Retrospectivă 2020: Satele Moldovei între promisiuni și faliment

Pandemia de coronavirus a aprofundat și mai mult inegalitățile de șanse și de bunăstare dintre comunitățile urbane și rurale din Republica Moldova, concluzionează Institutul pentru Inițiative Rurale în unul din recentele sale studii.

Am discutat cu directorul executiv al Institutului, Ruslan Stânga, despre cum arată satul moldovenesc în anul 2020, de ce ruralul și urbanul sunt două epoci istorice diferite și care politici și acțiuni ale statutul ar echilibra aceste inegalități.

Ruslan Stânga

Ruslan Stânga: „Satul moldovenesc în anul 2020 este foarte divers. Situația este destul de degradantă, dar am observat că acolo unde sunt primari vizionari, în tandem cu cetățenii, pot face o schimbare de paradigmă prin atragerea fondurilor externe, în special a proiectelor nerambursabile, adică granturi, prin atragerea cetățenilor, care, în sine, împing la această căruță, nu se opun și atunci când primarii și aleșii locali se uită la buget ca la o investiție, dar nu ca la o cheltuială.”

Europa Liberă: Criza pandemică din acest an a scos la suprafață unele probleme mai mult sau mai puțin cronice cu care se confruntă Republica Moldova și care sporesc vulnerabilitatea satului. Care sunt acestea?

Ruslan Stânga: „O criză de acest gen scoate în evidență - cum să zic? - gunoiul de sub țoale, alte probleme mai sofisticate pe care le avem în societatea noastră. Gunoiul de sub țoale este destul de mult, corupția, nepotismul, mentalitatea, aparatul de stat birocratic, toate au nevoie de un ritm mai accelerat de reformare, uneori o reformare mai drastică. Toate lucrurile astea sporesc vulnerabilitățile pe care deja le avem destul de serioase, în special, în mediul rural, și nu fac altceva decât să diminueze șansele ca soluțiile bune, și sunt parteneri care propun soluții bune, chiar colegi din societatea civilă, noi propunem soluții, credem, bune, dar șansa lor să aibă efectul scontat se diminuează semnificativ.”

Europa Liberă: Care sunt aceste vulnerabilități de care ați pomenit și care este reacția autorităților în raport cu ele?

Ruslan Stânga: „La sat sunt oportunități mai puține, nivelul de adaptabilitate al oamenilor de la sate este mult mai mic și oamenii de la sate sunt dependenți de remitențe aproximativ de două ori mai mult decât orășenii. Satele moldovenești sunt ca niște mici cetăți fără ziduri, care sunt neprotejate și am văzut o detașare a autorităților centrale de tot ce se întâmplă la nivel local sub pretextul autonomiei locale. Această interacțiune slabă între autoritățile locale și centrale creează o situație care nu este în favoarea cetățenilor, într-un fel, comunitățile rurale cu ale lor, iar noi, aici, la centru, cu ale noastre și din această lipsă de sinergie au de suferit oamenii. O altă problemă pe care am observat-o în pandemie este viața online, mă refer la domeniul educațional, afectează foarte mult satele. Primul motiv este absența serviciului de bandă largă de internet în comunitățile rurale. Spre exemplu, dacă în Chișinău această acoperire este cam de 77 la sută, în raioane precum Ocnița și Șoldănești această acoperire este de 35 la sută. O lipsă de viziune de țară, ceea ce ține de dezvoltarea rurală în Republica Moldova nu că este slabă, dar lipsește. Atragerea capitalului uman în economie sau cel puțin păstrarea capitalului uman ar însemna și o găselniță care ar valorifica oamenii de la sate, ar încerca cel puțin să dea oamenilor motive să înceapă mici afaceri, abilitarea în sensul antreprenorial și abilitarea civică, în viziunea organizației noastre, sunt două mari găselnițe pe care statul le poate prelua, le poate amplifica, le poate subvenționa și ieși din acest cerc vicios în care ne aflăm.”

Europa Liberă: În acest an, Institutul pentru Inițiative Rurale a adus în discuția publică subiectul dezvoltării rurale. Ce înseamnă acest concept și în ce măsură este înțeles corect de către cei care ar trebui să se preocupe de dezvoltarea rurală?

