Atuurile principalilor candidați la Primăria Chişinău reflectate în sondaje

Postere ale lui Ion Ceban şi Andrei Năstase, în electorala din vara lui 2018

La capitolul intenții de vot Andrei Năstase, liderul PPDA, şi socialistul Ion Ceban sunt creditați cu șanse maxime, ambii detașându-se substanțial de ceilalți pretendenți, potrivit CBS-Axa.

Două sondaje de opinie publicate azi anticipează o bătălie strânsă la locale pentru funcția de primar al Chișinăului între componentele guvernării PSRM și ACUM. Ion Ceban şi Andrei Năstase sunt favoriţii cursei electorale, potrivit acestor cercetări, însă scorul diferă de la sondaj la sondaj. Cercetarea realizată de CBS-Axa îl scoate în faţă pe candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, iar datele unei alte case de sondaje mai puţin cunoscute, Intellect Group, sugerează o distanţă mare între cei doi favoriţi, cu un scor mai bun pentru socialistul Ion Ceban.

Your browser doesn’t support HTML5

Atuurile principalilor candidați la Primăria Chişinău reflectate în sondaje


La capitolul notorietate candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, îl depășește pe principalul său contracandidat, socialistul Ion Ceban, arată datele sondajului realizat de CBS-Axa. Pe Năstase l-a propulsat puternic ipostaza de lider de partid, dar şi cea de ministru al afacerilor interne, spune activistul Valeriu Paşa de la comunitatea WatchDog, care a comandat sondajul. El precizează că notorietatea lui Năstase echivalează cu cea a liberalului Dorin Chirtoacă care a fost timp de un deceniu primar al Chişinăului şi candidează pentru un nou mandat.

„Poate un pic surprinzător este faptul că Ion Ceban are un grad destul de mic de recunoaştere având în vedere faptul că a participat în alegeri anul trecut, a ieşit în turul doi, a fost foarte vizibil. Această tendinţă a fost atestă şi anul trecut, când până la o treime din alegătorii PSRM nu cunoşteau cine este Ion Ceban.”


La capitolul intenții de vot Andrei Năstase şi Ion Ceban sunt creditați cu șanse maxime, ambii detașându-se substanțial de ceilalți pretendenți. Dacă alegerile ar avea loc mâine, pentru Năstase ar vota 18,9 la sută, iar pentru Ion Ceban 13,6 la sută, potrivit CBS-Axa. Urmează Dorin Chirtoacă, cu 8,2 la sută de potenţiali votanţi, şi Ruslan Codreanu, cu 5,9 la sută, spune Valeriu Paşa.

Valeriu Paşa

„La început de campanie, Andrei Năstase pleacă de pe o poziţie foarte bună, avantajoasă. Are un anti-rating sensibil mai mic decât cel al lui Ion Ceban. Este cam singurul unde cei care spun că sigur îl vor vota sau posibil că l-ar vota sunt mai mulţi decât cei care spun că categoric nu-l vor vota. La Ion Ceban această situaţie e diferită. El are un anti-rating mai mare, dar are şi acea rezervă de oameni care pur şi simplu nu cunosc cine este el. Având în vedere intensitatea campaniei, multe lucruri se pot schimba.”

Valeriu Paşa a precizat că sondajul a fost realizat până la încheierea perioadei de înscriere în cursă, prin urmare nu a cuprins toţi candidaţii. De exemplu, Octavian Ţîcu, care luptă oarecum pe acelaşi segment de electorat cu Năstase, nu se regăsește în sondaj.

Autorii sondajului remarcă o uşoară scădere a intenţiei de a participa la vot...


Nouă la sută dintre respondenţi spun că nu vor participa la alegeri, iar fiecare al patrulea este indecis, adică s-ar prezenta la urne, dar nu s-a hotărât cui să-i dea votul. Unul din zece refuză să spună pentru cine ar vota. Dintre cei indecişi 18,6 la sută au votat în alegerile parlamentare pentru Blocul ACUM, iar 15 la sută pentru PSRM. Autorii sondajului remarcă o uşoară scădere a intenţiei de a participa la vot. Iar o prezenţă relativ mică la urne l-ar avantaja mai cu seamă pe Ion Ceban, crede Valeriu Paşa.

Sociologul Vasile Cantarji de la CBS-Axa precizează că datele au fost colectate în perioada amorfă a campaniei în care candidații nu şi-au promovat strategiile electorale, fiind preocupați de procedurile de înscriere în cursă. Prin urmare mai există potențial de răsturnare a situaţiei.

Vasile Cantarji

Cel de-al doilea sondaj publicat azi şi realizat de Intellect Group confirmă pozițile de favoriţi adjudecate de socialistul Ion Ceban şi candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, numai că indică alte scoruri decât alte sondaje realizate în aceeași perioadă. Cercetarea sugerează că Ion Ceban ar fi favoritul clar al cursei şi ar putea acumula 29,6 la sută, faţă de 18,3 la sută de potenţiali votanţi ai lui Andrei Năstase. Decalajul de voturi e de peste 10 la sută, dublu faţă de cel anticipat de sondajul Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor dat publicităţii luni.

### Vezi și... ### Sondaj: Ion Ceban și Andrei Năstase s-ar confrunta în turul al doilea al alegerilor pentru postul de primar al Chișinăului

Preşedintele companiei Intellect Group este Ian Lisnevschi, care conduce şi o asociaţie obştească, Garlem, cea care a organizat în 2016 un amplu miting de susţinere a democratului Vlad Plahotniuc la funcţia de premier. Lisnevschi spune că cei doi favoriţi ai cursei pleacă cu şanse aproape similare pe care le aveau în scrutinul din vara trecută câştigat de Andrei Năstase, oprit de justiție să ocupe fotoliul de primar. Totuşi Năstase ar mai fi pierdut din popularitate şi mai e dezavantajat de participarea în cursă a candidatului ce mizează pe acelaşi bazin electoral, Octavian Ţîcu, clasat pe locul trei în sondajul prezentat de Lisnevschi.