Linkuri accesibilitate

Andrian Candu: Nu am niciun dosar și la procuratură nu m-au invitat (VIDEO)


Andrian Candu: Nu am niciun dosar și la procuratură nu m-au invitat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:59:57 0:00

Andrian Candu

În anticiparea unei noi ședințe a parlamentului, prima de la torpilarea planurilor puterii de a lua un mare împrumut rusesc, politicienii avansează scenarii despre consecințele politice ale acestei lovituri încasate de guvernare. Într-o serie de interviuri pe această temă, Valentina Ursu a discutat cu deputatul Andrian Candu, liderul grupului Pro-Moldova, cel care a contestat împrumutul rusesc la Curtea Constituțională, a obținut câștig de cauză săptămâna trecută și a propus ulterior o alianță pentru demiterea guvernului Chicu.

Interviu cu Andrian Candu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:41:23 0:00
Link direct

Europa Liberă: Cine încurcă și cine descurcă ițele politice în această situație destul de complicată - criza de pandemie nu s-a terminat, criza politică a început? Cine și, mai ales, cum descurcă ițele politice?

Andrian Candu: „Cine încurcă? Încurcă neprofesionalismul, ineficiența și stupiditatea pe alocuri a unor conducători din instituții și a guvernării, deoarece ceea ce vedem în ultimele două-trei luni mai ales legat și de criza pandemică, care are, iată, efecte și pe economie, și în domeniul social, este pe alocuri neîndemânarea, pe alocuri îngâmfarea, pe alocuri decizii neanalizate, neexpertizate și luate la repezeală ale actualei guvernări, care, cred eu, în mare parte nu se descurcă cu criza pandemică și consecințele ei, inclusiv pe economie sau pe social. Plus că din tot ceea ce vedem, această guvernare nu este altceva decât o guvernare aservită unui președinte Dodon, care vrea să folosească această guvernare pentru interesul său de a câștiga al doilea mandat. Și acest lucru l-am văzut și în toată această epopee legată de creditul rusesc, și în poziționările săptămânale și zilnice, ceea ce nu este caracteristic într-o astfel de criză pandemică unui conducător de stat, cum vizitează spitale, vorbește despre pandemie de parcă ar fi expertul cel mai bun în epidemiologie și în virusologie, lucruri care nu se întâmplă în altă țară.”

Am dat greș atunci când a fost numit acest guvern...

Europa Liberă: Dar atât Guvernul Chicu, inclusiv premierul a avut votul din partea dvs. și în 2016 Igor Dodon a avut acel credit de încredere tot de la PD?

Andrian Candu: „Este adevărat, doar că nu înțeleg ce se întâmplă cu acești oameni care aparent sunt bine mersi și din punct de vedere profesionist, când se așază în fotoliul de prim-ministru, parcă are ceva acel fotoliu că în trei luni de zile se schimbă fundamental. De la un om care era axat foarte profesionist și se ocupa de finanțe publice și un bun ministru al Finanțelor fiind în guvernul precedent, la ora actuală s-a transformat într-un prim-ministru lipsit de viziune, lipsit de capacități de administrare a unei crize, îngâmfat și atotștiutor. Toate acestea ne fac să considerăm că am dat greș, am dat greș atunci când a fost numit acest guvern.”

Europa Liberă: Dar ați văzut și care a fost reacția, de exemplu, a dlui Chicu, că anumiți deputați din grupul „Pro-Moldova” ar fi vrut să-și rezolve niște probleme cu ajutorul executivului și sunt supărați că executivul nu ar fi venit în întâmpinarea soluționării acelor probleme și acum aruncați aceste săgeți cu venin?

Andrian Candu: „Eu personal nu i-am scris, nu am comunicat în privința la nicio solicitare cu prim-ministrul Chicu sau cu vreunul aflat la guvernare, mai ales că noi suntem în opoziție, noi apriori suntem cei care căutăm și să criticăm, dar și soluții, că noi ne-am propus din start să nu fim doar cei care criticăm, dar critici și vii cu o anumită soluție la ceea ce zici că nu este bine. De exemplu, la nivelul măsurilor economice am venit cu un șir de măsuri economice care nu au fost luate în considerare, măsuri sociale, pe educație noi vorbim despre anularea examenului de Bacalaureat de o lună și jumătate. Am făcut sondaje, tinerii de la „Pro-Moldova” s-au implicat în consultări cu tinerii din alte state, inclusiv din România și noi soluțiile cu care astăzi dl Șarov a ieșit, noi încă acum o lună și jumătate am venit cu aceste soluții din experiența altor state.”

Europa Liberă: Există șanse totuși să se prăbușească majoritatea parlamentară, să fie creată o altă majoritate?

Andrian Candu: „Eu îmi doresc ca noi să ne consolidăm ca și opoziție, să comunicăm mai mult și - de ce nu? - să coordonăm unele acțiuni. Noi am avut un exercițiu foarte reușit - ședința Curții Constituționale, sesizările inițial, după aceea ședința a tot ceea ce înseamnă creditul cu Federația Rusă, unde trei forțe de opoziție au muncit foarte bine, cot la cot au stat reprezentanții noștri în acea ședință și am văzut că, dacă suntem împreună, reușim. Iată, eu îmi doresc ca, în primul rând, să existe o consolidare. Și atunci când am vorbit săptămâna trecută de așa-numita platformă parlamentară sau bloc antiguvernamental, m-am referit, în primul rând, la o consolidare a opoziției. Doi: acest guvern nu se descurcă și, respectiv, acest guvern trebuie trimis în demisie. Bine, să zicem că suntem capabili să strângem, să coagulăm 51 de voturi necesare pentru a da jos acest guvern, dar ce facem mai departe? Următorul pas - cum formăm guvernul mai departe, cum elaborăm măsuri anticriză sau un plan de măsuri anticriză?”

Europa Liberă: Haideți să vedem. Majoritatea parlamentară astăzi a rămas cu 54 de deputați?

Dacă pică guvernul, asta nu este o reușită, reușita este ceea ce facem mai departe...

Andrian Candu: „Matematic, da.”

Europa Liberă: S-ar mai putea să plece din această majoritate parlamentară?

Andrian Candu: „Urmează să vedem. Dacă s-ar face un exercițiu în parlament, luând în considerare nemulțumirea care există astăzi cu această guvernare, inclusiv a unor deputați din majoritatea parlamentară, și noi propunem ca votul să fie secret, dacă sunt mulți nemulțumiți, inclusiv în majoritatea parlamentară și nu zic doar în Partidul Democrat sau colegi din Partidul Socialiștilor, dacă acest exercițiu al votului secret o să ducă la aceea că pică guvernul, asta nu este o reușită, reușita este ceea ce facem mai departe, după ce cade acest guvern, pentru că noi nu vrem să aducem țara pe lângă criza economică, socială, sanitară să mai avem și criză politică și să intrăm în dezbateri interminabile în privința formării unui nou guvern.”

