În Moldova crește constant numărul celor infectați cu Covid-19. Sporește și numărul medicilor contaminați, și cu fiecare slăbire a rândurilor „armatei în halate albe” se diminuează și capacitatea noastră de a face față molimei. Pe acest fundal de frică și suspiciune generalizată, dau în clocot tensiunile politice.
Your browser doesn’t support HTML5
Un punct de vedere de Vitalie Ciobanu
Cel care le alimentează cu o înverșunare demnă de o cauză mai bună este ubicuul prezident Dodon, specialist în toate domeniile – medicină, istorie, lingvistică, agricultură, economie, gaze naturale, tradiții populare etc. Tot el încurajează prin comportamentul său încălcarea regimului de carantină: se duce de 9 Mai, cu premierul Chicu și spicherița Greceanîi, să depună flori la memorialul sovietic, fără să poarte mască și mănuși. Această ignorare a regulilor sanitare, pentru care cetățenii de rând au plătit amenzi pipărate, i-a intrat în obișnuință.
Vitalie Ciobanu
Dodon cheamă partidele să nu facă geopolitică, dar felul cum au fost blocate de guvernul său autoarele medicale de la București, undeva la marginea orașului, invocându-se restricții impuse de carantină, a fost o rușine națională. Pentru că, la doar două zile, de 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale a avut loc un marș automobilistic pro-rusesc, autorizat de primarul socialist Ceban, cu steaguri roșii și panglici „colorado”, cu melodii de război sovietice, răsunând în tot orașul. Sunt gesturi insultătoare nu doar la adresa cetățenilor care se declară români în Republica Moldova, este o subminare a normelor sanitare instituite de autorități.
Pe acest fundal de „zarniță pandemică”, politica moldovenească produce un zgomot dizgrațios, ca și cum ai turna lichid dintr-o canistră-n alta. Migrarea deputaților din Partidul Democrat spre grupul Pro-Moldova și fracțiunea „Shor” alimentează speculațiile legate de posibilitatea formării unei noi majorități în Parlament și schimbarea guvernului Dodon-Chicu. Diferența de voturi dintre putere și tabăra antiguvernamentală, ca urmare a acestei hemoragii politice, este destul de strânsă.
Mulți atribuie activismul și cadența grupului Pro-Moldova, condus de Andrian Candu, uneltirilor lui Plahotniuc. Mai ales că procuratura moldoveană, reformată, pare neputincioasă să-l aducă în fața justiției și cumva s-a resemnat. Despre dorința oligarhului fugar de a se răzbuna pe Dodon, cel care a făcut alianță cu opoziția proeuropeană, se vorbește în presă și pe rețelele de socializare. Dodon s-a obișnuit cu eticheta de „trădător” încă de pe când părăsea partidul comuniștilor lui Voronin, iar fostul general de miliție sovietic nici azi nu-l scoate de sub tirul calificativelor infamante.
Întrebarea momentului este dacă opoziția proeuropeană, PAS și PPDA, va încerca în noua situație să debarce un guvern pe care îl acuză de amatorism, neprofesionalism și chiar de sabotare a interesului național: vezi încercările cabinetului Chicu de a promova sub pretextul stării de urgență interesele unor companii private, controlate de actuala coaliție, aprobarea împrumutului rusesc sau ezitările în a îndeplini cerințele Uniunii Europene pentru deblocarea ultimei tranșe din finanțarea macroeconomică.
Întrebarea momentului este dacă opoziția proeuropeană, PAS și PPDA, va încerca în noua situație să debarce un guvern pe care îl acuză de amatorism, neprofesionalism și chiar de sabotare a interesului naționa...
Această posibilă regrupare de forțe e mai complicată decât pare la prima vedere. Componentele fostului Bloc ACUM sunt marcate în continuare de divergențe, își adresează reproșuri, își contabilizează reciproc greșelile trecute și prezente. Azi, când raportul de forțe în Legislativ se modifică de la o zi la alta, se vede cât de important ar fi fost ca partidele pro-europene să-și adjudece mandatul de deputat de Hâncești, pe care-l aveau aproape asigurat, dacă nu-l iroseau într-o concurență absurdă între ele, o luptă ce masca tot felul de supărări și frustrări acumulate.
