Conflictul înghețat din regiunea transnistreană în contextul rivalității dintre Răsărit și Occident

În timp ce guvernele de la Kiev și Chișinău declară integrarea europeană ca fiind prioritară, o mică regiune secesionistă, prinsă între aceste două state, nu le împarte aspirațiile.

Chiar și în lipsa unei recunoașteri pe plan internațional, de 24 de ani, regiunea transnistreană pune piedică proiectelor occidentale, cerând aprobarea Moscovei pentru orice soluționare. Despre acest conflict înghețat, în contextul rivalității dintre Răsărit și Occident, vorbim la acest sfârșit de săptămână.

Nicăieri în lume Rusia nu a reconfigurat în ultimul deceniu echilibrul de putere cu atâta eficiență ca în regiunea strategică a Mării Negre, observă corespondentul Europei Libere Robert Coalson, care dă ca exemplu militarizarea regiunii separatiste Abhazia, după războiul cu Georgia din 2008 și anexarea peninsulei Crimeea în relație cu o modernizare militară agresivă. Rezultatul l-a constituit obținerea de către Kremlin a unor noi mijloace puternice capabile să îi extindă influența în spațiul fostei Uniuni Sovietice și să exercite presiuni la adresa Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene.

În ultima vreme cresc îngrijorările stârnite de consolidarea poziției militare ruse în Marea Neagră. Aceste temeri le-am sesizat și în câteva localități din raionul Căușeni, sate care au fost grav afectate de războiul moldo-rus de la Nistru din 1992.

– „Pacea e scumpă, dar noi nu vrem ori nu dorim să preţuim sângele care s-a vărsat al băieţilor noştri în ’92. Şi îmi pare rău că băieţii aceştia sunt umiliţi. Noi tot timpul umblăm şi cerşim de la guvernanţi care, pe parcursul anilor, au stat în scaunele lor, le e bine mersi. Aceasta e părerea mea ca luptător. Și puteam să cad pe câmpul de luptă.”

Europa Liberă: Dumneavoastră de ce aţi luat arma în mână?

– „Am vrut să apărăm pământul nostru natal.”

– „Nu am vrut cazacii din Rusia să fie stăpâni la mine în Moldova, la mine în raion, la mine acasă. De atâta m-am ridicat şi am fost arestat de cazaci, am văzut cum arată ei la faţă. Poate unii numai îi desenează, dar eu i-am văzut, am stat sub armă.”

Europa Liberă: Aţi discutat cu ei? La ce au venit aici?

– „Au fost trimişi. Pentru aceasta lor li se plăteau bani mari pe vremea ceea.”

Europa Liberă: Dumneavoastră vă este clar de ce s-a început războiul în ’92 aici, la Nistru?

Conflict înghețat din regiunea transnistrenă în contextul rivalității dintre Răsărit și Occident

– „Eu lucram la Tiraspol. Și spuneam atunci că îi e indiferent omului, strungarului în ce limbă vorbeşte, că ruseşte vorbeşte, că româneşte vorbeşte, el face piesa ceea, ori colhoznicului, că prăşeşte pătlăgele. Politicanţii de sus au pornit războiul acesta. Atunci spuneam că trebuiau schimbaţi nacialnicii toţi din Tiraspol cu timpul, câte oleacă. Ei trăiesc o viaţă aici şi nu ştiu până acum a vorbi moldoveneşte. S-a făcut perepisi naselenia la Chiţcani, 75% erau moldoveni, 25% - ruşi. Acum e invers, 75% - ruşi, restul moldoveni. S-au închis şcolile. Aceasta ne aşteaptă pe noi în Copanca. La grădiniţă locuri sunt în grupa moldovenească, ei spun că nu sunt. Sunt numai în grupa rusă, să dea copiii în grupa rusă. De aici se începe a se rusifica satul. Din şcoala moldovenească iau copiii să-i ducă în cea rusă, fiindcă se duc părinţii la Moscova şi să fie pregătiţi în limba rusă.”

Europa Liberă: În ’92 cine cu cine a luptat?

– „Frate cu frate s-au împuşcat. Frate cu frate s-au ucis. Frate cu frate, poţi să zici, plus cazacii. Bineînțeles că am luptat cu rușii. Când a venit poliţia din Cahul în Copanca şi, cum erau atunci deputaţii gorsoveta, ziceau: „Haideţi şi vom vorbi cu românii acolo în deal”. Comisarul de la poliţia din Cahul se ridică şi zice: „Я буду по-русски говорить. Я молдавский не знаю”. - „Nu sunt români aceştia?”. - „Nu mai sunt români”. - „E vorba că au venit românii în Copanca”. La lucrători, la muncitori le este indiferent care e politica. Nacialnicii nu se împacă, conducătorii.”

