Puterea în buncăr, Opoziția în stradă (VIDEO)

Puterea în buncăr, Opoziția în stradă

Duminică, 1 iulie, a avut loc al doilea mare miting al Opoziției anti-oligarhice și pro-europene împotriva invalidării alegerilor pentru funcția de primar al Chișinăului. Și, judecând după numărul tot mai mare al participanților la protest, se poate spune că există o autentică stare de revoltă față de modul în care este guvernată Republica Moldova – stat în care justiția a devenit un actor politic.

Vitalie Ciobanu

În acest moment nu știm dacă mai există magistrați onești în această breaslă, vocea lor nu se aude. CSM-ul apăra „onoarea pierdută” a Rodicăi Berdilo, care s-a ofuscat că este aspru criticată de internauți pentru că a dat curs unei sentințe în detrimentul democrației, în detrimentul votului popular. La fel, nu se aud nici vocile funcționarilor publici. Aceștia, în cel mai bun caz, preferă să empatizeze în tăcere cu protestatarii, urmăresc spectacolul străzii, așteptând o dezlegare. Ar fi bine, desigur, dacă s-ar găsi o dezlegare în favoarea poporului, dacă nu, atunci ei, „disidenții” discreți de prin ministere și instituții, măcar să nu aibă de suferit.

Puterea nu dă semne că ar încerca să găsească o modalitate de ieșire din impasul pe care tot ea l-a creat. Din contră, caută pretexte, scociorăște prin legea electorală, se preface că nu se amestecă în treburile justiției, doar-doar o vor crede europenii. Regimul nu vrea dialog cu societatea: s-a ascuns în buncăr, s-a înconjurat de cordoane de poliție pentru a ține piept unor protestatari pașnici, anulează în chip scandalos cursele autobuzelor din provincie spre Chișinău, oprește transportul public în capitală, obligându-i pe oameni să meargă pe jos kilometri întregi până în Piața Marii Adunări Naționale. Și toate aceste manevre ca să se poată spune că mitingul a avut o slabă participare, că nu există „o masă critică” a schimbării, că regimul se bucură de sprijin popular.

Rezoluția protestului de la Chișinău

Au circulat multe fotografii și materiale filmate la protestul din 1 iulie în care se vede limpede starea de spirit a cetățenilor, indignarea și umilința lor. Pentru mine răvășitoare au fost două secvențe. Disperarea unei femei în vârstă, care vinde de ani de zile mici tablouri în scuarul de lângă Sala cu Orgă: „Nu se mai poate așa, vrem dreptate, vrem să ni se facă dreptate…”, spunea ea printre lacrimi. Și o altă imagine, preluată și de presa din România: o femeie care ține în mână două poze cu familia ei. În prima, mai veche, sunt ea, soțul, copiii lor și nepoții adunați în jurul unei mese. În cealaltă poză, mai recentă, aceeași familie e redusă la două persoane – copiii și nepoții între timp au părăsit Moldova.

Presa pro-guvernamentală nu dezbate cauzele protestului, responsabilitatea puterii, complicitatea justiției, ci formulează pretenții față de organizatorii mitingului, analizează stilistica discursurilor lor, vorbesc despre „filtrarea” vorbitorilor la microfon. Îți vine să exclami: despre ce discutăm, domnilor? Nu am fi avut această bulversare în stradă dacă primarul ales, Andrei Năstase, era lăsat să-și intre în funcție, pentru că nimeni de fapt nu a contestat valabilitatea scrutinului și, culmea, nimeni nu a cerut invalidarea lui, nici măcar socialiștii!

Tot ce-am avut din 3 iunie încoace au fost inginerii artificiale în spatele ușilor închise ale tribunalelor, doar pentru că cineva nu-l vrea în ruptul capului pe Năstase primar. Dar asta-i democrația, oamenii au votat! Acceptă și analizează-ți cauzele eșecului, așa se face în Europa, spre care guvernarea ne tractează cu mare elan, nu anulezi un scrutin legal doar pentru că nu-ți place ce a ieșit din urna de vot! Sau deja suntem în dictatură, așa cum afirmă Opoziția?