Dacă oportunitatea debarcării guvernului Dodon-Chicu va ajuta, probabil, fostele componente ale Blocului ACUM să-și regăsească coeziunea, nu se știe cum vor reuși acestea să facă alianță cu niște oameni – grupul Candu, ieșit din PD – împotriva cărora Maia Sandu și Andrei Năstase au manifestat în stradă, hăituiți de poliția lui Jizdan?
Situația e demnă de un thriller politic. În mai puțin de un an, partidele proeuropene sunt nevoite să-și schimbe ținta: în iunie 2019 au fost nevoite să se alieze cu socialiștii pentru a-l da jos pe Plahotniuc, răul cel mare, răul imediat. Azi sunt invitate să se asocieze cu adversarii lor de atunci pentru a debarca un Executiv pro-rus, pe care Andrian Candu, împreună cu întregul PD, monolitic la acea vreme, l-a votat chiar a doua zi după ce făcuse front comun cu socialiștii lui Dodon pentru a demite Cabinetul Maia Sandu.
Cinismul politicii de pe Bâc, dar și de oriunde, ne spune că în meseria asta important este să fructifici conjuncturile. Însă chiar și dacă treci peste diferențe, nu e deloc sigur că o temelie comună, necesară instalării unui guvern proeuropean, va putea fi găsită.
Andrian Candu i-a promis lui Dodon dezvăluiri și „surprize” despre afacerile sale ilicite și finanțările obscure, sfătuindu-l să-și ia adio de la un nou mandat prezidențial. Această retorică cu subînțelesuri acide seamănă mai degrabă cu niște reglări de conturi, decât cu o mobilizare patriotică în numele interesului național.
Că politica moldoveană e o tarabă la care se achiziționează fidelități contra cost este o percepție pe care o confirmă și Pavel Filip, cel care a declarat că transfugii din PD, trecuți la Pro-Moldova, au fost cumpărați cu mari sume de bani. Actualul președinte PD, bănuim, știe ce spune, pentru că exact la fel a fost înjghebată majoritatea lui Plahotniuc, în ianuarie 2016, care l-a învestit pe Pavel Filip prim-ministru.
Urmărind loviturile pe care și le aplică foștii colegi de partid democrați, ne întrebăm cu ce ar fi mai „rea”, mai „imorală” vânătoarea de deputați a lui Candu decât participarea într-o guvernare pro-rusă a lui Pavel Filip și a colegilor săi din PD – vorbim, desigur, despre cei care nu-și ascund simpatiile pro-românești și aderența la valorile europene? În numele cărei „cauze nobile” și „consecvențe în principii” acești oameni continuă să-l cauționeze pe Dodon?
Oricât de urgentă ar fi nevoia instituirii unui guvern pro-Vest – și negocierile vor fi anevoioase, având în vedere caracterul eterogen al facțiunilor anti-PSRM din Parlament –, opoziția proeuropeană mai are o dilemă legată de partidul lui Ilan Shor. Este unul din paradoxurile șocante ale peisajului politic moldovenesc: un condamnat în primă instanță în dosarul furtului miliardului, fugit în străinătate, aidoma protectorului său, Plahotniuc, țese intrigi, scenarii, clocește schimbări de guvern, mizând pe demagogia interesului național și sperând, evident, întâi de toate, la o amnistie penală.
Perspectiva unei majorități formate din grupuri și fracțiuni care îl detestă pe Dodon, dar nu împărtășesc aceleași valori sau le declamă strict conjunctural, din rațiuni politicianiste, implică mai multe riscuri. Oricum, consideră analiștii politici, dacă nu o demitere a guvernului Chicu, cel puțin o regrupare de forțe, specularea unor animozități personale care să-i taie avântul lui Dodon ar fi utilă: o nouă majoritate în Parlament ar putea să forțeze actualul regim să-și îndeplinească angajamentele față de cetățeni și condițiile de finanțare agreate de Occident.
Important este ca formațiunile proeuropene să fi învățat ceva din experiența scurtei lor coabitări cu socialiștii, în 2019, când aceștia le-au întins capcane care au condus în cele din urmă la pierderea guvernării. Partida rămâne aceeași, chiar dacă culoarea figurilor pe tabla de șah aparent s-a schimbat.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.