Noua viceprim-ministră pentru reintegrare, Cristina Lesnic, s-a întâlnit pentru prima dată cu Vitali Ignatiev, reprezentantul politic al Tiraspolului în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană.
Your browser doesn’t support HTML5
Chișinăul și Tiraspolul au semnat un nou protocol care se referă, de această dată, la colaborarea în domeniul controlului veterinar şi fitosanitar.
Această înțelegere vine în continuarea celor cinci convenite la finele anului trecut între Chișinău și Tiraspol, a precizat viceprim-ministrul Cristina Lesnic. Ea a spus că pe trei din cele cinci documente există „evoluții pozitive”. E vorba de deciziile privind redeschiderea după o pauză de 25 de ani a podului rutier de la Gura Bâcului – Băcioc, funcționarea școlilor cu grafie latină şi recunoașterea diplomelor transnistrene.
În cazul funcţionării școlilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană, de exemplu, problema a fost soluţionată prin semnarea contractelor de arendă, a menţionat reprezentantul Tiraspolului Vitali Ignatiev. Chişinăul este însă interesat ca în perspectivă aceste şcoli să nu-şi arendeze edificiile, a menţionat viceprim-ministrul Cristina Lesnic:
„Noi dorim ca ele să aibă propriile clădiri, să facilităm accesul şi libertatea de circulaţie inclusiv a literaturii care este oferită acestor şcoli. Aţi observat că unele şcoli transmit anumite semnale că ceva nu este în regulă. Am convenit cu domnul Ignatiev de fiecare dată să intervenim în mod operativ pentru a soluţiona problemele.”
Deocamdată, nu s-au înregistrat progrese în protocoalele ce vizează accesul la terenurile agricole de după traseul Dubăsari – Tiraspol și restabilirea legăturilor telefonice între malurile Nistrului. Acestea sunt „în proces de lucru”, a afirmat Lesnic.
În cazul terenurilor agricole, de exemplu, protocolul prevede restabilirea așa-numitului mecanism din anul 2006, adică proprietarii de pământuri să obțină, la solicitare, un certificat, valabil un an, în baza căruia să poată ajunge pe terenuri și să le lucreze. Tiraspolul s-a obligat să anuleze decizia unilaterală din 2014 care prevedea instituirea unui mecanism special și temporar de utilizare a terenurilor din raionul Dubăsari de către cetățenii din stânga Nistrului.
Cristina Lesnic a cerut urgentarea procesul pentru ca fermierii să poată demara lucrări agricole de primăvară:
„Toţi fermierii sunt pregătiţi cu documentele pentru a le depune şi pentru a avea acces la terenuri. Am avut promisiunea că persoanele vor încerca cât de curând posibil să depună documentele. Miercurea trecută urma să fie făcută această tentativă, dar colegii au solicitat să revizuim anumite date şi am primit promisiunea că aceste proceduri vor fi demarate cât de curând.”
Vitali Ignatiev a dat asigurări că în scurt timp această problema va fi soluţionată şi că va fi pornită procedura de depunere a cererilor din partea fermierilor.
„Cei care folosesc acum aceste terenuri au rugat dacă e posibil să-şi strângă recolta. Partea transnistreană a oferit această posibilitate şi fermierilor moldoveni la un moment dat. Cred că această problemă va fi privită din punct de vedere umanitar şi că vom ajunge la soluţia finală, iar procesul va decurge în regim normal.”
Un alt subiect sensibil care nu pare încă să-și fi găsit o soluție este cel al plăcuțelor de înmatriculare pentru mașinile din regiunea transnistreană. O decizie protocolară în acest sens urma să fie luată la finele lunii. Deocamdată, poziţiile părţilor sunt însă divergente, a sugerat Vitali Ignatiev:
„Există deocamdată păreri diferite pe unele aspecte tehnice, dar am convenit să convocăm la 21 februarie şedinţa grupului de experţi în domeniul transporturilor pentru a impulsiona procesul şi a-i ajuta pe specialişti să ajungă la un compromis. La fel, am convenit azi să implicăm eventual în acest proces partenerii din formatul 5+2. Până la 1 martie trebuie să ajungem la o înţelegere.”
În ajunul reuniunii, mai multe organizaţii neguvernamentale din dreapta Nistrului au lansat un apel în care au cerut din nou autorităţilor constituționale să nu depășească unele „linii roșii” în relația cu regimul separatist care ar submina suveranitatea Republicii Moldova şi să nu accepte cedări unilaterale, cum ar fi şi cea privind recunoașterea diplomelor emise de instituţiile de învăţământ din regiunea transnistreană. Semnatarii au condamnat între altele lipsa de transparență la pregătirea protocolului cu privire la înregistrarea mijloacelor de transport din regiunea transnistreană. A fost condamnată şi implicarea în procesul de negocieri a doi „oligarhi influenţi”. E vorba despre liderul coaliţie de guvernare de la Chişinău Vlad Plahotniuc și șeful concernului Sheriff de la Tiraspol Victor Gușan, despre care se spune că ar fi dat girul la înţelegerile convenite la finele anului trecut.