Europa Liberă: Reformulez întrebarea: ar mai putea să plece din cei 54 în alte fracțiuni deputați?

Andrian Candu: „Eu consider că sunt nemulțumiți foarte mulți printre cei care sunt astăzi în majoritatea parlamentară...”

Europa Liberă: Nemulțumirea se vede dacă rămân sau pleacă.

Andrian Candu: „Nemulțumirea se vede în timp. Mulți trec prin ei deciziile, au nevoie de timp să le treacă, să le simtă, să-i macine și să ia o astfel de decizie. Eu cred că pe viitor vor mai fi deputați care vor pleca din actuala majoritate parlamentară.”

Europa Liberă: Vicepreședinta parlamentului, Monica Babuc, a spus că îi cumpărați cu aproape jumătate de milion de dolari.

Andrian Candu: „Dar dovezi a adus? Eu nu cred că eu trebuie să fiu în poziția în care să răspund la niște acuzații care sunt fără niciun fel de fundament…”

Europa Liberă: Dar ea zicea că tocmai Andrian Candu e cel care încearcă să-i convertească și să-i convingă?

Andrian Candu: „Andrian Candu discută cu foștii colegi din Partidul Democrat, dar discuțiile mele cu ei nu se bazează pe altceva decât pe unele argumente legate de echipele locale, fiindcă sunt oameni care nu sunt mulțumiți în teritoriu de tot ceea ce se întâmplă, adică în țară, de ceea ce se întâmplă în guvernare, de atitudinea guvernării...”

Acuzații care sunt fără niciun fel de fundament…

Europa Liberă: Citez doar din ceea ce au declarat anumiți lideri de opinie, inclusiv premierul Chicu, el spunea că: „Deputații care părăsesc Partidul Democrat sunt plătiți din miliardul furat”. Deputatul socialist Grigore Novac spunea că: „Pro-Șor e gata să dea și foc la țară, doar să-și apere miliardele furate, să-și apere aeroportul furat”.

Andrian Candu: „Aberații și scuze la gafele și prostiile pe care le fac acești guvernanți. Eu personal am plecat din echipa Partidului Democrat, pentru că nu mai eram mulțumit de ceea ce se întâmplă acolo: schemele, mizeria, luptele... Eu și cu o parte din colegi care am plecat ne consumam ultimele două-trei luni de zile în tot felul de chestiuni care mai mult distrugeau decât să construiască.”

Europa Liberă: Dar cine alcătuiește aceste scheme?

Andrian Candu: „Dna Valentina, eu nu am dovezi să vă spun, dar dați-mi voie să vă spun o propoziție din ceea ce s-a discutat ca un subiect aproape trei ore la ședința de săptămâna trecută, luni, în fracțiunea Partidului Democrat: s-a discutat despre bani care vin de la președintele Dodon pentru întreținerea Partidului Democrat inclusiv.”

Europa Liberă: Și chiar credeți că Igor Dodon finanțează Partidul Democrat?

Andrian Candu: „Da, eu chiar cred asta! Eu nu am dovezi, dar luând în considerare ceea ce s-a discutat…”

Europa Liberă: Dar ei spun că partidul, grupul lui Andrian Candu e finanțat de Plahotniuc.

Andrian Candu: „Dar noi n-avem astăzi costuri ca să fim finanțați. Noi închiriem un sediu de 700 de euro. Credeți că șapte deputați nu au 700 de euro ca să întrețină un sediu?”

Europa Liberă: Cât îi salariul unui deputat?

Andrian Candu: „10 plus 13, 23.000 de lei cu tot felul de alte..., și noi avem bani care ni se dau nouă pentru sediu, 13.000 de lei nouă ni se dau pentru întreținerea sediului sau a echipei, deputații au, fiecare din ei au câte 13.000 de lei lunar. Dar întrebarea este alta: deputații care au stat șapte ore și au discutat în fracțiunea Partidului Democrat și au ascultat, și au auzit atâta mizerie legată de bani care vin de undeva, nemijlocit din echipa președintelui Dodon pentru întreținerea Partidului Democrat și a unor scheme, și a unor deputați, cum se simt alții când înțeleg că, de fapt, partidul acesta nu mai este independent acum?”

Europa Liberă: Dar nu am auzit pe nimeni din interior să vorbească despre aceste lucruri.

Andrian Candu: „O să auziți mai multe.”

Partidul acesta nu mai este independent acum...

Europa Liberă: Acum e o competiție între actorii politici – cine face cele mai mari dezvăluiri? Pe de o parte, Dvs. ziceți că aveți suficiente probe ca să ieșiți în fața opiniei publice și să demonstrați cât de mare e vina și responsabilitatea președintelui, altor instituții ale statului, pe de altă parte, ei spun că vor veni cu dezvăluiri. Iată, unii zic că, mâine, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, se vor afla niște lucruri care vă vor afecta grav imaginea.

Andrian Candu: „Dna Valentina, mie îmi pasă foarte mult de imaginea mea, dar eu nu am nici măcar cât negru sub unghie teamă de dezvăluiri, deoarece eu dorm liniștit pentru tot ceea ce am făcut în ultimii zece ani în politica moldovenească, dar și înainte de asta pe tărâmul altei experiențe profesionale. N-am luat, n-am atins un ban din vistieria statului sau din bani publici, nu am afaceri, nu am averi, nu am proprietăți, iar ce ține de dezvăluirile eventuale de mâine de la Consiliul Suprem de Securitate, deja am văzut și sunt tot mai multe probe, și sunt tot mai multe informații că președintele Dodon solicită SIS-ului, CNA-ului: „Găsiți neapărat ceva și scrieți neapărat în raport, chiar dacă nu este adevărat, ca eu după aia să pot să ies la presă și să mă ating de Candu, și să-i știrbim din imagine”. Și cu această ocazie vreau să vă spun că nu-mi pasă cu ce o să iasă mâine președintele Dodon, deoarece eu știu că, dacă s-ar face justiție cu adevărat și s-ar face o anchetă cu adevărat, procurorii nu o să găsească nimic pe Andrian Candu ca vinovăție sau ca responsabilitate pentru ilegalitățile pe care le invocă eventual așa-numitul președinte Dodon cu echipa sa, însă sunt încă în căutare și în investigație, și în tot felul de colectare de informații, și nu doar eu, în privința unor ilegalități și a unor abuzuri pe care le săvârșește președintele Dodon cu echipa sa. Și la momentul potrivit, când acestea se vor finaliza, dar nu doar prin vorbe, nu o să iasă Andrian Candu care pur și simplu o să vorbească că am auzit undeva ș.a.m.d., dar vor fi anumite investigații, cu anumite probe și toate acestea vor fi dezvăluite atunci când ele sunt…”

N-am atins un ban din vistieria statului sau din bani publici...

