Europa Liberă: Domnule Munteanu, ce am înțeles eu din seria de interviuri prilejuite de împlinirea a 25 de ani de la proclamarea Zilei Independenței este că, de la momentul proclamării independenței și până la dobândirea, în viitor, a independenței reale, este o cale lungă. Și, de fapt, această cale contează mai mult decât reperele, jaloanele, dar totuși lumea vrea să audă ce s-a întâmplat pe parcursul acestui pătrar de veac. Și dumneavoastră ați fi cel mai indicat să faceți o retrospectivă a celor mai vizibile performanțe obținute de diferite guvernări, dar și a celor mai regretabile rateuri care s-au întâmplat pe acest drum anevoios.
Igor Munteanu: „Este o misiune foarte complicată pe care mi-o atribuiți. În primul rând, pentru că nu e atât de simplu să faci un diagnostic perfect valabil, atunci când ești parte din organismul care se transformă ori care, inerțial, se mișcă într-o anumită direcție. Și, în funcție de percepțiile subiective ale individului, noi alegem anumite segmente din realitate care ne plac ori care sunt pe înțelesul nostru. Multă lume spune că noi nu ne-am mișcat foarte departe și aceasta este parțial adevărat. Multă lume spune că noi am creat un model de democrație de vitrină, cu instituții cvasidemocratice, cvasiperformante, cvasieficiente și aceasta este parțial adevărat. Există multă frustrare în societatea noastră pentru că așteptările, planurile mari care s-au legat de Declarația de Independență nu s-au realizat întru totul. Și motivul pentru această afirmație destul de sumbră este că scopurile Declarației de Independență au fost deturnate, corupte, înlocuite cu altele, în funcție de schimbarea curentelor majoritare de putere la Chișinău.”
Europa Liberă: Cu bună știință? În baza unui scenariu? Sau accidental?
Igor Munteanu: „Cu bună știință. Și, înainte de a vă da răspunsul pe puncte, cum îl așteptați, probabil, voi spune că ceea ce s-a întâmplat în 1994, cu venirea agrarienilor și socialiștilor la guvernare, a fost din punctul de vedere al procesului democratic din Republica Moldova, o adevărată lovitură de stat. Această schimbare fundamentală a mobilurilor și a legitimității Declarației și a scopului mișcării democratice după 1989, 1990, 1991 s-a datorat interesului unor grupuri private de agronomi sovietici și de nomenclatură sovietică de a se coaliza în scopul preluării puterii. De atunci, din anul 1994, lucrurile au început să degradeze, iar apropierea noastră de civilizația europeană, de comunitatea europeană s-a făcut mult mai încet decât au făcut-o alți coechipieri de pe aceeași „barcă” și mă refer la Statele Baltice. Multă lume va spune că nici nu trebuie să ne comparăm cu Statele Baltice pentru că ei au fost așa, iar noi așa, te uiți după indicatorii de educație, eram comparabili, mai degrabă, cu Tadjikistan și Uzbekistan decât cu Statele Baltice. Da și nu , în același timp. Pe de altă parte, modelul cultural era foarte apropiat totuși de Statele Baltice. Exista o comunitate firească de interacțiune dintre elitele din Statele Baltice și Chișinău. Respectiv, am pierdut, datorită faptului că în 1994 cineva, „acarul Vasile”, a schimbat direcția de mișcare, după care au venit multe alte lovituri care s-au adunat la năsădirile pe care le-a suportat corpul social al Republicii Moldova.”
Europa Liberă: „Acarul” se numea de fapt „Păun”. Deci, primul punct ar fi confiscarea flamurii în 1994. Dar cei cărora li s-a confiscat această flamură, măcar în ceasul al 12-lea, și-au dat seama?
