La o reuniune secretă din Senatul SUA, comandanții ucraineni explică lecțiile războiului cu drone

Un militar ucrainean pregătește de lansare o dronă americană Hornet, în regiunea estică Donețk, iunie 2026. Campania ucraineană de atacuri cu drone pe distanțe medii a reușit, în ultimele luni, să perturbe logistica forțelor rusești și să contribuie la izolarea Crimeii anexate.

După mai bine de patru ani de război total cu Rusia, Ucraina nu mai vine la Washington doar pentru a cere arme și muniții. La o reuniune cu ușile închise a republicanilor din Senatul SUA, comandanți ucraineni au explicat ce poate învăța armata americană din experiența Kievului în primul război de amploare dominat de drone – lecții care ar putea fi relevante inclusiv pentru viitoare confruntări cu Iranul sau China.

WASHINGTON – Nu a fost pentru prima dată când, în timpul invaziei ruse la scară largă, oficiali ucraineni au venit la Washington pentru a cere arme, muniție și sprijin financiar. De această dată însă, mesajul a fost vizibil diferit.

Potrivit parlamentarilor, organizatorilor și participanților intervievați de RFE/RL, doi comandanți ucraineni de drone aflați pe front au venit la Capitoliu pe 29 iulie nu pentru a cere un nou ajutor, ci pentru a explica ce poate învăța Statele Unite din aproape cinci ani de război cu drone la scară largă.

Reuniunea cu ușile închise a Comitetului Republican de Conducere al Senatului, prezidată de senatorul Rick Scott, republican de Florida, a reunit aproape toți senatorii republicani pentru o informare neobișnuit de deschisă despre transformarea modului de purtare a războiului în cei peste patru ani de lupte din Ucraina.

Întâlnirea a avut loc în aceeași perioadă cu vizita președintelui Volodimir Zelenski la Washington și în timp ce Kievul și Washingtonul negociază un acord mai amplu de cooperare în domeniul dronelor, după semnarea unui prim cadru de colaborare la începutul acestei veri.

Ucraina vine la Washington cu lecții, nu doar cu solicitări

RFE/RL a aflat că prezentarea, care a durat aproximativ 30 de minute, s-a concentrat mai puțin pe arme concrete și mai mult pe lecțiile operaționale pe care Ucraina le-a învățat prin adaptarea constantă de pe câmpul de luptă.

Comandanții au explicat cum sistemele fără pilot au transformat modul de desfășurare a luptelor, cum dronele au contribuit la izolarea Crimeii fără ofensive terestre majore și ce rol au avut Iranul, Coreea de Nord, China și alți actori care sprijină Rusia. Ei au susținut că experiența Ucrainei are implicații mult dincolo de actualul război, inclusiv pentru securitatea teritoriului american și pentru viitoare conflicte care ar putea implica Iranul sau Taiwanul.

Mai mulți participanți au declarat pentru RFE/RL că principala concluzie a reuniunii nu a fost tehnologia ucraineană a dronelor în sine, ci modul de gândire militară din spatele acesteia.

„I-am invitat aici pe doi comandanți ucraineni pentru a explica ce au realizat cu tehnologia dronelor și cum desfășoară operațiunile militare - trebuie cu adevărat să-i admirăm”, a declarat Scott pentru RFE/RL, adăugând că nivelul operatorilor ucraineni a fost impresionant.

Scott și-a amintit că unul din comandanți a descris cum o forță de aproximativ 2.000 de oameni a distrus echipamente militare rusești în valoare de aproape 15 miliarde de dolari.

Un alt comandant, care conduce o unitate ce reprezintă doar o mică parte din bugetul de apărare al Ucrainei, a spus că forța sa a provocat aproximativ 30% din pierderile Rusiei pe câmpul de luptă prin utilizarea sistemelor autonome, a unor operatori foarte bine pregătiți și a unei adaptări permanente.

„Oamenii care operează dronele vorbesc direct cu cei care construiesc tehnologia”, a spus Scott. „Există îmbunătățiri treptate, zi de zi.”

Your browser doesn’t support HTML5

De pe front la curse cu drone: o competiție inedită a piloților de UAV ucraineni

Avantajul Ucrainei: oamenii, nu doar tehnologia

Ideea că principalul avantaj competitiv al Ucrainei nu este capacitatea de producție, ci capitalul uman reflectă o schimbare mai amplă care are loc la Washington.

Ani la rând, dezbaterea s-a concentrat asupra vitezei cu care Statele Unite pot înarma Ucraina. Din ce în ce mai mulți parlamentari consideră însă că SUA trebuie să preia și lecțiile experienței ucrainene de pe câmpul de luptă.

Scott a făcut o comparație tranșantă între capacitățile de producție de drone ale celor două țări.

„Ucraina va produce peste 5 milioane de drone anul acesta. Noi vom produce mai puțin de 100.000.”

Provocarea, a afirmat el, este atât instituțională, cât și tehnologică.

„Trebuie să luăm decizii mai rapid în complexul nostru militar-industrial... Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce este important acum, nu peste cinci ani.”

