Există determinarea guvernării pentru transformările din justiție. Reforma justiției și combaterea corupției continuă sa fie prioritățile pentru Parlamentul de la Chișinău. Declarația a fost făcută de Igor Grosu, președintele Legislativului, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă. El a vorbit și despre nouă comisie specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare, dar și despre nevoia promovării reformei administrativ- teritoriale.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Sunteți hotărâți să continuați reformele, cea mai importantă reformă pe care vreți să o vedeți finalizată este reforma în justiție?
Igor Grosu: „Da, așa e.”
Europa Liberă: Unii cred că totuși cu pași de melc se face această reformă, alții mai cred că e o împotrivire foarte mare din interior, altă opinie e că îi folosiți pe cei care au activat în sistemul justiției și le oferiți mai departe un credit de încredere ca să-și continue activitatea. Lămuriți-ne Dvs.: totuși, cum decurge această reformă în justiție?
Igor Grosu: „Eu cred că noi mergem cu o viteză mai mare decât își doresc unii. Unii ar dori ca ea să nu meargă deloc, alții ne spun că ne grăbim prea repede și nu așteptăm avize, opinii... Și este o doză de adevăr aici, noi am solicitat, o să ținem cont de aceste avize, în special de cele ale partenerilor de dezvoltare, ale Comisiei de la Veneția ș.a.m.d., există rezistență din interior, există multă speculație, dar eu cred că deja gheața s-a spart și lucrurile s-au pornit. Acum, că place asta sau nu place...
### Vezi și... ### Dragoș Tudorache (europarlamentar): reforma justiției trebuie să câștige încrederea cetățenilorBine, nimănui nu-i plac reformele, sunt ca și pastila cea care e amară, dar știi că-i medicament și trebuie să-l administrezi, pentru că trebuie să se îmbunătățească starea sănătății corpului. Așa e și aici, e o reformă foarte dureroasă, cu multe interese. Noi avem norocul că nu avem nici o schemă și nici tot felul de combinații pe care le-au avut predecesorii noștri, aveau angajamente față de sistem, noi avem libertatea să o promovăm – executivul pe dimensiunea sa, parlamentul pe dimensiunea noastră.”
Europa Liberă: Întrebarea e - cu cine o promovați? Cu cei care au activat în sistem, cu cei pe care îi identificați din afara sistemului?
Igor Grosu: „Cred că în sistem sunt oameni dedicați și vor să facă reformă, ei cumva poate nu formează acum masa critică, poate nu sunt încă promovați prin CSM, CSP în funcțiile de conducere...”
Europa Liberă: Exact. Iată, experții susțin că numirea judecătorilor compromiși la Curtea Supremă de Justiție ar putea să anuleze procesul de reformare a sistemului judecătoresc per ansamblu.
Igor Grosu: „Nu mai anulează nimic, pentru că noi i-am verificat și i-am răsverificat. Chiar și după ce au apărut aceste emoții în public, am luat și afirmațiile legate de un pretins conflict de interese semnalat de ANI, ne-am uitat – unul din judecători este membru al Consiliului de conducere la Institutul Național de Justiție și că-i conflict de interese, el fiind și membru al CSM, și acolo. Nu-i nici un conflict de interese până la urmă, asta cum ar fi și în cazul meu conflict, eu, fiind președinte de partid, ocup și funcția din parlament. Iată, dacă ar merge până în derizoriu, ANI-ul ar trebui și mie să-mi înainteze...”
### Vezi și... ### Ion Preașcă (RISE Moldova): Ca să nu fie scoși banii din țară, trebuie întărită și depolitizată justiția
Europa Liberă: Dar criticii cei mai duri sunt Dinu Plângău, Alexandru Slusari, cei care au fost colegii Dvs. în Blocul ACUM.
Igor Grosu: „Iată, eu le mai transmit și pe această cale: venim cu argumente, vă rog. Legat de apartamente și nu știu ce proprietăți, ne-am uitat foarte atent – totul este legal, tranzacții transparente, legale. Eu văd multă emoție, pe alocuri, multe frustrări. De aceea, stimați colegi, dacă aveți ceva de opinat, veniți, punctual spuneți. Noi am mai văzut emoții și în campania prezidențială, și în campania parlamentară, ele nu ajută la nimic.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Raportul CNA va fi audiat în parlament?
