Linkuri accesibilitate

​James Kirchick: „Până acum R. Moldova a fost blestemată să aibă parte de politicieni teribili” (VIDEO)


La piața improvizată în scuarul Teatrului "Mihai Eminescu" din Chișinău. 24 februarie 2019
La piața improvizată în scuarul Teatrului "Mihai Eminescu" din Chișinău. 24 februarie 2019

Interviu cu unul din observatorii americani ai Institutului Republican Internațional la alegerile parlamentare moldovene.

Cercetătorul de la la Brookings Institute din SUA, James Kirchick s-a numărat printre observatorii străini ai International Republican Institute (IRI) veniți în Republica Moldova să monitorizeze scrutinul din 24 februarie. James a vizitat secții de votare din sudul țării. Despre impresiile din teritoriu și viitorul relației Republicii Moldova cu Occidentul în interviul realizat ce urmează.

James Kirchick
James Kirchick

James Kirchick: „Am fost la Cahul, prin urmare, pot vorbi doar despre ce am văzut acolo. Nu am constatat mari iregularități pe parcursul vizitei noastre în sudul țării. Am fost informați că resurse administrative ar fi fost utilizate de formațiunile aflate la putere în scopuri electorale, inclusiv de funcționari publici care în timpul orelor de muncă ar fi spus oamenilor pentru cine să-și dea votul.

Interviu cu expertul american James Kirchick
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:35 0:00
Link direct


În ziua alegerilor nu am văzut încălcări masive. Știu că au fost acuzații că unii alegători ar fi fost plătiți ca să voteze, însă noi nu am întâlnit asemenea situații. De fapt, în satele din împrejurimea Cahulului am văzut șiruri de oameni care doreau să voteze. Oamenii așteptau minute bune sau chiar ore pentru a-și exercita dreptul la vot. O problemă era faptul că au fost amplasate doar câte două cabine.

În oraș, însă, am mers la o secție de votare special deschisă pentru alegătorii din regiunea transnistreană care, de fapt, a fost aproape goală. Oamenii care au votat în acea zi la acea secție de votare pot fi numărați pe degete. Una dintre concluziile noastre pe care am notat-o și în raport e că în acest caz banii publici s-au cheltuit ineficient atunci când s-a decis deschiderea secțiilor de votare. Nu e logic ca într-o localitate oamenii să stea ore întregi la coadă, iar în altă localitate secția de votare să fie pustie.”

Europa Liberă: Ați reușit să discutați cu alegătorii, să înțelegeți ce așteptări au avut de la aceste alegeri?

E limpede că sărăcia și lipsa oportunităților economice reprezintă o provocare pentru Republica Moldova...

James Kirchick: „Nu atât de mult. Oricum, cei cu care am stat de vorbă ni s-au părut frustrați din cauza corupției și clasei politice care nu se ține de cuvânt atunci cânt promite să îmbunătățească nivelul de trai al oamenilor. Eu am călătorit în multe țări din Europa și chiar am impresia că aici este cea mai săracă țară din regiune. E limpede că sărăcia și lipsa oportunităților economice reprezintă o provocare pentru Republica Moldova. O altă observație de-a mea e că lipsesc tinerii. Am văzut foarte mulți bătrâni și foarte puțini tineri.”

Europa Liberă: Ați vizitat pentru prima dată Republica Moldova. Plecați de aici în scurt timp: optimist sau pesimist?

James Kirchick: „Sunt oarecum optimist în privința blocului ACUM, care pare să fie exprimarea legitimă a nemulțumirii oamenilor față de corupție. Știu că ei s-au plâns de faptul că alegerile nu au fost corecte. Pe de altă parte, din câte am auzit, chiar și în aceste condiții, unii au constat că blocul a obținut un rezultat bun. Au fost sprijiniți de alegători. Sunt pe locul doi în ce privește scorul obținut pe circumscripția națională și pe locul trei în circumscripțiile uninominale – un model care din start avantajează partidele aflate la guvernare.”

Europa Liberă: Vorbind despre politicienii moldoveni, cum se face că majoritatea celor care ajung la putere învață foarte rapid comportamentul politicienilor din est, cum e Vladimir Putin, și foarte greu însușesc comportamentul occidental de modelare a unei democrații?

În democrație trebuie să împarți puterea, trebuie să negociezi, să formezi coaliții, să înțelegi că nu vei fi la putere veșnic ...

