Vitalie Ciobanu
S-au scris destule comentarii în aceste zile scurse după alegerile locale, pe un ton când mai alarmist, când mai ponderat, care au revelat cauzele înfrângerii proeuropenilor la Chișinău. Andrei Năstase, cel care anul trecut a câștigat convingător scrutinul împotriva aceluiași Ion Ceban, de data aceasta a pierdut în fața contracandidatului său. Este o înfrângere pe care Năstase, după o zi de reflecție, și-a asumat-o, dar asta nu poate alina suferințele celor, mulți, cărora nu le vine să creadă că orașul Chișinău a încăput pentru prima dată de la declararea independenței în mâinile unor forțe declarat pro-rusești și antioccidentale.
Your browser doesn’t support HTML5
„Am pierdut Chișinăul, nu putem pierde Moldova”
E sigur că alegătorii au penalizat prin slaba lor prezență la vot mezalianța dintre Blocul ACUM și socialiști. Oamenii nu simt încă roadele acestei colaborări politice riscante, justificate prin nevoia înlăturării lui Plahotniuc. N-au mai putut fi mobilizați cu același elan și cu aceeași îndârjire pe baricade geopolitice. Oricât și-a radicalizat discursul pe ultimii metri Andrei Năstase, atacându-l pe Dodon și avertizând asupra „catastrofei” pe care o va însemna căderea Chișinăului sub administrație socialistă, pro-rusă, această retorică n-a avut efectul scontat. „E coleg cu Ceban, au semnat un acord de colaborare – cine să-l creadă?”, am auzit această replică în Chișinău.
Dincolo de toate însă, Andrei Năstase nu l-a mai avut drept adversar pe Plahotniuc – „răul întruchipat” –, ca în 2018, nu și-a mai putut aroga efigia luptătorului curajos și neînfricat împotriva oligarhiei, pentru că inamicul său a dat bir cu fugiții. Din păcate, staff-ul electoral al Blocului ACUM și nici Andrei Năstase nu au sesizat această diferență de context și dispoziție în rândurile alegătorilor, sau nu i-au calculat în suficientă măsură efectele, încât să-și modifice strategia de campanie, să mizeze pe alte teme, să schimbe accentele în pledoariile lor.
O altă cauză a înfrângerii candidatului ACUM este superioritatea enormă, vizibilă la orice colț de stradă, a concurentului PSRM ca potențial agitatoric și financiar. Socialiștii au împânzit orașul cu panouri, foi volante, corturi. Au vărsat o groază de bani în campanie, pe care instituțiile „dezoligarhizate” ale statului s-au făcut a nu-i vedea. Au recrutat o numeroasă armată de agenți electorali care au mers din ușă-n ușă, au stat pe telefon zile și săptămâni la rând, i-au sunat pe cetățeni la domiciliu, îndemnându-i să-l voteze pe Ceban și invitându-i la întâlniri electorale cu acesta.
Blocul ACUM a mizat probabil pe faptul că oamenii vor alege totuși un primar proeuropean cu aspirații românești și cu o mare capacitate de a atrage investiții și fonduri din România și din Europa pentru modernizarea, reconstrucția și dezvoltarea Chișinăului.
Ei bine, nici această supoziție nu s-a adeverit. Și fostele Alianțe de Integrare Europeană s-au lăudat cu fonduri primite din Occident, care însă nu s-au reflectat în nivelul de viață al cetățenilor. De ce ar fi altfel de data aceasta?, s-o fi întrebat chișinăuienii, care nu mai cred în promisiuni roz. Așa încât s-au lăsat momiți de discursul tehnic, pedestru, conciliant, al candidatului Ceban. Prea puțini au sesizat, dincolo de bătălia pentru administrarea capitalei, miza politică cea mare, dorința de putere a lui Dodon și felul în care o victorie sau o înfrângere la Chișinău poate influența raportul de forțe în interiorul coaliției de guvernare, poate influența deznodământul viitoarelor bătălii electorale ce se vor da între Blocul ACUM și PSRM.
