabank, Plahotniuc declara următoarele: „Din fericire, astăzi nu mai există scandaluri legate de numele băncii, unde sunt preşedinte al Consiliului de Administraţie, iar domnul Ţurcanu este unul dintre colegii cu care colaborez foarte bine. Deseori, după ce intră în conflicte majore, unii oameni devin buni prieteni. Restul sunt speculații, la care eu nu răspund”. La emisiunea televizată a negat că ar fi devenit acționar în urma unor operațiuni frauduloase acreditate în presă drept atacuri raider.
În ajunul apariţiei lui în politică, la sfârşitul lui 2010, într-o altă emisiune cu titlul emblematic „VIP confidenţe” dată pe post la Prime TV, Vlad Plahotniuc declarase că are peste 5..000 de angajaţi şi „peste 30 de manageri, care administrează diferite companii ale grupului nostru ce activează în domeniile hotelier, media, imobiliare, finanţe”, fără a preciza ce companii deţine.
La începutul lunii august 2010, preşedintele democraţilor Marian Lupu a recunoscut, la Publika TV, că Vlad Plahotniuc a finanţat indirect campania electorală a formaţiunii sale.
Lustruirea imaginii
Înainte de a ajunge în politică Plahotniuc a fost portretizat cu insistență drept un filantrop, total dezinteresat, care-i ajută pe cei săraci şi bolnavi pentru că “s-a născut sărac, într-o familie numeroasă cu şase copii, dar ambiţios”. Majoritatea materialelor de presă făceau referire la Fundaţia Edelweiss, pe care a trecut-o în una din declaraţiile de venit, și care are sediu pe aceeași adresă ca și singura firmă declarată oficial.
Cel care s-a ocupat de imaginea lui Plahotniuc în 2010 a fost Cosmin Gușă, fost deputat PD, fost secretar general al PSD, fost partener și angajat al omului de afaceri român Sorin Ovidiu Vântu. Gușă a intermediat relația lui Plahoniuc cu Vântu la preluarea Publika TV și l-a secondat în interviuri atunci când nu era mulțumit de prestația clientului său, după cum reiese din declarațiile jurnalistului român Dragoș Nedelcu, partener al lui Vântu în proiectele din Republica Moldova. Plahotniuc încă nu-și făcuse apariția în politică, dar începea să-l muște pe premierul de atunci Vlad Filat.
„Politica moldovenească nu s-a sofisticat deloc, dar a căpătat accente radicale, între viaţă şi moarte, prin apariţia lui Plahotniuc, tot un om de afaceri ca Vlad Filat, dar mai de anvergură şi mai pragmatic”, declara consilierul lui Cosmin Gușă o jumătate de an mai târziu.
Un episod din primii pași politică se referă la dezvăluirea făcută de ziarul „Adevărul” din care s-a aflat că Plahotniuc avea un alt nume în actele din România – Ulinici, care a provocat un „cutremur” la Chișinău, după cum avea să povestească Gușă.
Atunci specialiști români și moldoveni spuneau că dacă un cetățean are nume diferite în două state, fără a anunța autoritățile țării de origine, ori are ceva de ascuns, ori intenționează s-o facă. El a explicat că a recurs la acest pas de dragul copiilor, care atunci când vor creşte şi vor începe studiile în România să nu fie deranjaţi de numele de proveniență slavă. De câțiva ani cei doi băieți studiază în Elveția, unde se află împreună cu mama lor.
Aderarea la Partidul Democrat şi autosuspendarea din politică
Viitorul deputat Vlad Plahotniuc a apărut pe lista electorală a PD în 20 noiembrie 2010, în ultima zi în care se mai puteau face modificări în listele de candidați pentru scrutinul parlamentar din 28 noiembrie.
Este ales deputat, iar în 30 decembrie 2010 – prim-vicepreședinte al parlamentului şi vicepreședinte al formaţiunii.