Ruslan Stânga: „Dezvoltarea rurală este, de multe ori, asociată sau echivalată cu dezvoltarea agrară, ceea ce nu este cazul aproape deloc. Fiind o țară agrară, țară rurală, dar, cu regret, politicile statului Republica Moldova nu sunt prietenoase deloc cu acest concept de dezvoltare rurală, care înseamnă un pic mai mult decât tractoare, semințe și pământ arat. Înseamnă introducerea în ecuație a mai multor realități ce țin de zonele rurale, cum ar fi infrastructura și anumite domenii de intervenție critice, care trebuie regândite, demografie, sănătate, condiții de trai și altele. Pentru noi, dezvoltarea rurală înseamnă implicarea oamenilor și conștientizarea faptului că oamenii au un preț mai are decât programele guvernamentale. De fapt, unul dintre lucrurile pe care le-am putut concluziona la sfârșit de an este că, probabil, problema cea mai mare a autorităților locale este că nu știu cum să valorifice cea mai importantă resursă din comunitate, care sunt oamenii. ”

Un drum în Cahul

Europa Liberă: Apropo de programele de stat, dacă tot ați menționat. Anul acesta s-a încheiat Strategia Națională de Dezvoltare Agricolă și Rurală pentru anii 2014–2020. Aceasta își propunea, între altele, reducerea în jumătate a numărului persoanelor emigrate din mediul rural, dublarea numărului de locuri de muncă nou-create, dar și dublarea numărului de proiecte inițiate de comunitățile rurale. În unul din studiile Institutului pentru Inițiative Rurale, afirmați că, în această strategie, analiza dezvoltării rurale este foarte superficială și că, după șase ani, toate obiectivele propuse, inclusiv cele menționate mai devreme, atestă mai degrabă o înrăutățire calitativă și cantitativă. Cum explicați acest lucru?

Ruslan Stânga: „Să vorbesc, așa, un pic politicos față de aceste strategii, trebuie să abandonăm gândirea de buncăr și definirea mai clară a politicii de dezvoltare a țării în general. Trebuie să adoptăm un cadru mult mai incluziv și mai participativ de dezvoltare rurală, iar politica de dezvoltare rurală trebuie făcută cu oameni, pentru oameni, și nu doar de dragul unui plan de stat. O politică de dezvoltare rurală, credem noi, trebuie să includă o comunicare și o consultare foarte intensă cu sătenii, cu factorii de interes locali, cu mediul de afaceri, cu organizațiile societății civile locale, cu instituțiile publice, școala, grupurile civice care mai sunt. Eu cred că, de multe ori, procesul este mimat și noi credem că procesul este, în egală măsură, important ca și rezultatul. Datele arată că sătenii sunt mai pasionați când vine vorba de satul lor, decât sunt orășenii. Avem aici și o oportunitate care, cu regret, încă nu este valorificată.”

Europa Liberă: În iulie 2020, Institutul pentru Inițiative Rurale a publicat un studiu despre inegalitățile în Republica Moldova. „Orașul și satul sunt două epoci istorice diferite”, este una din concluziile studiului. Fiecare a doua locuință rurală nu are apeduct în interior, 90 la sută dintre acestea sunt încălzite cu sobă, 70 la sută au veceu în grădină și aproape jumătate nu au baie în interior și nici sistem de canalizare a apelor uzate. Și citez propoziția din studiu: „În aceste condiții, numai accesul la telefon și internet ne mai împiedică să afirmăm că satul moldovenesc a rămas în secolul XIX”, citat încheiat. Cât de mari sunt aceste decalaje față de mediul urban și cum pot fi depășite?

Ruslan Stânga: „Oportunități reduse, adaptabilitate scăzută, birocrație, lipsă de viziune, la toți indicatorii avem restanțe. Sunt decalaje mari de dezvoltare. Ultimul raport al Băncii Mondiale arată că, în medie, să zicem așa, cam de cinci ori capitala Chișinău ar fi mai dezvoltată decât restul localităților rurale. Decalaje la toate capitolele: infrastructură, acces la sănătate, educație, oportunități de a deschide o afacere, de a te realiza în general. Sunt decalaje semnificative.

Casă în Nisporeni, decembrie 2020

Aceste decalaje pot fi reduse, dacă reușim să ne pliem pe un ritm mai accelerat în ceea ce înseamnă dezvoltare locală. Eu cred că și lipsa oportunităților de învățare și dezvoltare personală pentru membrii comunităților, într-un fel, perpetuează această stagnare. Oamenii nu învață.

