Mai ales în timpuri grele (I)

Dacă vom continua să insistăm că sfârșit înseamnă sfârșit, vom avea o surpriză fără sfârșit. Epidemia pe care o trăim și comentăm de aproape un an e o „molimă” iar asta înseamnă, desigur, că, la un moment dat, „leacul” va fi găsit și răspândirea ei se va opri. Semne în creștere spun că acest moment nu e departe. Ca fapt medical, epidemia se va încheia iar șocul generat de apariția și extinderea ei va fi înghițit de trecut. Ca fapt istoric, însă, epidemia va continua să producă efecte generale, mult dincolo de ce știm, presupunem sau imaginăm. Ordinea pe care epidemia a găsit-o la intrare nu mai există. În locul ei, crește sau e construită o alcătuire nouă, o lume de care nu aveam cunoștință până acum un an. Nu știm precis cum va arăta această nouă formă de existență individuală și socială, dar nici nu putem pune la îndoială apariția ei. Lumea nu se va întoarce și nu va va reînnoda cursul istoric din punctul pe care îl atinsese înainte de declanșarea epidemiei. Problema nu e, deci, dacă, ci cât și cum.

Ne aflăm în unul din acele puncte istorice de cumpănă care despart epoci, încheie tipare de mult cunoscute și deschid experiențe greu de anticipat. Istoria a mai produs asemenea momente de incertitudine explozivă și, de fiecare dată, umanitatea a reacționat la fel: un torent febril de avertismente și teorii riguroase sau imaginare s-a pus în mișcare și susținut, cu zgomot, că a descoperit forma viitorului. Paradoxul acestui efort de anticipație stă în propria ambivalență: nici una din aceste teorii nu a reușit și nu va reuși să descrie adevărul, dar fiecare din aceste teorii a luminat, scurt, frânturi de adevăr, înainte de a le îngropa în aroganță. Știm că acest cocteil cognitiv-profetic-scientist-superstițios a mustit în preajma celor mai radicale schimbări de traiectorie istorică. Astfel, cu exemple extrase din istoria relativ recentă, valul revoluționar francez care a schimbat fața lumii după jumătatea secolului XVII a fost însoțit de o literatură agitată care a amestecat teorii economice, proiecte și sociale reformatoare cu denunțul vast al conspirației masonice. Un autor important a vorbit de paralelismul care a reunit iluminismul și „patogeneza societății moderne”. La începutul secolului XX, marele șoc revoluționar comunist a produs o reacție încă neîncheiată. Istoricii Revoluției din 1917 continuă să descopere unghiuri și să avanseze teorii care îmbină faptul istoric și desenul ascuns al rețelelor politico-ideologice sau de grup național. O altă idee, născută la sfârșitul Primului Război Mondial - războiul care a pus capăt tuturor războaielor - a operat, ca interpretare și proiecție liberală, în căutarea timpurilor ce vin și a înțelesului lor.

Schema care preia șocul marilor traume istorice și îl transformă în teorie filozofică, economică sau conspirativă nu e o noutate și nu putea lipsi de la întâlnirea cu epidemia care a cuprins lumea în 2020. La fel ca în atâtea alte ocazii hotărâtoare pentru istoria umanității, construcția teoretică în marginea epidemiei de astăzi produce vaccinuri, filozofie, economie și demoni. De adata asta, însă, transformările vizibile sau prezise ale lumii (deja) vechi nu presupun ciocniri violente, războaie, insurecții și campanii de reprimare fizică. Marea febră produce spasme și spume verbale, mediatice și planuri mari de redresare sau redirecționare a vieții, toate lansate de autorități politice democratice dar și de experți nealeși.

Câteva din liniile de gândire care încearcă să smulgă vălul ce ascunde nașterea lumii noi sunt complet rizibile și se războiesc cu năluci menite să dea sens neștiinței. Aici stau marile scenarii obscure care leagă epidemia de Bill Gates, sistemul 5G și comploturi cu microchip-uri. Absurditatea acestor basme conspirative e izbitoare, dar asta n-ar trebui să fie de ajuns pentru a interzice sau ignora acest tip de rătăciri. Delirul conține fragmente infime de adevăr și transmite o temere furioasă ce trebuie respectată. Într-o societate capabilă să își respecte libertatea, până și aceste elucubrații își au locul și pot ajuta la ceva.

Există, însă, și alte categorii de teorii: interpretările care, fundamental nemulțumite de linia oficială, se descurcă foarte bine fără să recurgă la conspirație și fantezie paranoidă.