„Ucraina ar trebui să fie văzută ca un partener”

Potrivit lui Alik Kasman, director pentru strategie al Peace Through Strength Institute, organizația care a contribuit la organizarea reuniunii din Senat, schimbarea de abordare a fost una intenționată.

„Această vizită nu a avut ca scop formularea unei solicitări”, a declarat Kasman pentru RFE/RL. „A fost mai mult despre ceea ce poate oferi Ucraina.”

Kasman a recunoscut că întâlnirile nu au dus la niciun angajament oficial.

„Să obții un angajament din partea unui politician este ca și cum ai încerca să ajungi pe Lună”, a glumit el.

În schimb, obiectivul delegației a fost să-i convingă pe factorii de decizie americani că Ucraina nu ar trebui să mai fie privită pur și simplu ca un beneficiar al ajutorului militar, a adăugat expertul.

„Viziunea mea personală este că, în al cincilea an al războiului, Ucraina nu ar trebui să fie văzută ca un cerșetor care cere ajutor”, a spus el. „Ucraina ar trebui să fie văzută ca un partener.”

Potrivit lui Kasman, revoluția dronelor din Ucraina s-a accelerat după întârzierile în acordarea ajutorului militar american, la sfârșitul lui 2023 și începutul lui 2024, care au obligat Kievul să găsească alternative mai ieftine la armele convenționale.

Faptul că Rusia a adoptat ulterior, la rândul său, utilizarea pe scară largă a dronelor - deși dispunea de stocuri importante de muniție convențională - demonstrează, în opinia sa, că sistemele autonome au devenit o componentă centrală, nu una complementară, a războiului modern.

Your browser doesn’t support HTML5

Cum să lupți cu ajutorul, dar și contra dronelor. Ucraina se antrenează cu țările NATO, în Suedia

Lecțiile Ucrainei depășesc războiul cu Rusia

Implicațiile depășesc însă granițele Ucrainei. Kasman susține că operațiunile americane recente din Orientul Mijlociu au evidențiat vulnerabilități în propria structură a forțelor SUA.

Utilizarea unor interceptoare Patriot care costă milioane de dolari împotriva unor drone care costă zeci de mii de dolari este nesustenabilă din punct de vedere economic, spune el: „Matematica nu funcționează.”

Ucraina poate oferi ceva mai valoros decât tehnologii individuale, a argumentat Kasman.

„Nu este vorba doar despre tehnologie. Este vorba despre know-how, despre ecosistemul din jurul ei – despre toate acestea.”

Războiul cu drone schimbă doctrina militară

Bill Cole, fondatorul Peace Through Strength Institute și un alt organizator al reuniunii, a spus că informarea senatorilor a fost construită în jurul unui singur concept: doctrina militară.

„Războiul modern nu este despre dronă”, a declarat Cole pentru RFE/RL. „Este despre schimbarea doctrinei.”

Potrivit lui Cole, comandanții ucraineni au subliniat că actualul câmp de luptă este saturat de aproximativ 10.000 de misiuni ale dronelor în fiecare zi. Acest lucru obligă armatele să renunțe la ciclurile de achiziții care se întind pe ani și să adopte modele operaționale care evoluează în câteva săptămâni.

Comandanții au descris un circuit aproape continuu de feedback între operatorii de pe front, dezvoltatorii de software și producători, care permite modificarea sistemelor în timp real, pe măsură ce tacticile rusești se schimbă.

Acest model, și nu o anumită platformă de drone, a fost prezentat drept cel mai valoros lucru pe care Ucraina îl poate exporta.

Cole a susținut că multe armate occidentale continuă să se concentreze pe achiziționarea de echipamente noi, când ar trebui să regândească modul în care își folosesc forțele.

„S-ar putea să trebuiască să cumperi ceva știind că va deveni depășit în trei luni”, a spus el.

Discuțiile au avut loc în timp ce Rusia își intensifică presiunile și dincolo de granițele Ucrainei.

Pe 6 august, președintele Comisiei pentru Serviciile Armate din Senat, Roger Wicker, a avertizat că incidentele recente cu rachete și drone rusești care au implicat Polonia și România reflectă eforturi deliberate de intimidare a NATO. El a susținut că Moscova „înțelege doar forța și impunerea unor costuri”.

SUA și Ucraina, de la ajutor militar la cooperare reciprocă

Alți republicani au reluat ideea că relația de cooperare cu Kievul a devenit într-adevăr una reciprocă.

„Ucraina a impresionat foarte mult... în special în domeniul tehnologiei dronelor”, a declarat pentru RFE/RL senatorul John Curtis, republican de Utah. „Faptul că avem oportunitatea de a împărtăși cu ei și de a învăța de la ei arată cât de valoroasă poate fi cooperarea dintre aliați și cât de reciproc avantajoasă poate fi.”

Kasman a avertizat că întârzierile în punerea în aplicare a unui parteneriat mai amplu între SUA și Ucraina în domeniul dronelor ar avea consecințe care depășesc cu mult Europa de Est.

„Orice întârziere este foarte dăunătoare”, a spus Kasman.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te