Igor Grosu: „Da, săptămâna viitoare.”
Europa Liberă: Și va fi reformat CNA-ul?
Igor Grosu: „O să vedem concluziile comisiei, din câte știu, o să fie două opțiuni propuse, două căi: una o să țină de consolidarea capacității instituției în formatul actual, alta – o resetare în contextul propunerii pe care am făcut-o noi în campanie, la pachet cu Procuratura Anticorupție să fie și crearea unui model de DNA ș.a.m.d.”
Europa Liberă: Remanieri guvernamentale veți face?
Igor Grosu: „Nu! De ce?”
Europa Liberă: A plecat dl Kulminschi, Dvs. ați spus că vă pare rău că a plecat...
### Vezi și... ### Ipoteze privind motivele demisiei lui Vladislav Kulminski
Igor Grosu: „Dar asta nu-i remaniere, asta-i...”
Europa Liberă: Ajungem și la alte solicitări din partea oponenților politici care cred că ar mai trebui să plece 1, 2, 3 miniștri.
Igor Grosu: „Bine, ei pot să creadă ce vor, ei ar vrea să plecăm cu toții, dar nu ei au decis cum am ajuns noi acolo. Deci, nu vedem niciun motiv de remanieri, trebuie să suplinim această funcție, această poziție. Repet, ne pare rău că dl Kulminschi a fost nevoit, mă rog, în virtutea unor chestiuni personale, să ia această decizie, dar...”
Europa Liberă: Deci, totuși circumstanțele personale?...
Igor Grosu: „Absolut. Dar eu cred ceea ce îmi spune, dacă o să aveți ocazie, vorbiți cu dumnealui, ca să nu vorbesc eu prea mult în numele dânsului, dar noi trebuie să suplinim acea poziție și să mergem mai departe.”
Europa Liberă: Ați creat în parlament o comisie specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare, inițiativa vă aparține chiar Dvs.
Igor Grosu: „Da, e a mea.”
Europa Liberă: Credeți că până acum parlamentul a avut un rol tacit?
Igor Grosu: „Nici un rol n-a avut, nici un rol, vă spun eu, cel puțin în experiența de parlamentar...”
### Vezi și... ### Retrospectiva săptămânii: criza gazelor și criza sanitară
Europa Liberă: OK, și s-a mai creat o comisie, credeți că imediat se schimbă lucrurile?
Igor Grosu: „Nu e vorba de imediat. Bine, ideea aceasta a fost discutată inclusiv cu dl Kulminschi și noi am ajuns la concluzia că cumva subiectele sau politicile legate de reintegrare erau percepute ca apanajul doar al Biroului de Reintegrare, or este greșită această abordare, iar parlamentul, cu atât mai mult, era absent din monitorizarea, din controlul parlamentar asupra acestei probleme.”
Europa Liberă: Cu atât mai mult că, dacă ne amintim, tocmai în parlament a fost găsit cândva un consens pe marginea chestiunii transnistrene?
Igor Grosu: „Și eu am inopinat, am venit cu argumente în fața colegilor, toți m-au susținut unanim să revenim, să avem această comisie parlamentară, această platformă pe care noi să discutăm, noi să audiem Biroul de Reintegrare, alte ministere care au tangență, că vorbim de infrastructură, că vorbim de educație, că vorbim de MAI, Zona de Securitate, primăriile aflate în Zona de Securitate și alte probleme care apar ad-hoc, plăcuțele neutre de înmatriculare, această isterie pe care încearcă să o...”
Europa Liberă: Dar există o strategie clară din partea Republicii Moldova referitoare la reglementarea transnistreană, nu vă mai întreb dacă există un proiect de statut pentru această regiune?
