Un grup de activiști civici propune guvernului să instituie moratoriu asupra privatizărilor, invocând lipsa încrederii în buna intenție a executivului. Cererea vizează în special intenția autorităților de a privatiza întreprinderea de colectare a fierului vechi Metalferos, cu justificarea că nu este rentabilă și nu face decât să înghită banii contribuabililor.
Your browser doesn’t support HTML5
De ce ar trebui să se anunțe un moratoriu asupra privatizărilor? Pentru că PSRM și PD, care au votat actualul guvern, ar avea în spate experiențe îndoielnice în ce privește privatizările, crede Sergiu Tofilat, consilier municipal și expert al comunității WatchDog.
El amintește că în anul 2008 a fost scos la privatizare hotelul Codru, din centrul capitalei, care a fost vândut la un preț de patru ori mai mic decât prețul de piață. Potrivit relatărilor din presă, clădirea a ajuns în gestiunea fostului lider democrat Vlad Plahotniuc. În 2008, în fruntea guvernului era Zinaida Greceanîi, actualul speaker socialist, iar ministru al economiei era președintele Igor Dodon, amintește Sergiu Tofilat.
Nici pe timpul guvernării democrate, spune expertul, executivul nu a evoluat în ce privește privatizările. În 2013 a fost concesionat Aeroportul Chișinău, după cum s-a constatat mai târziu cu abateri de la legislație și deloc în favoarea bugetului Republicii Moldova. În acea perioadă, la cârma Ministerului Economiei se afla democratul Valeriu Lazăr. Iată de ce, consideră Sergiu Tofilat, actualul guvern nu ar avea suficiente capacități să gestioneze dosarul privatizării întreprinderii Metalferos.
### Vezi și... ### Soarta Aeroportului Chișinău după fuga lui Șor și interesele miliardarilor ruși (VIDEO)
„Administrarea patrimoniului de stat, întreprinderilor aflate în controlul statului, trebuie să fie efectuat în primul rând în interesul cetățenilor, nu în interesul unui grup restrâns de politicieni, aflați la guvernare care au probleme grave de integritate”.
În noiembrie anul trecut, cu doar câteva ore înainte de a fi demis, guvernul condus de Maia Sandu a abrogat o decizie mai veche prin care se încetățenise monopolul de stat pe piața comercializării și exportului de fier uzat, prin intermediul Metalferos.
### Vezi și... ### O privatizare controversată încinge la Chișinău dispute pe tema corupției
La modul practic, piața a fost deschisă și pentru alte companii din domeniu, însă mult prea puține pentru a se putea vorbi despre clătinarea schemelor de monopol, susțin experții. Prin privatizarea Metalferos, crede analistul politic, fost ambasador al Republicii Moldova la ONU, Alexei Tulbure, monopolul de stat se va transforma într-unul privat, apropiat de arcul guvernării, și care ar deține aproape 90 la sută din piață.
„Cazul Metalferos este unul aparte pentru că încercarea de privatizare pripită, aș spune eu, e o încercare de a acoperi furturile care au avut loc acolo și o încercare de a stopa o eventuală investigare a acestor furturi. (…) Și numai după ce ne va deveni clar cine-a furat, unde s-au dus banii, cum au fost folosiți acești bani, după asta să venim cu un plan de privatizare. Acesta trebuie să conțină nu doar rezultatele investigației, dar și planul de investiții și cum acestea vor contribui la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova.”
În ultimele luni, reprezentanții guvernului s-au văzut nevoiți în repetate rânduri să justifice intenția de a privatiza Metalferos. Mai ales că președintele Igor Dodon a recunoscut, în octombrie anul trecut, în cadrul unei emisiuni la postul N4, că din anul 2007 nașul său de cununie a fost director economic la Metalferos, iar la finele lunii trecute, unul din foștii avocați ai președintelui a fost numit în funcția de director al Agenției Proprietății Publice, instituție ce urmează să gestioneze dosarul privatizării întreprinderii. Săptămâna trecută, premierul Ion Chicu a insistat că Metalferos nu este rentabilă și că nu face „decât să înghită banii contribuabililor”.
„Nu știu de ce cu toții aveți opinia că Metalferos este o întreprindere super-profitabilă. Vânzări în 2018 de 1,4 miliarde de lei, profit înregistrat – ceva de genul 20 de milioane. Când împărțiți 20 la cifra de vânzări veți vedea care este rentabilitatea vânzărilor. Este absolut neesențial – 2% rentabilitate și asta în condițiile când întreprinderea era monopolist pe piață, dicta și prețurile de achiziție, nu avea nicio concurență, nimic. Ce va fi mai departe când este liberalizată piața?”
Economiștii care urmăresc dosarul privatizărilor în Republica Moldova pun la îndoială faptul că întreprinderea Metalferos ar fi fost neprofitabilă în realitate. Și asta pentru că, de rând cu Calea Ferată, aceasta ar face parte din grupul de întreprinderi prin intermediul cărora s-ar colecta fonduri obscure pentru partidele politice aflate la guvernare. Deocamdată însă aceste afaceri, care fac obiectul unor declarații politice și investigații de presă, nu au fost probate în justiție.