Europa Liberă: Dvs. ați început să vorbiți despre aceste lucruri, inclusiv că Igor Dodon ar fi luat bani atunci când l-a votat pe Nicolae Timofti la funcția de președinte?

Andrian Candu: „Nu, eu am spus că așa se vorbește, că doar se vorbește despre lucrul acesta nu o dată.”

Europa Liberă: Dar nu s-a dovedit?

Andrian Candu: „A spus-o și președintele Voronin, dar, într-adevăr, probe nu au fost aduse. Vă aduceți aminte cât s-a discutat despre transfugul Dodon, Greceanîi și restul?... Dar să vă spun ce îmi doresc acum. Îmi doresc ca echipa din care fac parte și crește în fiecare zi - și nu mă refer la numărul de deputați, mă refer, în general, la nivel de putere și de oameni buni și cu experiență din țară - vreau să începem să construim și să facem puțin altfel de politică decât a fost făcută până acum.”

Europa Liberă: Tot Monica Babuc zicea că, chipurile, Vladimir Plahotniuc nu ar fi agreat ca Pavel Filip să ajungă în fruntea Partidului Democrat? Dacă Dvs. ați fi fost candidatul și ajungeați la șefia Partidului Democrat, lucrurile stăteau altfel în PD?

Andrian Candu: „Da, dar eu am refuzat. Eu am fost întrebat de dl Diacov, dacă nu vreau eu să fie președintele partidului și i-am spus: „Nu, eu nu vreau să fiu președintele partidului și consider că dl Filip, ca fost prim-ministru cu un anumit rating și cu anumite calități de management, poate și trebuie să fie președinte al partidului”. Știu că dl președinte Plahotniuc atunci, în luna iulie, când a vorbit cu Filip, nu doar la Miami sau în Washington, unde a zis el...”

Europa Liberă: Dar unde a mai vorbit?

Andrian Candu: „În Statele Unite ale Americii. Numai că nu știu de ce dl Filip tot ezită să spună despre acea discuție și-i aduc aminte că în una din discuții am fost și eu alături și, dacă va fi nevoie, pot să povestesc în detaliu acea discuție care a avut loc la Washington într-un hotel numit Four Seasons Pennsylvania Avenue, la 8 dimineață.”

Europa Liberă: De ce v-ați întâlnit în trei acolo?

Dl președinte Plahotniuc atunci, în luna iulie, a vorbit cu Filip, nu doar la Miami sau în Washington, unde a zis el...

Andrian Candu: „Ca să discutăm anume despre ce se întâmplă cu partidul, ce se întâmplă cu fracțiunea parlamentară, ce se întâmplă cu viața politică ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Și dl Plahotniuc i-a spus că nu ar fi bine?

Andrian Candu: „Nu. Dl Plahotniuc l-a susținut. Acolo au mai fost alte detalii interesante, despre care vom mai discuta la timpul potrivit, dar niciodată nu a fost vreo discuție de nesusținere a dlui Filip în calitate de președinte.”

Europa Liberă: Și dacă mai mult v-ați regăsit totuși în compania asta în trei, de ce acum e atât de ostilă această relație între Dvs. și dl Filip?

Andrian Candu: „Deoarece s-au întâmplat foarte multe pe parcursul timpului. Am aflat și eu multe chestii care se făceau pe la spatele meu, am înțeles că dl Filip este foarte influențat de persoane din afara partidului, inclusiv în privința viitorului meu și al rolului meu în echipă. Adică sunt multe chestiuni care, în primul rând m-au surprins, în al doilea rând, eu am avut câteva discuții cu dl Filip despre tot ceea ce înseamnă organizarea fracțiunii și a echipei de partid. N-am să intru acum în detalii, răspunsurile și atitudinea pe care le avea d-lui, dar eu am înțeles că lucrurile nu se mai pot schimba în Partidul Democrat și datorită multor altor elemente, inclusiv discuțiile care au avut loc săptămâna trecută, în ziua de luni, dar fără să intrăm acum foarte mult în detalii îi lăsăm pe ei, cei care au discutat, să iasă cu mai multe din ziua de luni.”

Europa Liberă: Dar acolo au mai rămas grupări – gruparea Filip, gruparea Diacov sau acum Nichiforciuc?

Andrian Candu: „Da, acolo sunt încă grupuri și grupulețe care sunt de poziționare și de influență, și de luptă care e mai tare și tot ceea ce înseamnă luptă de control și dominație, cumva. Până la urmă, sunt treburile interne ale partidului, este acea echipă, să-și ia ei deciziile cum consideră, numai că...”

Europa Liberă: Monica Babuc a zis că și un miliard să i se propună, ea nu părăsește Partidul Democrat.

Andrian Candu: „Dar este decizia ei, sentimentul ei, emoțiile ei, să trăiască cu ele. Și de ce să discutăm noi despre ceea ce crede Monica Babuc?”

Europa Liberă: Haideți să vedem ce scenarii aveți Dvs. pe termen scurt și mediu.

Andrian Candu: „Pe termen scurt și mediu, opoziția parlamentară ar trebui să se așeze la o masă a unui dialog și să găsească soluții până la sfârșitul anului măcar cum este administrată această țară și din perspectiva actualei crize, și pe perioada post-criză, și tot ceea ce înseamnă pregătirea țării pentru alegerile prezidențiale. Poate un eventual candidat pentru alegerile prezidențiale care va fi susținut de întreaga opoziție sau de întreaga societate, cel puțin care este împotriva actualului președinte Dodon.”

Europa Liberă: Dar între patru entități nu există compatibilitate? PPDA, PAS, „Pro-Moldova”, grupul Șor se pare că mai degrabă fiecare privește în felul său?

Opoziția parlamentară ar trebui să se așeze la o masă a unui dialog și să găsească soluții...

Andrian Candu: „Dacă interesul cetățenilor și al țării prevalează față de emoțiile și compatibilitatea de care vorbiți, da, noi suntem diferiți. Noi venim diferit în tot ceea ce înseamnă parlament; noi avem poate și viziuni diferite pe alocuri, pe unele aspecte, dar dacă noi toți suntem pe același gând și vorbă legați de viitorul țării și interesele acestei țări, în această perioadă interesele țării, interesul societății și al cetățeanului, eu sunt sigur că, dacă lăsăm emoțiile deoparte, noi vom reuși să găsim soluții.”

