Escaladarea tensiunilor între ruși și români la sfârșitul lunii decembrie 1917
După neutralizarea centrului bolșevic de la Socola-Iași, precum și a forțelor ruse care se îndreptau spre Iași, în fața autorităților române stăteau alte provocări. Românii i-au atenționat pe ruși, care se aflau în număr mare în diferite zone din Moldova, că evacuarea peste graniță trebuia să se efectueze pașnic. Guvernul de la Iași voia ca toate trupele ruse să părăsească teritoriul Moldovei fără arme și să respecte ordinele generalului Dmitri Șcerbacev în privința evacuării. În locul trupelor ruse care părăseau frontului urmau să fie aduse trupe române.
Din dispoziția comandamentului român, teritoriul dintre linia frontului și râul Prut, care forma granița de este a Românei, a fost împărțit în opt zone militare – Botoșani, Fălticeni, Iași, Podu Iloaiei, Roman, Vaslui, Bacău și Bârlad –, fiecăreia dintre acesteia revenindu-i câte o divizie. Trupele române au primit ordine precise privind interacțiunea cu cele ruse: evitarea atragerii în luptele politice ale armatei ruse, împiedicarea plecării în Rusia a unităților ruse fără autorizația scrisă a comandantului de front, cercetarea celor care se îndreptau spre Prut, unitățile care plecau din proprie inițiativă, fără ordin scris urmau a fi dezarmate. În punctele obligatorii de trecere – intersecțiile drumurilor, stațiile importante de cale ferată, podurile de peste râuri, în mod special peste Siret – au fost instalate posturi puternice ale trupelor române.
Unele unități ruse și-au predat armamentul unor regimente românești, au fost urcate în trenuri și trimise în Rusia. Însă altele au refuzat să țină cont de procedurile românești, astfel încât s-au înregistrat incidente. Spre exemplu, confruntări între trupele române, susținute uneori și de ucraineni, și cele ruse au avut loc la Roman, în noaptea de 10 spre 11/23 spre 24 decembrie 1917, la Botoșani, la 12/25 decembrie 1917, și la Moinești, în ziua de 14/27 decembrie. S-au înregistrat victime, morți și răniți, atât între ruși, cât și între români.
Militari români în tranșee. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918
Românii se temeau de devastarea întregii Moldove, oricum grav afectată după mai bine de un an de război, distrugeri, rechiziții, lipsuri, boli și moarte. Noi dispoziții au fost date trupelor române la sfârșitul lunii decembrie 1917. S-a văzut o atitudine deopotrivă fermă și compromisorie a românilor față de plecarea rușilor din Moldova.
De la 10/23 decembrie 1917 la 23 decembrie 1917/5 ianuarie 1918 a avut loc la Odesa cel de-al doilea congres al Comitetului Executiv Central al Sovietelor Frontului Român, Flotei Mării Negre și regiunii Odesa, cunoscut sub acronimul rusesc Rumcerod. Spre deosebire de situația înregistrată între mai-noiembrie 1917, când această structură fusese dominată de menșevici și eseri, în decembrie situația s-a schimbat. Bolșevicii reușiseră să devină formațiunea politică dominantă, secondați de eserii de stânga, primii „tovarăși de drum”. La acest congres a fost adoptată o rezoluție prin care era recunoscut guvernul lui Lenin, inclusiv viziunea acestuia în privința războiului și păcii, a perspectivei federaliste ruse, modul în care avea să fie organizată puterea locală, chestiunea pământului etc. De asemenea, a fost ales un comitet executiv central, condus de bolșevici, ca structură supremă a puterii sovietice pe frontul românesc. Delegații ucraineni aflați de partea Radei de la Kiev au refuzat să recunoască deciziile Rumcerodului. Era începutul unui lung conflict între ucraineni, care urmăreau să obțină o autonomie lărgită sau chiar independența, și bolșevicii ruși, care în pofida retoricii aveau o viziune ultracentralistă de exercitare a puterii. În perioada imediat următoare, acțiunile Rumcerod s-au dovedit lente, iar reacțiile la evenimentele care se petreceau la vest de Prut au fost mai ales de natură discursivă.
Relațiile dintre români și trupele ruse care părăseau frontul și voiau să plece spre casă ori pur și simplu deveniseră anarhice au devenit tot mai dificile. De asemenea, pentru prima dată s-au înregistrat incidente între români și ruși pe malul estic al râului Prut, așadar în Basarabia, parte a Rusiei în acel moment.
Lev Troțki, ministrul de externe rus, a înaintat o notă Legației României la Petrograd, la 16/29 decembrie 1917, prin care îi acuza pe români că ocupaseră localitatea Leova și câteva sate din jur, teritoriu rusesc. Mai mulți ruși fuseseră împușcați cu această ocazie. Într-adevăr, din surse românești știm că ocuparea de către trupele române a târgului Leova a fost motivată prin nevoia acestora de a-și proteja depozitele de război. Din aceleași surse aflăm că mai mulți ruși fuseseră executați în urma ordinelor unor comandanți români. Potrivit unor surse rusești, în disputele din zonă ar fi murit atât cetățeni ruși, inclusiv basarabeni, cât și soldați români.
Piesă de artilerie românească în Moldova. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918
În aceeași notă a lui Troțki era amintit episodul arestării la Iași a membrilor Comitetului Revoluținar Rus, trimitere la grupul Roshal, ale cărui acțiuni fuseseră dejucate anterior de către rușii și ucrainenii antibolșevici, în colaborare cu românii. Tonul lui Troțki devenea tot mai amenințător. Șeful diplomației sovietice atrăgea atenția că orice acțiune desfășurată pe teritoriul rusesc, atât împotriva rușilor, cât și împotriva revoluționarilor și socialiștilor români avea să fie văzută ca o măsură îndreptată contra revoluției ruse. Ca măsură de protecție, guvernul Sovietelor nu avea să se ferească a recurge la măsurile cele mai severe împotriva „conspiratorilor contrarevoluționari români”, indiferent de poziția deținută, care erau în relații cu rușii antibolșevici sau cu Rada ucraineană. Nota a fost publicată în Pravda, ziarul oficial al Partidului Bolșevic, la 20 decembrie 1917/ 2 ianuarie 1918.
Cum era de așteptat, Legația României a protestat față de nota ministrului de externe rus. În răspunsul românesc se arăta că un mare număr de soldați ruși părăseau frontul fără a exista vreun plan de demobilizare, că aceștia, lipsiți de provizii, se dedau la jafuri armate contra populației civile românești. Răspunsul românesc a fost considerat nesatisfăcător de către Troțki. Mutarea următoare pe tabla de șah româno-rusă avea să aparțină tot noii puteri de la Petrograd.