Partidul Democrat s-a retras de la putere. Așa cum spun fruntașii acestei formațiuni, „pentru a debloca situația politică din țară și pentru a evita escaladarea situației și ajungerea la violențe”. Ce așteptări au moldovenii de la noua guvernare? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.
Your browser doesn’t support HTML5
Așadar, Guvernul Filip a demisionat, iar Guvernul Sandu a preluat puterea executivă. Șefa Cabinetului de Miniștri, Maia Sandu, speră că decizia Partidului Democrat este asumată și sinceră. „Trebuie de curățat instituțiile de funcționari corupți”, a mai adăugat Maia Sandu. „Cu toții la muncă, să facem din R. Moldova țara în care să vrem să ne creștem copiii, țara în care oamenii se întorc și nu mai pleacă niciodată”, a declarat vicepremierul și ministrul de Interne, Andrei Năstase. „Partidul Democrat care a uzurpat puterea în stat și-a recunoscut înfrângerea”, a declarat Igor Dodon. Șeful statului i-a îndemnat pe judecătorii Curții Constituționale să-și revadă ultimele hotărâri, spunând că, în caz contrar, Guvernul și Parlamentul ar trebui să-i revoce. De asemenea, le-a cerut demisia șefilor de la Procuratura Generală și CNA. Europa Liberă a întrebat mai mulți trecători întâlniți ocazional pe străzile din Chișinău, ce cred ei despre retragerea de la guvernare a Partidului Democrat și instalarea Guvernului PSRM-ACUM.
Europa Liberă: S-a făcut acest transfer de putere de la democrați la socialiști și Blocul ACUM. Cum vi se pare?
– „Cea mai înțeleaptă hotărâre care a fost luată de elita politică a noastră în ultima perioadă de timp.”
Europa Liberă: Ați așteptat acest deznodământ al crizei politice?
– „În principiu – da, știind că bugetul este cum este, presupuneam că ultima decizie va fi asta, lăsând bugetul gol pe seama altui Guvern. Bine, nu-s numai Partidul Democrat vinovați de situația asta, noi nu știm multe din culise, le vom afla, cred, nu mâine-poimâine, în perspectivă, și aș vrea să văd acordul semnat de Dodon cu Maia Sandu.”
Mă tem că dezamăgirea pentru mine ar fi foarte-foarte mare pentru cei care mi-am dat votul...
Europa Liberă: Democrații au insistat pe ideea că această coaliție chiar și dacă este de durată scurtă înseamnă că R. Moldova se duce în brațele Rusiei. Vă îngrijorează?
– „Foarte, foarte, foarte mult. Mă tem că dezamăgirea pentru mine ar fi foarte-foarte mare pentru cei care mi-am dat votul. Mi-e frică foarte mare că m-au dezamăgit.”
Europa Liberă: Și ce așteptați de la Guvernul Sandu să facă?
– „Să aducă oamenii acasă, să dezvolte economia, să fie și la noi un nivel de viață cât de cât normal. Asta nu se face într-o zi și eu nu cred că o să aibă suficient timp și suficiente resurse pregătite umane, am îngrijorarea aceasta că nu are resurse pregătite, profesionale, suficiente pentru a face schimbarea. Schimbări radicale cu siguranță nu vor fi.”
Europa Liberă: Alegerile anticipate ar putea să aducă mai multă liniște în țară?
– „Eu cred că ele îs inevitabile, dar schimbări radicale nu cred că vor aduce.”
– „Nici nu îndrăznim să ne bucurăm, cine știe ce șmecherie poate au pus la cale aceștia în spatele acestei…”
Europa Liberă: Dar ce ar putea să urzească în spate?
– „Nici nu mai știi la ce să te aștepți de la ei, la orice poți să te aștepți.”
Europa Liberă: Cum vedeți R. Moldova guvernată de socialiști și deputații Blocului ACUM?
– „Greu de spus cum, s-o vedem, dar este o ușiță, așa, care se întredeschide parcă, dar și Dodon a remarcat un lucru care într-adevăr a zis-o sincer, referitor la cum o să se împace ei acolo, ce o să facă dacă o să fie nevoie la anticipate să se meargă, s-o facă, adică libertatea asta de a alege ei deja să decidă. Parcă e o mică-mică speranță spre un bine, spre, nu știu, cu lumină parcă se strecoară ceva.”
Cel mai dificil și cel mai rău – să nu faci nimic, să aștepți. Umila mea părere e că au făcut un pas înainte...
– „E cazul să ne gândim și noi, uite, în locul lor, poate acesta a fost momentul ca să facă o coaliție, să meargă un pas înainte. Cel mai dificil și cel mai rău – să nu faci nimic, să aștepți. Umila mea părere e că au făcut un pas înainte.”