Europa Liberă: Despre posibile scenarii să vorbim. PPDA au anunțat că deja au pregătit un proiect de moțiune de cenzură și s-ar putea chiar la prima ședință a parlamentului să o și înregistreze. Pasul acesta cum îl vedeți? Îl sprijiniți? Cine îl sprijină?

Andrian Candu: „Noi, în general, sprijinim un astfel de pas. Și sunt multe motive care pot fi expuse în acea moțiune de cenzură ca acest guvern să cadă, dar nu vom merge la vot și susținerea unei moțiuni de cenzură pentru ca să cadă acest guvern, fără să știm ce facem mai departe. Sigur că nu votăm. Trebuie inițial să ne așezăm și să vedem: bine, votăm mâine căderea guvernului, de exemplu, ce facem mai departe?”

Europa Liberă: Dar o alianță credeți că poate fi formalizată, pentru că am auzit...

Andrian Candu: „Dar nu-i vorba aici de formalizarea alianței.”

Europa Liberă: Președintele Igor Dodon aici, în studio, a spus că, dacă nu există scris pe hârtie, el nu are cum să promoveze la funcția de premier candidatura care va fi propusă?

Andrian Candu: „Este adevărat. Potrivit jurisprudenței constituționale, se presupune să existe o majoritate parlamentară, dar asta nu înseamnă să fie formalizată într-o coaliție, alianță sau bloc; majoritatea parlamentară înseamnă că sunt minimum 51 de deputați, care creează această majoritate față de minoritate, care se pronunță prin semnătură, prin declarații că acesta este candidatul pentru funcția de prim-ministru și președintele Dodon este obligat să ia acel candidat și să-l nominalizeze în funcția de candidat la prim-ministru.”

Europa Liberă: Pentru aceste patru fracțiuni ar fi ușor, ați spus și Dvs., să se unească pentru a da jos Guvernul Chicu. E mai greu ca să se unească să vadă ce pas ar putea să urmeze?

O majoritate parlamentară nu înseamnă să fie formalizată într-o coaliție, alianță sau bloc...

Andrian Candu: „Așa se pare, deoarece am văzut ultimele declarații chiar cu ambiții personale de a ocupa anumite funcții. Ar trebui lăsate aceste ambiții, de așezat la masa dialogului pentru a găsi soluții pentru pasul doi și pasul trei, fiindcă noi nu vorbim doar despre numirea guvernului ca pasul doi. Ce facem inclusiv cu condiționalitățile care au fost agreate cu Uniunea Europeană pentru a le îndeplini și a obține banii care au rămas restanțe în tranșa a doua și, poate, a treia din partea Uniunii Europene?”

Europa Liberă: Problema cea mai mare ar fi, dacă se reconfigurează în Parlament situația, cine să fie premier?

Andrian Candu: „Eu cred că în cazul de față este vorba, în primul rând, de emoțiile care există între cele patru formațiuni, dar cred în același timp, sincer sper că aceste emoții pot fi depășite ca să se așeze la o masă. Și nu vă gândiți că sunt patru lideri, inițial pot să se așeze la o masă a discuțiilor a doua, a treia persoană, nu contează cine...”

Europa Liberă: Păi asta se spunea: Maia Sandu, Andrian Candu, Ilan Șor și Andrei Năstase la o masă?

Andrian Candu: „Ilan Șor nu are cum să se așeze, că nu este, cineva o să reprezinte formațiunea respectivă și să se așeze la masă. Trebuie să existe dialog, nu este normal să nu existe dialog. Doar prin dialog, spunând care sunt argumentele și contraargumentele, poți să găsești soluții...”

Europa Liberă: Dar fiecare ia în calcul și cât de mult poate să-i fie afectată imaginea în eventualitatea următoarelor alegeri parlamentare, prezidențiale?

Andrian Candu: „Dar contează oare? Dar nu e destul și nu-i de ajuns ca toți sau unii să se gândească mai mult la imagine decât la soarta acestei țări?”

Europa Liberă: Asta spun cam toți deputații, dar, în general, lucrurile stau cu totul altfel, interesul de partid prevalează.

Andrian Candu: „Credeți că imaginea mea nu este importantă? Că ar trebui să ies mâine să-l dau în judecată pe președintele Dodon sau pe Slusari, sau pe cutare, cutare, care vorbesc despre Andrian Candu că, chipurile, îi implicat în frauda bancară, fără dovezi? Asta înseamnă să mă consum acum pentru ce? Eu merg pe ideea că în timp adevărul oricum are să apară și el oricum o să prevaleze și, în timp, oricum eu o să-mi demonstrez nevinovăția, fiindcă există și prezumția nevinovăției.”

Europa Liberă: Dar Dvs. figurați în vreun dosar, ați fost invitat la procuratură?

Andrian Candu: „Nu, niciodată! Și tot timpul am spus: chemați-mă, dacă aveți întrebări. Niciodată! Știu că se încearcă, știu că merg unii și caută anume Candu să fie undeva scris și nu găsesc, și încearcă să inventeze tot felul de chestii sau cum a spus ieri, dacă nu greșesc, Usatîi că, iată, președintele Dodon a dat indicații la SIS: „Neapărat în raport să scrieți Candu, chiar dacă nu-i adevărat, scrieți acolo, că după aceea eu vreau să ies la presă și să vorbesc despre el”. Asta este ilegalitate, apropo. Dna Valentina, dacă este adevărat ceea ce spunea Usatîi ieri că președintele Dodon astfel de indicații dă SIS-ului și SIS-ul dacă execută așa ceva, atunci și președintele Dodon, și conducerea SIS-ului sunt pasibili de a fi sancționați legal, fiindcă ceea ce fac ei este crimă și trebuie să răspundă pentru astfel de fărădelegi.”

Europa Liberă: Dar v-ați pus întrebarea de unde are această informație dl Usatîi?

Andrian Candu: „Asta deja Usatîi să dea lămuriri. E adevărat, nu-i adevărat, de unde are asta, eu la fel am auzit... Să nu credeți că un fost președinte de parlament care a fost informat de foarte multe ori pe multe chestii continuă să nu fie informat.”

Europa Liberă: Discutați de multe ori cu reprezentanții partenerilor externi pe anumite subiecte, dar știți că o condiție impusă de Bruxelles e ca să fie identificați părtașii furtului miliardului și atrași la răspundere?

Andrian Candu: „Foarte bine, asta trebuie făcut.”

Europa Liberă: De ce se tergiversează problema aceasta?

