Pâinea noastră cea de toate zilele: cantinele școlare

Chiar și în țările în care învățământul era obligatoriu începând din sec. XIX, cantinele școlare și mesele distribuite copiilor au fost distribuite, până în sec. XX, mai degrabă din partea unor organizații caritabile private, iar nu din partea statului sau a sistemului de învățământ.

Ideea la bază era, desigur, că degeaba este învățământul gratuit și obligatoriu, dacă unii copii nu se pot concentra, fiind flămânzi.

În unele țări europene, precum și în majoritatea statelor SUA, cantinele au fost introduse încă de la începutul sec. al XX-lea.

În SUA, după al Doilea Război Mondial, Congresul, preocupat și de starea sănătății națiunii în condiții de pace incertă, a adoptat legea Child Nutrition Act, care a introdus micul dejun în școli, totul încadrat de Departamentul Agriculturii.

În realitate, majoritatea statelor SUA serveau deja mese în școli, unele chiar de la sfârșitul sec. XIX, primind subvenții federale, însă Ronald Reagan în 1981 a pus capăt sistemului, tăind $1,5 miliarde din subvențiile pentru mesele din școli. Ba chiar, tot atunci au fost reduse și standardele nutriționale, odată cu porțiile, și s-a decis legal că sosurile ketchup și vinegretele de tip relish pot fi considerate legume.

Și așa ajungem și la calitatea meselor, pentru că nu contează doar umplerea burții copiilor, ci și o dietă nutriționistă sănătoasă.

În mai toate țările Europei occidentale, mesele servite copiilor în școli sunt supuse unui control stric de igienă și calitate, în unele țări încurajându-se chiar bucătăria bio.

Ca notă anecdotică, Marea Britanie a cunoscut o scurtă vreme fenomenul Jamie Oliver, marele bucătar la modă și chef vedetă, care, începând din 2008 a lansat o campanie pentru îmbunătățirea calitativă a meselor școlare, în scopul reducerii obezității. Prin cursuri de gătit și cantine speciale, Jamie Oliver a încercat câțiva ani să diminueze prostul obicei de a hrăni grăbit copiii cu mâncăruri de tip fast food... dar a trebuit să renunțe, sarcina fiind prea complexă pentru o inițiativă privată fără un serios sprijin instituțional.

Rămân însă țări, precum cele scandinave sau Franța, unde mesele și cantinele școlare sunt luate foarte în serios.

Un ultim punct: cine plătește pentru asta? E limpede că fără intervenția financiară sau administrativă a statului sau a entității federale de care depinde școala menținerea unui program alimentar pentru elevi ar fi imposibilă. Imposibilă chiar și acolo unde părinții mai înstăriți ar dori să suporte costul. Ideea la baza oricărui sistem de învățământ este de a asigura egalitate și de a nu introduce discriminare în hrana copiilor în funcție de venituri. La urma urmei, o masă gratuită la prânz este și un mijloc de a convinge copiii săraci să vină la școală.

Într-atât de mare este interesul culinar și estetic pentru mesele școlare servite în alte țări și culturi, încât asta a dus și la moda reportajelor foto prin care se capturează esența meselor pentru școlari pe întreaga planetă, precum în Huffington Post, sau în Business Insider.

***

Instituţiile de învăţământ din R. Moldova ar putea să renunţe la cantine începând de anul viitor. De ce? Pentru că multe cantine şcolare, dar şi cele din cadrul grădinițelor, nu au fost reparate de ani buni şi nu s-a investit în dotări. La fel, instituţiile de învăţământ se confruntă cu lipsă acută de bucătari.

Premierul Pavel Filip a dispus recent crearea unui grup de lucru care să elaboreze modele moderne de organizare a alimentaţiei în instituţiile educaţionale. Filip a optat pentru modelul lituanian care presupune externalizarea serviciilor de alimentaţie, ceea ce ar asigura mai multă eficiență în administrarea resurselor și ar contribui la îmbunătățirea calității alimentației.