Europa Liberă: Ce așteptați de la Guvernul Sandu, care ar trebui să-i fie prioritățile acum?
– „În primul rând, dezoligarhizarea, ceea ce înseamnă că toate instituțiile statului au fost sub papucul unei persoane, al lui Plahotniuc și se decidea, fiind el așa persoana care zicea la comandă ce să se întâmple în țara asta și cum să se întâmple lucrurile. Sperăm noi că de acum încolo, dacă totuși s-a trecut puterea de partea noii guvernări, sperăm deja să se facă o claritate aici și să se decidă într-adevăr în numele poporului, să fie implicat poporul, pentru popor să se facă, că asta se dorește.”
– „Când a fost dna Maia Sandu și a pornit reforma în învățământ, tot nu au fost atât de ușoare aceste reforme și nu au fost atât de acceptate de societate, însă contează foarte mult dacă ți-ai pus un scop – să explici oamenilor în ce constă această schimbare și s-o faci. Ce așteptăm de la această coaliție? În primul rând, bun-simț, să fie toleranți, să fie empatici și să fie cu mintea deschisă, fiindcă e puțin spus doar lozinca: „pentru popor!” și în spate să faci împotriva poporului. Noi avem încredere în Guvernul Maiei Sandu că va avea un vector european. Asta pentru noi contează foarte mult, iar acele momente care și le-a pus în gând: și gazoductul Iași-Chișinău, și…”
Europa Liberă: Dar nu vi se pare că totuși prioritar pentru noua putere e să adune grămăjoară toți cetățenii care s-au aflat pe baricade? E cu putință?
### Vezi și... ### Nicolae Osmochescu: CC să-și revizuiască propria hotărâre, „unica soluție de a ieși din această situație prostească”– „Indiscutabil, să demonstreze.”
Europa Liberă: Dar care ar fi ideea națională în jurul căreia s-ar uni toată populația R. Moldova?
– „Cred că ar fi: „Împreună pentru o viață mai bună!” Să muncim astfel, ca cei din străinătate să ne invidieze și să se întoarcă.”
Europa Liberă: V-a surprins acest transfer de putere de la PD la Guvernul Sandu?
– „Parcă m-aș fi așteptat la o judecată la rece a PD-ului, pentru că printre ei cu siguranță sunt oameni bine-crescuți și școliți chiar în școli serioase. Acum pentru că s-a întâmplat acest transfer, mi-aș dori ca populația să fie cu ochii pe noii guvernanți și dur, așa încât să nu scapete cumva în slăbiciunea și în ispita omenească de a se pricopsi ca și precedenții, de a-și însuși anumite calități care poate că nu le-au fost caracteristice până în momentul în care nu erau la putere.”
Europa Liberă: Democrații au atenționat în nenumărate rânduri că cei care preiau puterea vor duce R. Moldova în brațele Federației Ruse. Cât de îngrijorător e acest lucru?
– „Politica are multe fațete, pentru că subtilitățile gândirii sociale și ale gândirii diplomatice, politice sunt ascunse în cu totul alte cabinete, în cu totul alte lumi, ca să zic așa. Vreau să cred că au să reziste, vreau să cred că conducerea, noua guvernare a țării noastre mici, care nu are o mare pondere, nu are o mare influență în politica mare a lumii o să găsească elementul vertical și ar putea să-și pună mecanismele diplomatice în așa fel încât să nu se lase influențată de puterile mari, dar să aibă o verticalitate de maniera demnității unui om simplu, a unui țăran sănătos la minte.”
Europa Liberă: În agenda guvernamentală, ce priorități ar trebui să se regăsească acum?
Până acum societatea a fost într-o încordare continuă, într-o siguranță șubredă...
– „În primul rând, să se relaxeze sub aspect psihologic societatea, pentru că până acum a fost într-o încordare continuă, într-o siguranță șubredă. Ar fi să domine societatea o stare de bine, o stare de satisfacție, dar nu și de amețeală, care se întâmplă deseori după victorie.”
Europa Liberă: Euforie...
– „Euforie și plăceri din astea care absorb societatea, mentalitatea socială, lumea și o duc în cu totul altă direcție decât…”
Europa Liberă: Ar putea să apară o idee națională care ar consolida societatea?
– „Până la urmă trebuie să ne gândim la bunăstarea populației, să ne gândim la starea de bine a R. Moldova. După aceea, probabil, ar putea să fie și ideea Unirii, dacă s-o luăm și în direcția respectivă, cu toate că știm bine că aici e loc de influență a marilor puteri, de aceea cel mai bine ar fi să ne facem bine, societatea să trăiască bine, să adopte legi corecte, să le abroge pe cele vechi și care au fost în favoarea unor clanuri, unor partide.