Andrian Candu: „Dar nu politicul trebuie să se ocupe de asta.”

Europa Liberă: Justiția...

Andrian Candu: „Justiția trebuie să se ocupe.”

Europa Liberă: Dar aveți o explicație? S-a zis că nu ați avut suficientă voință politică atunci când ați fost la guvernare.

Andrian Candu: „Dar ce are politica cu asta?”

Europa Liberă: Să nu fie justiția la cheremul politicului.

Justiția trebuie să se ocupe...

Andrian Candu: „Când am fost eu președintele parlamentului, am avut o întrevedere cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional. Fondul Monetar Internațional a insistat să figureze și o condiție care presupunea următoarele: Procuratura Generală să elaboreze un plan sau o strategie de recuperare a activelor. Ceea ce a ținut de parlament și de politic, am făcut, am trimis scrisoare la procurorul general de pe atunci și i-am spus: „Luând în considerare condițiile care se negociază, vă rugăm frumos...”, dar asta-i o chestiune de comunicare între parlament și procuratură. Eu am fost cel care în Parlamentul Republicii Moldova, în calitate de președinte al parlamentului am organizat patru mese rotunde, o conferință, care a generat după aia aprobarea unei legi și formarea Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI), inclusiv eu am participat ca această agenție să fie formată...”

Europa Liberă: Dl Candu, sunt șase ani de când a dispărut miliardul...

Andrian Candu: „Nu sunt eu procuror și nu sunt eu cel care trebuie să investigheze. Eu vă pot spune ceea ce am auzit în calitate de președinte al parlamentului: 1. Ceea ce spunea și Cioclea, ceea ce spuneau și cei de la Kroll – Ciprul, Banca Centrală a Ciprului nu vrea să dea informații. De ce? Pentru că au secretul comercial bancar. Bine, ce trebuie să facem noi? Să trimitem scrisori în Cipru? Să trimitem scrisori la Bruxelles să forțeze Ciprul? Voi, cei de la Fondul Monetar puteți să ne ajutați, să-i convingeți pe cei din Cipru să semneze memorandum de înțelegere și memorandum de schimb de informație? Bine, hai să facem! S-a semnat memorandumul de înțelegere cu cei din Cipru după foarte mult timp, vreo trei ani de zile a durat. Ultimele discuții pe care le-am avut eu în calitate de președinte al parlamentului cu guvernatorul Băncii Naționale l-am întrebat: „Ciprul v-a mai dat informație sau celor de la Kroll le-a mai trimis informație, fiindcă s-a semnat memorandumul?” – „Nu, încă nu!”. Eu, Andrian Candu, ce trebuia să fac cu Ciprul?”

Europa Liberă: Cel puțin de la premierul Chicu am aflat că s-a constituit un grup de experți, de reprezentanți ai Chișinăului și din Riga ca să vadă ce bani au trecut prin banca de acolo.

Andrian Candu: „Acestea sunt lucruri derogatorii și ar trebui să se facă la nivelul procuraturii, adică a anchetatorilor, CNA sau cine se ocupă acolo, acea unitate și ei trebuie să facă prin sistemele de schimb de informații și de investigații comune să facă acest lucru. Și este vorba despre comisia rogatorie nu doar cu Riga de unde au fost, dar și cu Cipru, și cu...”

Europa Liberă: Dar pe acolo au trecut sume frumușele.

Andrian Candu: „Au trecut pe acolo, dar de acolo au mers în Cipru și dacă din Cipru nu ai informație să vezi unde au mers mai departe și unde sunt beneficiarii finali, atunci degeaba ai numai partea de Riga sau din țările baltice.”

Europa Liberă: Dvs. credeți că o parte din bani mai poate fi întoarsă în Republica Moldova?

Andrian Candu: „Eu cred că poate fi întoarsă. Dacă îi identifici pe toți cei care sunt responsabili, indiferent că vorbim despre demnitari publici, indiferent că vorbim despre administratorii bancari, adică de managementul bancar, de clienții băncilor care cu rea-credință au luat credite, știind anumite chestiuni și, respectiv, nu au mai întors creditele, majoritatea din ei au anumite active, au anumite proprietăți, au patrimoniu care trebuie în momentul în care se identifică persoana și responsabilitatea în această fraudă să fie sechestrate bunurile, vândute și recuperați banii.”

Europa Liberă: În raportul Kroll-2, Kroll-1 au arătat o parte din acei făptași, iar ei o duc bine mersi?

Andrian Candu: „Problema este că raportul Kroll din start a fost doar ca un reper pentru instituțiile de anchetă.”

Europa Liberă: Dar un reper suficient ca justiția...

Andrian Candu: „El nu este o dovadă în sine ca să poți să-l folosești în instanță. Iată de ce, cei de la procuratură sau cei care se ocupă trebuie să ia raportul Kroll și tot ceea ce înconjoară acest raport, că bănuiesc că raportul are anexe, are tot felul de chestii, să ia acea informație și s-o considere ca reper pentru a se ghida mai departe în anchetă.”

Scrie clar cum a fost înlăturat dl Plahotniuc de serviciile secrete rusești...

Europa Liberă: Andrei Năstase, liderul PPDA, a spus că Vladimir Plahotniuc e pe cale să ajungă în Republica Moldova. Este adevărat?

Andrian Candu: „Habar nu am de așa ceva, prima dată aud așa ceva.”

Europa Liberă: Dar credeți că ar putea totuși să fie o răzbunare, așa cum spune și Igor Dodon?

Andrian Candu: „A cui?”

Europa Liberă: A dlui Plahotniuc pe Igor Dodon.

Andrian Candu: „De ce trebuie dl Plahotniuc să se răzbune pe dl Dodon? Dodon a făcut ceva rău?”

Europa Liberă: Pentru că ei au avut o dispută atunci, în vara anului trecut, și Vladimir Plahotniuc a plecat din țară.

Andrian Candu: „Dar a plecat din țară nu neapărat din motivele legate de Dodon, au fost alte chestiuni legate de securitatea dumnealui care erau generate, în mod special, de serviciile din Federația Rusă. Probabil ați citit acest raport al serviciilor secrete estoniene, care scrie clar cum a fost înlăturat dl Plahotniuc de serviciile secrete rusești. Deci, asta e operațiunea, dar dl Dodon într-o săptămână sau două după evenimentele din luna iunie a declarat următoarele: „Eu am avut rolul meu de a participa și am jucat, într-un fel, un scenariu pregătit de serviciile secrete rusești”. Asta a spus președintele Dodon. Una: această declarație înseamnă trădare de țară din start. Cum adică, președintele țării colaborează cu serviciile secrete ale altui stat? Doi: ai făcut ceva împotriva unui cetățean al Republicii Moldova folosind serviciile secrete rusești? A doua crimă și multe altele, dar închei aici. Probabil din cauza asta i-i frică de răzbunare.”

