O nouă amânare în „dosarul Ilan Șor”. PG spune că va înainta o nouă învinuire

Ilan Shor, înaintea alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019

O nouă şedinţă de judecata în dosarul Ilan Şor, ce urma să aibă loc luni la Curtea de Apel Cahul, a fost din nou amânată. Avocaţii lui Şor, proaspăt angajaţi, au cerut o amânare de 30 de zile pentru a lua cunoştinţă cu materialele dosarului. Magistrații au decis însă că procesul nu mai poate fi tergiversat şi au stabilit că următoarea ședință va avea loc vineri, 22 mai. Între timp, Procurorul general a anunţat că Ilan Şor, unul din subiecţii activi în frauda bancară, riscă o nouă învinuire.

Your browser doesn’t support HTML5

O nouă amânare în „dosarul Ilan Șor”

Fostul manager la Banca de Economii Ilan Şor a fost condamnat încă în 2017 în prima instanță la 7 ani şi 6 luni de închisoare, fiind acuzat de escrocherii în proporții deosebit de mari şi spălare de bani. În 2018, avocaţii lui Şor au obținut inițierea unei expertize economico-financiare, reușind astfel să amâne pentru aproape un an ședințele de judecată, preluate de magistraţii Curţii de Apel Cahul. De la începutul acestui an au fost amânate cel puţin opt şedinţe, unele din cauza situaţiei epidemiologice, iar ultimele două, programate la 5 şi 12 mai, la cererea avocaţilor care solicitau timp pentru a studia materialele dosarului. Invocând acelaşi motiv, avocaţii proaspăt angajaţi să-l apere pe Şor au cerut luni o nouă amânare de cel puţin 30 de zile. Solicitarea a fost respinsă însă de magistraţii Curţii de Apel Cahul care au stabilit că şedinţa va fi reluată vineri. Avocaţii Aureliu Colenco și Denis Calaida au declarat că răgazul de trei zile oferit de magistraţi este insuficient pentru a examina volumul mare de materiale din dosar.

### Vezi și... ### Procuratura Generală îl pune sub învinuire pe Vlad Plahotniuc în dosarul „furtului miliardului”

Aureliu Colenco: „Considerăm că sunt nişte abuzuri din partea instanţei de judecată deoarece atât avocaţii, cât şi inculpatul Ilan Şor sunt lipsiţi de dreptul de a face cunoştinţă cu materialele cauzei în complex. Cauza penală include în sine o mulţime de materiale care au fost prezentate de către băncile comerciale din R. Moldova şi din străinătate. Să analizezi aşa un material complex în trei zile este imposibil… Considerăm că instanţa doreşte să execute unele indicaţii ale guvernării astfel ca Ilan Şor să fie condamnat cât mai repede posibil.”

Avocaţii au dezaprobat faptul că jurnaliştilor nu li s-a permis să facă înregistrări video şi audio de la şedinţă, chiar dacă instanţa a acceptat solicitarea apărării de a petrece şedinţele de judecată cu uşile deschise. „Era de aşteptat ca filmările să fie interzise. Dodon nu putea admite ca depozițiile despre furtul miliardului să fie auzite de toată țara. El se teme că instanța va pronunța numele lui”, a comentat Ilan Şor pe o reţea de socializare prin intermediul căreia de aproape un an ţine legătura cu electoratul şi cu activul partidului ce-i poartă numele. Ilan Șor a plecat din ţară în iunie anul trecut chiar în ziua în care Partidul Democrat a cedat puterea alianţei PSRM-ACUM. El avea interdicţia de a părăsi ţara, din care motiv magistraţii de la Curtea de Apel Cahul au emis, la sfârşitul lunii iulie anul trecut, mandat de arestare. Ulterior lui Ilan Şor i-a fost ridicată imunitatea parlamentară pentru a fi cercetat pe noi capete de acuzare, în speţă pentru fapte conexe la frauda bancară de rezonanță şi concesionarea aeroportului Chişinău. Oamenii legii investighează inclusiv circumstanţele în care Şor ar fi reuşit să plece din ţară.

### Vezi și... ### Dosarul Șor: răsfățat de procurori, uitat de judecători

Procurorul General Alexandr Stoianoglo a anunţat luni că a creat un grup de procurori care au misiunea să examineze dosarul lui Ilan Şor. Iar în scurt timp urmează să fie înaintată o nouă învinuire pe numele lui Şor, despre care procurorul general a spus că a fost „un subiect activ în organizaţia criminală care a devalizat sistemul bancar moldovenesc”.

Portalul NewsMaker.md, care scrie că a ajuns în posesia sentinţei de condamnare a lui Ilan Şor emisă de prima instanţă, prezintă într-un articol tacticile de recalificare a infracțiunii comise de fostul primar de Orhei aplicate de avocați. Inițial, procurorii au cerut instanţei să-l condamne pe Ilan Şor la 19 ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari. Judecătorul care a examinat cauza Andrei Niculcea a acceptat însă parţial cererile avocaţilor de a recalifica unele capete de acuzare, motiv din care Ilan Şor a primit o sentinţă mai blândă, de 7,5 ani de închisoare. Iar unul din argumentele judecătorului a fost că acuzatorii nu au furnizat dovezi convingătoare pentru faptele pe care i le încriminau inculpatului.