Majoritatea alegătorilor judecă prin prisma interesului imediat, a nevoilor curente și aici Andrei Năstase poartă, nedrept pentru el, povara mandatelor eșuate ori măcar mediocre ale edililor proeuropeni de dinaintea sa, întrucât Chișinăul, cârmuit „democratic” și „european”, arată lamentabil. Chiar dacă Blocul ACUM ar fi înaintat un alt candidat, acesta oricum ar fi avut un handicap de imagine pe care l-ar fi putut depăși doar printr-o abordare calitativ nouă și îndrăzneață a problemelor capitalei.
Un alt factor al înfrângerii lui Andrei Năstase, asupra căruia s-a insistat, este divizarea electoratului de dreapta în contrast cu unitatea stângii. Atacurile vehemente, demolatoare, din partea prezumtivilor „aliați” ai lui Năstase n-au încetat până în ultima săptămână și zi a campaniei electorale.
Proeuropenii și cei care se autointitulează unioniști n-au învățat nimic din istoria mai veche și mai recentă a coalițiilor din Moldova. Vrând să-și atragă voturi – și de unde le-ar fi putut lua dacă nu de la Năstase? – au căutat să-l decredibilizeze pe liderul Platformei DA. Nu socialistul Ceban, în spatele căruia stă Dodon, în spatele căruia stă Putin, așadar, era problema Chișinăului și a Moldovei, ci candidatul Blocului ACUM, privat anul trecut de justiția lui Plahotniuc de un mandat legitim și acuzat, azi, că nu e suficient de proeuropean și unionist (e-adevărat, și cu concursul lui Andrei Năstase însuși, al cărui vot la APCE în favoarea Rusiei l-a constat enorm ca imagine!).
După ce-și făcuseră o obsesie din a-l desființa, încercarea candidaților proeuropeni de a-i chema pe alegători să-l voteze pe Andrei Năstase în finală nu a convins, ba chiar a sunat a batjocură și lipsă de respect la adresa electoratului. Probabil e greu, prea greu să înțelegi că după ce ți-ai înveninat și încrâncenat susținătorii, pornindu-i împotriva concurentului tău de pe dreapta, mai bine plasat, apelul formal de a-l vota în turul doi pe acesta are un impact diametral opus, e perceput ca o ipocrizie.
Au trecut 28 de ani de când dreapta comite aceleași erori strategice. Vor mai trece oare alte trei decenii ca să ne fie clar că după atâtea eșecuri pe care le-au contabilizat politicienii proeuropeni și pro-români din Basarabia, smulgându-și meschin unii altora procente electorale, nu trebuie să arzi toate podurile, pentru că peste un an sau peste o lună tot cu cei pe care-i blamezi azi va trebui să faci alianță? Niciun om politic, nici un partid de pe dreapta de la noi nu va obține în viitorul apropiat, de unul singur, jumătate plus unu din sufragii. Poți face un număr mare doar alături de cei cu care te întâlnești în valori și-n aspirații.
Și acum, se întreabă mulți, ce urmează? Greul luptei politice se mută în Parlament, în instituții, în confruntarea, când mai deschisă, când mai camuflată, dintre Guvernul proeuropean al Maiei Sandu și socialiștii lui Dodon, un Dodon tot mai agresiv, tot mai avid de putere, după victoria obținută la Chișinău.
Dacă vrea să-și conserve identitatea politică și șansa de a recuceri sprijinul popular, Blocul ACUM nu-și mai poate permite nicio cedare, nicio ezitare în interiorul parteneriatului tot mai toxic pe care îl are cu PSRM. Miza mare a acestei bătălii nu este doar salvarea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, ci chiar păstrarea independenței și integrității statului în fața asaltului forțelor rusofile încurajate de Moscova.
Reforma justiției este cheia de boltă. Dacă Dodon și socialiștii refuză desemnarea unui Procuror General independent și integru, ei vor trebui să rupă acordul de guvernare și să explice electoratului că au preferat să provoace alegeri anticipate, cu toate costurile pe care acestea le implică pentru populație, decât să accepte anchetarea marilor afaceri de corupție, inclusiv anchetarea surselor de finanțare ale PSRM, începând cu campania prezidențială din 2016 și terminând cu ultimele alegeri locale.
Suntem într-un moment decisiv. Pentru cei optimiști și hotărâți să lupte pentru valorile naționale și democratice, imperativul sună simplu: am pierdut Chișinăul, nu ne permitem să pierdem Moldova.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.