Europa Liberă: Eu vreau să aflu de la Dvs.: poate fi debarcat Igor Dodon prin răzbunarea lui Vlad Plahotniuc?

Andrian Candu: „Eu nu cred că dl Plahotniuc urmărește să se răzbune pe președintele Dodon, să-l debarce din funcție, să nu știu ce. Eu cred că președintele Dodon o să fie debarcat din funcție sau n-o să câștige al doilea mandat doar pe propriile sale acțiuni sau inacțiuni. Știți vorba aia: „...pe limba lui piere”?”

Europa Liberă: De ce ziceți că ar putea să nu câștige un al doilea mandat? El spune că toate sondajele îl favorizează, e în top cu cea mai mare încredere din partea cetățenilor?

Andrian Candu: „Este foarte bine când dumnealui e așa de confident. Căderea va fi și mai mare, inclusiv psihologică, când va vedea rezultatele.”

Europa Liberă: Pe ce vă bazați?

Andrian Candu: „Pe tot ceea ce simțim noi în societate.”

Europa Liberă: Dvs. aveți o ură?

Andrian Candu: „Nu. Eu sunt cel care simt și temperatura la ora actuală în societate și pot să analizez lucrurile și din punctul de vedere al acțiunilor sau al inacțiunilor și al greșelilor. Dacă este o informație adevărată că președintele Dodon, în calitatea lui de președinte dă indicații SIS-ului ca aceștia să scrie un lucru neadevărat despre un lider de opoziție – asta este ilegalitate sau nu?”

Europa Liberă: Cum se probează acest lucru?

Dodon o să fie debarcat din funcție sau n-o să câștige al doilea mandat doar pe propriile sale acțiuni sau inacțiuni...

Andrian Candu: „O să se probeze la un moment dat, când o să se investigheze. Ca să probezi, trebuie să poți să aduci această informație. Este în parlament comisia care răspunde de așa-numitul control civil pe tot ceea ce înseamnă activitatea SIS-ului – să facă anumite investigații, poate trebuie de făcut audiere în parlament, poate trebuie de chemat în parlament directorul SIS-ului și de întrebat direct: „Ați primit astfel de indicații?”. Poate găsim noi informații suplimentare, că mai sunt prieteni și neprieteni ai unora care ar putea să ne pună la dispoziție anumite surse de informație și anumite dovezi. Și atunci, vai de capul lor dacă fac astfel de ilegalități.”

Europa Liberă: V-ați întâlnit cu liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, el este un critic înverșunat la adresa lui Igor Dodon, pentru că el crede că a fost trădat.

Andrian Candu: „Pentru că a fost trădat.”

Europa Liberă: Iar Dvs. ați folosit acest prilej…

Andrian Candu: „Nu, nu sau nu neapărat. Eu am avut câteva discuții în experiența și activitatea mea cu dl președinte Voronin în privat. Dumnealui m-a invitat de mai mult timp să-l vizitez la sediu și să avem o discuție despre situația actuală și eventual viziunea d-lui și a echipei pe care o reprezintă asupra a tot ceea ce se întâmplă în țară și cum văd ei, fiindcă este întotdeauna bine să comunici și cu liderii opoziției extraparlamentare. Mai sunt partide, eu comunic și cu cei care sunt unioniști sau considerați unioniști, și cu cei care sunt mai moderați. Eu comunic și sunt în dialog cu mai mulți exponenți politici din opoziția extraparlamentară sau partidele extraparlamentare, faptul că nu am pus…”

Europa Liberă: Puneți la cale o strategie înseamnă că?

Andrian Candu: „Acumulez informație, experiență, analizez, ca să pot lua bune decizii la timpul potrivit.”

Europa Liberă: Despre politica externă să vorbim. Igor Dodon a promis că va promova o politică echilibrată. I-a reușit sau nu i-a reușit?

Andrian Candu: „Nu, deoarece politica echilibrată ar fi însemnat Republica Moldova să aibă avantaje, interesele Republicii Moldova să prevaleze și Republica Moldova să aibă un plus economic, social, de securitate. Politica „echilibrată” a președintelui Dodon ne-a adus, pe de o parte, relații proaste cu Uniunea Europeană și cu vecinii. Dacă tu blamezi România sau blamezi Ucraina și administrația ucraineană și spui că Crimeea este pământ rusesc și că Rusia pe drept și-a luat Crimeea, ai comportamentul pe care îl ai cu europenii, cu Uniunea Europeană și spui că „europenii nu ne ajută sau Statele Unite ale Americii așa și așa”, și doar ridici în slăvi Federația Rusă, dar, în același timp, eu nu am nicio problemă că d-lui ridică în slăvi Federația Rusă…”

Europa Liberă: Dar cum o ridică în slăvi?

La ora actuală, Rusia încă impune embargouri pentru produsele din Republica Moldova...

Andrian Candu: „Uitați-vă, prin comparație, că „Uniunea Europeană nu ne-a ajutat, ne-a ajutat Federația Rusă”. În primul rând, Federația Rusă încă nu ne-a ajutat, n-avem încă acord și n-avem banii, prin atitudine, prin comportament, prin decizii și prin declarații. Eu aș fi înțeles dacă această cochetare a președintelui Dodon cu Federația Rusă ar fi adus avantaje pentru Republica Moldova. Patru ani de mandat al președintelui Dodon au adus sau nu la aceea ca Rusia să ridice embargoul impus Republicii Moldova? Răspunsul este „nu”. La ora actuală, Rusia încă impune embargouri pentru produsele din Republica Moldova și noi, care avem acorduri internaționale nerespectate de Federația Rusă, la ora actuală nu putem vinde produsele pe piața rusească. Pun o virgulă, pot să vândă doar companiile care sunt într-o anumită listă pe care nemijlocit Dodon sau cineva din anturajul său le bifează ca fiind acceptate...”

Europa Liberă: Igor Dodon zice că repară relația pe care ați afectat-o Dvs. cu Federația Rusă.

