Noua reformă a justiției și viziunea Comisiei de la Veneția: „Evitaţi să legiferaţi pe bucăţi”

Imagine generică

Printre recomandările pe care le-a formulat Gianni Buquicchio la Chișinău a fost, în primul rând, cea să se evite graba.

Aflat în vizită la Chișinău, președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a transmis autorităților că nu este bine să se grăbească și să adopte pe bucăți o nouă reformă a justiției. Reforma pentru care guvernarea vrea avizul Comisiei ar trebui prezentată integral. Dar chiar în timp ce Buquicchio le vorbea jurnaliștilor într-o conferință de presă, parlamentul se pregătea să voteze în prima lectură pentru modificarea componenței Consiliului Superior al Magistraturii – o inițiativă pentru care de asemenea se ceruse avizul comisiei, dar pe care deputații au votat-o fără să-l mai aștepte.

Your browser doesn’t support HTML5

Noua reformă a justiției și viziunea Comisiei de la Veneția: „Evitaţi să legiferaţi pe bucăţi”



Iniţiat încă de ministra Olesea Stamate din guvernul Sandu pentru a debloca activitatea Consiliului magistraţilor, amendamentul prevede extinderea cu încă trei reprezentanţi ai societăţii civile a numărului de membri în acest consiliu. Nu este limpede de ce a avut nevoie actualul ministru al justiţiei de această extindere, în condiţiile în care blocajul pare să fi dispărut, însă faptul că i-a solicitat mai întâi Comisiei de la Veneţia elaborarea în regim de urgenţă a unui aviz, comisia a acceptat să-l prezinte extra-program, până în ianuarie, iar apoi Nagacevschi a mers cu el în faţa deputaţilor fără a-l aştepta, l-a luat prin surprindere pe preşedintele Comiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio.

„M-am întrebat: la ce mai serveşte un aviz al comisiei dacă acest amendament deja este adoptat?”, a spus el.

Fadei Nagacevschi

Fadei Nagacevschi, care l-a însoţit pe Gianni Buquicchio la conferinţa de presă, a lăsat fără explicaţie nedumerirea demnitarului, promiţând să revină ulterior cu o clarificare: „Urgenţa respectivului proiect de lege a fost explicată membrilor Comisiei de la Veneţia, inclusiv altor parteneri ai R. Moldova, dar vouă îl voi explica ulterior, întrucât dl Buquicchio acum se grăbeşte.”

Aparenta incoerenţă nu l-a împiedicat totuşi pe ministru să sublinieze importanţa pe care afirmă că o atribuie Comisiei de la Veneţia în configurarea viitoarei reforme a justiţiei pe care are de gând s-o promoveze: „Am avut discuţii diverse, opinii diverse, însă pentru noi viziunile dlui Buquicchio sunt extrem de importante şi cu siguranţă vom ţine cont de toate avizele, opiniile dumnealui. Sunt convins că tot ce ne spune dumnealui ne va fi foarte util în procesul de reformare a sistemului judecătoresc.”

Printre măsurile mai importante pe care le plănuia guvernul anterior pe domeniul justiţiei era o evaluare externă a magistraţilor, pentru curăţarea de corupţie a breslei. Comisia de la Veneţia formulase o serie de observaţii pentru îmbunătăţirea măsurii, iar guvernul Sandu a căzut înainte să fi reuşit să le aplice. Ministrul Nagacevschi, care ar urma să-şi prezinte propria viziune asupra acestei evaluări, s-a ciocnit de criticile opoziţiei, care spune că încredere într-o evaluare obiectivă nu mai poate să existe, prin urmare evaluarea ar trebui să fie amânată.

### Vezi și... ### Ce va urma după eșecul Adunării generale a judecătorilor?

Printre recomandările pe care le-a formulat Gianni Buquicchio în legătură cu aceste viitoare acţiuni a fost, în primul rând, cea să se evite graba. Ceea ce însă nu ar trebui să se evite, a mai subliniat demnitarul, e dialogul cu toţi actorii, inclusiv societatea civilă: „Dle ministru, eu vă invit să evitaţi să legiferaţi pe bucăţi. Ştiu că chibzuiţi în acest moment la o strategie globală de reformă şi vă încurajez să continuaţi în acest sens”, a spus el.

„Insist asupra faptului că avem nevoie de o cooperarea deschisă şi sinceră cu autorităţile de la Chişinău, insist că CSM trebuie să funcţioneze normal şi insist să existe un dialog constructiv al CSM cu toţi judecătorii din sistem.”

Această ultimă serie de recomandări ale lui Gianni Buquicchio se referă la un conflict mai îndelungat din interiorul sistemului de magistraţi, care s-a soldat cu o scindare între cei ce sprijină şi cei ce s-ar opune reformelor şi care a forţat deja Comisia de la Veneţia să intervină de câteva ori