La congresul partidului din 16 iunie 2012, omul de afaceri este propulsat în funcția de prim-vicepreședinte al PD, responsabil şi de modernizarea partidului. „Vom marca printr-o nouă faţă — nou slogan şi o nouă siglă. «PDM privește în viitor», este sloganul Partidului Democrat, iar viitorul începe acum, la acest congres”. El a declarat atunci că PD va deveni un model de organizare şi de conlucrare, cu un management dinamic, în care organizaţiile teritoriale au cel mai important cuvânt de spus.
În urma scandalului cauzat de tăinuirea omorului de la vânătoare din Rezervaţia „Pădurea Domnească”, la 15 februarie 2013 Vladimir Plahotniuc a demisionat din funcţia de vicepreședinte al legislativului. Asta după ce liberal-democrații şi comuniștii votase împreună desființarea funcției de prim-vicepreşedinte. Plahotniuc l-a îndemnat pe premierul Vlad Filat să-i urmeze exemplul.
La 28 octombrie 2013 renunţă la mandatul de deputat, explicând că nu vrea să se înțeleagă că el ar fi venit în politică pentru a-și asigura protecția dată de imunitatea parlamentară. A anunţat că nu pleacă din politică, ci că vrea să se ocupe de structurile teritoriale şi de proiectele de calitate.
La alegerile din 30 noiembrie 2014 a fost ales deputat. La 30 iulie 2015 a renunțat din nou la mandatul de parlamentar.
La 15 oct 2015 a anunţat că se autosuspendă, temporar, din funcție de prim-vicepreședinte al Partidului Democrat și de membru de partid pentru a nu afecta imaginea formațiunii sale, după ce a fost acuzat de Vlad Filat că ar controla structurile de anchetă și i-ar fi orchestrat ridicarea imunității.
La începutul anului 2015, Plahotniuc declara că după ce de-a lungul anilor a ajutat mulţi politicieni să ajungă până sus, l-au surprins reacțiile unor politicieni la decizia sa de a deveni și el deputat şi demnitar de stat.
Averea declarată, afacerile controlate prin intermediari
În octombrie 2014, a declarat la CEC că deţine 100% din compania Prime Management SRL. Firma a fost înregistrată în 9 septembrie 2010 şi care îşi are sediul pe bd. Dimitrie Cantemir 1/1, cunoscut drept Global Business Center.
La data fondării administrator era actualul președinte al parlamentului Andrian Candu, în prezent compania este administrată de Cezara Salinski.
Societatea e specializată pe oferirea de consultații juridice şi de contabilitate, de asemenea administrează companiile de tip holding.
În CV-ul lui, de pe site-ul parlamentului, Andrian Candu spune cu ce s-a ocupat în funcţia de director general la Prime Management SRL. „Liderul unei echipe responsabile de gestionarea unor companii din diferite domenii si industrii printre care: financiar-bancar, imobiliar, media, hotelier si servicii”. La fel ca şi Plahotniuc, Candu nu a dezvăluit care sunt companiile parte ale grupului.
Hotelul Nobil, „una dintre afacerile cu care se mândrește Plahotniuc”, aşa cum declara el în interviurile televizate, la fel ca şi Global Business Center, Hotelul Codru, sediul trustului General Media Group (ce include posturile de televiziune Prime, Canal 2, Canal 3 şi Publika), sediul companiei de pază Argus-S, cafeneaua Guguţă din Grădina publică Ştefan cel Mare (din imediata vecinătate a sediului parlamentului), sunt deţinute de Finpar Invest SRL, se arată într-o investigaţie realizată de jurnaliştii de la RISE Moldova care au analizat peste o mie de documente.
Despre toate aceste companii presa de la Chişinău a scris că i-ar aparţine, prin interpuși, lui Vlad Plahotniuc. Societatea comercială i-a avut de-a lungul timpului în calitate de asociaţi și reprezentanți pe Oxana Childescu (soția), Vera Morozan (sora), Andrian Candu (finul), Ghenadie Sajin – șeful Inspecției de Stat în Construcții și Cezara Salinski – administratoarea Prime Management SRL. În prezent asociat unit este un off-shore din Cipru.