Noi trebuie să ne facem mai întâi tema pe acasă, noi trebuie să consolidăm instituțiile
Igor Grosu: „Noi suntem la 100 de zile, ar fi fost ideal dacă noi am fi avut timp, iată așa: să nu fi fost criza energetică, pandemie, reformarea guvernului ș.a.m.d., să avem timp lejer pentru a discuta și a ne pregăti pentru a veni cu niște propuneri pentru reglementare, de aceea și zic, cumva trebuie să fie un efort colectiv, nu doar al Biroului de Reintegrare, inclusiv al parlamentului, să medităm, să vedem cum rezolvăm această problemă, cum apropiem malurile. Un lucru este cert: noi trebuie să ne facem mai întâi tema pe acasă, noi trebuie să consolidăm instituțiile, noi trebuie să facem atractiv malul drept pentru cetățenii de pe malul stâng, asta trebuie să facem în primul rând, trebuie să comunicăm regulat și corect cu partenerii noștri, cei din formatul „5+2”, pentru că...”
Europa Liberă: Apropo, s-a anulat întrevederea din formatul „5+2”?
Igor Grosu: „Da, s-a anulat, pentru că am spus...”
Europa Liberă: Nu a fost pregătită?
Igor Grosu: „Am spus foarte sincer, noi am fost implicați în gestionarea acestor crize și era de ales: să accepți o reuniune în care să ne întâlnim pe undeva printr-o țară scandinavă...”
Europa Liberă: Fără rezultate, da?
Igor Grosu: „...și să bifăm că ne-am întâlnit, și să ieșim să mai spunem încă o dată că ne-am mai întâlnit o dată și am constatat că nu este progres.”
### Vezi și... ### De ce s-a amânat runda de negocieri 5+2 care trebuia să aibă loc în 2-3 noiembrie
Europa Liberă: Da, dar gândul duce că acest mecanism rămâne și el puțin eficient, formatul de negocieri „5+2”?
Igor Grosu: „Mecanismul trebuie pus la treabă, trebuie să avem noi cuvântul nostru foarte ferm și clar spus în cadrul acestui mecanism. Următoarea președinție o să fie președinția poloneză în cadrul OSCE, o să ne pregătim temeinic, o să completăm această poziție cu o nouă persoană competentă și o să ne pregătim pentru următoarea rundă.”
Europa Liberă: Despre felul cum este gestionată criza sanitară, ce ne puteți spune? Atunci când erați în opoziție, erați foarte vocali și spuneați că cei de la guvernare au scăpat situația de sub control, acum situația e sub control?
Igor Grosu: „Este loc pentru mai bine și asta o recunoaștem.”
Europa Liberă: Când ziceți că „este loc pentru mai bine”, la ce vă referiți?
Igor Grosu: „În sens că și autoritățile trebuie să fie mai insistente și mai vocale în comunicare, și cetățenii trebuie să fie mai responsabili, și administrația publică locală mai responsabilă, pentru că diferența dintre situația de atunci și situația de acum eu o văd numai într-un singur moment – existența sau nonexistența vaccinului. Atunci, pur și simplu nu era vaccin sau dacă era, era foarte puțin și îmi aduc aminte că mulți...”
Europa Liberă: Și acum este vaccin, și nu reușiți să convingeți populația să se vaccineze?
Igor Grosu: „Și acum este vaccin și este foarte multă dezinformare, dar, pe de altă parte, se tratează problema cu lejeritate de te înspăimânți de unii cetățeni.”
Europa Liberă: Totuși, autoritățile ar putea să facă mai mult, dle Grosu!
Igor Grosu: „Eu am vreo opt deputați în parlament pe care nu pot să-i conving și le bat obrazul și cu binișorul, și mai puțin cu binișorul în fiecare zi de joi, am adus vaccin în parlament, am creat și un punct de vaccinare în parlament. Slavă Domnului, la ultima vizită vreo opt dintre angajații parlamentului s-au vaccinat, pentru că am reușit să-i conving și au zis: aduceți vaccin și noi o să ne vaccinăm.”
### Vezi și... ### Guvernul celor trei crize
Europa Liberă: Dar măcar la 50 la sută din populație când ar putea să fie vaccinată?
