„Inima Europei bate în cultură”. Această propoziţie patetică a rostit-o secretara de stat pentru cultură, creştin-democrata germană Monika Grütters, cu prilejul unei întâlniri cu miniştrii culturii din opt state europene.
Your browser doesn’t support HTML5
Pe agenda acestei întâlniri de lucru, care a avut loc luni la Berlin, s-au aflat două teme. În primul rând, s-au discutat posibile măsuri pentru sprijinirea culturii europene, afectată de corona-pandemie. În pofida aşteptărilor legate de preşedinţia UE a Germaniei, nu a fost prezentat la Berlin un plan concret în vederea sprijinirii culturii.
Probleme reconsiderării critice a trecutului colonial a fost abordată doar marginal. Asta, cu toate că Monika Grütters a atras atenţia asupra faptului că trecutul colonialist este în continuare „o pată albă în cultura memoriei europene”. Pentru multe ţări occidentale care au fost puteri coloniale, povara acestui trecut, lipsit de glorie, va domina în viitor şi discuţiile privitoare la istoria unor culturi naţionale şi locul lor în cadrul culturii europene. Reconsiderarea colonialismului, a arătat Grütters, va fi o contribuţie la procesul de reconciliere cu oamenii care trăiesc în teritorii ocupate abuziv şi administrate de state străine.
Pandemia a evidenţiat nu numai vulnerabilitatea culturii, ci şi dezinteresul autorităţilor de a acorda atenţia necesară valorilor spirituale şi, mai ales, creatorilor.