Oamenii trebuie să se obișnuiască cu acest concept de învățare continuă. Un alt lucru este managementul defectuos al multor instituții publice, care, de fapt, alimentează acest sentiment de neîncredere al cetățenilor de la țară față de tot ce înseamnă guvernanță locală, calitatea proastă a serviciilor locale la sat și lipsa unui program de sprijin pentru comunitățile din mediul rural, dar nu pentru afacerile din mediul rural. Și, în final, credem că dezvoltarea rurală trebuie reconceptualizată în totalitate, astfel încât să includă o dimensiune solidă a implicării localnicilor și a factorilor de interes local în transformarea pozitivă a țării. Aceste două dimensiuni - abilitarea civică și abilitarea antreprenorială a cetățenilor - pot duce la schimbarea acestui status-quo care este la momentul actual.”

Europa Liberă: În discuție prevalează problemele, neajunsurile, dar avem exemple care ne conving că în sate, până ajung soluțiile de la autoritățile centrale, se întâmplă și lucruri frumoase, inițiative locale de succes, proiecte de tot felul. În ce măsură acestea pot schimba în bine comunitățile rurale?

Ruslan Stânga: „Schimbarea în bine a comunităților rurale este posibilă în Republica Moldova. Mobilizarea de la un grup mic de inițiativă, care este perseverent, care învață să se mobilizeze, care generează inițiative și învață să pună presiune elegantă pe APL, astfel încât să presteze servicii mai calitative, mai responsabile și să fie mai aproape de cetățeni. Dar aceste grupuri de inițiativă despre care vă vorbesc deocamdată sunt prea puține și au o pondere prea mică pentru a mișca acest car din loc. Lucrurile se schimbă în bine, trebuie să menționez acest lucru. În special, tânăra generație gândește diferit, adică nu trebuie să mai fie convinsă de anumite realități pe care le vedem noi, deci cu privire la voluntariat, vedem tineri cu viziuni noi, cu alte valori, care cred în ideea că societatea Republicii Moldova poate fi transformată. Un lucru bun pe care îl văd este că primarii sunt mai informați, mai apți de actul guvernanței locale, dar întrebarea este dacă este suficient acest lucru. Sigur că nu. Primarii trebuie să fie nu doar deschiși, dar nu trebuie să mimeze această deschidere, această transparență, ci să creadă în modul cel mai autentic în valorile democrației și în valoarea oamenilor, în general. Cu regret, la momentul actual avem doar mici începuturi, noi le numim mici insule ale speranței, dar nici pe departe nu este suficient.”

A fost Ruslan Stânga, directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Rurale din Republica Moldova.

* * *

2020 a fost un an cu mari bătăi de cap pentru cei de la sate. I-a pus la grea încercare nu doar pandemia, dar și seceta, și alte calamități naturale. Un grup de agricultori a început a protesta în stradă din vară, când era tot mai clar că, fără susținerea autorităților, mulți nu vor putea supraviețui. În toamnă, au revenit în stradă, ca în decembrie să ajungă cu tractoarele pe scările Parlamentului.

Protestul fermierilor: „Sutem în culmea disperării”

Timofei Moraru, Sărătenii Vechi, Telenești: „A fost un an foarte greu. Stăm acum și ne gândim: cu ce să începem următorul an? Bani la cont nu avem, angajații nu putem să-i plătim, iar ei au copii acasă, au probleme și ei încep a pleca. Noi rămânem fără angajații, este un dezastru și-i păcat că diriguitorii statului nu vor să ne ajute. 270 de hectare de porumb am semănat, 100% și nu am strâns nimic, ei au crescut până la genunchi; floarea-soarelui a crescut tot până la genunchi, dar am strâns vreo 800 de kilograme, însă cu asta noi nu vom face agricultură mai departe. Eu lucrez conducător de peste 25 de ani, dar mai greu ca anul 2020 nu am întâlnit. Au fost ani grei și 2003, și 2007, însă anul acesta este cel mai greu an. Atunci măcar ceva recoltam, dar anul acesta nu am recoltat nimic. Se întreabă: unde mergem mai departe?”

Ștefan Roșca, din raionul Ștefan Vodă: „Au demonstrat că nu tare-tare li-i de agricultori, de țăranii de la sate care muncesc, nu prea mare nevoie au de noi, dar noi acolo am investit tare mulți bani, totu-i în credit, totu-i în datorii prin bănci, tehnica nouă, iacă-tă-o. Din partea guvernului nu suntem ajutați cu nimic. Tehnica asta tot șede în gaj în bancă, băncile ne-au dat bani, ne-au dat credite și am cumpărat tehnica și noi acum nu le putem întoarce. Noi lucrăm, dar tehnica nu-i a noastră, e a băncii și casa șede în gaj, și tehnica, și agregatele, tot. În orice moment, putem să rămânem în drum.”