Nedorind să discute esența problemei, presa guvernamentală mută pe alte subiecte, cum ar fi, de exemplu, absența unioniștilor de la protest. Însă majoritatea dintre oamenii care vin la mitingurile Opoziției sunt unioniști, sunt adepții apropierii Republicii Moldova de România și de Europa, pentru că una fără cealaltă sunt de neconceput. Este adevărat că la mitinguri nu se strigă lozinci unioniste, că organizatorii cred că agenda presantă a momentului este alta: apărarea democrației, apărarea dreptului la vot, însă de acest drept va avea nevoie și Unirea, atunci când poporul sau reprezentanții aleși de popor o vor cere.

S-ar putea totuși ca reproșurile legate de „excluderea unioniștilor” să vizeze absența unor oameni politici de pe scenă, cum ar fi Dorin Chirtoacă, fostul primar al capitalei, căruia organizatorii i-au refuzat deocamdată accesul la microfon. În opinia lor, Chirtoacă are o problemă de imagine. A fost parte a puterii, parte a sistemului, este asociat, pe drept sau exagerat, cu multele probleme din capitală, după zece ani de mandat la primărie. Poate că Dorin Chirtoacă ar avea nevoie de o pauză de reflecție, de un prilej de reconsiderare a traseului parcurs.

Chestiunea unității Opoziției în fața tertipurilor guvernării e foarte importantă, dar această problemă se rezolvă prin discuții, prin negocieri și mai ales prin evitarea unor atacuri pripite și umorale în presă, în care te apuci să demaști „antiunionismul” și intențiile ascunse ale celor cu care vrei să te aliezi, dar care îți înaintează niște exigențe, chiar dacă uneori nu găsesc cuvintele potrivite ca să ți-o spună.

Speranța noastră este ca în cele din urmă partidele din opoziție să găsească un teren comun de discuție și colaborare, să treacă peste anumite animozități, abil întreținute de altfel prin exploatarea vanităților inflamate ale unor lideri. Pentru că șansa Opoziției în fața unui regim care nu-și refuză nicio ilegalitate pentru a păstra puterea și nu-și ascunde intențiile de a face o coaliție post-electorală cu Dodon rezidă în unitate, în solidaritate, în numărul mare.

Protestele sunt deschise pentru toată lumea, dar am auzit și altfel de reproșuri. Declarându-se simpatizanți ai ideii de rezistență în fața abuzurilor guvernării, unii jurnaliști rusofoni afirmă că ar fi o greșeală dacă liderii Opoziției ar vorbi despre Europa, despre integrarea europeană (subiectul România îi deranjează și mai mult!). Sugestia acestor jurnaliști este ca la miting să se vorbească despre „democrație” fără conotații geopolitice. Adică să se ceară democrație și drepturi, dar fără a se preciza că vrem valori europene, că ne interesează modelul de civilizație occidental.

Genul acesta de discurs, rostit de oameni instruiți care pot la rândul lor influența opinia publică, demonstrează că mulți concetățeni ai noștri rusofoni au să-și învingă niște prejudecăți. Și dacă și le-ar învinge ne-ar face tuturor un mare serviciu: am reuși să depășim votul etnic, care ține de trei decenii Republica Moldova ostatică într-o zonă gri, la cheremul mafiilor post-sovietice și al intereselor de expansiune ale Moscovei.

Moldovenii nu pot clama o democrație abstractă, fără nume, fără substanță, fără orizont. Trebuie să facem o alegere. Alternativa la democrația europeană și americană este modelul Putin, modelul chinez, cubanez sau cel nord-coreean. Și nu cred că vrem să aterizăm în brațele lui Kim Jong-Un doar pentru a scăpa de actualul regim oligarhic.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.