​– „Dacă ne uităm după ceea ce se petrece la momentul de faţă, sunt grupuri care au interese şi dintr-o parte, şi din altă parte, grupuri de afacerişti. Clar că şi politica nu stă la o parte aici. Politica are interes. Aşa că sunt mai multe interese.”

Europa Liberă: Spuneţi, vă rog, de ce după 24 de ani de la declanşarea conflictului armat de la Nistru, nu s-a găsit o soluţie pentru această criză?

– „Eu cred că nu mult depinde de Moldova. Depinde mai mult de ţările care ne înconjoară, de Ucraina, Rusia. Poziţia Chişinăului e destul de dură. Cred, odată cu venirea la guvernare a puterilor noi, se vor lua nişte decizii mai concrete. Posibil că până acum guvernarea nu prea a vrut să fie deciziile luate.”

Europa Liberă: Mai treceţi Nistrul, mergeţi în cealaltă parte?

– „Da, desigur.”

Europa Liberă: Şi există diferenţe de mentalităţi, de atitudini?

– „Se rusifică populaţia. Văd fratele mai mare, Rusia, unde le dă de lucru, unde le dă gazul cu alt preţ faţă de moldoveni, electricitatea şi multe-multe altele, cetăţenia rusă. Cetăţeanul din Transnistria, primind cetăţenie rusă, pleacă fără probleme în Rusia comparativ cu cetăţenii moldoveni, care au veto la intrarea în Rusia, legat cu mai multe momente politice pe care le promovează domnul Dodon al nostru ş.a.m.d. Sunt multe de vorbit.”

Europa Liberă: De ce nu a dispărut noţiunea de separatism, după 24 de ani de la declanşarea acestui conflict armat de la Nistru?

– „Nu a dispărut fiindcă în Republica Moldova nu a fost un lider ca să poată să găsească limbă comună cu transnistrenii. Şi dacă nu ar fi ajutoarele acestea materiale pe care le dau ruşii pentru transnistreni, nu ar fi fost lucrul acesta până astăzi. Poate acum Partidul Democrat, care este la conducere, ar putea să rezolve vreo întrebare pozitiv pentru populaţia întregii republici.”

Europa Liberă: Dumneavoastră mergeţi în stânga Nistrului?

– „Da.”

Europa Liberă: Şi care e atmosfera ce domină acolo?

– „Dacă stă o muscă pe antenă, gata, te amendează.”

Europa Liberă: De ce atât de greu se reîntregesc cele două maluri ale Nistrului?

– „Părerea mea e că nu e vrere politică la cei mai mari de la Chişinău. Ar trebui să fie mai fermi în felul de a lua decizii, când stau la masa de negocieri.”

Europa Liberă: Dumneavoastră treceţi Nistrul deseori?

– „Cam mă tem încolo să mă duc. Poate stau la evidenţă că sunt participant la război. Noi suntem pe pământul nostru, dar ne socotim că suntem musafiri.”

Europa Liberă: Vă este clar astăzi de ce a fost declanşat acel război în ’92?

– „Separatismul acesta a fost semănat cu mult mai înainte. Mergeam des la Dubăsari, aceasta era legat cu serviciul. Și, pe parcursul anilor, am văzut cum eram noi trataţi, care suntem din partea aceasta, să spunem, în Republica Moldova, pe an ce trecea şi pe urmă cu alde Andreeva, care stăteau pe calea ferată. Şi intenţionat a fost de către ruşi lucrul acesta făcut, nu de noi.”

Europa Liberă: Dar ce scop au urmărit şi mai urmăresc cei de la Moscova?

​– „Noi nu ne dăm seama că ruşii se gândesc mult mai înainte de a ocupa noi teritorii şi ei dinainte pun grăuntele acela care trebuie să răsară cândva. Pur şi simplu, noi nu ne dăm seama despre lucrul acesta. De aceea toată infrastructura de prelucrare şi uzinele cele mai puternice au fost construite în partea cealaltă de Nistru, pentru că ei dinainte aveau socoteală cândva poate să se întâmple lucrul acesta şi va fi pusă, nu ştiu cu ce preţ, graniţa pe Nistru. Și aceasta tot le aparţine lor.”

Europa Liberă: De ce i-ar trebui Rusiei mai multe teritorii?

