Pe 21 iulie, Helga Pirogova, consilier local din orașul Novosibirsk, a aflat că este anchetată penal pentru „discreditarea forțelor armate”. O zi mai târziu a fugit în Georgia.
Your browser doesn’t support HTML5
„Prietenii m-au informat despre ancheta penală” , a spus Pirogova într-un interviu telefonic cu redacția pentru Rusia a postului nostru de radio, Europa Liberă/Libertatea. „Totul s-a întâmplat destul de repede”.
### Vezi și... ### Se relatează că deputata din Novosibirsk care a criticat războiul din Ucraina ar fi părăsit RusiaPe 21 iulie, dimineață, spune ea, era numai acuzată de un delict administrativ. „Aș fi rămas [în Rusia], eram pregătită de anchetă și închisoare”, mai spune Pirogova.
Lucrurile s-au schimbat când a devenit ținta unei anchete penale, cu perspectiva unei pedepse de până la 10 ani închisoare. Pirogova area 33 de ani și este însărcinată în primele luni cu primul copil.
„Aveam de ales între [dorința mea de a lupta împotriva acuzațiilor] și libertatea mea și a copilului pe care îl aștept. Nu am vrut să se nască în închisoare”, a mai spus ea în interviul cu Europa Liberă.
Pentru ce o anchetă penală
Totul a pornit de la o postare pe Twitter, la mijlocul lui iulie, în care a comentat, sarcastic, relatări din presa rusă despre familiile soldaților căzuți în războiul din Ucraina, care mulțumeau statului pentru ajutorul generos dat la înmormântare.
„Mi s-a părut groaznic că în loc să-și plângă soțul, fratele sau fiul mort, se minunează de generozitatea înmormântării plătite de stat, la care ar putea să mănânce un sat întreg”, mai spune Helga Pirogova.
### Vezi și... ### O deputată siberiană a fost reținută pentru un tweet despre morțile provocate de invadarea UcraineiȘi-a dat repede seama ca postarea era o greșeală și a șters-o, dar președintele consiliului local din Novosibirsk făcuse deja o copie cu care a denunțat-o.
Pirogova, aleasă independentă, era cunoscută oricum pentru poziția critică la adresa președintelui Putin și a războiului din Ucraina.
În opinia ei, postarea a fost numai un pretext să o forțeze să plece. „Vor să scape de toți oponenții”, comentează Pirogova, „folosesc orice pretext ca să-i împingă în exil”. Așa își explică și faptul că a putut pleca în Georgia fără nici o problemă.
Impactul legii împotriva „discreditării forțelor armate”
Helga Pirogova a fost aleasă în consiliul orașului Novosibirsk cu sprijinul inițiativei de „Vot inteligent” promovat de liderului opoziției, Alexei Navalnîi, în 2020. De atunci, Navalnîi însuși a fost închis sub acuzații pe care le respinge drept motivate politic, iar mulți dintre susținătorii săi au fost anchetați penal sau forțați în exil. În iunie 2021, Fundația Anticorupție a lui Navalnîi și rețeaua sa de birouri regionale au fost închise după ce au fost catalogate drept organizații „extremiste”.
La începutul acestei luni, politicianul de opoziție Ilia Iașin a fost pus sub acuzație în temeiul aceleiași legi privind „discreditarea forțelor armate”, promulgată de președintele Vladimir Putin la numai câteva zile după lansarea invaziei din Ucraina, pe 24 februarie. O lege gândită să oprească orice critică la adresa războiului.
Tot la începutul lunii iulie, Alexei Gorinov a devenit primul oficial ales condamnat la șapte ani închisoare pentru „discreditarea forțelor armate”.
Helga Pirogova, astăzi în exil în Georgia, trebuie să se obișnuiască însă cu o altă realitate, de a vorbi deschis despre războiul din Ucraina, fără a folosi eufemismul oficial „operațiune militară specială”.
„Este atât de ciudat, după cinci luni”, spune Pirogova în interviul cu Europa Liberă, „să poți vorbi liber, să pronunți fără frică sau ezitare cuvântul război”.
### Vezi și... ### Rusia lui Putin: aproape orice critică poate deveni „un delict penal”