Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, pe 10 octombrie, că a luat act de cererea de demisie a lui Rusu și a promis că deputații vor propune în curând un candidat pentru această funcție.
Grosu a menționat că „Parlamentul și societatea așteaptă de la CNA creșterea vitezei cu care sunt investigate actele de corupție, stoparea fluxurilor financiare ilegale și accelerarea reformei CNA”.
Iulian Rusu nu a comunicat motivul din care și-a dat demisia. El a fost numit șef al CNA în februarie 2022. Prezentând în Parlament raportul de activitate a instituției, în mai 2023, Rusu a spus că relațiile dintre CNA și Procuratura Anticorupție „au devenit neclare” și a dat drept exemplu cazuri în care procurorii blocau dosarele instrumentate de CNA.
- Te-ar putea interesa și: Conflictul dintre CNA și Procuratura Anticorupție ia amploare
Procuratura Generală și cea Anticorupție au respins învinuirile, printr-un comunicat de presă comun, în care l-au acuzat, la rândul lor, pe șeful CNA că ar încerca să denigreze imaginea Procuraturii, deoarece s-ar opune creării a unei structuri similare Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România. Asta ar presupune că CNA și Procuratura Anticorupție nu ar mai exista.
CNA și Procuratura Anticorupție și-au pasat vina și în cazul fostului membru al Consiliului Suprem al Magistraturii, Iulian Muntean, care a trecut de pre-vetting, deși figura într-un dosar penal de corupție.