O organizație neguvernamentală constată tendințe dăunătoare pentru democrație și buna guvernare în Republica Moldova. La mai bine de 18 ani de la adoptarea unei legi a accesului la informație, statul continuă să fie guvernat în condiții de transparență redusă, informația de interes public se oferă cu lingurița, iar dezinteresul majorității instituțiilor de a schimba spre bine starea de lucruri în acest sens este în firea lucrurilor. O convorbire despre business-ul păgubos al autorităților cu informația, care altminteri ar trebui să fie la îndemâna oricărui cetățean – peste câteva minute, cu Dumitru Alaiba, directorul Centrului de Politici și Reforme.
Europa Liberă: Așadar, organizația pe care o conduceți, dle Alaiba, a luat pulsul accesului la informație în R. Moldova și a constatat că „în ultima vreme, instituțiile moldovenești nici nu prea publică informație despre ce fac și cum sunt cheltuiți banii din impozitele noastre, dar și refuză constant, s-ar putea spune, să răspundă solicitărilor de informație la solicitări de informație din partea cetățenilor. General vorbind, cum Vă explicați Dvs. această predilecție a instituțiilor statului pentru a răspunde cetățeanului „nu este treaba ta” ce și cum se face?
Dumitru Alaiba: „Este adevărat că în ultimul timp noi observăm o agravare a stării de lucruri. Cum explicăm noi asta? Eu cred că se înscrie foarte bine în general în abordarea sau în felul în care această guvernare își vede sarcina de a guverna. În Republica Moldova, nu se guvernează transparent. Asta noi știm din legile astea strigătoare care o dată la câteva săptămâni le vedem scoase de sub masă fără niciun fel de procedură, decizii luate ad-hoc, Arena Chișinău, amnistia fiscală, sistemul mixt etc. Lista este una lungă. Cine ar spune că atunci când un cetățean simplu solicită o informație care îl interesează el brusc va găsi cum statul se străduie din răsputeri să-i ofere această informație cu bună credință?„ Vedem că nu. Doar am confirmat ceea ce cu toții sesizăm.
Dacă să vorbim despre însăși accesul la informație, la unele solicitări noi nici nu primim răspuns, la alte solicitări primim răspunsuri formale, la alte solicitări s-a inițiat acest ping-pong între noi și autoritate, pentru că nu se vrea să se răspundă. Se găsesc absolut toate pretextele și toate motivele pentru a a bloca. Din principiu, probabil, din obicei. Nu pentru că îi costă prea mult, nu pentru că se vrea neapărat blocarea anume la informația asta, dra probabil, pur și simplu, ca să ne arate locul. Cam așa trebuie să se simtă probabil un cetățean.”
Europa Liberă: Pe parcursul acestui an CPR a adresat numeroase solicitări de informație cu titlu de test pentru instituțiile statului. Urmările, dar și analiza legislației naționale, internaționale, a practicilor locale și de la alte curți s-au soldat cu cinci documente de poziție privind accesul la informație, transparența și protejarea vieții private. Despre ce este vorba, de fapt, pe scurt?
Dumitru Alaiba: „Deci noi, în decursul ultimului an, am avut o acțiune pe accesul la informație. Pe parcursul acestui proiect, intenția noastră era de fapt să identificăm acea informație care nu se vrea eliberată, intenția noastră a fost să bombardăm practic instituțiile statului cu diferite solicitări, pe care noi știm că au șanse mari să fie refuzate. Noi nu am avut neapărat scopul să avem informația la mână, noi am avut scopul să cerem acea informație la care avem dreptul cu siguranță, dar care va fi refuzată. Cu asta ne-am ocupat și am adunat o mulțime de situații chiar anecdotice. Ne-am făcut concluzii, ne-am creat impresia noastră despre fiecare instituție cu care am interacționat și da, am elaborat mai multe documente de politici, documente de poziție, am elaborat articole, am elaborat acest ghid în ajutorul nostru de a simplifica unui cetățean de rând această solicitare. Pentru că da, după un an, putem spune că noi știm să solicităm informația astfel, încât nu vom oferi un motiv în plus unui funcționar să ne respingă.”
Europa Liberă: Una din concluziile cercetărilor a fost că mulți cetățeni nu cunosc că dispun de dreptul de a solicita de informație, nu știu cum să o facă și nu știu ce să facă în caz că autoritățile îi ignoră... Ce explicație aveți pentru această ignoranță într-o vreme cânt toate pot fi aflate la distanța de un click cu șoricelul?
