Alegători favorizați și alegători discriminați

Alegători și afișe la Bălți. 24 februarie 2019

Noua putere, probabil, va fi, ca și precedenta, una „de strânsură” în jurul PD.

Vitalie Ciobanu

Evenimentele zilei de 24 februarie au generat o pletoră de reacții și comentarii pe seama alegerilor parlamentare, pe care Partidul Democrat, organizatorul acestora, le-a elogiat (întrucât i-au ieșit cum și-a dorit!), iar opoziția pro-europeană nu le consideră nici libere, nici corecte.

Având în vedere scorurile obținute de cele patru partide – PSRM 31,15%, Blocul ACUM 26,84%, PD 23,62%, Șor 8,32% – noua putere, probabil, va fi, ca și precedenta, una „de strânsură” în jurul PD, cu sau fără socialiști cooptați oficial, ca partid, la guvernare.

Your browser doesn’t support HTML5

Alegători favorizați și alegători discriminați


Cea mai puțin fezabilă mi se pare coaliția ACUM-PSRM, și nu doar pentru faptul că socialiștii ar fi „controlați” de Plahotniuc, ci pentru că PSRM este un partid putinist. O alianță cu acesta, fie și conjuncturală, de dragul „dez-oligarhizării”, vorba unor analiști, înseamnă pentru Opoziția pro-europeană un „harakiri” moral și ideologic, un gest la fel de nociv din punct de vedere politic ca și o alianță cu PD, asta dacă mai ține cineva în Moldova la convingeri și la valori.

Dar până la subiectul viitoarelor formule de guvernare n-ar trebui să trecem prea ușor peste gravele încălcări atestate în acest scrutin. Și aș evoca o imagine-simbol pentru cele întâmplate pe 24 februarie: șirurile lungi de alegători din Transnistria, aduși să voteze pe malul drept în niște alegeri „străine” lor, chiar dacă acești oameni au pașapoarte moldovenești.

Your browser doesn’t support HTML5

Îmbulzeală și transport organizat la secțiile de votare pentru Transnistria

Duminică dimineața, la noi, în Basarabia, lumea încă nu se trezise bine, secțiile de vot erau pustii, iar transnistrenii deja le luau cu asalt pe cele ce le fuseseră rezervate, în Rezina, Criuleni și în alte raioane, animați de un elan civic pro-Moldova pe care nu l-ai fi bănuit niciodată, dacă nu l-ai fi văzut și la alegerile prezidențiale din 2016. De data aceasta entuziasmul lor a atins cote-record: 38 de mii de votanți față de „doar” 18 mii de acum doi ani.

A fost un adevărat desant electoral, o „speț-operația” în stilul lui Putin. Există multe mărturii, obținute de presă, că acești alegători au fost plătiți să voteze anumiți actori electorali, partide și candidați favorabili regimului de la Chișinău și Rusiei, sumele variind de la 20 la 50 de dolari de căciulă. De asemenea, s-a spus că migrația electorală transnistreană, care a continuat și la Chișinău pe parcursul întregii zile de 24 februarie, a fost un aranjament între șeful PD-ului și patronul concernului Sheriff de la Tiraspol.

Nu ar fi fost normal, înainte de a vota, să fi avut posibilitatea să se întâlnească, să discuite cu concurenții electorali?...

Șocant a fost să vezi sute de oameni, fără chip, fără voce, așteptând încolonați să voteze în niște alegeri care nu le spuneau prea multe. Ținuți într-o totală izolare informațională de regimul separatist de la Tiraspol, nu era de mirare că se sfiau să răspundă la întrebările reporterilor de la Chișinău. Auziseră ei și de alți politicieni din Republica Moldova în afara lui Dodon, Plahotniuc, Shor și Voronin? Nu ar fi fost normal, înainte de a vota, să fi avut posibilitatea să se întâlnească, să discuite cu concurenții electorali din Moldova, să le afle ideile, programele? Li s-a părut firesc, legal, să fie plătiți pentru votul lor, așa cum ți s-ar achita un serviciu? Știu acești oameni cum arată alegerile într-un stat democratic?...

Transnistria, un teritoriu separatist, necontrolat oficial de autoritățile de la Chișinău – dar, iată, având foarte bune relații „informale” în zonă – a ajuns să distorsioneze câmpul politic moldovean. Numărul și mai ales rolul transnistrenilor ca masă de manevră electorală va crește exponențial, dacă nihilismul juridic, haosul administrativ din Republica Moldova se va extinde, dacă relațiile oneroase și obscure ale potentaților de la Chișinău cu boșii din regiunea separatistă vor continua, dacă nu vor exista niște principii și reguli foarte stricte pe care să le urmeze instituțiile și clasa politica din Republica Moldova în raport cu o regiune ocupată militar de Federația Rusă, cum o califică și Curtea Constituțională a Republicii Moldova într-o decizie a sa din 2 mai 2017.

