Punctele de trecere a frontierei cu Ucraina sunt blocate încă de luna trecută. Săptămâna aceasta, fermierii polonezi și-au extins protestele la granița de vest cu Germania. Iar la începutul acestei luni, ei au organizat o demonstrație la Varșovia, în capitala Poliniei, la care au participat mii de persoane, notează agenția AFP.
„Pe întreg teritoriul țării sunt planificate peste 580 de proteste, la care se estimează că vor participa aproape 70.000 de persoane”, a precizat poliția poloneză într-un comunicat.
Fermierii blochează în special drumurile de acces către Varșovia și alte orașe mari, inclusiv Wroclaw, Poznan și Bydgoszcz.
„Noi, fermierii, nu vom renunța atâta timp cât cererile noastre nu vor fi îndeplinite în totalitate”, au declarat organizatorii protestului, înainte de începerea grevei naționale.
Protestatari, împărțind mere trecătorilor
Imagini difuzate de postul de televiziune TVN24 au arătat fermieri care purtau steaguri poloneze și obstrucționau un drum din orașul Katowice din sudul țării, în timp ce împărțeau mere trecătorilor.
„Vrem să le arătăm oamenilor că produsele noastre sunt cu adevărat sănătoase, sunt bune, atunci de ce nu sunt în magazinele noastre?”, a declarat un protestatar.
Fermierii din Polonia și din întreaga UE au cerut modificarea restricțiilor impuse de planul „Green Deal” al blocului comunitar pentru combaterea schimbărilor climatice. De asemenea, fermierii cer reintroducerea taxelor vamale pentru importurile de produse agricole din Ucraina vecină, la care s-a renunțat după invazia rusă din februarie 2022. Ei spun că fermierii ucraineni inundă piețele UE cu importuri ieftine care nu le permit să concureze, precizează Reuters.
### Vezi și... ### Proteste extinse ale fermierilor. Ce au în comun agricultorii din UE?Ministrul polonez al agriculturii, Czeslaw Siekierski, a declarat pentru radioul privat RMF FM că a purtat discuții cu fermierii până marți seara târziu și că, deși nu s-au găsit soluții concrete, negocierile vor continua.
UE: acord preliminar pentru importurile ucrainene
În ciuda protestelor fermierilor, miercuri, 20 martie, Parlamentul european și Consiliul UE au ajuns la un acord preliminar care extinde scutirea de taxe a importurilor din Ucraina până în iunie 2025, deși cu noi limite la importurile de cereale.
„Suspendarea temporară a taxelor de import și a cotelor la exporturile agricole ucrainene către UE va fi prelungită cu încă un an, până la 5 iunie 2025, pentru a sprijini Ucraina pe fondul războiului de agresiune în curs de desfășurare al Rusiei”, a precizat Parlamentul European.
Comisia Europeană ar putea lua măsuri prompte dacă importurile ucrainene vor provoca perturbări pe piețele unuia sau mai multor state membre ale UE, se spune într-un comunicat de presă.
Acordul prevede, de asemenea, o așa numită „frână de urgență” pentru produsele agricole sensibile, cum ar fi carnea de pasăre, ouăle și zahărul. Miercuri, Parlamentul European a obținut extinderea acestei liste pentru a include ovăzul, porumbul, crupele și mierea.
De asemenea, europarlamentarii au obținut „angajamente ferme” din partea Comisiei de a lua măsuri în cazul în care va exista o creștere bruscă a importurilor ucrainene de grâu. Perioada de referință pentru declanșarea frânei de urgență vor fi anii 2022 și 2023, ceea ce înseamnă că, dacă importurile acestor produse depășesc volumele medii din acești doi ani, vor fi reimpuse tarifele, se mai spune în comunicatul Parlamentului European.
### Vezi și... ### Premierul polonez Tusk se va întâlni cu fermierii protestatari. Tensiunile cu Kievul pe tema grânelor crescFermierii ar fi vrut însă ca „frâna de urgență” să intre în funcțiune când se depășește nivelul (mai scăzut) dinaintea invaziei rusești în Ucraina, adică anul 2021.
Parlamentul și Consiliul UE mai au timp ca să aprobe varianta finală a acordului până la 5 iunie, data la care expiră actuala perioadă de suspendare a taxelor vamale. Noile norme ar trebui să intre în vigoare imediat după acest termen.
Scutirile pentru Moldova, extinse până în 2025
UE a anulat taxele de import și cotele la produsele agricole din Ucraina în 2022. Anul trecut, dar și la începutul acestui an, fermieri din multe țări europene au protestat față de extinderea acestei măsuri, despre care spun că a creat o concurență neloială și le ruinează afacerile.
Decizia UE vizează nu doar Ucraina, dar și Republica Moldova. Însă Moldova, cu o producție agricolă mult mai mică decât a Ucrainei, nu figurează de obicei în aceste dispute.
Astfel, la începutul lunii martie 2024, Parlamentul European a prelungit cu încă un an scutirea de taxe la import și cotele pentru produsele moldovene, care vor expira la 24 iulie 2024.
### Vezi și... ### Undă verde pentru prelungirea cu un an a exporturilor „avantajate” în UE pentru Moldova și Ucraina