Declarațiile președintelui Parlamentului au fost făcute înainte de o ședință a Legislativului care are loc vineri, 24 iulie.
Întrebat de jurnaliști cum comentează dezvăluirea publicată de Europa Liberă privind asocierea ministrului Culturii cu un personaj condamnat pentru corupție, Igor Grosu a spus că va cere mai multe lămuriri despre acest lucru de la Dan Suruceanu.
„Întrebarea este dacă poartă răspundere pentru acțiunile sau inacțiunile acelui counterpart. O să cerem mai multe detalii de la domnul ministru, pentru că chiar azi dimineață am citit și eu această investigație”, a declarat Igor Grosu.
### Vezi și... ###
Secretele ministrului Culturii: Dan Suruceanu împarte o firmă cu un condamnat pentru corupțieAsociat cu un condamnat pentru corupție
Dan Suruceanu a preluat Ministerul Culturii în guvernul Vasile Tofan, învestit în iulie 2026. Premierul a spus că el a avut ideea numirii și că și-o „asumă”, așteptând de la noul ministru în primul rând calități de „manager”.
O investigație Europa Liberă publicată pe 23 iulie a arătat că Suruceanu deține de peste 20 de ani, în cote egale, firma Ecvetimpex SRL, împreună cu veterinarul Nicolae Gangal, fost director al Centrului Republican de Diagnostică Veterinară, instituție subordonată ANSA.
Gangal a fost condamnat în 2018 la cinci ani de închisoare cu suspendare pentru exces de putere, după ce ar fi măsluit documentația unei licitații de achiziție a vaccinului antirabic, cu un prejudiciu de circa 1,46 milioane de lei din bugetul ANSA – bani dintr-un program cofinanțat de Uniunea Europeană.
În CV-ul depus la Parlament, ministrul se prezintă drept fondator al firmei, fără să menționeze cine îi este asociat. Contactat de Europa Liberă, el a spus că firma este inactivă și că a aflat abia atunci despre antecedentele partenerului său.
„Prietenul” Boghii și salariul „nejustificat” de la Arenă
Investigația a mai arătat că, la începutul anilor 2000, Suruceanu a administrat firma „IAL și CO”, al cărei fondator unic era Î.M. „AS Petrol” SRL – companie implicată în schema de compensare a datoriei R. Moldova către „Gazprom”.
Acolo l-a cunoscut pe omul de afaceri Vladislav Boghii, pe care îl numește „prietenul” său și la a cărui companie petrolieră din Comrat s-a angajat în 2017. Boghii a garantat, în 2010, un credit de 25 de milioane de lei acordat de Banca de Economii unei firme din grupul „Valiexchimp”, ajuns ulterior într-un portofoliu de datorii de circa 751 de milioane de lei, cesionat unei companii controlate de Ilan Șor.
Un audit al Curții de Conturi a constatat, la rândul său, că vice-administratorul Arena Chișinău – funcție ocupată de Suruceanu din 2023 – ar fi încasat „nejustificat” peste 141.000 de lei într-un an, printr-un salariu majorat peste plafonul legal.
Ministrul a respins concluzia, spunând că e vorba de suplimente pentru munca în weekend.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te