– „Demult e demonstrat că Rusia e călăul Europei şi mai departe vrea să se extindă. Pentru că ei nu îi e convenabil că NATO deja este la hotar cu Republica Moldova şi nu îi e convenabil că graniţa se apropie. Şi de aceea are probleme şi Ucraina, de aceea are probleme şi Moldova. Aceasta e demult gândit şi ei nu vor ceda aşa de uşor. Încetul cu încetul, azvârl câte un grăunte, aceeaşi Crimeea, acelaşi Dobans, aceeaşi Ucraină, aceeaşi Moldovă cu Transnistria. Şi ei îşi gătesc plaţdarmul dinainte ca, într-un moment dat, să-şi facă interesul lor până la capăt, cu mâinile lor murdare.”

Europa Liberă: Lumea mai trăieşte cu frica de reizbucnire a unui conflict armat?

– „De la Rusia poţi să te aştepţi la orice, este imprevizibilă. Dacă ne uităm la istoria cum a venit la conducerea Rusiei Putin şi în ce structuri a fost el, în FSB, cum a acaparat averile, începând de la Leningrad... Ei cred că lumea nu ţine minte istoria, dar mai este lume care câte ceva studiază, mai ţine minte. Putin cred că se gândeşte să fie al doilea Hitler, ca să ocupe mai mult. Maşinăria de propagandă a Rusiei era foarte bine pusă la punct şi ne spală minţile şi acum. Şi la ziua de azi şi la stânga, şi la dreapta e numai limba rusă şi se ridică în slăvi Rusia. Tot ce se repară, se renovează vine de la Europa, dar toate acestea se uită şi oamenilor le curge saliva la minciunile pe care le spune Dodon şi se uită la Moscova. Dar a dat vreun leu Putin, de exemplu, la noi în raion ca să fie construit sau renovat vreun edificiu? Nu s-a dat niciun bănuţ. Lumea se lasă amăgită, inclusiv de alde Dodon, că el le hotărăşte întrebările, ca să se ducă liber în Rusia.”

Europa Liberă: Staţionând această armată rusă în stânga Nistrului, e posibil să fie elaborat un statut pentru regiunea transnistreană?

– „La un ordin s-a ridicat toată armata a 14-a şi ne-a înăduşit în doi timpi şi trei mişcări. Pentru că armata a 14-a e destul de dotată. Şi al doilea, aceeaşi Ucraină într-un fel e vinovată pentru că armata s-a menţinut atâta timp. Nu avea

să fie nici Smirnov, nici armata a 14-a, nu avea să fie nimic. Dar ei s-au întărit foarte bine, au aplicaţii regulat, primesc decizii, fac cantonamente. Ei se gătesc. Noi ne dorim reunificarea pentru că e pământul nostru, al Moldovei. Și populaţia e tot a noastră, dar i s-a spălat minţile foarte bine. De făcut aşa condiţii ca Rusia să aibă cât mai puţină influenţă. Pe zi ce trece mai mulţi agenţi economici văd destul de bine că ieşirea din situaţie nu e Rusia, piaţa de desfacere, dar Europa. Rusia, dacă vrea să proiecteze o bicicletă, se primeşte tanc… Ne spuneau încă din 1917, de când a venit bâtul Lenin, că Europa e rău, capitalismul e rău, dar noi vedem că acelaşi Putin e cel mai avut om din Rusia şi toate neamurile lui şi ale conducerii Rusiei nu fac în Leningrad ori Moscova businessul sau să trăiască, dar sunt toţi peste hotare şi au studiat în Anglia, America ş.a.m.d. Se primeşte un paradox: populației îi cântă un fel de muzică, dar ei dansează sub alta.”

Europa Liberă: Şansele reunificării celor două maluri ale Nistrului sunt mai mari ca acum 24 de ani?

– „Din contra, se pun la cale nişte provocaţii artificiale de către forţele separatiste.”

Europa Liberă: Ne aflăm acum aici, pe platoul Chiţcani. Ce amintiri vă leagă de acest platou de atunci din ’92?

– „Amintiri triste. Ar fi putut şi acest sat să fie în componenţa Republicii Moldova. Deoarece se vede Tiraspolul ca în palmă.”

Europa Liberă: Exact. Dar este o diferenţă între felul cum gândeşte populaţia din dreapta Nistrului şi cea din stânga Nistrului?

– „Ca să vă spun sincer, este diferenţă. Dacă cumătrul meu din Chiţcani de 25 de ani umblă în casă în chiloţi iarna, îi este cald, eu umblu îmbrăcat, în cufaică mă culc, mie mi-e frig, e scump gazul. Eu nu voi apuca când va fi bine. 25 de ani... Ei s-au născut în politica aceasta a lor, copiii nici nu ştiu, au uitat de Moldova. Ei nu spun că vrăjmaşul e în stânga ori în dreapta – „румын с лева, румын с права”. Iată aici la 9 mai, când fac miting, spun: „Румынская профашистская напала на нас”. Ei sunt mari aghitatori.”