Igor Munteanu: „Să le luăm atunci deja punctual. Eu cred că unul dintre cele mai mari eșecuri care s-a întâmplat în Republica Moldova a fost privatizarea nereușită, transformarea proprietății colective în proprietate privată. Modelul de bonificare sau de voucherizare care a fost aplicat în Republica Moldova, deși s-a anunțat social-democrat, a fost, de fapt, o modalitate de îmbogățire și chivernisire a elitelor nomenclaturiste. Uitați-vă cei care se bat cu pumnul în piept că au devenit mari antreprenori, nu voi da nume, dar toată lumea știe că din fondurile fiduciare, care s-au creat pe ruinele acestei cvasiprivatizări, au beneficiat grupuri obscure cu conexiuni foarte puternice în nomenclatura sovietică și în serviciile speciale. În al doilea rând, un eșec extrem de puternic a fost legat de acest conflict, conflictul înghețat din Transnistria. Dacă, din momentul în care am avut acel război de cinci luni de zile, contra trupelor sovietice rusești, am fi declarat acea regiune teritoriu ocupat, aplicând toate instrumentele internaționale, pentru ca să scoatem în mod categoric trupele militare rusești din regiune, neacceptarea lor în calitate de misiune de pacificare, neacceptarea legitimității implicării Federației Ruse în calitate de arbitru și mediator, din capul locului, nu am fi ajuns unde am ajuns în acest moment, ceea ce a însemnat decuplarea a circa 40% din tot potențialul industrial al țării și introducerea în dialogul formatului de negocieri a unor lideri separatiști care în toată lumea sunt tratați altfel decât îi tratăm noi în acest moment.”
Europa Liberă: Dacă tot ați acceptat acest condițional „dacă”, întorcându-ne înapoi, ar fi fost posibil ca, în momentul în care Tiraspolul, ne amintim, directorii de acolo, cereau doar un statut special și Parlamentul s-a opus și nu l-a acceptat, dacă l-ar fi acceptat atunci, poftele lor nu ar fi crescut?
Igor Munteanu: „Elementul pe care dumneavoastră îl folosiți, narativ, despre ce ar fi trebuit să se întâmple în conflictul transnistrean, este doar unul dintre altele. Să nu uităm că OSTK-urile au fost formate nu prin decizia elitelor locale, ci prin decizia lui Lukianov, preşedintele Congresului deputaţilor poporului de la Moscova. Iar accesul pe care ei l-au primit la înarmarea rapidă din depozitele militare ale armatei a 14-a nu a fost decis de Tiraspol.”
Europa Liberă: Adică tot am fi ajuns acolo?
Igor Munteanu: „Corect. În anul 1990 Igor Smirnov mergea la cursuri de învăţare a limbii române. Respectiv, exista o anumită predispoziţie a unor elite industriale de a se adapta la circumstanţe. Dar a fost suficient ca o parte din aceste grupuri militarizate să aibă acces facil la depozitele de arme, la Kalaşnikov şi la alte argumente, inclusiv finanţarea din partea centrului a OSTK-urilor, ca raţiunile lor de a acţiona contra autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova să se schimbe fundamental. Iar noi ce am făcut? Noi am acceptat rolul de mediator, misiunea de pacificare şi prezenţa trupelor ruseşti, fără ca să luăm o atitudine, o politică flexibilă, dar categorică faţă de această militarizare a regiunii transnistrene. Acum e foarte greu să dai paginile înapoi. Dar, din păcate, am comis erori mortale pentru procesul de negocieri care a urmat. Nici nu au fost negocieri, ci, mai degrabă, o preluare etapată a unor concesii din partea Chişinăului, atâta timp cât puterile Transnistriei, ale administraţiile de la Tiraspol doar au crescut.”
Europa Liberă: Vreau, totuşi, aici să fac o paranteză. Dacă e mai dificil să ne uităm înapoi, e suficient de lesnicios să ne imaginăm care este punctul final. Credeţi că, dacă este planul lui Lukianov preluat de Kremlin atât de puternic, strong, care este finalitatea? Decuparea definitivă a Transnistriei?
Igor Munteanu: „Nu. Narativul Federaţiei Ruse în Republica Moldova este de a folosi această decupare a regiunii transnistrene de restul Republicii Moldova, pentru a determina opţiunile de politică externă şi politică internă a Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Cuiul lui Pepelea.