Ne putem da seama ce tulburare de sistem, ce bulversare de valori și criterii va însemna transnistrizarea Republicii Moldova...

Asaltul electoral transnistrean prefigurează esența a ceea ce va însemna o federație cu Transnistria, adică pierderea independenței, îngroparea visului european al Republicii Moldova, colapsul aspirațiilor sale ca stat democratic și stat de drept. Ne putem da seama ce tulburare de sistem, ce bulversare de valori și criterii va însemna transnistrizarea Republicii Moldova! O recădere în barbarie, favorizată de interesele de putere ale regimului oligarhic de la Chișinău.

Alegerile de duminică ne-au arătat două fețe ale unui rău pe care l-aș numi explozia arbitrarului juridic: pe de o parte, migrația alegătorilor dintr-un teritoriu ocupat – oameni manipulați, folosiți în mod cinic în jocul politic din Republica Moldova – și, pe de altă parte, privarea cetățenilor moldoveni din diaspora de șansa de a modela realitățile politice din țara lor ca urmare a interdicției de a vota cu pașapoartele expirate. Duminică, 24 februarie, sutelor de mii de concetățeni ai noștri de peste hotare funcționarii de la secțiile de vot le-au închis ușa în nas ca unor străini, ca unor proscriși.

Multă lume s-a întrebat pentru ce motiv nu li s-a permis moldovenilor din diaspora să voteze în baza buletinului de identitate, așa cum votează cei de acasă? De ce interdicția legată de pașapoartele expirate a fost adoptată atât de târziu și abrupt, cu mai puțin de o lună înaintea scrutinului, nepermițând oamenilor să-și perfecteze actele în timp util?... Chiar dacă înțelegem subtextul acestor manevre ale regimului, întrebările trebuie puse pentru uzul opiniei publice și al partenerilor noștri externi.

Diasporenilor li s-a arătat foarte clar că nu e nevoie de votul lor, pentru că ar avantaja un anumit concurent electoral...

Așadar, pe lângă numeroasele sciziuni care traversează acest stat, actuala guvernare a mai instituit una: discriminarea cetățenilor după viza de reședință. Unii, aflați într-un teritoriu unde Chișinăul nu are nicio putere să organizeze un proces electoral, sunt transportați gratis la secțiile de vot din dreapta Nistrului și plătiți să voteze pentru anumiți concurenți electorali. Altora, moldovenilor din diaspora care ajută cu banii lor ca țara asta să nu se prăbușească, li se ia acest drept. După ce li s-au rezervat doar trei locuri pe circumscripții (două în Occident, cât și Transnistriei, în pofida imensei discrepanțe în ce privește numărul alegătorilor), diasporenilor li s-a arătat foarte clar că nu e nevoie de votul lor, pentru că ar avantaja un anumit concurent electoral aflat în opoziție cu actualul regim!

Cu atât mai admirabil a fost efortul moldovenilor noștri de peste hotare de a-și face datoria cetățenească în ciuda distanțelor enorme. Mulți au luat avionul ca să voteze acasă. Nimeni nu i-a plătit pentru asta. A fost un sacrificiu benevol care a pus în valoare adevăratul patriotism, cu care actuala guvernare de la Chișinău nu are nicio tangență.

Discriminarea operată de regimul Plahotniuc între cele două categorii de alegători – transnistrenii influențați de propaganda separatistă, rusească, și moldovenii cu vederi democratice din străinătate – reprezintă doar una dintre numeroasele probe care demonstrează cât de nedrepte au fost aceste alegeri. După ce și-a „construit” cadrul juridic convenabil împreună cu socialiștii lui Dodon, votând mixtul, Partidul Democrat a apelat la prietenii săi de la „Sheriff”. „Deal-ul electoral” cu Transnistria n-ar fi funcționat dacă relațiile de business criminal dintre Chișinău și Tiraspol, de felul schemelor la curent electric, de pildă, nu s-ar fi derulat de ani de zile. Regimul de la Chișinău tratează Transnistria ca pe o afacere, nu ca pe o gravă problemă de siguranță națională. Mai așteptăm reglementare transnistreană?...

Preocuparea Blocului ACUM de a documenta toate dovezile fraudei electorale din 24 februarie este absolut firească și necesară. Acest dosar voluminos indică gradul de legitimitate al noului parlament și va determina conduita de mai departe a Opoziției pro-europene.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.