Tractoare vs Parlament: fermierii cer mai mult sprijin financiar

* * *

Fermierii și-au luat tractoarele din centrul capitalei, dar au anunțat că vor reveni la protest dacă guvernanții nu se vor ține de cuvânt. Expertul IDIS Viitorul, Viorel Chivriga, este convins că agricultorii nu au obținut nimic concret deocamdată.

Viorel Chivriga

Viorel Chivriga: „Nu au reușit absolut nimic. Lipsa de dialog constructiv a fost foarte vizibilă în toamna-iarna anului acesta. Nu există niște discuții civilizate și lucrul acesta arată că mai este foarte mult până o să ajungem la o situație mai bună. Eu cred că puteau să nu apară astfel de discuții dacă agricultorii erau consultați și dacă cu ei se discuta referitor la evenimentele din politica fiscală, pe de altă parte, agricultorii au rămas nemulțumiți anume de suportul financiar care le-a fost acordat pentru acoperirea pierderilor pe care le-au suportat. Dar probabil că nici statul nu are multe rezerve pentru a interveni mai prompt. E un foarte complicat din punct de vedere economic și aici trebuie să înțelegem că măsurile care puteau fi luate nu pot fi aplicate chiar în 2020, când există tare multe probleme. Referitor la consecințele factorilor de risc care au fost destul de pronunțate în anul curent, eu cred că agricultorii împreună cu instituțiile de stat ar trebui să discute, și anume să coopereze pentru a contracara astfel de factori.”

Europa Liberă: Ce lecții ar trebui să învețe, pe de o parte, autoritățile, dar și agricultorii?

Viorel Chivriga: „Trebuie să discute, trebuie să caute soluții, trebuie să aibă o viziune comună pe viitor asupra agriculturii și economiei naționale. Deja de circa 30 de ani vorbim anume de secetă, de grindină, de înghețuri, dar, de fapt, nu găsim niște soluții pentru a ocoli problemele care apar în urma factorilor de risc. Și din partea agricultorilor se vede un fel de rezistență față de unele măsuri care ar fi foarte productive, cum ar fi asigurarea în agricultură, suprafața culturilor asigurate, a animalelor, sunt foarte mici. Pe de altă parte, e nevoie și de înzestrare, de o înzestrare temeinică a agricultorilor la care statul poate să intervină și să ajute la aplicarea unor tehnologii, la intrarea pe piață a unor impulsuri productive care ar diminua pierderile agricultorilor. Și nu în ultimul rând, eu nu am văzut o promptitudine referitoare la eliminarea problemelor legate de piață, mai ales în prima perioadă a anului curent, când au fost impuse niște restricții care au lovit dur în unele sectoare ale economiei naționale. Bine, în agricultură lucrul acesta nu a fost destul de vizibil, dar o bună parte din unitățile economice din mediul rural au fost și ele afectate. Eu cred că statul ar putea să facă cu mult mai mult.”

Europa Liberă: Cum sunt afectate satele, inclusiv de situația din agricultură?

Viorel Chivriga: „Anul acesta a fost unul extrem de greu pentru satele moldovenești, pentru sectorul economic și pentru gospodăriile casnice. Noi vorbim mai mult de sectorul economic din mediul rural, dar uităm că și gospodăriile casnice au fost foarte puternic afectate. Ele în mare parte dacă chiar și produc, produc pentru consum, dar sunt localități, sunt regiuni pentru care anul 2020 a fost unul ratat. Deci, lipsă de venituri, sărăcie și lipsă de perspective. Și aici eu cred că o scăpare, din fericire sau din nefericire, că nu s-a înregistrat un exod masiv din mediul rural a fost pandemia, măsurile de restricție la circulație și multe altele.”

Economistul Viorel Chivriga atrage atenția că, de-a lungul anilor, guvernanții și-au făcut o obișnuință din a ignora necesitățile agricultorilor. E o atitudine cu efect de bumerang, spune el, și asta pentru că de la an la an satele rămân tot mai pustii, iar agricultorii rămași lucrează terenurile mai mult din inerție decât din intenția de a se îmbogăți..Or, pentru mulți experți, situația de azi lasă impresia unui sat abandonat de stat.