Din luna decembrie 2010 până în august 2014, asociat unic la Finpar Invest SRL a figurat OTIV Prime Real Estate BV (Olanda), o companie de tip off shore înregistrată în Olanda care a fost reprezentată de Andrian Candu, președintele parlamentului, și Cezara Salinski, administratoarea de la Prime Management SRL.
Potrivit aceleiași anchete reportericești, OTIV Prime Real Estate BV face parte din holdingul OTIV Prime Holding BV, care mai include OTIV Prime Services BV, OTIV Prime Media, OTIV Prime Hospitality BV, OTIV Prime Financial BV.
Candu şi Salinski au figurat sau figurează în calitate de reprezentanți oficiali ai companiei OTIV Prime Media BV, care este fondator la General Media Group ce include posturile de televiziune Prime, Canal 2, Canal 3 şi Publika.
Ziarul „Adevărul” a relatat că sora lui Plahotniuc Vera Morozan a recepţionat ofertele pentru construcţia noului sediu.
„Ziarul naţional” a scris că OTIV Prime Hospitality BV este fondatoarea SRL-urilor Codru Hospitality (proprietarul hotelului Codru), Nobil-Club (proprietarul hotelului Nobil) şi a clubului Drive.
Centrul de Investigaţii Jurnalistice a relatat că Plahotniuc nu și-a declarat până în 2012 cel mai mare dintre apartamentele familiei, cel de 1.023,1 metri pătraţi, înregistrat încă din 2010 pe numele soției sale, Oxana Childescu.
Cu excepţia ultimei declaraţii de avere, în niciuna dintre cele depuse anterior Plahotniuc nu a declarat proprietăţile deţinute de soţia sa, deşi legea îl obligă să o facă.
Blocul de pe strada Bulgară din zona ultracentrală a Chişinăului este unul dintre cele mai păzite imobile, paza fiind asigurată de firmele Argus-The (înregistrată în 2010) şi Argus-S SRL (înregistrată în 2007), ambele fondate de firma off shore OTIV Prime Services BV.
Şi fostul deputat comunist Grigori Petrenco a declarat că Plahotniuc împreună cu soţia ar deţine o vilă în valoare de 3 milioane de euro pe malul lacului Geneva, în oraşul francez Sciez-sur-Léman, pe care la fel ex-prim-vicepreşedintele parlamentului nu a declarat-o niciodată.
Într-unul din cele mai recente interviuri se sugerează că cei doi fii studiază în Elveţia şi că se află acolo împreună cu mama lor – Oxana Childescu.
Un alt imobil nedeclarat se află în Bucureşti, în cartierul rezidenţial Pipera din Voluntari, aşa cum au stabilit jurnaliştii de la ziarul „Adevărul”.
Ziariştii de investigaţie spun că omul de afaceri operează mai ales din zone off shore şi schimbă frecvent denumirile firmelor.
Monitorizat de Interpol
Plahotniuc a fost monitorizat o perioadă şi de Interpol Italia, care aduna informaţii despre presupusa organizaţie criminală Solnţevskaia, apropiată oligarhilor ruşi. Informaţia a fost confirmată de însuşi Plahotniuc. „Eu am fost o perioadă sub monitorizare. Am fost monitorizat pentru că am aterizat cu un avion charter într-o zonă unde mari oameni de afaceri din Rusia au făcut achiziţii de imobile. Asta a fost întâmplarea”, a explicat Plahotniuc.
În 2013 responsabili de la Ministerul de Interne au relatat că mai multe file din dosarul elaborat de Interpol transmis Chişinăului s-au pierdut. Unele media au relatat la acea vreme că fostul lider al PD ar fi fost învinuit de Interpol de „asociere la grupuri criminale, crimă organizată şi spălare de bani“, iar pe internet au circulat fragmente dintr-un raport individual al Interpolului în care deputatul ar fi fost asociat cu gruparea oligarhică rusă Solnţevskaia implicată în afaceri imobiliare ilegale în Italia.