Europa Liberă: Frica de război, teama aceasta mai este sau a dispărut?

Lansarea cărților Europei Libere la Căușeni

​– „Este. Numai proştii nu se tem de război. Toţi se tem de război. Eu, când m-am dus la luptă în ’92, femeii i-am spus că mă duc la peşte. Ea m-a întrebat: „În sac ce ai?”. - „Volocul”. Era automatul în sac. Şi m-am dus de acasă. Ştiam unde mă duc.”

Europa Liberă: Acum vă pare rău că aţi luptat?

– „Nu. Numai că degeaba.”

– „Dacă s-au pornit să treacă Nistrul, trebuia de trecut. Nu trebuia de întors înapoi moldovenii.”

*

În 1992, când independența și integritatea Moldovei erau în pericol, mii de voluntari din raionul Căușeni au pus mâna pe arme și s-au ridicat în apărarea Patriei. Despre dârzenia lor am discutat cu doctorul de la Chircăiești, Nicolae Chivriga, cel care a oferit primul ajutor medical atunci multor răniți. El își amintește despre lupta de la Bender, considerată drept cea mai sângeroasă confruntare din războiul de pe Nistru.

Nicolae Chivriga: „În dimineaţa ceea de 19 iunie 1992, ne găteam, ca de obicei, de lucru, cu familia. Și am auzit un zgomot de şenile. Deodată ne-am priceput că e ceva tehnică grea. A început a intra coloana în sat şi ne-a venit în cap că aici s-a pornit ceva. Am auzit de sarcina pe care a dat-o preşedintele Snegur: „Oameni buni, păstraţi calmul, în Bender vor intra forţele legitime ale Republicii Moldova ca să aducă ordinea”. Şi atunci am venit la lucru şi am primit ordin de a fi gata cu maşina de salvare să plecăm pe capul de pod de la Chiţcani, era un punct strategic, ca să fim acolo gata să ajutăm răniţii. Seara capul de pod a fost luat de băştinaşii din Chircăieşti. Acolo o ceată de băieţi, nouă la număr, care au trecut praful Afganistanului, şi nouă băieţi au făcut regulă acolo pe capul de pod acela. Noi, când ne-am dus, băieţii de acum se stabiliseră. Am avut norocul să fac gardă peste două nopţi cu salvarea acolo. Am avut răniţi. Satul a fost bombardat, au fost atacuri de câteva ori asupra capului de pod. Băieţii au rezistat cu adevărat, haiduceşte. Erau şi cazuri de trădare. Erau cazuri de panică. Pe cei mai gravi îi trimeteam deodată la spitalul raional Căuşeni. Ori prin AVIASAN, ori cu transportul nostru erau duşi deodată la Chişinău.”

Europa Liberă: După 24 de ani de la declanşarea acestui conflict, aţi răspuns la întrebarea de ce totuşi s-a pornit acel război de la Nistru?

​Nicolae Chivriga: „Întrebarea e şi acum actuală, dar răspunsul nu putem să-l găsim. Care a fost pricina de bază, că atunci ne-am instalat la Bender, până la Nistru? Am cedat înapoi prin ordin, fiindcă aşa a fost comanda: „Retrageţi-vă!”. De fapt, cu monstrul acela, care asupra omului venea cu tancul, cum poţi să rezişti? Poate dacă nu era ordinul, jertfele ar fi fost şi mai mari, fiindcă ei într-o oră de vreme cu aşa tancuri erau în Chişinău.”

Europa Liberă: Ce vrea Rusia, în general, vă e clar?

Nicolae Chivriga: „Se teme de NATO, se teme de Europa să nu vină sub coastele ei. Aceasta e clar ca buna ziua. E ţară mică, dar e punct strategic foarte important. Şi al doilea moment: unde e dezbinare naţională, acolo toate problemele duc la conflict. Îmi place de gruzini, sunt mai uniţi. Ucrainenii nu aş zice că fac mare faţă cerinţelor. Sunt trădători şi acolo mulţi.”

Europa Liberă: Dar la gurile Dunării, în jurul Mării Negre, cine e adevăratul stăpân acum?