Ar fi bine să preluăm experiența statelor europene și să implementăm legislații, mentalități, cultură exact ca în vestul Europei. Dar cu toate acestea, schimbarea în societate se face doar urmare a schimbării generațiilor, pentru că o simt, în fața studenților, simt pe seama generației noi care gândește altfel, care nu mai acceptă mită. Eu pun multă speranță în tânăra generație și în cei care se școlesc peste hotarele noastre. Cred că avem foarte mult de lucru în direcția aceasta, dar și plăcerea de a aștepta și a te implica trebuie să ne caracterizeze.”
Europa Liberă: Cum intră în istoria modernă a R. Moldova Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc?
– „Aceste personaje au o față mai mult întunecată decât luminată, ca și sufletele lor probabil și felul de a fi, și lipsa de sinceritate.”
– „Vlad Plahotniuc fiind deprins că se poate de făcut politică așa cum se fac afacerile, când nu-mi place unul – eu îl izbesc de perete, îi iau tot și mă fac mare. Fix așa a făcut și cu R. Moldova.”
Europa Liberă: Igor Dodon și Vlad Plahotniuc se acuză reciproc – unul spune că e un trădător, altul spune că-i mai mare trădător.
– „Igor Dodon are păcatele lui, fiindcă eu cred că așa un om ca Igor Dodon, dacă îi mergea varianta federalizării, o făcea, n-are verticală, dar acum uitați-vă ce a făcut cu Guvernul. Nici nu s-a împotrivit că 80 la sută din băieți îs băieți școliți, pro-europeni, numai să-și scape fundul. Asta-i esența politicii moldovenești de la ‘89 încoace, de la un Roșca, de la un Ghimpu, de la un Chirtoacă; gangrena politicii moldovenești, un Diacov...
Sperietoarea cu vin tancurile rusești... De-amu tancurile celea de când vin s-au transformat în carton și le-a plouat și au putrezit pe drum...
Am uitat să vă spun esențialul: Partidul Democrat – șmecher, mafiot și un partid cu o conducere banditească –, văzând că a pierdut pe toate planurile, ați văzut cum a întors problema? Știind că altfel nu poți să convingi pe o anumită parte din popor decât prin niște unioniști rătăciți, pe o Vitalia Pavlicenco, vin tancurile rusești. De-amu tancurile celea de când vin s-au transformat în carton și le-a plouat și au putrezit pe drum. Iaca, sperietoarea asta le-a adus bogății, s-au întărit băieții ăștia, au pus la cheremul, la botul lor țara asta și-o mulg prin tarife, prin prețuri...”
Europa Liberă: Dar cetățenii Republicii Moldova știu ce vor?
– „Majoritatea îs rătăciți, fiindcă, trebuie să recunoaștem, avem într-acele 44%, 40, 45% de oameni care idee n-au pe ce pământ trăiesc. Aceștia îs votanții lui Dodon, ai lui Plahotniuc, dar ai lui Șor îs cei mai năpăstuiți, cei mai săraci, cei mai analfabeți...”
Europa Liberă: Dar este un electorat de neglijat?
– „D-apoi aceștia îs oamenii noștri, lor trebuie de lămurit. Că am trecut ieri pe la sediul Partidului Democrat și-l văd pe Vladimir Cebotari, dar eu taman stăteam la Ferrari, la mașina ceea a lui și o analizam, el vine și mă întreabă: „Ce, domnule, ce vă uitați?” Dar eu îi zic: „Măi băiete, măi, eu mă uit la mașina asta, am cunoscuți, părinți, neamuri, tot, și am luat eu în medie 1.000 de lei, 1.200 de lei pensia, ca să-și ia așa mașină, i-a faceți calculele – 170 de ani el nu trebuie să mănânce, să bea apă, să se trateze, să plătească (serviciile) comunale... Ce-ați făcut voi, măi, cu țara asta? Uitați-vă în ce lux trăiți, că nici nomenclatura brejnevistă nu trăia așa și voi vă bateți că sunteți cu Constituția și cu legea...”
Europa Liberă: Cine-s patrioți și cine-s trădători?
– „Patrioți cine-s? Acei care tind spre democrație.”
Europa Liberă: Cine-s? Au nume?
– „Majoritatea patrioților îs aceștia care au susținut partidul Maiei Sandu și PPDA-ul, aceștia îs patrioți.”
Europa Liberă: Dar trădători cine-s?