Igor Grosu: „Eu foarte mult îmi doresc lucrul acesta, nu pot să spun eu ritmul cât o să crească, am mers și noi, deputații PAS, ne-am dus prin sate, e multă minciună, multă dezinformare, multă naivitate, un fel de delăsare, așa: ei, dar o să treacă pe lângă mine și nu o să mă afecteze ș.a.m.d. Mesajul e foarte simplu: altă soluție decât vaccinarea nu există și mai bine acum ne vaccinăm ca pe urmă să nu fie prea târziu.”
Europa Liberă: Necesitate sau obligativitate totuși atunci când e vorba despre imunizare?
Igor Grosu: „Să introducem obligativitatea, bine, noi obligativitatea...”
Europa Liberă: Există și experiențele altor țări, unde funcționarii, cel puțin, trebuie să fie vaccinați, mai mult se insistă pe acest pașaport pe care trebuie să-l prezinte cetățeanul atunci când apare în spațiul public.
Igor Grosu: „Există! Eu cunosc concetățeni de-ai noștri care, iată, sunt două determinante, ca să zic așa, care uneori îi determină pe cetățeni atunci când discuți cu ei. Iată, noi am discutat prin sate, unu: posibilitatea de a se duce la rudele lor în străinătate sau de a merge la muncă, iată, când sunt în situația aceasta: aha, trebuie să mă deplasez acolo... Asta dacă nu, Doamne ferește, își cumpără un certificat fals, din păcate, sunt și așa cazuri.”
### Vezi și... ### Percheziții la sediile unor instituții medicale, într-un dosar privind falsificarea certificatelor de vaccinare
Europa Liberă: Și-s multișoare deja.
Igor Grosu: „Și-i foarte rău. Aici, CNA-ul trebuie să-și facă treaba și poliția, și să nu povestească povești cu zmeul. Și doi: atunci când angajatorul le cere. Iată, două lucruri, dacă este un angajator care într-adevăr se teme să nu-și infecteze toată întreprinderea ș.a.m.d. Când o să ajungem la această situație, eu, sincer, nu știu, vreau să aflu opinia, să ne spună și specialiștii, dar eu m-am vaccinat, colegii mei s-au vaccinat și noi o să-i îndemnăm pe toți să facă lucrul acesta, pentru că e de nepermis să pierzi vieți omenești în timp de pace, când ai medicamente, ai vaccin, ai totul la dispoziție.”
Europa Liberă: Dle Grosu, actuala guvernare vorbește cu jumătate de voce când e vorba despre reforma administrativ-teritorială sau e fermă că trebuie să promoveze această reformă? Din discuțiile cu mai mulți primari, cel puțin de la ei aflu că e nevoie, și e nevoie repede să faceți acest lucru, pentru că dacă nu începeți astăzi, mai departe vin alegeri locale, alegeri parlamentare și se perpetuează o situație de lehamite.
Igor Grosu: „Nu, noi trebuie să o facem... Noi trebuie să o facem, ceea ce trebuie să facem noi, iarăși în virtutea evenimentelor acestea trebuie să ne așezăm cu CALM-ul, cu primarii care sunt parte a CALM-ului și care nu sunt parte a CALM-ului, să vedem pe ce cale mergem, care este cea mai bună practică, să o facem așa, ținând cont și de calendarul electoral, să o facem așa, încât să nu repetăm experiența cu județele, când am mutat anumite servicii departe și am trezit mai multe frustrări. Deci, lucrul acesta trebuie să-l facem într-o formă sau alta, da, noi trebuie să facem reforma teritorială...”
Europa Liberă: De la cei mai mulți primari aud că o verigă total ineficientă rămâne a fi raionul sau consiliile raionale, care doar folosesc bani, și nu au niciun randament.
Igor Grosu: „Frustrările față de nivelul doi sunt foarte mari, noi le știm, este un element de instabilitate politică la nivel raional enorm, acolo permanent îs coaliții, răsturnări, iar negociază ș.a.m.d. Aici, atenție, vorba aia, n-ar fi atât de complicat pur și simplu să le anulezi, noi trebuie să avem grijă, să vedem cum facem ca acele servicii care sunt în gestiunea sau acele atribuții care sunt în gestiunea raionului unde se duc - revin sub formă desconcentrată la nivel central, le dăm la nivel local?”