Se discută trei opţiuni ca alternative la cantinele moştenite din perioada sovietică, şi anume servicii de catering, combinate şcolăreşti şi darea în chirie a cantinelor şcolare unor agenţi economici specializaţi care să presteze servicii de alimentare a copiilor. Cu alte cuvinte, sectorul privat va fi cel responsabil de alimentarea copiilor.

Raionul Orhei este printre pionieri în accesarea serviciului de catering, care presupune pregătirea hranei de către instituţii specializate private, cu livrare în grădiniţe şi şcoli. Din acest an, practic fiecare a cincea şcoală din Orhei foloseşte acest serviciu. Blocurile alimentare din aceste instituţii erau învechite şi necesitau investiţii enorme, ne-a spus şefa direcţiei educaţie a Consiliului Raional Orhei, Silvia Mustovici.

„Avantajele sunt că preparatele sunt calitativ pregătite, în condiţii speciale. Antreprenorul respectiv are bloc alimentar special, au maşini speciale cu vase termorezistente care duc produsele gata pregătite în instituţiile noastre.”

Trecerea la catering nu a fost simplă, inclusiv din punct de vedere financiar, spune funcţionara:

„Iniţial masa copilului constituia nouă lei. După care s-au făcut modificări în bugetele instituţiilor, pentru că din moment ce instituţia a trecut la acest sistem de alimentaţie nu mai avea cheltuieli la gaze, la apă, personalul care era angajat aici. Cheltuielile respective le-am trecut la servicii de catering şi în rezultat la moment ajunge pe masa copilului 10,80 lei. Asta e suma care potrivit hotărârii de guvern trebuie să ajungă pe masa copilului.”

Autorităţile locale din Orhei intenţionează să extindă cateringul şi în alte instituţii de învăţământ, cu excepţia celor care au cantine renovate şi bine dotate. Totodată plănuiesc să acopere alimentarea inclusiv a elevilor de la gimnaziu, deşi statul acoperă cheltuielile doar pentru cei din ciclul primar.

Ce-i drept, un recent studiu al Institutului Viitorul constata multiple nereguli în contractul pentru serviciul de catering în oraşul Orhei. Acesta a fost semnat în condiţii netransparente, la licitaţie participând o singură companie înregistrată la Orhei şi care a câştigat în ultimii ani mai multe achiziţii organizate de municipalitate.

Parascovia Zagoreanu este specialistă principală în alimentaţie în cadrul Direcţiei educaţie din raionul Ungheni. Ea crede că pentru oraşul Ungheni seriviciile de catering ar fi avatajoase, dar cu greu îşi imaginează cum ar putea a fi extins în tot raionul.

„Nu cred într-un raion unde sunt îndepărtate satele să fie chiar dintr-o dată. Oricum şcolile sunt îndepărtate, să ajungă una şi aceeaşi mâncare la ele, nu ştiu cum.”

Ea spune că o soluţie ar putea fi un serviciu centralizat de aprovizionare cu produse alimentare a şcolilor.

„Ca atare toţi directorii umblă, caută furnizori. Pot să fie de la Bălţi, Floreşti, Chişinău. Ei aduc o dată pe săptămână carne, o dată pe săptămână lactate. De aceea ar fi bine un centru care să transporte produsele. Asta ar fi şi mai repede şi directorii nu ar avea bătaie de cap.”

Cea mai diversificată organizare a alimentaţiei şcolarilor este în Chişinău. Unele instituţii apelează la servicii de catering, altele la modelul combinatelor şcolăreşti, care presupune pregătirea mâncării de către întreprinderile de stat de alimentaţie publică, cu livrare în instituţiile de învăţământ. Iar din 2012 mai multe şcoli din municipiu implementează modelul „bufet suedez”, adică fiecare elev are posibilitatea să aleagă ce și cât dorește să mănânce.

În 2016, în urma presiunilor unor părinți îngrijorați, Ministerul Sănătății a modificat meniurile din instituţiile educaţionale. Au fost excluse mai multe produse, inclusiv mezelurilor și cele care conțin prea multă grăsime sau zahăr. Noile meniuri, pentru sezonul rece şi cel cald al anului, conţin mai multe fructe, legume şi produse bogate în nutrienţi. În plus, conțin şi alimente dietetice pentru copiii cu afecţiuni digestive.