Andrian Candu: „Cum am afectat-o? Că am semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană? Fiindcă eu vă citez discuția mea pe care am avut-o cu dl Uliukaev, ministru pe atunci al Economiei din Federația Rusă, când d-lui mi-a spus: „Dl Candu, noi v-am impus embargoul economic încălcând acordurile care există, deoarece prin Acordul de Asociere pe care l-ați semnat cu Uniunea Europeană puneți în pericol economia Rusiei pentru tranzitul de bunuri rusești care o să treacă spre Federația Rusă”, la care eu i-am dat replică: „Dl Uliukaev, Dvs. chiar credeți ce spuneți sau glumiți? Că doar spuneți-mi mie, cât noi trebuie să exportăm sau să tranzităm ca Rusia măcar să simtă puțin tranzitul acela, fiindcă noi, de fapt, 0,01 la sută din tot volumul și capacitatea Federației Ruse exportăm”. Și d-lui a spus, printre altele, la sfârșit următoarele: „Da, dl Candu, sigur că da, asta este doar o decizie politică ca pedeapsă pentru faptul că ați semnat acordul cu Uniunea Europeană, Acordul de Asociere”.”

Europa Liberă: Și Rusia îl susține pe Igor Dodon sau îi vrea binele Republicii Moldova, să ne fie clar?

Andrian Candu: „Dar embargoul, problemele cu „Gazprom” și „Moldova-Gaz”, cu miliardele care sunt consumate în Transnistria, dar propaganda și manipularea care s-au făcut, inclusiv prin mass-media, dar chestiunile de securitate legate inclusiv de tot ceea ce înseamnă diplomați deghizați sau servicii speciale deghizate în diplomați, dar fostul „plan Kozak”, care era impus Republicii Moldova - toate acestea erau bine sau toate acestea nu erau prea bine și ținteau doar anumite interese, inclusiv de promovare a unor altor interese, inclusiv a unor interese ale unor politicieni din Republica Moldova?”

Europa Liberă: Factorul rusesc și implicarea lui în alegeri cât de sesizabil este?

Andrian Candu: „În situația în care canalele rusești de televiziune, populare încă în Republica Moldova, blamează o parte și ridică în slăvi altă parte – este sau nu asta o favorizare și este asta sau nu o implicare?”

Europa Liberă: Dar până nu demult aceste canale vă aparțineau și Dvs.?

Andrian Candu: „Mie personal nu, dar noi suntem cei, noi, foștii din PD și inclusiv eu, dar și dl Plahotniuc, d-lui insista pe o lege anti-propagandă, ca tot ceea ce înseamnă: știrile din Rusia, programele informative, cele cu caracter militar să nu mai fie difuzate pe teritoriul Republicii Moldova, chiar dacă canalele rusești erau distribuite din punctul de vedere al emisiei. Eu văd că a apărut alt canal care promovează Pervîi canal al Federației Ruse și multe alte canale care sunt promovate, care nu mai au politica editorială locală, dar alta din afară și care acum sunt în patronajul sau în interesul unui singur partid și al unui lider, al președintelui Dodon.”

Europa Liberă: Și implicarea factorului rusesc se reduce strict doar la posturile de televiziune?

Am impresia că dl Plahotniuc a făcut declarații procurorilor pe tot ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă, în luna iunie, legat de acel filmuleț...

Andrian Candu: „Nu, eu cred că e vorba și de finanțare, și președintele Dodon a recunoscut singurel cu gura lui că primește bani din Federația Rusă pentru întreținerea Partidului Socialiștilor. Eu cred că este vorba și despre expertiză, logistică și tot ceea ce înseamnă poziționare politică, experți pe imagine, experți pe procese electorale, adică eu cred că există susținere polivalentă desfășurată pe mai multe domenii.”

Europa Liberă: Atunci, după acele filmări Dodon-Plahotniuc, dl Plahotniuc s-a adresat instanței de judecată sau nu?

Andrian Candu: „Am impresia că au fost și audieri în acea perioadă, am impresia că dl Plahotniuc a făcut declarații procurorilor pe tot ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă, în luna iunie, legat de acel filmuleț.”

Europa Liberă: Mai discutați cu dl Plahotniuc și chiar dacă ați mai spus de multe ori că nu-și mai dorește să revină în politica moldovenească, dar cel puțin în Republica Moldova și-ar dori să revină pentru totdeauna?

Andrian Candu: „Orice persoană vrea să revină acasă, mai ales când sunt rude, prieteni și te leagă atât de mult. Dacă nu mai sunt, dar cred că încă mai sunt chestiuni legate de securitate și raportul serviciilor secrete estoniene a arătat acest lucru legat de influența Rusiei și a serviciilor speciale rusești, dacă mai persistă acest risc, probabil este de recomandat să își mai amâne eventualele planuri de revenire, dar, în general, cred că toți ar vrea să revină acasă.”

Europa Liberă: S-a promis că se va renegocia creditul rusesc. Când credeți și în ce condiții ar putea să vină banii în Republica Moldova?

Andrian Candu: „Am auzit că această guvernare vrea să renegocieze sau să negocieze din nou creditul rusesc. Ieri, Curtea Constituțională a publicat decizia motivată. Sfatul meu e ca acei care se vor apuca mâine-poimâine să negocieze, să respecte întocmai procedurile și să apere, în primul rând, interesele țării și interesele economice ale țării, să citească cu atenție toate argumentele expuse de Curtea Constituțională și să nu mai facă prostii de genul acesta, dacă vor să mai vină cu un acord în parlament, fiindcă noi vom veghea foarte atent la fiecare literă și fiecare virgulă.”

Europa Liberă: Știți că banii au fost incluși în bugetul de stat, gaura e foarte mare în buget?

Andrian Candu: „Pentru drumuri... Gaura asta n-ar fi fost în buget, dacă acești politicieni, pseudopoliticieni se gândeau la interesele țării și nu puneau banii în buget, care nici nu sunt și, mai mult ca atât, porneau concursurile deja. Știți că 15 tendere au fost pornite de achiziții publice pentru concursuri legate de drumuri fără finanțare, încălcând legea? Deoarece legea spune: pornești o achiziție publică când ai banii, dar ei au pornit 15 tendere pe un miliard și 300 de milioane sau aproape două miliarde acolo se adună cu TVA ș.a.m.d. pe bani care nici nu sunt, scris, da, bani care vor veni din Federația Rusă. Dar asta este, în primul rând, o încălcare de lege, în al doilea rând, dar oare noi în criză pandemică, atunci când stau 150 de mii de oameni sub pericolul să-și piardă locurile de muncă, care și-au pierdut locurile de muncă și urmează unii să-și piardă locurile de muncă, oare asta nouă ne trebuie acum? Să construim drumuri pentru ca unele companii care deja au sărit cu interese și așteaptă la ușa achizitorului public să poată eventual să facă un aranjament, oare asta e prioritatea?”

15 tendere au fost pornite de achiziții publice pentru concursuri legate de drumuri fără finanțare, încălcând legea...