### Vezi și... ### Întors din diaspora, un primar cere mai multă autonomie locală
Europa Liberă: La nivelul administrației locale de gradul întâi.
Igor Grosu: „Cu ei trebuie să discutăm, să vedem care sunt acele competențe care merg încolo, ce resurse vin din urma acestor competențe, că asta ne impută nouă sau oricărei guvernări îi este imputat de către administrația publică locală de nivelul întâi, competențe merg, dar bani pentru îndeplinirea acestor competențe -nu.”
Europa Liberă: Se duc la raionul și raionul le împarte după bunul plac, după culoarea ochilor, dar dacă nu începeți, cel puțin cu întârziere acest lucru, în 2022, atunci când?
Igor Grosu: „Noi suntem pentru această reformă... Da, o să începem! Eu am spus lucrul acesta, chiar dacă holdingul socialiștilor mai trișează și spun că îmi atribui niște afirmații pe care nu le fac, dar, da, asta e o necesitate și asta o înțeleg toți oamenii, chiar și socialiștii o înțeleg, chiar dacă spun minciuni.”
Europa Liberă: Opoziția se plânge că nu acceptați nimic din proiectele pe care le propune spre discuție și aprobare în parlament.
Igor Grosu: „Mai puțin populism și atunci o să fie totul bine.”
Europa Liberă: Dar știți că totdeauna opoziției i se spune că promovează populismul, dar poate sunt și niște raționamente în tot ceea ce propune?
Igor Grosu: „Nu, lucrurile bune care o să fie propuse noi sau oamenii lor de treabă care să-i propună la diferite poziții o să-i acceptăm, așa cum s-a întâmplat și cu Comisia Electorală Centrală, s-au opus ei până la un anumit punct, au zis că ori pe ăștia îi votați, ori noi nu mergem mai departe, dar noi am fost foarte consecvenți, corecți, am spus: pe ăștia putem să-i acceptăm, pe cutare nu putem să-i acceptăm. Iată, când o să vină cu o abordare de aceasta pragmatică, eu și colegii mei o să fim deschiși pentru inițiativele opoziției.”
### Vezi și... ### Natalia Gavrilița: „Anumite servicii inevitabil vor funcţiona mai rău pentru că nu pot fi angajate persoane pe aceste funcţii"
Europa Liberă: Problema cadrelor rămâne tot atât de actuală și importantă?
Igor Grosu: „Ea tot timpul a fost, da, este problema cadrelor...”
Europa Liberă: Mai reușiți să convingeți buni specialiști, tehnocrați, să vină să lucreze în aparatul de stat, în instituțiile statului?
Igor Grosu: „Da, cu greu, dar îi convingem. Competiția, ca să zic așa, e mare, cei de la privat îs mai generoși la ofertă financiară și atunci cei buni-buni ajung să lucreze la corporații internaționale. Da, este greu, dar nu e imposibil, de aceea o să continuăm să-i convingem, să le oferim șansa, cel puțin profesional, să se manifeste la ei acasă, să demonstreze că, uite, pot și ei să contribuie la ceva bun în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Cât timp mai rămâneți cu interimatul de președinte al PAS?
Igor Grosu: „Până la congres.”
Europa Liberă: Și când va fi congresul?
Igor Grosu: „E programat pentru primăvară, dar eu sper pandemia să se liniștească, să o depășim și atunci să-l facem. Vă dați seama, nu poate PAS-ul acum să organizeze un congres, cu sute și sute de participanți în timp ce este pandemie.”
Europa Liberă: Dar puteți cumula cele două funcții, da?
Igor Grosu: „Dar eu n-am încotro, aici e vorba că n-avem încotro, trebuie să le cumulăm și să mergem înainte.”
Europa Liberă: Mulțumim foarte mult pentru această discuție!
Igor Grosu: „Și eu vă mulțumesc!”
Europa Liberă: Vă mai așteptăm și cu alte ocazii.
Igor Grosu: „Cu mare drag.”