Nicolae Chivriga: „Sunt mai mulţi care pretind la gurile Dunării. Dar influenţa Rusiei, probabil, tot e mare. O sută de procente e controlată Dunărea şi ieşirea prin Bosfor şi Dardanele. Marea Neagră socotim că a pierdut-o Ucraina şi ea demult e în mâinile rusului. Dar dacă de acum e Marea Neagră, de Dunăre ce să vorbim? Poate au o cărăruşă acolo diplomatică românii şi trec, dar restul influenţă nu au. Eu nu am avut aşa sursă de a studia bazinul deltei Dunării, dar totuşi românii sunt stăpâni, într-o oarecare măsură, însă nu definitiv şi nu deplin.”

Europa Liberă: Şi această poftă a ruşilor de a se menţine ca imperiu va rămâne?

Nicolae Chivriga: „Ea creşte pe zi ce trece. Dumneavoastră vedeţi ce se face acum în Ucraina? Au început de acum escaladarea în Donbas. Va trece un an-doi, dar eu mă tem că Ucraina va fi înghiţită. Dacă e înghiţită Ucraina, cu noi nu are ce se vorbi, în două ore suntem cu steluţa în frunte. Spre aceasta mergem, dacă aşa clasa politică ne va duce. E tragedie naţională, copiii părăsesc ţara, satele devin pustii, nu e viaţă, absolut nimic.”

Europa Liberă: Dumneavoastră trăiţi cu frica reizbucnirii războiului?

Nicolae Chivriga: „Desigur. Am pierdut demnitatea, naţionalismul nostru, ţara.”

Europa Liberă: Dacă în 24 de ani nu s-a rezolvat această problemă transnistreană, câţi ani i-ar mai trebui ca să fie identificată o soluţie durabilă?

Nicolae Chivriga: „Eu trăiesc în coastele lor, mă mai duc în Bender, văd atitudinea lor faţă de moldoveni, îndeobşte faţă de ţara aceasta, eu nu văd problema să fie rezolvată în niciun caz. Chiar dacă va fi federalizare, totuşi ei vor pune ale lor ambiţii: valuta lor, băncile lor. E bine când ar fi totul integru, dar integru nu va fi.”

Europa Liberă: Şi atunci?

​Nicolae Chivriga: „Va fi federalizare, dar tot cu autonomia lor. Resursele vor veni toate din Moscova, conducerea va fi toată din Moscova. Şi atunci ce ne rămâne? Să dăm buna ziua. Noi trecem hotarul în Bender şi ne fac permis pentru 45 de zile ca cetăţeni străini. Ce vorbim noi, de care integritate?! Eu mă duc şi în Bender trec cu frică. Nu ştiu dacă au ei listele acolo, dar trebuie să le aibă ale băieţilor care au luptat pe Nistru. Eu când mă duc, întotdeauna las toate documentele acasă, afară de buletinul de identitate. Şi mă duc cu frică, fiindcă, dacă mai ales află că ai fost acolo, e ceva straşnic, poţi să nu vii acasă. Consecinţele nu se uită.”

Europa Liberă: Cât de umilitor e atunci când dumneavoastră sau altcuiva de la Chircăieşti i se spune „duşman”?

Nicolae Chivriga: „Aceasta e cum zicea cântecul lui Sulac: „Pe pământul nostru drag vin şi îşi aici fac batjocură de populaţie” – „молдаван рыпаный” sau „говори по-русски”, sau „чё ты хрюкаешь?”. Mai umilitor nici nu poate fi.”

Europa Liberă: Această umilinţă demoralizează?

Nicolae Chivriga: „Mult. Mult. E frică că te duci în Bender şi să nu vii acasă. Dar oraşul Bender acum e pustiu, lumea e retrasă, tineretul a plecat, ca de la noi. Acolo e instalată dictatură şi regim condus de mână serioasă din Moscova. Ei fac doar ceea ce li se spune. Numai încep tratativele cu prezenţa ruşilor, au pus ambiţia că punctul acesta se rezolvă „aşa cum vrem noi”, gata, nu le mai dovedeşti cu nimic.”

Europa Liberă: Şi atunci negocierile acestea interminabile se răsfrâng?

Nicolae Chivriga: „Se vor duce mult şi bine, dar la rezultat bun nu vor aduce. Am în vedere să fie Moldova integră. Numai federalizarea, dar nu va fi unire şi integritate, fiindcă...”

Voce: „Eu zic că va fi.”

Nicolae Chivriga: „Nu.”

Voce: „Cu cât mai repede ne vom dezvolta economic, ca oamenii să vadă că noi trăim bine…”

Nicolae Chivriga: „Mata acum te-ai născut? Când va fi prosperarea aceasta economică, domnilor? Ce vorbim noi, dacă trăim aici în preajma lor şi vedem cu ce respiră şi ei, şi noi? Avem prieteni, aceia vin la noi, noi ne ducem la dânşii, ne întâlnim, dar la nivel de diplomaţie, la nivel politic acolo sunt toate problemele care nu se rezolvă. De ce? Nu ştiu. 24 de ani… Cum se poate aceasta? Problemele acestea de fierbinţeală, de nesuportare a unuia asupra altuia?”

