Radu Rogovei: „Dacă primarul vrea să lucreze, noi ne străduim să-l ajutăm”

Imagine generic

Un interviu cu Radu Rogovei de la Direcţia infrastructura de transport al Ministerului Economiei și Infrastructurii

Ministerul Economiei și Infrastructurii de la Chișinău a anunțat că a finalizat recepționarea propunerilor privind sectoarele de drum locale şi regionale ce urmează a fi incluse în Programul „Drumuri Bune 2 pentru Moldova”. Mai mulţi experţi au lăsat să se înţeleagă că iniţiativa de anul trecut, precum şi continuarea în acest an, ar avea conotații electorale. Comunitatea Watchdog a observat că cei mai mulţi bani în 2018 ar fi fost alocate raioanelor în care candidează pe circumscripţii liderii Partidului Democrat de la guvernare. Radu Rogovei de la Direcţia infrastructura de transport al Ministerului Economiei îi explică însă Valentinei Basiul cum vor fi selectate drumurile ce vor primi finanţare în acest an. El respinge implicarea factorului politic şi spune că repartizarea banilor este direct proporțională cu activismul primarilor.

Your browser doesn’t support HTML5

Un interviu cu Radu Rogovei


Radu Rogovei: „Noi, la începutul lunii octombrie, am transmis la toate primăriile o solicitare de a forma o decizie a Consiliului local, implicând cât mai mulți locuitori în luarea deciziilor pentru a forma o propunere colectivă ca să fie pentru toată localitatea, apoi primăria, prin decizia consiliului, a făcut propuneri și le-a transmis către autoritățile publice locale de nivelul doi, conform solicitării noastre.”

Europa Liberă: Adică, raioanelor?

Radu Rogovei: „Da, le-au transmis raioanelor, apoi raioanele au colectat toate aceste decizii, le-au pus într-un tabel și cu tot cu decizii ni le-au transmis nouă. Acum am recepționat toate deciziile, le-am pus în tabel și urmează când se va stabili timpul favorabil să ne ducem în toate localitățile și să vedem dacă corespunde ceea ce au solicitat primăriile cu realitatea.”

Europa Liberă: Bănuiesc că sunt foarte multe oferte. La toate vă duceți să vedeți starea de lucruri?

Radu Rogovei: „Da, noi când le-am transmis la primării șapte tipuri de intervenții pe care ei să le selecteze, începând cu reparația drumurilor din pietriș și terminând cu frezarea, asfaltarea, înlocuirea straturilor. Acolo sunt tipuri de intervenții prin asfaltare cu două straturi de asfalt, cu un strat de asfalt; în total sunt șapte și, respectiv, le-am transmis și costurile aproximative și le-am propus ca să selecteze câte un sector, câte un kilometru de drum.

### Vezi și... ### Oleg Tofilat: „Am lăsat de izbeliște drumurile naționale și asta ne va costa mai scump”

Asta în cazul în care aleg tipul de intervenție care implică asfalt și limita de un milion de lei în cazul în care selectează reparația drumurilor din pietriș, „varianta albă” așa-numită. Ultima se generează din faptul că dintr-un milion de lei se poate de reparat mai mult de un kilometru de drum, în funcție de lățimea drumului.”

Europa Liberă: În cazul asfaltării sau reparării drumului există limită tot de un milion?

Radu Rogovei: „Nu, noi am solicitat să ne dea câte o porțiune de un kilometru lungime.”

Europa Liberă: La minister cine ia decizii, cine face filtrul anume drumului X din satul Y pentru reparație?

Radu Rogovei: „Noi la momentul de față am colectat toate aceste date și, așa cum v-am spus, o să plecăm în teritoriu, prin intermediul Administrației de Stat a Drumurilor și al responsabililor din teritoriu și o să luăm măsurările, o să calculăm costurile, apoi o să vedem care este suma necesară pentru executarea tuturor lucrărilor colectate, luând în considerare propunerile, pentru că unele localități au fost mai timide, dar altele au propus și câte șapte kilometri, și câte opt kilometri de reparație sau decizia a fost să selectăm tipul de reparație cu asfalt toate drumurile din localitate.

La momentul actual încă nu știm cifra totală de solicitări...

Respectiv, noi trebuie să mergem în teritoriu și să vedem exact care sunt propunerile și cât va costa implementarea acestor propuneri. Apoi, deja când vom avea cifra solicitărilor, vom vedea inclusiv cu primăria, inclusiv cu consiliile raionale care va fi criteriul de selectare a acestor sectoare. La momentul actual încă nu știm cifra totală de solicitări.”

Europa Liberă: Dar judecând după primul proiect „Drumuri bune”, cum s-a făcut selecția? Care au fost criteriile?

Radu Rogovei: „La proiectul din 2018 nu s-au luat în considerare propunerile localităților a căror populație este mai mică de 400 de oameni. Și avem circa 350 de astfel de localități în Republica Moldova și nu au fost luate în considerare localitățile din municipiul Chișinău, inclusiv au fost alocate din fondul rutier 500 de milioane de lei și au fost selectate cele mai rele porțiuni de drumuri regionale, care sunt gestionate de minister. Și în cazul în care în localitate a fost selectată sursa de finanțare din fondul rutier, atunci propunerile primăriilor anul trecut nu au fost luate în considerare.”