Europa Liberă: Dl Candu, PD a câștigat multe voturi de la cetățeni pornind proiectele „Drumuri bune-1, 2”…

Andrian Candu: „În alte condiții, dna Valentina.”

Europa Liberă: Dar așa se câștigă voturi?

Andrian Candu: „Dna Valentina, PD-ul a mers la construcția de drumuri atunci când era economia în creștere, când nu era criză economică, când erau câte 10-15 mii de locuri de muncă formate noi, când erau alte condiții. Astăzi sunt 60 de mii de lucrători în domeniul HoReCa care nu au muncit trei luni de zile și nu mai au bani, sunt alte 50 de mii în alte industrii din industriile ușoară, textilă, inclusiv din construcție, care lucrează la capacitate de 50 la sută. Credeți că 150 de mii de oameni o să fie implicați în construcția de drumuri? Eu nu cred. Dar ce facem cu ei? Mulți dintre ei i-au ascultat pe Dodon și pe Chicu și s-au dus, îmi scriau oameni pe 5, 7, 8, 9 aprilie au depus cereri și dosarul la ajutor de șomaj să obțină acele 2.775 de lei și până astăzi nu au ridicat au banii, de-atâta că, în primul rând, nu au funcționat și nu au coordonat agențiile între ele, în al doilea rând, banii nu au fost alocați din buget, care erau prevăzuți de altfel nu din Federația Rusă…”

Europa Liberă: Păi, dacă erau prevăzuți, cum să nu fie alocați?

Andrian Candu: „Păi, dar oamenii de ce nu au primit banii?”

Europa Liberă: Vă întreb pe Dvs., dacă sunt prevăzuți bani.

Andrian Candu: „Dar indemnizațiile, știți că mamele care nășteau până nu demult și au dreptul la o indemnizație de 8.000 de lei nu primeau indemnizația, fiindcă ASP-ul nu făcea certificatul de naștere?”

Europa Liberă: Viceministrul rus de Externe învinuia opoziția de la Chișinău că ar fi vrut să le facă rău cetățenilor moldoveni, nedorind ca acești bani ruși, așa cum spun ei, în ajutorul statului Republica Moldova să ajungă la noi.

Andrian Candu: „Această guvernare de astăzi și acest președinte numit Dodon au încercat să aplice prin ilegalitate și abuz să intre într-un acord internațional, urmărind alte interese decât interesele cetățenilor și ale țării, interese legate de anumite companii, anumite comisioane pe proiectele investiționale legate de drumuri. Și mai mult ca atât, companii moldovenești care urmau să meargă să ia bani de la băncile comerciale rusești ca acei bani să fie puși pe umerii noștri, ai tuturor cetățenilor prin datoria de stat.”

Europa Liberă: Dar partea rusă nu anticipa că există ilegalitate?

Andrian Candu: „Partea rusă probabil a crezut că președintele Dodon controlează totul în țară, așa cum a asigurat d-lui, dar, surpriză, nu controlează și nu controlează justiția sau cel puțin nu controlează Curtea Constituțională, care eu mă bucur foarte mult că au avut curajul să treacă prin aceste intimidări și au aplicat legea, Constituția în adevăratul sens al cuvântului, articol cu articol, în baza argumentelor care au fost expuse ieri.”

Europa Liberă: Când se convoacă parlamentul în ședință, cunoașteți?

Partea rusă probabil a crezut că președintele Dodon controlează totul în țară...

Andrian Candu: „Dar nu v-a spus dl președinte Dodon, că el doar controlează și parlamentul astăzi?”

Europa Liberă: Nu, el a spus că după data de 15, când se ridică starea de urgență. Dvs. știți data când se convoacă?

Andrian Candu: „Păi, vedeți că Dvs. știți mai bine? Nu, noi n-am fost anunțați, noi nu cunoaștem, dar președintele Dodon le știe pe toate, așa că îl ascultăm pe el în cazul de față.”

Europa Liberă: De ce cei doi colegi din PD au mers la grupul Șor, și nu la Andrian Candu?

Andrian Candu: „Este decizia lor.”

Europa Liberă: Cu dl Vitiuc și cu dna Ivanov n-ați discutat niciodată?

Andrian Candu: „Am vorbit sâmbătă, după decizia lor am vorbit, i-am întrebat cum se simt ei că au luat o astfel de decizie, nu este o decizie ușoară, dar n-am vorbit despre aderarea la un grup sau despre aderarea la altul, ei mi-au spus că încă nu sunt deciși, că pe moment rămân independenți și că rămâne să mai…”

Europa Liberă: Și că la scurt timp devin membri ai fracțiunii Șor...

Andrian Candu: „Asta e decizia lor. Ce pot să zic?...”

Europa Liberă: Și totuși, cum crește Partidul „Șor” prin numărul de simpatizanți?

Andrian Candu: „Întrebați-i pe ei, habar nu am.”

Europa Liberă: Toți spun că îi ajută Andrian Candu.

Andrian Candu: „Eu îi ajut pe cei de la Șor? Nu, eu, slavă Domnului, mă ocup de „Pro-Moldova”, de echipa „Pro-Moldova”, de tot ceea ce înseamnă, în primul rând, formalizarea, căci noi nu suntem formalizați și, în al doilea rând, formarea de echipe inclusiv cu oameni noi, care niciodată nu au fost în politică, tineri, care sunt dornici să muncească și acesta este scopul și țelul meu pentru următoarele, să zicem, două-trei luni de zile legate de echipa politică.”

Europa Liberă: Cu dl Șor când ați discutat ultima dată?

Andrian Candu: „În luna iunie a anului trecut.”

Europa Liberă: De atunci nu ați mai discutat?

Andrian Candu: „Nu, absolut.”

Europa Liberă: Și cu dl Plahotniuc?

Andrian Candu: „Ultima dată? Ne-am scris și am reușit să vorbim în contextul sărbătorilor de Paști.”

Europa Liberă: Și atât?

Andrian Candu: „Și atât.”

Europa Liberă: Cu Igor Dodon nu vă mai întreb când ați discutat ultima dată.

Andrian Candu: „În luna ianuarie, după ce am revenit de la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, acolo ne-am intersectat, la Strasbourg, d-lui mi-a aruncat așa un mesaj: „Cum merge rebeliunea în Partidul Democrat?” Adică, eu îs rebelul din Partidul Democrat, care încerc cumva să îi încurc lui…”

Europa Liberă: Dar pe moment, cine are influență mai mare în PD - Pavel Filip sau Dumitru Diacov?

Andrian Candu: „Igor Dodon.”

Europa Liberă: În afara lui Igor Dodon?

Andrian Candu: „Doar Igor Dodon.”

XS
SM
MD
LG