James Kirchick: „Banii reprezintă un instrument foarte ispititor pentru mulți, mai ales în țări ca Republica Moldova, unde există structuri care ușurează accesul oligarhilor la putere. Democrația este complicată și nu există situații în care unui singur „câștigător îi aparține totul”, în democrație trebuie să împarți puterea, trebuie să negociezi, să formezi coaliții, să înțelegi că nu vei fi la putere veșnic și că în câțiva ani va trebuie să te retragi. Bănuiesc că tocmai acest lucru mulți nu vor sau nu pot să-l înțeleagă. Aici, în regiune, controlul asupra celor de la guvernare nu este atât de puternic și robust precum e în țări ca Germania sau Franța. Dacă ai foarte mulți bani poți cumpăra instituții de presă, la fel și să influențezi instituții care au menirea să lupte cu corupția. (…) În aceste condiții, este foarte greu să dezvolți un sistem democratic.”

Europa Liberă: Și cum se pot schimba lucrurile?

James Kirchick: „O cale ar fi prin integrarea cu Uniunea Europeană și Occidentul în general. Dacă vă uitați la alte state din jur, experiența Poloniei, a Cehiei sau a Slovaciei, state din fostul bloc socialist demonstrează că aceste țări, care astăzi sunt membre ale UE, o duc mai bine decât în trecut. Desigur, Polonia sau Ungaria au provocări în ce privește sistemul democratic, însă chiar și așa sunt mai democratice față de acum 30 de ani și mult mai bine dezvoltate economic. Cred că acest lucru se datorează faptului că sunt parte a Uniunii Europene.

Din punctul meu de vedere Republica Moldova are două soluții: se poate îndrepta spre Vest sau poate rămâne cu ochii spre Est. Astăzi însă este blocată undeva pe la mijloc, în aria de influență a Federației Ruse. Aveți un președinte care e un fan al lui Vladimir Putin și pe care îl vizitează cu regularitate. Moldova e într-o zonă gri, acolo unde Federația Rusă își dorește să o vadă. O țară neutră, foarte săracă, coruptă – exact ce își dorește Rusia, care nu vrea să aibă la hotar o țară democratică, aliată a SUA sau membră a Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Cât de interesat este astăzi Occidentul în ce privește Republica Moldova. Câțiva ani în urmă Parteneriatul Estic era printre prioritățile Uniunii Europene, astăzi e Brexit-ul, e criza migranților. Rămâne cumva Republica Moldova în zona gri?

Moldova nu e în topul priorităților astăzi, locul a fost luat de Brexit, în plus e criza migranților...

James Kirchick: „Din păcate, Moldova nu e în topul priorităților astăzi, locul a fost luat de Brexit, în plus e criza migranților, criza zonei euro, riscul creșterii populismului în țări ca Polonia, Ungaria sau România care se confruntă cu probleme de corupție. Prin urmare, mă tem că Parteneriatul Estic nu mai reprezintă o prioritate la moment.”

Europa Liberă: Cu ce consecințe pentru regiune?

James Kirchick: „Puteți vedea țări ca Moldova stagnează, că nu se mai mișcă spre vest. Se pare că va rămâne așa dacă politicienii de aici nu se vor trezi la realitate și nu vor înțelege și nu vor explica oamenilor că singura ieșire din această situație e ca țara să se îndrepte spre Uniunea Europeană și spre valorile democratice. Constat că, din păcate, până acum Republica Moldova a fost blestemată să aibă parte de politicieni teribili.”

Europa Liberă: Spre final vreau să ne referim la relația dintre Rusia și Occident. Federația Rusă a făcut tot ce a putut pentru a ține sub controlul său țările din zonă – anexarea Crimeii, conflictul din estul Ucrainei. Occidentul a răspuns prin sancțiuni. Unii spun că acestea nu au fost destul de eficiente. Dvs. ce părere aveți?

James Kirchick: „Din punctul meu de vedere, sancțiunile ar trebui să fie mai dure. Unii spun că acestea nu ar fi eficiente pentru că Rusia nu a renunțat la Crimeea și nu s-a retras din estul Ucrainei. Eu cred că e o modalitate greșită de a te uita asupra lucrurilor. Or, întrebarea e în ce măsură sancțiunile au împiedicat-o pe Federația Rusă să întreprindă noi acțiuni ostile în regiune. Din fericire, această întrebare rămâne fără răspuns. Dacă Occidentul nu ar fi răspuns la timp, Vladimir Putin ar fi înțeles că are undă verde să facă ce vrea. (…) Trasarea unei linii clare prin care să se spună că un asemenea comportament este inacceptabil – iată care este scopul sancțiunilor.”

XS
SM
MD
LG