Am început dialogul nostru cu spectacolul „1946”, inspirat de „Cartea foametei”, autoare Larisa Turea, care adună mărturii ale acelui calvar organizat de sovietici după război în Basarabia reanexată. Spectacolul a avut premiera în decembrie 2023 și se bucură în continuare de o mare afluență de public.
Tema a mai fost abordată pe scena teatrală din Moldova, în spectacolul „Copiii foametei” al Luminiței Țâcu, însă despre acest fenomen trebuie să se vorbească în continuare, pentru că se știe foarte puțin. „Noi moștenim o mare traumă de atunci, spune Slava Sambriș, pe care o transmitem generațiilor următoare, fără să ne dăm seama.”
Pentru a se documenta și a-și face o idee despre viitoarea montare, Slava Sambriș și actorii săi s-au deplasat în satul Roșietici din lunca Răutului, de unde provine faimosul fotograf Zaharia Cușnir, cel care a imortalizat în fotografii foarte expresive viața satului basarabean din anii ‘50. Slava Sambriș povestește despre casele prăsite de la Roșietici, despre obiectele vechi pe care le-a găsit acolo – pe unele, cu acceptul sătenilor, le-a luat ca să le folosească în spectacolul său despre foamete.
„Le-am impus actorilor în acest spectacol o distanță de tip brechtian, zice el, pentru că nu au trăit dramele acelea. Aici nu merge metoda „stanislavskiană”: să treci prin tine, să te pui în postura personajelor etc. Teatrul documentar și are alte rigori.”
- Te-ar putea interesa și: Cultura la frontieră | Cu Cătălin Lungu, actorul care educă masele... și se distrează
Discutăm cu Slava Sambriș și despre alte două spectacole ale sale. „Flori de mină”, după o piesă de Csaba Szekely, montată într-un timp record, o lună, la „Luceafărul” – a fost prima sa experiență cu această trupă. „Flori de mină”, o tragicomedie, care povestește despre o comunitate din Harghita, din Secuime, înecată în alcoolism și depravare. Spectacolul a avut premiera înainte de pandemie și apoi nu s-a mai jucat, dar va fi reluat cu unele nume noi în distribuție.
„12 oameni furioși”, celebra piesă a lui Reginald Rose, a avut numeroase montări și adaptări, s-au turnat și filme. Subiectul e cunoscut: 12 jurați dezbat cazul unui băiat acuzat de omor și sunt foarte convinși că trebuie să emită o sentință de condamnare la moarte, apoi, încet, se strecoară îndoiala și situația se răstoarnă, băiatul este achitat.
În versiunea sa, montată la „Luceafărul”, Slava Sambriș a procedat invers decât în teatrul documentar: le-a cerut actorilor să adopte ipostaza personajelor care decid soarta unui om, să vadă lucrurile din altă perspectivă. De curând, în distribuție a intrat o nouă actriță, Vioara Câșlaru, care aduce o tipologie unică în teatrul basarabean.
Discutăm cu Slava Sambriș și despre anii săi de formare ca regizor, despre masteratul pe care l-a făcut cu Alexandru (Ducu) Darie la București (fiul bine cunoscutului actor Iurie Darie, născut la Soroca). A fost o experiență fundamentală, spune interlocutorul nostru și punctează câteva lucruri pe care le-a învățat de la Ducu Darie:
„1. Să iubesc teatrul, pentru că el îl iubea cu pasiune. 2. Să concep un spectacol. 3. Să nu mai gândesc ca un actor, „din interior”, ci să iau distanță, să gândesc viitorul spectacol în totalitatea componentelor sale.”
- Te-ar putea interesa și: Cultura la frontieră | Cu Victoria Nagy Vajda - un manager cultural pasionat de promovarea artiștilor basarabeni
Un aspect dureros al vieții teatrale din Republica Moldova este decizia unor actori să renunțe să mai urce pe scenă, din lipsă de motivație, și atunci trec de partea „cealaltă”, cum a fost și cazul lui Vlad Ciobanu, care neavând posibilitatea să lucreze cu mari regizori s-a ambiționat să creeze el însuși spectacole de teatru.
Slava Sambriș a avut și el dubii. A făcut mai întâi patru ani de C0legiu de Arte la Soroca, voia să fie actor, nu regizor. Și-a dorit chiar să se transfere la pictură, dar a rămas, pentru că erau prea puțini băieți la specialitatea „Regie teatru”. Ulterior, la Chișinău, a început să exerseze diverse montări, apoi să predea regie studenților de la AMPTAP. Confirmă diagnosticul de mai sus cu propria experiență:
„Actorul are nevoie să fie alimentat, are nevoie ca focul creației, al inspirației, să rămână mereu viu pentru el. Dacă acest foc s-a stins, apare o mare problemă.”
Vă îndemnăm să mergeți la spectacolele lui Slava Sambriș, un regizor care are ce spune și o face într-o manieră admirabilă.
### Vezi și... ### Cultura la frontieră | Cu Daniela Burlaca despre teatrul independent, libertate și risc