Europa Liberă: Ura.

Nicolae Chivriga: „Daţi, oameni buni, să ne aşezăm şi să hotărâm. Dar eu am altă impresie, că ei luptă numai pentru binele lor, nu pentru popor. Poporul se împacă, face o nuntă în Bender, aceia vin la noi.”

Europa Liberă: Şi atunci forţa poporului de ce nu domină asupra politicului?

​Nicolae Chivriga: „Poporul e dezamăgit. Am ales partidele acestea democratice în 2009, mergea lumea ca după Dumnezeu. Cu ce ne-am ales noi? Acum eu să mă duc în sat să-i spun lui moş Ion: „Te rog, mai votează o dată”? El o să-mi dea cu ceva în cap. Eu am participat cu Partidul Democrat. Mă duceam şi mă rugam la fiecare: „Nu votaţi comuniştii”. Și atunci Chircăieştiul a ieşit cu Partidul Democrat. Dar când au văzut că „Moldova fără sărăcie” – nimic, „Moldova fără comunişti” – nimic... Acum ne pune în față anul 2020 şi apoi ne mai dă înapoi, şi apoi ne mai dă înainte. Lumea nu e cea care a fost, chiar şi moş Ion.”

Europa Liberă: Care frică, teamă e mai mare: cea de război sau cea de sărăcie şi de neîncredere în ziua de mâine?

Nicolae Chivriga: „Cu războiul încă putem să mai facem diplomaţie, înţelegeri, dar cu sărăcia vom simţi toţi şi bugetarii, şi pensionarii. Deznădejdea e pentru acel care îndeobşte nu are nicio sursă de existenţă. Noi, slavă Domnului, mai avem de lucru.”

Europa Liberă: În cinci-zece ani ce se întâmplă aici la Nistru şi cu Republica Moldova, în general?

Nicolae Chivriga: „Nici nu ştii în cine să crezi. Platforma „Demnitate şi Adevăr”, lumea oleacă se pornise după dumnealor, au făcut afilierea cu domnul Usatîi şi cu domnul Dodon. Lumea de acum şi în aceştia s-a dezamăgit. Trebuiau să ţină

cărăruşa lor: înconjurăm Parlamentul, guvernul, Procuratura, să şadă poliţiştii. Noi mai facem încă două cercuri vii şi nimeni afară, nimeni înăuntru, să vină diplomaţia străină: „Oameni buni, noi vrem să alegem acum proaspăt şi Parlamentul, şi preşedintele”. Poate din rândurile tinerilor care îşi fac studiile peste hotare să-i aducem pe dumnealor cu viziuni noi, cu concepţii noi, cu mentalitate nouă. Iată acesta e principalul. Sunt şi la noi băieţi buni, dar cumătrismul şi nănăşismul acesta ne strică toată averea noastră. Am crezut în acela, am crezut în acesta. În cine să mai crezi? Mie mi se pare că şi Dumnezeu acum în Moldova să înceapă a umbla, aşa cum umbla Sfântul Petrea, la începutul lumii, nu face nimic, nici lumea nu se duce după Dumnezeu. E greu şi e foarte greu. Dar să convingi omul că va fi bine... Dacă s-ar porni economia, sperăm la ceva, poate se va rezolva şi conflictul cu Transnistria. Dar aşa e pesimism, e tragedie.”

*

În Piața Voluntarilor din orașul Căușeni am stat de vorbă cu președintele Uniunii Veteranilor Războiului de la Nistru. Victor Bodeanu mai crede că cele două maluri pot fi reunificate și se arată convins că viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană. El spune că pentru acest viitor a și fost vărsat mult sânge la Nistru, acum 24 de ani.

Victor Bodeanu: „Din teritoriul raionului Căuşeni au participat peste 3860 de persoane, 54 de persoane au decedat pe câmpul de luptă. Ne pare rău că, până la ziua de azi, nu este soluţionată problema integrităţii.”

Europa Liberă: Dar atunci de ce aţi luat arma în mână?

Victor Bodeanu: „Eu activam ca primar şi, împreună cu voluntarii din sat, am ieşit să apărăm integritatea ţării.”

Europa Liberă: Şi chiar credeaţi că sunteţi capabili, în faţa tancurilor ruseşti, în faţa unei armate străine să ţineţi piept?

