Your browser doesn’t support HTML5
Jurnaliștii Europei Libere, Cristina Popușoi și Denis Dermenji adresează întrebarea de prin decembrie, atunci când majoritatea parlamentară PAS a adoptat un amendament legislativ prin care i-a oferit și Mitropolitului Basarabiei, ÎPS Petru, dreptul la pașaport diplomatic moldovean, pentru a-l pune pe picior de egalitate cu Mitropolitul Moldovei, ÎPS Vladimir, care are și dreptul și pașaportul de multă vreme.
Multe răspunsuri obținute de reporterii noștri au fost cuprinse în episodul din 16 ianuarie. Dar ei au perseverat, iar în ultimele săptămâni au avut ocazia să-i întrebe și pe:
- Spicherul Igor Grosu, șeful instituției și majorității parlamentare care a adoptat amendamentul legislativ;
- Ministrul de Externe, Nicu Popescu, șeful instituției care trebuie să pună amendamentul în aplicare.
Din ianuarie și până astăzi întrebări s-au adunat mai multe pentru că, între timp, s-a aflat că ambii mitropoliți au și cetățenia altor țări, pe lângă cetățenia moldoveană, dar au și pașapoarte diplomatice eliberate de alte țări.
Iar Legea spune că pașapoartele diplomatice moldovene se eliberează „persoanelor care dețin exclusiv cetățenia Republicii Moldova”, și „în vederea îndeplinirii unor misiuni diplomatice și consulare sau altor funcții oficiale peste hotare în interesul statului”.
Reporterii Europei Libere au pus întrebările. Dacă sunt mulțumitoare sau nu, judecați voi și scrieți-ne la europaliberamoldova@rferl.org.
Cu un episod nou în fiecare luni, așadar, „Reporterii” este un podcast în care relatăm pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă, înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre de Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube.
Vă puteți abona la podcast pe platformele Apple Podcast, Google Podcast, pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify. Audiție plăcută!