– „Îi Plahotniuc, îi Candu, îi Filip, cine mai este acolo…”
Europa Liberă: Dl Plahotniuc zice că Dodon îi…
– „Jizdan, Dodon, că ei trebuie să se conformeze dacă sunt recunoscute alegerile, îi recunoscut Parlamentul, îi recunoscut Guvernul înseamnă că…”
Europa Liberă: Ce trebuie să facă Maia Sandu acum și Guvernul ei?
– „Iaca ce fac, fac corect și în fiecare zi toate legile strâmbe, hoțești primite de Partidul Democrat și majoritatea ceea făcută pe bani, toate să le elimine, să adopte legi europene, corecte, ca pe urmă să nu le vină ca bumerangul în capul lor. Să fie totul corect și cinstit. Cum se poate de trăit în țara asta cu așa pensie, când un kilogram de cartofi îi 30 de lei? Niște tarife, niște prețuri la medicamente, firme-căpușă, intermediari!... Iaca Maia Sandu ce trebuie să facă – toate firmele-căpușă, toate să fie lichidate și o să vedeți că dacă tarifele au să scadă, dacă au să scadă prețurile, nici n-o să fie nevoie la prima etapă de ridicat pensiile, fiindcă ce folos că tu ridici pensiile, dar din urmă vine inflația și le ucide?!”
– „Конечно хочется чтобы ушёл этот человек, который портит нам всем жизнь.” („Ne-am dori desigur să plece omul acesta care ne strică viața la toți.”)
Europa Liberă: Этот человек Владимир Плахотнюк? (Omul acesta e Vladimir Plahotniuc?)
– „Да! Он думает о себе, сейчас он думает, как спасти свои капиталы здесь.” („Da! El se gândește doar la dânsul și cum să-și salveze averea acaparată aici.”)
Europa Liberă: Ați aflat despre transferul de putere de la democrați la cei din Blocul ACUM și socialiști?
– „Foarte rău că au cedat puterea, trebuia să o mențină sau cel puțin să rămână pe poziții de egal, dar…”
Europa Liberă: Și ce va fi în continuare?
– „Principalul să nu fie război, asta e tot ce se cere.”
Europa Liberă: Ce așteptați de la noua guvernare?
– „Ceva mai bun, mai prosper, schimbări în învățământ și legislație, dar slabă nădejde. Lumea, pur și simplu, e dezamăgită de atâta speranță, doar să trăiască cu speranța, cu speranța fără ca să vadă într-adevăr rezultate care sunt promise când sunt alegerile și ulterior sunt dezamăgiți. Asta nu-i o dată, e de mai multe ori și, respectiv, lumea nu mai are încredere, de atâta și se cedează.”
Europa Liberă: Așteptați anticipatele?
– „Nu le aștept, pentru că noi suntem tânăra generație și dacă o să fie tot așa sistemul însuși, prin legislația și propunerile de legi care sunt, noi pur și simplu o să plecăm și nu o să rămână nimeni.”
Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul R. Moldova în următorii patru ani?
– „Noi doar putem să sperăm că o să-l vedem, dar slabă nădejde că o să fie ceva bine, deși chiar și noi suntem studente la facultate, am venit, am ales anume să rămânem în țară, să facem aici schimbarea.”
Europa Liberă: Dacă ați fi un deputat, premier, președinte de țară, ce ați schimba?
– „Aș schimba, în primul rând, oamenii care sunt la conducere, pentru că de acolo se începe, peștele se strică de la cap. Cred că ar trebui să vină alte poziții, cu noi idei, noi proiecte de viitor, să implementăm alte standarde în R. Moldova, pentru că într-adevăr sunt cadre, sunt oameni, oameni inteligenți, cu propuneri, dar care sunt îngropați și nu le dau voie ca să meargă mai departe în viitor.”
– „Eu consider că ar fi fost necesar să scoatem oligarhia din deputați, să fie oameni care au inițiativă, care vor să crească, care au idei noi, și nu oameni care deja au stat 10 ani, 20 de ani la guvernare și n-au făcut nicio schimbare și ei acum tot stau pe poziții de egalitate și: „noi o să facem”... – Când o să faceți? Se îmbogățesc pe spatele poporului.”
Europa Liberă: O idee națională care ar consolida întreaga societate ar putea să apară? Și care ar fi ea?
– „În general, de la noi începe schimbarea. Dacă ar fi un protest, să fie unul nu sponsorizat de cineva, dar anume poporul să iasă, să ceară ceea ce vrea, pentru că puterea este în popor și noi alegem Parlamentul, noi alegem deputații. Și ar trebui noi cumva să ne mobilizăm, pentru a face ceea ce într-adevăr vrem. Ca să rămânem, în țară, să fim aici cineva, nu peste hotare. Să nu fim nici cu Europa, nici cu Rusia, să fim noi ai noștri...”