Igor Munteanu: „Cuiul lui Pepelea bătut în inima democraţiei fragile din Republica Moldova. Iar elitele, care au pactizat, preluând anumite slogane ruseşti, şi reţelele de formare a opiniei, așa cum se zice în establishmentul respectiv, au devenit o politică strategică care merge foarte rapid din partea Federaţiei Ruse, la care autorităţile Republicii Moldova au reacţionat anemic, fără precizie, fără strategie, punând pe seama negocierii politice dintre diverse grupuri partidare sarcina de a rezolva o problemă aproape imposibil de rezolvat. Pentru că, ca să câştigi inima şi simţurile acelei populaţii din stânga Nistrului, trebuie să lucrezi altfel, trebuie să lucrezi hibrid, nu trebuie să lucrezi după formatul oficial al discuţiilor. Dar acesta, de asemenea, este un narativ, că noi suntem nefericiţi datorită Transnistriei. Nu. Noi suntem nefericiţi ca populaţie, ca şi comunitate de cetăţeni independenţi, suntem nefericiţi datorită faptului că treburile în „Danemarca” noastră nu merg, statul este extrem de disfuncţional, este fragil, este fragilizat de influenţa unor puteri ilicite, categorie pe care am mai folosit-o în interviurile cu dumneavoastră, domnule Botnaru.”
Europa Liberă: Dacă spuneţi „Danemarca”, chiar e putred?
Igor Munteanu: „Bănuiesc că nu trebuie să vă conving de aceasta. Aveţi toate temeiurile, atunci când vă porniţi spre lucru să vă întrebaţi de multe ori dacă merită tot efortul pe care îl depuneţi. Vă sigur că jumătate din populaţia acestei ţări se gândeşte în acelaşi fel, dacă merită să faci un efort la un stat care este atât de fragilizat.”
Europa Liberă: Cealaltă jumătate a plecat, de fapt. A decis deja.
Igor Munteanu: „A decis. Fie să se coopteze la mecanismele putrede ale unei puteri care nu răspunde la cerinţele sociale.”
Europa Liberă: Ce altă dovadă, haideţi pe listă?
Igor Munteanu: „Aici am ajuns la următorul. Cred că un alt eşec răsunător al Republicii Moldova este că nu a răspuns la cerinţele sociale ale populaţiei. Am vorbit de privatizare, dar privatizarea este doar o parte din boleşniţă, din diagnostic. Nu a răspuns din momentul 1994-1995, atunci când au pornit primele valuri de emigraţie masivă din Republica Moldova. Au pornit nu pentru ca să descopere America, au pornit ca să-şi găsească un rost, să găsească un loc de muncă, pentru că nu îl aveau acasă. În primul rând, au fost depopulate satele, pentru că agricultura s-a ruinat. Comunităţile, care s-au trezit cu 70 de ari în jurul casei pe care puteau să cultive doar nişte păpuşoi sau nişte mătrăgună, au trebuit să plece, pentru ca să supravieţuiască. Şi a fost o decizie raţională, pentru că marea majoritate a lor nu aveau asistenţă din partea statului, politicile statului colectiviste nu mai funcţionau, în condiţiile unui stat independent, iar birocraţia, nomenclatura chivernisită, pe care noi am cooptat-o din diverse straturi, eşalonul întâi, eşalonul doi, nu s-au gândit în termeni de politici, ei se gândeau în termeni de legi care să le protejeze accesul la putere şi accesul spre câştigarea de avantaje pe o piaţă foarte monopolistă. Noi nu am avut niciun fel de investiţii străine serioase, decât, interesant, în anul 1998-1999, când s-a negociat prima privatizare a Union Fenosa, care a intrat pe piaţa de electricitate. Şi deşi toată lumea detestă faptul că uneori deciziile lor sunt contestabile, dar a fost o privatizare cu un capital străin, care a început să reconstruiască legile, în mare parte, netransparente ale acestei pieţe. Pe alte domenii, Moldtelecomul a rămas neprivatizat, apropiat de interesele obscure ale unor grupuri de interese, vinăriile s-au dus în mâinile patronilor din Federaţia Rusă. Noi am pierdut controlul asupra scopurilor pe care populaţia le cerea din partea decidenţilor. Statul nu a reacţionat prin politici flexibile, eficiente, forward-looking, cu anticiparea consecinţelor pe care le provoca această criză de putere şi criză de eficienţă în stat.”
