Noi atacuri rusești cu drone la Odesa și în apropierea graniței cu România

Un bloc de locuințe la Odesa, distrus în timpul unui atac aerian rusesc din 6 aprilie, 2026.

Forțele rusești au lansat noi atacuri aeriene asupra regiunii Odesa, noaptea trecută, lovind infrastructura portuară. Din cauza atacurilor, postul vamal Giurgiulești-Reni și-a sistat temporar activitatea, iar în România două avioane militare au fost ridicate de la sol pentru supravegherea situației.

La Odesa, în urma atacurilor rusești a fost avariată „infrastructura portuară și civilă”, potrivit șefului administrației militare a regiunii, Oleg Kiper.

„În urma atacului, un depozit și o clădire de serviciu au fost parțial distruse. Incendiile au fost stinse. Nu există informații despre morți sau răniți”, a scris Kiper pe Telegram.

Atacul rusesc din sudul regiunii Odesa a provocat sistarea temporară a activității postului vamal Giurgiulești-Reni, potrivit Serviciului Vamal al Republicii Moldova. Autoritățile vamale moldovene au recomandat cetățenilor și participanților la traficul transfrontalier să se abțină de la deplasările în această zonă, pe durata stării de alertă declanșată de partea ucraineană. După ora 9 dimineața, activitatea postului vamal a fost reluată.

Dronele rusești au atacat obiective civile și de infrastructură ucrainene și în apropierea graniței cu România, în primele ore ale zilei de 8 aprilie, fiind instituită stare de alertă în zona de nord a județului Tulcea, unde, pe celălalt mal al Dunării, se află portul Izmail.

„Două aeronave F-16 din serviciul de luptă poliție aeriană au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar sistemele antiaeriene au fost trecute în poziții de tragere”, a anunțat, miercuri dimineață, ministerul român al apărării.

Sistemele radar au monitorizat 17 ținte aeriene în zona de frontieră, fără ca acestea să pătrundă în spațiul aerian național, potrivit autorităților române.

Alerta aeriană în zona de nord județului Tulcea a fost declanșată la ora 3.44 și a încetat la ora 5.10, potrivit sistemului RO-ALERT.

Noaptea trecută, forțele rusești au lansat atacuri aeriene și asupra regiunilor Herson, Zaporijie, Dnipropetrovsk, Sumî și Harkov, soldate cu cel puțin doi morți și mai mulți răniți. Atacurile au vizat mai ales infrastructura energetică, potrivit Ukrenergo, care nu oferă și alte detalii.

Kievul spune că apărarea antiaeriană a doborât 146 din cele 176 de drone rusești care au atacat Ucraina noaptea trecută.

Între timp, forțele ucrainene au atacat cu drone rezervoarele de combustibil ale terminalului petrolier maritim din Feodosia, în Crimeea anexată de Rusia. Anunțul l-a făcut pe rețele comandantul Forțelor de sisteme fără pilot ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Robert Brovdi.

Despre atacul cu drone ucrainene asupra terminalului petrolier rusesc din Feodosia au relatat mai devreme canale de Telegram ucrainene și ruse.

Administrația orașului și autoritățile pro-Kremlin din Crimeea anexată nu au confirmat încă oficial atacul asupra terminalului petrolier.

De mai bine de două săptămâni, forțele ucrainene lansează atacuri de lungă distanță asupra sectorului petrolier rus, mai ales asupra celor mai mari terminale petroliere ale Rusiei de la Marea Baltică și Marea Neagră.

Loviturile Kievului au provocat o perturbare substanțială a exporturilor de petrol rusesc, într-un moment în care Moscova ar fi putut beneficia de creșterea prețurilor globale la petrol și de o derogare parțială și temporară de la sancțiunile SUA din cauza războiului cu Iranul.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te