Dumitru Alaiba: „Eu totdeauna caut responsabilul nu în cetățean. Este adevărat, cetățenii nu știu în marea lor majoritate nu știu cum să solicite informații, nu știu nici măcar că au acest drept, dar responsabilul este oricum în acel funcționar care respinge următoarea solicitare. Cetățeanul trebuie educat, cetățeanului trebuie să-i simplificăm la maxim sarcina și lucrul său, pentru că omul nu are timp, nu are timp el să se uite chiar la fiecare chițibuș pentru a face o solicitare de informație perfect legală, la urma urmei. Rolul funcționarului este să depună extra-efort pentru a ajuta omul, pentru a-i da informația care este solicitată. Or, în cazul nostru este invers. Se caută tot felul de pretexte pentru ca funcționarul să depună minim efort și să-l lase pe cetățean în continuare fără drepturile sale. Or, dreptul la acces la informație este parte din însăși drepturile omului și atunci când nouă ni se respinge sau ni se întârzie accesul la informație, nouă ni se încalcă drepturile noastre. Noi avem cel puțin o estimare de 30 de încălcări de drepturile omului în ceea ce privește accesul la informație în ultimul an, doar în cazul organizației noastre. Noi acum avem două procese de judecată cu statul, Ministerul Economie și Ministerul Finanțelor, Cel mai recent, Ministerul Finanțelor care pur și simplu printr-un răspuns formal, oficial ni se spune în două solicitări diferite, deci nu este un accident, nu este o întâmplare, ni se răspunde că un ONG nu are dreptul să solicite informații, punct. Iată cu asemenea autorități noi avem de a face, de fapt. Asta este fața adevărată a unor instituții.”
Europa Liberă: Includerea în programa școlară a unor date esențiale despre dreptul accesului la informație ar avea darul să schimbe cumva situația măcar în perspectivă?
Dumitru Alaiba: „Desigur, dar eu cred că cel mai eficient este să educăm cetățeanul printr-o atitudine corectă și civilizată a funcționarilor. Atunci când nicio solicitare nu va fi respinsă, atunci când vom avea maximă transparență și atunci când informația care poate fi postată online va fi postată online, atunci cetățenii vor învăța de la sine. Sunt instituții care au un singur email și la acela nu răspund! Eu cred că anume așa trebuie să educăm cetățenii. Nu să le citim o lecție în plus de 45 de minute, când ei au BAC-ul... Dar să educăm cetățenii prin atitudinea însăși a statului, printr-o atitudine corectă și printr-o atitudine civilizată.”
Europa Liberă: O să reproduc acum o constatare dintr-un studiu privind accesul la informație. „O constatare generală împărtășită de o majoritate a observatorilor este că în R. Moldova se mai menține un control excesiv al statului asupra informației de interes public. „Psihoza secretului” și lipsa de pregătire civică și juridică a populației” este o altă constatare edificatoare… Reflectă această constatare starea de lucruri actuală?
Dumitru Alaiba: „Absolut.”
Europa Liberă: Studiul a fost realizat la 1999. Și - atenție – când abia urma să fie adoptată o lege a accesului la informație. Și de aici și următoarea întrebare... Aveți o explicație de ce în R. Moldova, sub acest aspect, lucrurile se schimbă atât de încet, ca să nu zicem deloc, după ce s-au perindat și mai multe guvernări, până la urmă?
Dumitru Alaiba: „S-au perindat și mai multe guvernări, dar în același timp sunt oameni care în acești 20 de ani nu și-au schimbat postul. Dar nu este vorba de ei, este vorba de însăși obsesia asta de a controla informația. Eu nu pot să-mi explic decât prin rea-intenție. Deci, se dorește controlul deplin al informației produse pe bani publici. Informația asta este proprietatea noastră, a tuturor. Nouă ni se interzice accesul la un bun pe care de fapt îl deținem, la fel cum ni s-ar interzice să mergem pe un drum finanțat din bani publici. Cam acesta este fenomenul. Nu este nicio justificare... Nu aș spune că în general nu s-au schimbat lucrurile, este evident, avem mult mai multă informație online, probabil că totuși solicitările de acum sunt ceva civilizate sau cel puțin respingerile sunt ceva mai argumentate decât atunci, dar în esență noi avem aceeași problemă. Avem de a face cu un stat care vrea să controleze și să închidă accesul la informație pentru cetățeni. Or, în acest caz, noi putem doar suspecta și presupune sau deduce că se dorește să se ascundă ceva. Și ce este acel ceva dacă nu corupția. Corupția și interesele care se vor dosite de ochii lumii.”