Victor Bodeanu: „Atunci ne determina entuziasmul şi idealul, patriotismul faţă de ţară. Noi, cei din fosta Armată Sovietică, eram bărbaţi ai neamului şi nu puteam să aşteptăm să vină cineva să ne apere teritoriul, integritatea, independenţa Republicii Moldova. E clar că toţi ne-am ridicat, chiar dacă nu aveam pregătire militară. Bărbaţii de la combine, de la şcoală profesori, bărbați din toate domeniile am lăsat activitatea şi am mers să stopăm această pecingine care era gata să se extindă peste toată ţara.”

Europa Liberă: Cu cine aţi luptat?

Victor Bodeanu: „Cu separatiştii, cazacii veniţi de la Odesa şi de pe Don. Cazacii au spus: „Noi ne supunem numai atamanului şi lui Allah. Şi mai mult pentru noi comisii, decizii nu există”. Eu toată perioada aceasta am fost pe platoul de la Chiţcani, am fost locţiitor al comandantului de platou. Și pe tot perimetrul platoului au fost dislocaţi voluntarii din majoritatea satelor din raion.”

Europa Liberă: Despre care cazuri vă amintiţi cu groază?

​Victor Bodeanu: „Pe data de 19 iunie s-a început cel mai straşnic calvar în Bender. Și noi a doua zi, pe data de 20, ne-am ridicat la platoul de la Chiţcani şi am ocupat poziţia. Acolo chiar la capul de pod, la stela în memoria celui de-al Doilea Război Mondial, erau dislocate rachete Alazan, diferite aruncătoare de grenade şi altă tehnică militară din partea Tiraspolului, a armatei a 14-a. Şi noi, când am mers cu voluntarii, când am ocupat teritoriul acela, care au reuşit au fugit, câteva persoane erau decedate. Mai apoi a venit mama unuia şi aşa a spus: „Собакой жил, собакой сдох”. Şi l-a scuipat, şi a plecat înapoi. S-a convins că e feciorul ei. Iată aşa caz a fost. Acolo erau o mulţime de muniţii militare din armata a 14-a. Poate din cauza vârstei nu conştientizam frica din faţa noastră şi nu ne gândeam că puteam să călcăm pe o mină ori puteam primi un glonţ. Am avut colegi din Cârnăţeni care au decedat pe loc, am avut din echipa de la Fulger, care au fost răniţi şi am fost nevoiţi să-i scoatem. Noaptea la ora 00.00-1.00 cu piciorul rupt am acordat cu ce am putut primul ajutor răniților şi i-am transportat la spital. Acestea au fost cazuri de care noi poate nici nu ne dădeam seama. Mai apoi, după ani trecuţi, amintindu-ne, ne apuca o înfricoşare.”

Europa Liberă: Dar astăzi mai trăieşte lumea cu frica de război?

Victor Bodeanu: „Văzând ce se petrece în Ucraina, ştiind că sub coastele noastre, în Tiraspol, aşa şi nu s-a rezolvat nimic cu Transnistria, toţi stau ca pe butoiul cu pulbere şi aşteaptă care va fi evoluția, pe parcurs.”

Europa Liberă: De ce Rusia nu a fost mai implicată să fie soluţionat acest conflict transnistrean?

Victor Bodeanu: „Părerea mea este că au un interes geopolitic, ţinând cont de aerodromul care există la Tiraspol, ţinând cont de armamentul, muniţiile sovietice păstrate la Cobasna, dar şi în Tiraspol, de divizia de tancuri şi de multă-multă altă tehnică. E clar că, sub acest pretext, ei le motivează cetăţenilor ruşi că îi apără ş.a.m.d., dar una cu alta nu e legat, cum nu a fost nici pricina de bază pe care ei o invocă – vorbirea limbii române. Aici una cu alta nu are nicio legătură, cum nu are în Georgia şi Abhazia, Ucraina şi Donbas ş.a.m.d. Aici sunt doar conflicte ce ţin de teritorii.”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi că cetăţenii din stânga Nistrului cred în politica promovată de Moscova şi nu în politica pe care o promovează guvernarea de la Chişinău?

Victor Bodeanu: „Dar cum să promoveze ei politica Chişinăului, când nu au nicio sursă de informaţie? Ei nu urmăresc nicio televiziune din Moldova. La ei nu se aude un post de radio moldovenesc şi nu sunt niciun fel de ziare, reviste din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Şi atunci cum se face reîntregirea celor două maluri ale Nistrului?