– „Eu cred că noi ar trebui să avem un exemplu, de unde să mergem. Uniunea Europeană ar putea să ne facă chestia asta, mai ales că vedem proiecte internaționale care sunt investite aici, însă, din păcate, banii deja când ajung aici nu sunt proiectați și investiți în ceea pentru ce au fost oferiți. Au profitat de ei autoritățile statale care ne reprezintă pe noi, deși ar trebui să fie interacțiunea asta cu societatea, să întrebe, nu doar pentru niște fotografii, pentru 2-3 ore unde să facă doar expoziții și show, dar, într-adevăr, discuții cu oamenii, să fie legătura asta dintre Parlament și puterea reprezentativă și cetățeni. Să vedem ce se întâmplă, ce putem să schimbăm, sunt specialiști în domeniu; trebuie să existe chestia asta.”
Europa Liberă: Dl Plahotniuc insistă în continuare că socialiștii, cei care au format Guvernul Sandu ar putea să trădeze interesele și să ducă R. Moldova în brațele Rusiei.
– „Nu. Eu cred că Sandu cu Năstase nu merg spre Rusia. Ei vor spre Europa.”
Europa Liberă: Dar Dodon?
– „Păi, Dodon... Dodon, să vă spun sincer, se ducea la Putin și venea înapoi. Ce căuta el la Rusia, dacă noi depindem de Rusia cu gazul, și Dodon de fiecare dată se duce încolo și până la urmă se ridică prețurile la gaze și la electricitate? Ne duce la râpă sau ne ducem spre Rusia? Rusia 70 de ani, nu 70, poate chiar 80 ne-a ținut sub papuc.”
Europa Liberă: Ce așteptați de la Guvernul Sandu?
Eu aștept să se întoarcă lumea înapoi în țară, să aibă grijă de popor. Dreptate și adevăr!...
– „Parcă-i deșteaptă, așa, la ale ei, și Năstase parcă... Eu aștept să se întoarcă lumea înapoi în țară, să aibă grijă de popor. Dreptate și adevăr!”
Europa Liberă: Mulțumesc! Dar de ce v-au dat ochii în lacrimi?
– „Fiecare își dorește asta. Păi, eu tot umblu peste hotare...”
Europa Liberă: Cum ați primit vestea de la Partidul Democrat care a cedat puterea?
– „Sunt foarte bucuros, pentru că acesta-i un partid care a pus țara în genunchi, că a furat miliardul. Și prima reformă pe care trebuie s-o facă în Parlament – trebuie să-i pună în pușcărie pe viață, pentru că aceștia-s oameni criminali, eu altă vorbă nu pot să spun. Lumea la țară primește pensie foarte mică, 700 de lei, ne-au discriminat, ne-au făcut săraci, noi depindem de ei, dar ei au pus... îs oligarhii noștri care nu trebuie să fie.”
Europa Liberă: Ce așteptări aveți de la noul Guvern, de la noua putere?
– „Pentru mine îi normal ca să ne unim cu țara, cu țara istorică. Eu sunt român , vorbesc româna și în Europa o să nimerim prin România. Asta e părerea mea.”
Europa Liberă: Dar acum, Guvernul Sandu ce priorități ar trebuii să aibă?
– „Să ieșim din criză și să ridice la oameni nivelul de trai, că oamenii îs foarte săraci.”
Europa Liberă: De unde bani? Unde să fie căutați și găsiți?
– „Dacă au să fie reforme bune, cred că Europa o să ne ajute. Depinde de ei și să terminăm cu oligarhia, cu toată prostia asta care-i acum.”
Europa Liberă: Democrații i-au învinuit pe cei care au creat actuala guvernare, spunând că vor duce R. Moldova în brațele Rusiei.
– „Eu cred că și socialiștii tot îs frați cu democrații. Dodon se duce la Putin. Putin are o mulțime de probleme, pe dânșii îi invadează China la Orientul Îndepărtat, în Siberia și ei n-au să ne facă nouă. La dânșii trăiesc foarte sărac. În Europa prin România, asta e cea mai bună cale, eu aș spune.”
Europa Liberă: Societatea e dezbinată, pentru că politicienii au adus cetățenii pe baricade. Ar putea să se unească?
– „Îmi pare foarte rău că la noi societatea îi despărțită, nu suntem uniți. Un popor unit niciodată nu va fi învins, asta e lozinca lui Pablo Neruda care-i din Chili și la noi ar fi trebui să înnoim lozinca asta ca să fie poporul unit.”
