La solicitarea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, experții Comisiei de la Veneția și ai Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului au analizat amendamentele la Codul Electoral, adoptate de partidul de guvernământ „Acțiune și solidaritate” (PAS) în iulie 2023.
Prin acele modificări, Parlamentul a interzis membrilor organelor executive ale Partidului Șor, precum și deputaților, primarilor și consilierilor locali care au fost aleși pe listele acestui partid să candideze în următorii 5 ani. Avocații partidului au calculat că interdicția ar putea viza aproximativ 2.000 de persoane.
În opinia sa, experții Comisiei de la Veneția au observat că, deși Curtea Constituțională a scos Partidul Șor în afara legii, ea nu a recomandat să fie introduse restricții pentru foștii membri acestui partid.
- Te-ar putea interesa și: Partidul Șor, declarat ilegal de Curtea Constituțională
Comisia a criticat faptul că autorii proiectului de lege nu au făcut distincție dintre conducerea partidului și membrii săi de rând și nu le-au oferit posibilitatea să conteste în instanță interdicția.
Experții au explicat că restricția ar fi putut fi aplicată unor persoane care nici nu știau despre acțiunile liderilor partidului, din cauza cărora formațiunea a fost declarată neconstituțională.
„Puțin probabil сă aleșii locali dintr-un sat sau oraș mic intră în categoria celor care pun în pericol ordinea democratică”, se arată în opinia Comisiei de la Veneția.
În același timp, în opinia experților, interdicția putea fi „justificată” în cazul conducerii partidului și a deputaților săi, deoarece aceștia participă la luarea celor mai importante decizii în organizațiile politice.
Experților le-a trezit suspiciuni și durata interdicției: în prima lectură, era vorba de 3 ani, iar în doua – de 5 ani. „Aceasta ar putea crea aparența unei măsuri restrictive adoptate în mod arbitrar”, se menționează în opinie.
- Te-ar putea interesa și: Fruntașii Partidului Șor vor putea candida. Curtea Constituțională a anulat interdicția de a participa la alegeri
În concluzie, experții au subliniat că restricțiile erau „foarte largi” și ar trebui să fie individualizate, oferind posibilitatea ca acestea să poată fi contestate.
Argumente similare a formulat și Curtea Constituțională, atunci când a anulat, pe 3 octombrie, restricțiile. A doua zi, deputații PAS au adoptat, în ambele lecturi, noi modificări la Codul Electoral, potrivit cărora, în următorii 3 ani nu pot candida foștii membri ai Partidului Șor care figurează în dosare penale, pe liste de sancțiuni internaționale sau au fost descalificați din scrutinele precedente, din cauza încălcărilor financiare.
Pe 5 octombrie, cu o zi înainte de începerea campaniei electorale, Comisia Electorală Centrală a întocmit o listă de 102 persoane care sunt vizate de interdicție. Aceștia au avut dreptul să conteste decizia la Curtea de Apel în decurs de o zi.