Europa Liberă: Dar poate şi oamenii erau prea puţin volubili?
Igor Munteanu: „Fără îndoială. Oamenii, o bună parte dintre cei care se băteau cu pumnul în piept după 1991, se uitau la valoarea simbolică a independenţei, fără ca să se uite la ce ar trebui ei singuri să producă într-o economie de tip nou, deschisă la piaţă, deschisă la riscuri, la asumarea de responsabilităţi pe ceea ce trebuiau să facă, inclusiv în sectorul public.”
Europa Liberă: Deci, Tarlev avea dreptate, când spunea că nu contează limba, ci ce punem pe limbă?
Igor Munteanu: „De fapt, ceea ce voia el să spună este să detaşăm scopurile morale ale politicului de scopurile pragmatice ale elitei. Asta e altceva. El îşi legitima, într-un fel, poziţia de putere şi poziţia că doar el a ajuns prin voinţa Partidului Comuniştilor la guvernare să poată împărţi beneficiile şi ale economiei, şi ale resurselor bugetare. Eu am spus altceva. Şi am ajuns la următoarea chestiune: un eşec extraordinar de important pentru statalitatea Republicii Moldova de după 1991 a fost detaşarea intelighenţiei de actul puterii, de deciziile care se iau în stat. Pentru că ce mai contează faptul că pe timpuri Vatamanu, Lari, Vieru au reprezentat nucleul de aur al acestei comunităţii etnoculturale, care şi-a revendicat dreptul la independenţă?”
Europa Liberă: Camertonul.
Igor Munteanu: „Camertonul. Au fost vibraţia simţului naţional al acestei populaţii, al acestei naţiuni, ca, până la urmă, toţi să fie extraşi din sistem după lovitura de stat din 1993-1994 a agrarienilor şi socialiştilor, să fie expulzaţi din majoritatea instituţiilor publice, să cunoaştem de dânşii doar la anumite festivaluri sau expoziţii de carte undeva într-un butic departe de ochii lumii. Atâta timp cât socialiştii şi agrarienii au pus mâna pe mijloacele, resursele statului, pe vectorul sau pe direcţia de dezvoltare a ţării, într-un fel, şi pe dorinţa de a monopoliza ce vorbim cu Occidentul, cât trebuie să ne mişcăm înspre Occident şi cât trebuie să echilibrăm între Rusia şi Occident. Faimoasa frază a lui Lucinschi că noi trebuie să fim mielul blând care suge de la două oi. Această înţelegere perimată, primitivă, absurdă a rolului pe care elitele politice le exercită într-un stat face mare diferenţă între Statele Baltice şi Republica Moldova în acest moment. Respectiv, noi am devenit, chiar dacă multă lume se fereşte de această interpretare victimizatoare, noi am devenit victimele unui model nereuşit, ale unui model plin de eşecuri al tranziţiei pe care am urmărit-o. Nu pentru că nu au fost oameni deştepţi în stat, ci pentru că a fost o selecţie negativă a elitelor construite de nomenclatura sovietică aflată la putere. Snegur, Lucinschi, Voronin – toţi au reprezentat nomenclatura politică, cu mici variaţii pe teme general-universaliste, dar cu aceeaşi forţă rapace de a-şi privatiza poziţiile publice şi de a demola în jurul lor spaţiul public.”
Europa Liberă: Dar nicăieri în URSS tranziţia nu s-a făcut fără participarea „nomenclaturiştilor”.
Igor Munteanu: „Mai mult sau mai puţin. Arnold Rüütel, un lider onorabil...”
Europa Liberă: Iarăşi ne duceţi în Ţările Baltice.
Igor Munteanu: „El a ştiut foarte bine când să tacă şi când să vorbească, l-a acceptat pe Lennart-Georg Meri ca prim preşedinte al Estoniei, a revenit cu un mandat prezidenţial, pentru că lumea avea încredere în el, dar nu a împiedicat procesul de reconectare a Estoniei la Occident. La noi fobia majoră ridicată prin intermediul acestei nomenclaturi sovietice a fost România: nu trebuie să avem foarte mari contacte cu această ţară.”