Europa Liberă: Dar Dvs. aveți o explicație, de ce unele primării sunt mai active, iar altele îs dezinteresate cumva?

Radu Rogovei: „Nu, nu am o explicație a acestui fapt. Am discutat cu mai mulți primari în cadrul colectării propunerilor. Unii chiar erau într-o situație că nu știau deja care drum să-l mai repare, că, practic, toate drumurile au fost reparate, iar alții nu știau care drum să-l repare din cauză că toate drumurile erau deteriorate. Eu cred că cea mai bună lămurire este activitatea primăriei înseși și a consilierilor locali.”

Europa Liberă: De ce vă întreb asta? Pentru că am văzut o analiză care spunea că un volum mai mare de bani ar fi fost alocat raioanelor în care candidează liderii Partidului Democrat. Analiza este realizată de Watchdog. Vreau să aud și punctul Dvs. de vedere.

### Vezi și... ### Clientelismul politic sau cum banii publici alocați primăriilor pot influența simpatiile electorale

Radu Rogovei: „Eu văd mai mult o legătură între activitatea consilierilor locali și a primarului. Dacă primarul însuși vrea să lucreze, să activeze și vine cu solicitări în acest sens, atunci noi ne străduim să-l ajutăm, dar dacă primarul nu și-a cheltuit nici mijloacele financiare care i-au fost alocate din buget și nici nu avem solicitări din partea acestuia, noi nu putem să mergem în teren și să-l obligăm să facă anumite lucrări.”

Europa Liberă: Aceeași analiză arăta că ar exista un dezinteres mai mare în zona de sud, în autonomia găgăuză și în raionul Taraclia. De data aceasta aveți mai multe propuneri în acea zonă?

Radu Rogovei: „Au venit propuneri din partea Găgăuziei, dar în partea de sud, anume în special în Găgăuzia la dânșii un pic e mai centralizată chestia asta, ei nu au o așa autonomie, toate mijloacele financiare se duc întâi la autoritățile publice centrale.”

Europa Liberă: La Comrat?

Radu Rogovei: „Da, la autoritățile publice de la Comrat, apoi de acolo acestea sunt repartizate. Asta poate ar fi și explicația la chestia asta.”

Europa Liberă: Dar situația drumurilor e mai bună decât per general?

Radu Rogovei: „În total pe republică avem, în medie, 62% de drumuri asfaltate per general, inclusiv drumuri locale, pe când în Găgăuzia nivelul de drumuri asfaltate depășește 70% și, respectiv, pentru întreținerea drumurilor asfaltate este necesară o sumă mai mare de bani decât pentru drumurile din pietriș, pentru a le întreține într-o formă bună și aceasta eu cred că ar implica mijloace financiare mai mari.”

### Vezi și... ### Vladimir Cebotari: „Suntem buni în a administra multe procese, nu suntem atât de buni în a le și comunica”

Europa Liberă: Acum nu este clar ce volum de drumuri ar urma să fie inclus în proiectul numit „Drumuri bune 2”?

Radu Rogovei: „Da, noi până nu o să evaluăm toate solicitările, nu o să putem estima corect această sumă; până nu o să verificăm și nu o să estimăm costurile. Acum urmează ca până la mijlocul lunii februarie să estimăm toate lucrările și toate costurile, apoi va fi elaborat programul pentru repartizarea mijloacelor.”

Europa Liberă: Și tot atunci se va stabili din ce surse vor fi finanțate aceste drumuri?

Radu Rogovei: „La momentul de față, noi avem alocate 950 de milioane din bugetul de stat pentru proiect și cred că așa ca și în anul 2018 va fi alocată o sumă anume din fondul rutier, dar asta rămâne la discreția Consiliului fondului rutier.”

Europa Liberă: În acest proiect intră și amenajarea trotuarelor, pentru că cumva e o problemă mai dureroasă în satele din Republica Moldova?

Radu Rogovei: „Au fost întrebări din acestea multe de la primari. Noi le-am sugerat că pot selecta și amenajarea trotuarelor în cazul în care acestea sunt mai necesare decât drumurile.

Noi avem alocate 950 de milioane din bugetul de stat pentru proiect...

Cum v-am spus, multe primării deja nu au drumuri care trebuie reparate așa urgent și, respectiv, au venit și propuneri de reparație a trotuarelor. Noi le vom examina, dar specificul reparației trotuarelor este că pentru a le repara este necesară elaborarea unei documentații tehnice de proiect, iar aceasta costă și iarăși trebuie bani suplimentari și timp. Construcția trotuarelor implică și reparația accesului în curți, dar dacă facem accesul în curți, trebuie să reparăm și sistemul de evacuare a apelor, iar acesta-i un complex mai mare de lucrări.”

Europa Liberă: Vreau să vă mai întreb pe final un lucru care cumva s-a reproșat acestui program: dacă calitatea drumurilor din cadrul programului „Drumuri bune” diferă față de alte proiecte?

Radu Rogovei: „Calitatea lucrărilor nu diferă. Ele sunt verificate și executate conform acelorași documente normative și sunt verificate tot ca și celelalte lucrări. Mai nou, anume pentru programul „Drumuri bune”, care s-a executat în 2018, noi am luat o practică din implementarea contractelor internaționale și am solicitat la semnarea contractului să fie depusă o garanție de bună execuție de 10% din suma contractului, care nu va fi achitată până la expirarea termenului de garanție de un an.”