​Victor Bodeanu: „Se face de ochii lumii numai. Acolo cred că agresoare e Republica Moldova, românii ş.a.m.d. Eu am cunoscuţi în partea cealaltă de Nistru şi, când discutăm, ei se tem, spun că aici sunt românii, e bătaie, nu ştiu ce, fel de fel de prostii. Dar când au venit în ospeţie şi au văzut cum e, au spus: „Aici e altă viaţă”. Şi din Transnistria ei văd dezvoltarea Republicii Moldova, cum s-au construit drumurile. Colegi din Ucraina pleacă tranzit prin Moldova, fiindcă drumurile sunt mai bune. Este o dezvoltare ce ţine de integrarea europeană, de relaţiile cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Dar, până la urmă, s-a pierdut interesul pentru reîntregirea celor două maluri ale Nistrului sau mai rămâne a fi o prioritate pentru simplul cetăţean?

Victor Bodeanu: „Noi nicidecum nu putem să spunem că nu avem interes de partea stângă a Nistrului. Dintre politicieni poate cineva nu are. Din discuţiile pe care le purtăm la nivel de cetăţeni, toţi aşteaptă ca într-o bună zi să fie scoase posturile vamale interne şi alte restricţii care sunt. Eu mă duc acolo şi jumătate de oră trebuie să stau la trecerea de la Hagimus ca să îmi fie verificate actele. Este absurd. Ei nu simt aceste incomodităţi pe care le simţim noi, partea stângă a Nistrului. Ei liber vin, circulă, nu sunt încălcate drepturile lor ca cetăţeni ai Republicii Moldova. Majoritatea de acolo deţin cetăţenia Republicii Moldova, cetăţenia României, dar vor cuibuşorul acesta să-l păstreze. Şi dacă ei ar trece prin acele percheziţii prin care trecem noi, cetăţenii din partea dreaptă a Nistrului, altfel ar simţi, ar gândi şi ar spune. Dar aşa liber, în fiecare sâmbătă şi duminică, majoritatea din partea ceea de Nistru vin la pieţele barter din fiecare localitate a raionului Căuşeni. Ei liber circulă, dar noi avem probleme. Noi, ca să ne ducem la o rudă, la un prieten în Bender la spital, trebuie să demonstrăm tot ce avem în geantă.”

Europa Liberă: Costul reunificării va fi mare?

Victor Bodeanu: „Eu nu aş vedea o unitate de măsură mai mare decât acele pierderi de vieţi omeneşti pe care le-am avut noi în ’92...”

Europa Liberă: Pe parcursul acestor 24 de ani, deseori am auzit voci care vorbeau despre gaura neagră a Europei, despre această regiune transnistreană. De ce i se zice aşa?

​Victor Bodeanu: „Cred că sunt nişte interese ascunse, lipsa de evidenţă a mărfurilor care se tranzitează, se încheie acorduri, contracte. De ce, de când s-a început, acest război din Ucraina, Crimeea, Donbas e exact, pas cu pas, ca cel declanşat la noi în ’92? Donbasul e copie unu la unu a ceea ce a fost şi la noi. Din momentul când s-a început acolo conflictul, Ucraina a înţeles că pe timpurile acelea îi ajuta pe ruşi. Toţi cazacii au trecut la semafor verde prin Ucraina şi au venit încoace. Acum, când a înţeles, şi-a fortificat hotarele. Din momentul când a fost fortificată graniţa, noi oleacă ne-am simţit mai puternici. Din partea ucraineană e închis accesul spre Transnistria. Oleacă şi ei s-au simţit izolaţi şi au început diferite atacuri spre Chişinău, că îi forţează și nu ştiu ce. Atâta timp cât va fi propaganda rusească promovată pe teritoriul stâng al Republicii Moldova, pe partea stângă a Nistrului, atâta timp şi va fi segmentul acesta de bufer, de barieră între maluri. Am vorbit anterior despre interesul Moscovei, că este armata. Dar dacă este armată, trebuie teritoriu. Dacă este teritoriu, înseamnă că trebuie să avem şi puterea noastră. Şi iată e legat una de alta, de sus în jos şi de jos în sus. Ceea ce e în Moldova e şi în Georgia, şi în Ucraina. Îmi pare rău, fiindcă în ’92 colegii care s-au dus din viaţă ultimele cuvinte le strigau: „Băieţi, ţineţi-vă şi mergeţi până la sfârşit”… Și iată noi astăzi, peste 24 de ani, pe data de 2 martie, ne vom întâlni la monumentul eroilor căzuţi, în Piaţa Voluntarilor, şi iar vom pleca capul şi ne vom cere iertare că nu am reuşit să ducem idealul pentru care noi am luptat în ’92, să-l ducem la bun sfârşit… Și să ieşim odată pe Piaţa Marii Adunări Naţionale să spunem că Moldova este reunificată.”