Europa Liberă: Chiar una PSD-istă şi tot inspira frică.
Igor Munteanu: „Chiar una PSD-istă, chiar una cu Iliescu în frunte. Dar modelul cultural al faptului că România este mai conectată la Occident inspira frică şi era mai uşor de mers la Moscova, pentru ca să creezi, pe interesele antiromâneşti românofobie, o zonă de încredere cu anumiţi lideri. Şi nu trebuie să vă menţionez de legăturile foarte puternice care au existat între Lucinschi şi anumiţi lideri ai serviciilor secrete din Federaţia Rusă. Multe lucruri vor apărea în continuare, dar implanturile de ideologii şi de interese nomenclaturiste sunt până în acest moment extrem de viabile. Cât nu ar vrea Mark Evghenevici Tkaciuk să dea vina pe guvernarea, care s-a înfiripat după 2009-2010, pro-europeană, dar elementele marginale ale acestui grup oligarhic orientat spre beneficiile individuale au foste sădit în perioada lui Voronin, au fost plămădite cu ideologie pro-Kremlin, pro-rusească şi pe interese ale unor grupuri oligarhice foarte profunde pe care le vedem în acţiune în acest moment în Republica Moldova.”
Europa Liberă: În concluzie, sunteţi de acord cu diagnosticul cel mai recent, l-a reformulat Vlad Socor, este un stat eşuat Republica Moldova sau cu şanse încă?
Igor Munteanu: „Republica Moldova are şanse, atâta timp cât cetăţenii vorbesc despre aceste şanse şi cred în faptul că aceste instituţii pot fi resuscitate. Nu cred că în acest moment cetăţenii, marea majoritate a cetăţenilor acestei ţări, pot renunţa uşor la cetăţenia lor. Este un factor extrem de important, să-l ţinem în minte, atunci când jonglăm cu diverse probabilităţi, de a merge în stânga sau în dreapta, înspre Est sau înspre Vest, în sensul de creare a unui alt stat. Dar este clar că acest stat, Republica Moldova, se corupe zi de zi, atâta timp cât nu găsim medicamentele necesare pentru ca să curmăm bolile. Diagnosticul este într-adevăr foarte neliniştitor nu doar pentru cetăţeni, dar şi pentru comunitatea internaţională, iar după diagnostic trebuie să urmeze lecuirea. Noi nu am ajuns încă la lecuire. Noi suntem încă le perioada în care „medicii” stau la căpătâiul „pacientului”, încercând să afle dacă merită să fie salvat ori nu.”
Europa Liberă: Şi psihanaliză vreau de la dumneavoastră. Oamenii, care diriguiesc astăzi, pe care îi vedem astăzi la televizor, mâine îi vom vedea la tribuna oficială, ei chiar nu înţeleg ce se întâmplă sau vor să dea un mesaj pozitiv populaţiei şi din cauza aceasta spun că în proporţie de 90% şi-au onorat angajamentele faţă de parteneri, că totul e bine, e stabilitate şi va fi bine. Dumneavoastră cum interpretaţi această stare de spirit?
Igor Munteanu: „Atunci când spun că marile probleme ale Republicii Moldova se datorează nomenclaturii sovietice, vreau să spun că foarte mulţi tineri, care au fost educaţi în şcolile relativ moderne în Cehia, în România, în altă parte, care au fost cooptaţi în acest sistem, ei gândesc sovietic, ei ne cred pe noi, cetăţenii acestei ţări, proşti, pentru că noi nu avem resursele la care au ei acces şi pentru că ei sunt protejaţi de o protipendadă înhămată la interesele lor oligarhice şi consideră că aceasta va dura foarte mult… Vreau să cred că nu va dura foarte mult şi că vom găsi „medicamentul” de care are nevoie acest regim politic, acest sistem politic şi această societate.”
Europa Liberă: Să ne felicităm reciproc cu o posibilă cândva zi a independenţei adevărată.
Igor Munteanu: „Trebuie să credem în aceasta.”