– „Maia Sandu nu trebuia cu socialiștii care trag spre Rusia și Zinaida Greceanîi care are o pată neagră că a declarat că ucide tineretul în 2009 și dl Bătrîncea care a rupt harta României... Deci, ea nu trebuia. Se primește o trădare, că s-a unit cu socialiștii, asta-i ieșit din comun. Nu pot să spun că sunt așa adeptă a Partidului Democrat, dar dacă sunt recunoscuți de comunitatea internațională, gata, îi cu Partidul Democrat.”
– „Gata, drumul se vede. S-a terminat cu epoca. Guvernul ACUM nou-învestit asta-i puterea noastră. Guvernul Maia Sandu.”
Europa Liberă: Și ce să facă dl Plahotniuc în asemenea situație?
– „Totuna de pedeapsă n-are să scape. Unica – ori își face el singur pedeapsa sau cineva o să-l pedepsească. Imperiile cad, dar un regim – cu atât mai mult.”
* * *
„Demisia Guvernului Filip, deși a venit cu întârziere, reprezintă un gest de normalitate, deoarece își pierduse orice urmă de legitimitate și cramponarea de putere nu ar fi făcut altceva decât să arunce în haos și conflict”, crede liderul liberalilor, Dorin Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă: „Nu pot spune că m-a surprins, pentru că în condițiile în care întreaga comunitate internațională, Statele Unite, Uniunea Europeană, până și Rusia, toți au avut aceeași poziție, soarta lui Plahotniuc era pecetluită. De asta am și spus: „Dictatorul de carton Plahotniuc nu are nicio șansă”. Era o chestiune de timp până când urma să fie debarcat și foarte bine că a avut loc pașnic, fără niciun fel de violențe, fărănici un fel de ciocniri în stradă și mai mare este rușinea pentru modul în care s-a întâmplat acest lucru pentru PD, întrucât în această săptămână s-au developat o serie de lucruri, până și oamenii ăștia sărmani, care au fost aduși să-l păzească, practic, pe Plahotniuc, să păzească Securitatea în timp ce el arde documente și face tot ceea ce au făcut și toți ceilalți...”
Europa Liberă: Deseori vi s-a reproșat că și dvs., liberalii, i-ați fi întins o mână de ajutor pentru ca să se mențină o perioadă îndelungată la putere.
Dorin Chirtoacă: „Din 2009, noi am fost la guvernare cu ei, numai cu PD-ul, perioada de un an și jumătate – 2016-2017, până în luna mai. Atunci, în 2016, se considera, fiind PD-ul totuși din Alianța pentru Integrare Europeană împreună cu PD-ul și cu noi, așa cum am fost, că este în continuare răul mai mic, iar Dodon și PSRM-ul sunt răul mai mare. Acum am ajuns la concluzia că ambii sunt, în egală măsură, răul cel mai mare, doar că nu putem scăpa de amândoi odată și atunci, o luăm pe rând – prima dată Plahotniuc, după aceea Dodon. Asta a fost poziția noastră.”
Europa Liberă: Democrații au preluat, într-un fel, mesajul liberalilor, spunând că actuala guvernare ar putea să ajungă din nou în brațele Rusiei și că tancurile rusești mai sunt actuale, chiar dacă au ajuns de carton?
Dorin Chirtoacă: „Retorica PD este amuzantă de-a dreptul, pentru că ei sunt în stare să scoată orice pe gură, numai să-și salveze cumva pielea. Tactica asta ei au folosit-o, de fapt, din 2009 constant, doar că târziu și greu ne-am prins cu toții.
La început, și-au bătut joc de noi, când ne-au scos în 2013, după aceea și-au bătut joc de PLDM, au jucat cu toți în scopul de a rămâne la putere; și cu comuniștii au făcut la fel, acum și cu socialiștii. Scopul lor a fost unul singur – să rămână perpetuu la putere de când Plahotniuc a apărut în R. Moldova, fiindu-i prezentat lui Voronin de Iliescu în 2001. De atunci, iată 20 de ani, el cu asta s-a ocupat – împreună cu Voronin, după aceea, împreună cu noi și cu toți ceilalți.
Nu-i mai crede nimeni cu sperietoarea asta cu tancurile rusești...
Nu-i mai crede nimeni cu sperietoarea asta cu tancurile rusești. Să ținem cont totuși că Dodon are 35 de mandate în Parlament, nu are 50 și n-o să aibă niciodată 50. Pentru asta trebuie să luptăm noi mai departe, iar Maia Sandu este simbolul până la urmă, pentru că și acolo, în Blocul ACUM, sunt probleme. Năstase și cu privatizările lui, cu Țopa din 2000, și el trebuie să răspundă. Acum este exact situația în care am fost eu la Primărie în 2007 – singur împotriva tuturor. Eu atunci am avut aceeași majoritate foarte pestriță – și Urecheanu, și Roșca, și Diacov, și Mușuc –, uitați-vă, tot aceiași trădători.”
