Modificările legislației anticorupție ar putea avea „un rol negativ” asupra relațiilor dintre România și Statele Unite, a declarat Hans Klemm, ambasadorul american la București, la o întâlnire cu ușile închise, unde au participat oameni de afaceri și diplomați din ambele țări. Hans Klemm a fost primit aseară de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, într-o vizită neprogramată, care a avut loc pe fondul speculațiilor legate de scrisoarea lui Rudolph Giuliani, avocatul președintelui american Donald Trump. Acesta a recunoscut că a primit bani pentru a semna scrisoarea deschisă către președintele român Klaus Iohannis, prin care militează pentru modificările legislative ale social-democraților români, inclusiv amnistierea faptelor care au avut loc în perioada funcționării protocolului secret dintre Parchetul General și Serviciul Român de Informații, adică din 2009 încoace.
Your browser doesn’t support HTML5
Firma de lobby care l-a plătit pe Rudolph Giuliani, fost primar al New York-ului, fost procuror federal și avocat al președintelui SUA, este condusă de un alt fost oficial american, Louis Freeh, care a condus FBI (1993-2001) și care l-a rândul lui s-a exprimat în revista Forbes folosind aceleași argumente împotriva luptei anticorupție din România. Compania lui Freeh se ocupă și de doi oameni de afaceri autohtoni, condamnați pentru corupție și refugiați pentru moment la Londra: Puiu Popoviciu și Alexander Adamescu.
Presa centrală de la București a făcut însă legătura între mesajele transmise de cei doi foști oficiali americani și liderul PSD, Liviu Dragnea, fiindcă sunt similare, dacă nu chiar identice.
Ambasadorul american Hans Klemm a explicat pe de altă parte că la întâlnirea cu Dragnea accentul a fost pus pe relația economică Statele Unite - România. „Dincolo de dimensiunea apărării și securității regionale”, care este „pilonul de bază” al Parteneriatului Strategic, în prezent „se acordă o atenție prioritară consolidării dimensiunii economice a acestuia”, a mai precizat ambasadorul american, astăzi, la Forumul Internațional de Afaceri, organizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Hans Klemm a încercat din nou să disocieze mesajele de lobby de cele oficiale, insistând că opiniile lui Rudolf Giuliani sunt strict private. Scrisoarea lui Giuliani vorbește despre necesitatea unei „amnistii” pentru „cei condamnați ca urmare a exceselor” și la judecătorii „intimidați” de procurorii anticorupție. Ambasadorul american crede că poziția României va fi afectată în mod „inevitabil” de această scrisoare.
Cu toate că la întâlnirile fără presă diplomatul american a vorbit despre efectul negativ al modificărilor legislației anticorupție asupra relațiilor bilaterale, în declarația sa publică de azi a explicat că munca lui este „să promoveze valorile americane” și „să-i încurajeze pe români să îmbrățișeze un viitor democratic”, să construiască „instituții democratice puternice”, inclusiv „un sistem judiciar democratic”.
Nu e prea clar, în ce fel ar putea fi afectate legăturile dintre România și SUA, dacă Bucureștiul face pași înapoi în ce privește Justiția. Or, poate, tocmai această neclaritate îi face pe demnitarii PSD&ALDE să nu se oprească și să continue contrareforma începută. Dacă tăierea fondurilor europene nu-i sperie, de ce s-ar teme de criticile Washington-ului, de vreme ce ele nu vin la pachet cu niciun fel de sancțiuni.