Europa Liberă: Dl Chirtoacă, cât capital politic, cât profit s-a obținut spunând că ești pro-european și speriind că vine Rusia peste R. Moldova?
Dorin Chirtoacă: „Păi, cât a obținut PD-ul prima dată, a doua oară; a treia oară deja a fost cu presiune. Deci, ce au obținut ei în aceste alegeri a fost cu presiune.”
Europa Liberă: Ce ar trebui să se regăsească pe agenda actualului Guvern?
Dorin Chirtoacă: „Scoaterea la suprafață, în primul rând, a tuturor fărădelegilor, fără scoaterea la suprafață a fărădelegilor nu va fi posibilă după aceea crearea presiunii necesare firești într-o societate democratică pentru ca instituțiile statului să-și urmeze agenda corectă, independentă. Altfel se va încerca mușamalizarea, primii...”
Europa Liberă: Dar în structurile statului au rămas aceiași angajați?
Dorin Chirtoacă: „Păi, nu că au rămas, 612 procurori din 637, adică, practic, 99 la sută au semnat împotriva inițiativei ca să vină un procuror european independent. Vă dați seama? Și nu au fost impuși. Eu am discutat cu oameni care lucrează acolo, nu au fost impuși, din proprie inițiativă; lucrurile sunt putrede, putrede în adâncul adâncului, va fi extrem de greu de curățat. Și atunci, prima ce vor încerca să facă toți aceștia din putregaiul pe care îl avem azi în R. Moldova, vor încerca să mușamalizeze, să ascundă.
Procuratura, instanțele de judecată, Curtea Constituțională trebuie construite de la zero, cu ochii în patru...
Dodon va încerca să profite, să nu răspundă nici el; totul trebuie scos la suprafață , fără scoaterea la suprafață a adevărului nu se va putea ajunge la acel stat de drept și la acea democrație pe care o dorim. Trebuie desființate și înlocuite acele structuri care s-au dovedit a fi total aservite regimului – structurile de forță ale statului, cum este Procuratura, instanțele de judecată, Curtea Constituțională –, acestea nu au nicio șansă, ele trebuie construite de la zero, cu ochii în patru.”
Europa Liberă: Dar ce va face dl Plahotnuic acum?
Dorin Chirtoacă: „Păi, în primul rând, va încerca să șteargă urmele – furtul miliardului, Laundromatul, privatizările ilegale, Aeroportul, Air Moldova, Moldtelecom-ul, energia electrică, gazul, toate afacerile care au ajuns să fie monopolizate, activitățile statului până la urmă care au ajuns pe mâna lui, persecuțiile politice. Iată ce a apărut acum, doar zilele astea cu investigația RISE pe dosarul de urmăriri, unde s-au băgat la oameni în case ș.a.m.d. Deci va încerca să șteargă urmele, după aceea, va încerca să-și mențină influența, va încerca să cumpere oameni mai departe.”
### Vezi și... ### Democrații cedează puterea și se pregătesc de anticipateEuropa Liberă: Și relația cu Rusia, cum ar trebui să și-o clădească noua putere?
Dorin Chirtoacă: „Bazată pe transparență. Scoaterea la suprafață a tuturor înțelegerilor ascunse, murdare, care au fost, iată cum a apărut acea înregistrare cu Plahotniuc, unde el promitea rușilor cum o să le pună pe toate la locul lor, cum o să facă interesul rușilor în R. Moldova sau chestiunea asta cu federalizarea a lui Dodon sau a lui Plahotniuc, sau împreună, cum au făcut-o. Asta este un atac împotriva R. Moldova clar, în general, nu mai vorbim de trupele din Transnistria. Și de aici trebuie să începem – să-și retragă trupele, să respecte independența, integritatea și după aceea să se clădească pe bază de respect reciproc, fără amestec politic în cooperarea economică. Și atunci, da.”
Europa Liberă: Vladimir Putin, care a susținut crearea acestei majorități în Parlamentul R. Moldova, ar putea să ceară recompensă?
Dorin Chirtoacă: „Putin a încercat să facă un act de PR, pentru că în realitate schimbarea în R. Moldova au adus-o Uniunea Europeană și Statele Unite. Sunt martor al acestor lucruri, pentru că am discutat personal cu reprezentanții SUA și ai UE în perioada aprilie-mai 2019, dar și înainte. În mai 2019 am discutat anume despre această soluție – debarcarea regimului Plahotniuc în modul în care s-a întâmplat.
Pe atunci, pe aici nu se prea vorbea despre aceasta. Doar dl Băsescu a emis același punct de vedere, eu am emis acest punct de vedere încă de prin februarie, martie, aprilie și abia după ce a venit comisarul Hahn la Chișinău și cu reprezentantul SUA, abia atunci Maia Sandu a acționat și s-a mișcat în această direcție. Rusia a fost cooptată pe undeva de UE și SUA poate pentru a vedea în ce măsură atunci când există unitate internațională, iată principalii jucători mondiali – în cazul de față Uniunea Europeană, Statele Unite și Federația Rusă –, ce rezultat se poate obține. Iată că se poate obține un rezultat bun.
### Vezi și... ### Dumitru Postovan: În Pocuratură sunt mulți procurori care, dacă ar fi izolați de politică, și-ar face foarte bine treabaEi sunt la alt nivel, dar cert este că nu Rusia a rezolvat problema. Rusia încearcă să profite, și o face într-un mod cinic, așa cum Putin a dat acel interviu imediat, la două zile după schimbările de la Chișinău ca să ațâțe și mai tare spiritele în R. Moldova, ca și cum el ar fi autorul moral. Nu, dacă nu ar fi existat opțiunea populației, în primul rând, 2/3 din populație să vrea să dăm jos acest regim, dar nu 2/3, ci 90 la sută, fiindcă și acei care au votat pentru PD au fost impuși în mare parte, noi am fi reușit, cu sprijinul UE și SUA.”
Europa Liberă: Ucraina a fost rezervată și chiar îngrijorată ca nu cumva Rusia să pună stăpânire pe regiune și să aplice anumite scenarii. A fost justificată această poziție a Ucrainei?
Dorin Chirtoacă: „Pe undeva, da, pentru că Ucraina are teama permanentă, zi și noapte, de a nu mai fi atacată încă de undeva, așa cum este atacată regiunea Donbas, fiind anexată Crimeea și având conflictul înghețat din Transnistria, mai ales că și acolo este schimbare de putere. Acum a plecat Poroșenko și a venit Zelenski, însă se vede clar că Uniunea Europeană și Statele Unite au mișcat lucrurile în direcția în care să nu mai treneze așa cum au trenat până acum la discreția așa-numitor „lideri regionali”, care ajung fie să pactizeze cu Rusia, fie să joace dublu, fie să joace triplu, fie să ajungă să degradeze în corupție și în felul acesta să nu mai ofere speranțe cetățenilor și asta, din păcate, s-a întâmplat și în Ucraina.
Lucrurile acum se vor așeza, eu sper, și dacă mergem în direcția în care am pornit iată acum Ucraina – R. Moldova în ultimele două luni, atunci poate se va reuși cel puțin sistarea focului definitiv pe linia Donbas, după care o formulă de a reveni și la o relație cât de cât de pace cu Federația Rusă.”
Europa Liberă: Și autoritățile de la București au ezitat să-și exprime tranșant poziția. De ce?
Aceste șapte zile, această săptămână de foc pentru R. Moldova au însemnat, pe scurt, istoria noastre de 30 de ani...
Dorin Chirtoacă: „După modul în care au reacționat unii dintre unioniștii de la Chișinău, acesta este al doilea lucru care mă doare. Pentru prima dată am fost în situația de a reacționa public negativ față de România, lucru care n-am crezut că-l voi face vreodată. Dar ceea ce a făcut a fost lamentabil pur și simplu când timp de 3-4 zile, când deja s-a pronunțat și Canada, s-a pronunțat și Elveția, Norvegia, Suedia, toți în bloc, iar România încă nu știa pe care cale s-o apuce și chiar și după aceea ce a scris președintele Iohannis, se adresează el Uniunii Europene, haideți să vedem cum; bun, dar tu, Țară-mamă a Basarabiei ocupate de ruși în 1812 și în 1940, tu nu ai o părere? Tu ești stat suveran, tu trebuie să ai o părere, tu primul trebuie să ai o părere.
Și asta a fost, din păcate, descalificant și a arătat de ce în ultimii 30 de ani atât de prost au stat lucrurile în relația România - Basarabia-teritoriu ocupat. Îmi pare foarte rău, asta arată că influența, din păcate, a Rusiei și a regimurilor mafiotice este încă mare, din păcate, și dincolo de Prut. Și aceste șapte zile, această săptămână de foc pentru R. Moldova au însemnat, pe scurt, istoria noastre de 30 de ani. Ca în oglindă s-au văzut acești 30 de ani în această săptămână.”